ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 319/2010

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1512 din 13 noiembrie 2007, a Tribunalului București, secția a ll-a penală, a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului S.C.: - din infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.; - din infracțiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 13 C. pen.; - din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), cu aplicarea art. 13 C. pen.

Totodată, a fost respinsă cererea prin care s-a solicitat a se constata că a intervenit prescripția răspunderii penale a inculpaților S.C. și l.I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 și de art. 291 C. pen.; în consecință; 1. Inculpatul S.C. (fiul lui G. și N.) a fost condamnat la: - 1 an închisoare, pentru instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 1 (un) an închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 5 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 76 - 74 lit. a), b), cu referire la art. 80 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen. în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, și lit. b) C. pen. 2. Inculpatul I.I.

(fiul lui C. și E.) a fost condamnat la: - 1 an închisoare, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 1 an închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiuneade înșelăciune prevăzută de art. 26, raportat la 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 76 - 74 lit. a), b), cu referire la art. 80 C. pen. În baza art. 65 C. pen., inculpatului i-au fost interzise pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul l.I.

să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani și interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului l.I., pe un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. A fost menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului S.C. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998, 999 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.L. și a fost obligat inculpatul S.C. la 145.141 dolar SUA, în echivalentul în lei la data plății, către partea civilă, reprezentând suma nerestituită din împrumut.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la câte 2.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat. Prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut că, în perioada februarie - 8 aprilie 1998, inculpatul S.C. a determinat-o pe partea vătămată, B.L., să-i împrumute 170.000 dolar SUA, folosind pentru a garanta acest împrumut, cinci rapoarte de expertiză false care atestau o valoare mai mare decât cea reală a unor terenuri situate în localitatea Breaza, județul Prahova. Cu privire la același inculpat, s-a mai reținut că l-a instigat pe inculpatul l.I. să întocmească cele cinci rapoarte de expertiză false pe care, ulterior Ie-a folosit, prezentându-le părții vătămate în scopul de a o induce în eroare și de a o determina să-i împrumute suma de bani anterior menționată, pe care nu a mai restituit-o.

Cu privire la inculpatul l.I., s-a reținut că, deși nu avea pregătirea necesară și nu mai făcea parte din S.G.E.T. SA, a folosit antetul și ștampila acestei societăți și a întocmit cinci rapoarte de expertiză, pe care Ie-a folosit inculpatul S.C. spre a-l convinge pe împrumutător de solvabilitatea sa, rapoarte ce atestau o valoare mai mare decât cea reală a unor terenuri situate în localitatea Breaza, județul Prahova, terenuri proprietate a inculpatului S.C. În sarcina aceluiași inculpat s-a mai reținut că, în activitatea de inducere în eroare a părții vătămate B.L., imputată inculpatului S.C. l-a ajutat decisiv, întocmind și punând la dispoziția acestuia din urmă, spre a fi folosite, cele cinci rapoarte de expertiză false.

Prin același rechizitoriu, în baza art. 38 C. proc. pen., au fost disjunse alte opt fapte reclamate de partea vătămată B.L., formându-se un dosar penal separat, înregistrat la poliție sub nr. 1264/2003, în vederea continuării cercetărilor față de SC C.C. SRL, S.C., P.I., M.L. și S.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290, art. 291, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpații S.C. și l.I., precum și partea civilă B.L. Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin motivele scrise de apel, a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la greșita respingere a cererii de constatare a prescripției speciale pentru infracțiunile prevăzută de art. 290 și art. 291 C. pen., săvârșite de inculpații S.C.

