ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 319/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 319/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față

În baza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1512 din

13 noiembrie 2007, a Tribunalului București, secția a ll-a penală, a fost

respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute

prin rechizitoriu în sarcina inculpatului S.C.:

- din

infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 290, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.;

- din

infracțiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- din

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3),

cu aplicarea art. 13 C. pen.

Totodată, a

fost respinsă cererea prin care s-a solicitat a se constata că a intervenit

prescripția răspunderii penale a inculpaților S.C. și l.I. pentru infracțiunile

prevăzute de art. 290 și de art. 291 C. pen.; în consecință;

S.C. (fiul lui G. și N.) a fost condamnat la:

- 1 an

închisoare, pentru instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.;

- 1 (un) an

închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 5 ani

închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.

26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2)

și a art. 76 - 74 lit. a), b), cu referire la art. 80 C. pen.

În baza art. 65

C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

S-a făcut

aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen. în baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.C. să execute pedeapsa cea mai

grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), teza a ll-a, și lit. b) C. pen.

I.I. (fiul lui C. și E.) a fost condamnat la:

- 1 an

închisoare, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an

închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani

închisoare, pentru complicitate la infracțiuneade înșelăciune prevăzută de art.

26, raportat la 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 76 - 74 lit. a), b), cu referire la art. 80 C. pen.

În baza art. 65

C. pen., inculpatului i-au fost interzise pe o durată de 2 ani după executarea

pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit.

b) C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul l.I. să execute

pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani și interzicere a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 81

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei închisorii aplicată

inculpatului l.I., pe un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen.

S-a atras

atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

A fost

menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului S.C.

În baza art. 14,

raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998, 999 C. civ., a

fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.L. și a fost

obligat inculpatul S.C. la 145.141 dolar SUA, în echivalentul în lei la data

plății, către partea civilă, reprezentând suma nerestituită din împrumut.

În baza art. 191

C. proc. pen., inculpații au fost obligați la câte 2.000 lei, fiecare,

cheltuieli judiciare către stat.

Prin actul de

sesizare a instanței, s-a reținut că, în perioada februarie - 8 aprilie 1998,

inculpatul S.C. a determinat-o pe partea vătămată, B.L., să-i împrumute 170.000

dolar SUA, folosind pentru a garanta acest împrumut, cinci rapoarte de

expertiză false care atestau o valoare mai mare decât cea reală a unor terenuri

situate în localitatea Breaza, județul Prahova.

Cu privire la

același inculpat, s-a mai reținut că l-a instigat pe inculpatul l.I. să

întocmească cele cinci rapoarte de expertiză false pe care, ulterior Ie-a

folosit, prezentându-le părții vătămate în scopul de a o induce în eroare și de

a o determina să-i împrumute suma de bani anterior menționată, pe care nu a mai

restituit-o.

Cu privire la

inculpatul l.I., s-a reținut că, deși nu avea pregătirea necesară și nu mai

făcea parte din S.G.E.T. SA, a folosit antetul și ștampila acestei societăți și

a întocmit cinci rapoarte de expertiză, pe care Ie-a folosit inculpatul S.C. spre

a-l convinge pe împrumutător de solvabilitatea sa, rapoarte ce atestau o

valoare mai mare decât cea reală a unor terenuri situate în localitatea Breaza,

județul Prahova, terenuri proprietate a inculpatului S.C.

În sarcina

aceluiași inculpat s-a mai reținut că, în activitatea de inducere în eroare a

părții vătămate B.L., imputată inculpatului S.C. l-a ajutat decisiv, întocmind

și punând la dispoziția acestuia din urmă, spre a fi folosite, cele cinci

rapoarte de expertiză false.

Prin același

rechizitoriu, în baza art. 38 C. proc. pen., au fost disjunse alte opt fapte

reclamate de partea vătămată B.L., formându-se un dosar penal separat,

înregistrat la poliție sub nr. 1264/2003, în vederea continuării cercetărilor

față de SC C.C. SRL, S.C., P.I., M.L. și S.A., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 290, art. 291, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5)

C. pen. și de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

inculpații S.C. și l.I., precum și partea civilă B.L.

Parchetul de

pe lângă Tribunalul București, prin motivele scrise de apel, a criticat

hotărârea instanței de fond cu privire la greșita respingere a cererii de

constatare a prescripției speciale pentru infracțiunile prevăzută de art. 290

și art. 291 C. pen., săvârșite de inculpații S.C. și l.I., pentru greșita

condamnare a inculpatului S.C. în baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (1),

(2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fără a se dispune în

prealabil schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu,

din coautorat în complicitate și pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate

ambilor inculpați.