și l.I., pentru greșita condamnare a inculpatului S.C. în baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fără a se dispune în prealabil schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu, din coautorat în complicitate și pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate ambilor inculpați. Cu prilejul dezbaterilor, procurorul a extins motivele de apel învederând că hotărârea este criticabilă și cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante judiciare pentru infracțiunea de înșelăciune, reținerea acestora fiind nejustificată. Totodată, s-a susținut că în mod greșit au fost reținute dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

cu privire la infracțiunea de înșelăciune. Cu privire la latura civilă, s-a susținut că, potrivit art. 348 C. proc. pen., ar fi trebuit desființate înscrisurile pe care instanța Ie-a constat a fi falsificate în conformitate cu dispozițiile art. 191 C. proc. pen., iar față de împrejurarea că prejudiciul cauzat nu a fost recuperat, consideră că se impunea obligarea inculpaților în solidar la plata despăgubirilor civile. Inculpatul S.C., prin motivele scrise de apel a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la greșita sa condamnare în baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în baza art. 25, raportat art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și în baza art. 291, cu aplicarea art. alin. (2) C. pen., greșita respingere a cererii de constatare a prescripției speciale pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. și greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. De asemenea, s-a susținut că în mod greșit au fost înlăturate concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cursul cercetării judecătorești. Inculpatul I.I. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa.

Partea civilă B.L. a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul soluționării laturii civile, solicitând obligarea inculpatului S.C. la acoperirea integrală a prejudiciului prin obligarea acestuia și la plata penalităților, în cuantum de 476.200 dolar SUA. Prin Decizia penală nr. 52/ A din 3 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații S.C. și I.I., a desființat, în totalitate, sentința apelată și, rejudecând: Pentru inculpatul S.C. : - în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., în instigare la infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., din infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291, din cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiune, prevăzută de art. 291 C. pen., și din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în a ceas i infracțiune prevăzută de 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., inculpatul a fost achitat pentru toate infracțiunile (în încadrarea juridică reținută după schimbarea acesteia. Pentru inculpatul I.I.: - în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale. În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.L. În baza art. 381 alin. (1), raportat la art. 353 alin. (3) C. proc. pen. a menținut măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele nr. 145665 din 11 noiembrie 2002, din 29 octombrie 2002 și din 30 octombrie 2002 ale Direcției de Poliție a Municipiului București, Serviciul Cercetări Penale (din dosarul de urmărire penală).

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B.L. Apelanta parte civilă B.L. a fost obligată la 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor inculpaților au rămas în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că: Chiar dacă la momentul sesizării instanței de fond încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune prin reținerea alin. (5), corespundea înțelesului noțiunii de consecințe deosebit de grave, dat de art. 146 C. pen., anterior modificării intervenite prin Legea nr. 278/2006, în cursul judecării cauzei plafonul pagubei a fost majorat de la 1.000.000.000 lei la 200.000 RON, astfel încât fapta reținută a fi fost săvârșită sub imperiul legii vechi nu mai întrunește, în prezent, condițiile reținerii consecințelor deosebit de grave.

Prin urmare, aplicarea legii penale mai favorabile, și anume a art. 146 C. pen., astfel cum a fost modificat, impune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului S.C. prin înlăturarea agravantei prevăzute la alin. (5) al art. 215 C. pen. Pentru aceleași rațiuni, s-a apreciat că se impune înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. și cu privire la inculpatul l.I. Cu privire la critica vizând înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., reținute pe lângă fiecare dintre infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.C., s-a apreciat că este întemeiată atâta vreme cât din situația de fapt, așa cum a fost reținută, rezultă cu certitudine că atât solicitarea de efectuare a celor cinci expertize cât și prezentarea acestora către partea civilă, s-au realizat deodată și nu pe rând, în aceleași împrejurări care exclud orice reiterare a acestor acțiuni.

Pentru aceleași rațiuni, s-a apreciat că se impune înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. reținută în sarcina inculpatului l.I. Cu privire la infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului S.C., s-a apreciat că prezentarea celor cinci expertize privind evaluarea terenurilor, cu care s-a garantat împrumutul, nu a reprezentat un act de inducere în eroare a părții civile pentru următoarele considerente: Partea civilă a luat dispoziții patrimoniale, reprezentând în împrumutarea succesivă a inculpatului cu diverse sume de bani, anterior acțiunii de amăgire, constând în folosirea unor mijloace frauduloase, respectiv, a expertizelor privind evaluarea unor terenuri cu care a garantat suma totală datorată.

Acțiunea de inducere în eroare nu poate fi raportată decât la momentul încheierii contractului, atunci când partea vătămată, urmare a acțiunii amăgitoare, ar fi luat o dispoziție patrimonială păgubitoare, respectiv aceea de a împrumuta pe inculpatul S.C. De asemenea, s-a apreciat că nu se poate reține o inducere în eroare a părții civile pe parcursul executării contractului, întrucât nu s-a încheiat un contract care să determine obligații reciproce ulterioare din partea ambelor părți. Contractul de împrumut autentificat la data de 08 aprilie 1998 a constituit, în realitate, materializarea în formă scrisă a acordului de voință intervenit între părți pentru a „produce" o dovadă cu privire la suma totală, formată din sume de bani provenind din mai multe împrumuturi anterioare nerestituite și dobânzi aferente, datorate de inculpatul S.C.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune comisă în forma de participație a complicității, reținută în sarcina inculpatului l.I., s-a constatat că, avându-se în vedere că nu s-a comis o infracțiune de înșelăciune, fapta reclamată îmbrăcând forma unui litigiu civil, nu se poate reține nici complicitatea inculpatului l.I. la această faptă, care nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Cu privire la fapta de instigare la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reținută în sarcina inculpatului S.C., s-a constat că probatoriul administrat nu a relevat că inculpatul S.C. l-ar fi determinat pe inculpatul l.I.

să falsifice cele cinci rapoarte de expertiză de evaluare a terenurilor menționate ca garanție în contractul autentificat la 08 aprilie 1998. Cu privire la infracțiunea de uz de fals, reținută în sarcina inculpatului S.C., s-a reținut că din probatoriul administrat nu a rezultat că acesta a cunoscut că rapoartele de expertiză de evaluare a acelor terenurilor sunt false. Cu privire la infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului l.I., s-a constată că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru ambele infracțiuni, cu consecința înlăturării răspunderii penale a inculpatului, căruia, în consecință, nu i se mai pot aplica pedepse pentru aceste fapte.

Cu privire la apelul formulat de partea civilă B.L., Curtea a apreciat că este nefondat, întrucât, în condițiile în care nu se constată elemente din care să rezulte că partea civilă ar fi fost indusă în eroare cu ocazia sau pe parcursul executării contractului de împrumut cu garanție imobiliară, eventuala obligație de plată a inculpaților nu rezidă din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fapta nefiind prevăzută de legea penală, ci din însuși contractul de împrumut care nu ar putea fi valorificat decât în cadrul unui proces civil. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recursuri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă B.L. și inculpatul l.I.

Parchetul a criticat decizia pentru: - încălcarea normelor imperative privitoare la competența materială a instanței în raport cu întinderea prejudiciului, susținând că, la data sesizării instanței prin rechizitoriu, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparținea judecătoriei și nu tribunalului; - greșita achitare a inculpaților S.C. și l.I. pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată; - greșita încadrare juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul l.I., în, respectiv, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în concurs cu infracțiunea de uz de fals.

Partea civilă a criticat decizia pentru greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunile care au fost trimiși în judecată, greșita schimbare de încadrare juridică prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., întrucât prejudiciul produs, la data comiterii faptei, era de 170.000 dolar SUA, și pentru că latura civilă a cauzei nu a fost soluționată, sau, dacă a fost soluționată, a fost soluționată în mod eronat din moment ce, potrivit cu clauzele contractuale, erau stipulate penalități de 200 dolar SUA / zi de întârziere. Inculpatului l.I. a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.

Recursul Parchetului și acela al inculpatului l.I. sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce se vor arătat în continuare: Cu privire la încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului l.I., și anume, art. 290 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen., Înalta Curte constată că se impune schimbarea acestei încadrări, în infracțiunea prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât activitatea desfășurat de inculpat se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată), elementul material al infracțiunii de uz de fals fiind absorbit în conținutul infracțiunii mai sus arătate.

Cu privire la această infracțiune - fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.- ce a rezultat din sus - arătata schimbarea de încadrare juridică, Înalta Curte constată că a intervenit prescripția (specială) a răspunderii penale, astfel că, în privința ei, urmează a se dispune încetarea procesului penal față de inculpatul l.I., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen. Această soluție - schimbarea încadrării juridice și încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. obstaculează iremediabil examinarea temeiniciei cererii - formulate de inculpatul l.I. în recursul propriu de achitare, în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 291 C. pen., instanța de recurs nemaiputând să examineze însuși fondul cauzei (cu referire la cele două infracțiuni).

Celelalte critici formulate în recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București se învederează a fi nefondate potrivit celor ce succedă: - cu privire la competența / necompetența rațione materiae a Tribunalului, este decisiv să se constate că, la momentul sesizării instanței de fond - prin rechizitoriu - 20 august 2004 - acesta -Tribunalul București - era competent rationae materiae, în raport cu încadrarea juridică (art. 215 alin. (5) C. pen.), încât paguba reținută prin actul de sesizare era de 1.427.490.000 lei (echivalentul în monedă națională al sumei de 170.000 dolar SUA) și se subsuma noțiunii de „consecințe deosebit de grave” astfel cum era aceasta determinantă de art. 146 C. pen.; împrejurarea că ulterior - prin Legea nr. 278/2006 - prin „consecințe deosebit de grave” (în sensul acelui art. 146 C. pen.) urma să se înțeleagă o pagubă mai mare de 200.000 RON.

- cu consecința schimbării încadrării juridice în una mai ușoară (în sensul eliminării alin. (5) al art. 215 C. pen.) rămâne fără nici o relevență cât privește competența rationae materiae a instanței investite prin Rechizitoriu, câtă vreme, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. pen., „schimbarea calificării faptei, într-o lege mei nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage în competența instanței de judecată, afară de cazul - neincident în speță! - când prin acea lege s-ar dispune astfel”; - cu privire la (pretins) greșita achitare a inculpaților (S.C. și l.I.) pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată; a) achitarea inculpatului S.C. pentru infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., respectiv, a inculpatului l.I.

pentru complicitate la sus - zisa infracțiune (art. 26, raportat la art. 255 alin. (1), (2), (3) C. pen.) este nu numai temeinică și legală, ci și îndestulătoare și convingător motivată de instanța de apel, care a apreciat în mod judicios că litigiu generat de operațiunile repetate de împrumut de bani, între partea civilă B.L. și inculpatul S.C., este unul de natură civilă (de competența unei instanțe civile), iar nu una de natură penală; b) tot astfel se învederează a fi și achitarea inculpatului S.C. pentru instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 C. pen., cu privire la care instanța de apel a constatat absența unor probele concludente de vinovăție (pag.

17 decizie apel) și pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 219 C. pen., faptă cu privire la care aceeași instanță (de apel) a reținut că îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii (art. 10 lit. d) C. proc. pen.), din moment ce inculpatul nu a avut reprezentarea că rapoartele de expertiză întocmite de inculpatul l.I. sunt false în conținutul lor (pag. 18 decizie apel). În context cu cele ce precedă, Înalta Curte constată și că recursul declarat de partea civilă B.L. este nefondat (și urmează a fi respins ca atare) argumentele și cererile formulate în dezvoltarea acestui recurs putând fi valorificate într-un eventual proces civil (având ca obiect „pretenții”).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul l.I. împotriva Deciziei penale nr. 52/ A din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează în parte decizia recurată și rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului l.I. din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal față de inculpatul l.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.L. împotriva aceleiași decizii penale. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.