Cu prilejul

dezbaterilor, procurorul a extins motivele de apel învederând că hotărârea este

criticabilă și cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante

judiciare pentru infracțiunea de înșelăciune, reținerea acestora fiind

nejustificată.

Totodată, s-a

susținut că în mod greșit au fost reținute dispozițiile art. 41 alin. (2) C.

pen. cu privire la infracțiunea de înșelăciune.

Cu privire la

latura civilă, s-a susținut că, potrivit art. 348 C. proc. pen., ar fi trebuit desființate

înscrisurile pe care instanța Ie-a constat a fi falsificate în conformitate cu

dispozițiile art. 191 C. proc. pen., iar față de împrejurarea că prejudiciul

cauzat nu a fost recuperat, consideră că se impunea obligarea inculpaților în

solidar la plata despăgubirilor civile.

Inculpatul S.C.,

prin motivele scrise de apel a criticat hotărârea instanței de fond cu privire

la greșita sa condamnare în baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2),

(3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în baza art. 25, raportat art. 290,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în baza art. 291, cu aplicarea art.

alin. (2) C. pen., greșita respingere a cererii de constatare a prescripției

speciale pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. și

greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor

reținute în sarcina sa, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3), cu aplicarea art. 13 C. pen.

De asemenea,

s-a susținut că în mod greșit au fost înlăturate concluziile rapoartelor de

expertiză efectuate în cursul cercetării judecătorești.

Inculpatul I.I.

a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate

infracțiunile reținute în sarcina sa.

Partea civilă

B.L. a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul soluționării laturii

civile, solicitând obligarea inculpatului S.C. la acoperirea integrală a

prejudiciului prin obligarea acestuia și la plata penalităților, în cuantum de

476.200 dolar SUA.

Prin Decizia

penală nr. 52/ A din 3 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații S.C. și I.I., a

desființat, în totalitate, sentința apelată și, rejudecând:

Pentru

inculpatul S.C.

:

- în baza art.

334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din instigare la

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25,

raportat la art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., în instigare

la infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., din

infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291, din cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în infracțiune, prevăzută de art. 291 C. pen., și din infracțiunea

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., în a ceas i infracțiune prevăzută de 215 alin. (1), (2),

(3) C. pen.;

- în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost

achitat pentru toate infracțiunile (în încadrarea juridică reținută după

schimbarea acesteia.

Pentru

inculpatul I.I.:

- în baza art.

334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din complicitate

la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin.

(1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în complicitate la

infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1),

(2), (3) C. pen.;

- în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpatul a fost

achitat pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

- în baza art.

11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus

încetarea procesului penal față de inculpat pentru infracțiunile de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., și de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., constatând că a

intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 346

alin. ultim C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată

de partea civilă B.L.

În baza art. 381

alin. (1), raportat la art. 353 alin. (3) C. proc. pen. a menținut măsurile

asigurătorii luate prin ordonanțele nr. 145665 din 11 noiembrie 2002, din 29

octombrie 2002 și din 30 octombrie 2002 ale Direcției de Poliție a Municipiului

București, Serviciul Cercetări Penale (din dosarul de urmărire penală).

A fost

respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B.L.

Apelanta

parte civilă B.L. a fost obligată la 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare

către stat.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor inculpaților au rămas în

sarcina statului.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că:

Chiar dacă la

momentul sesizării instanței de fond încadrarea juridică a infracțiunii de

înșelăciune prin reținerea alin. (5), corespundea înțelesului noțiunii de

consecințe deosebit de grave, dat de art. 146 C. pen., anterior modificării

intervenite prin Legea nr. 278/2006, în cursul judecării cauzei plafonul

pagubei a fost majorat de la 1.000.000.000 lei la 200.000 RON, astfel încât

fapta reținută a fi fost săvârșită sub imperiul legii vechi nu mai întrunește,

în prezent, condițiile reținerii consecințelor deosebit de grave. Prin urmare,

aplicarea legii penale mai favorabile, și anume a art. 146 C. pen., astfel cum

a fost modificat, impune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de

înșelăciune reținute în sarcina inculpatului S.C. prin înlăturarea agravantei

prevăzute la alin. (5) al art. 215 C. pen.

Pentru

aceleași rațiuni, s-a apreciat că se impune înlăturarea alin. (5) al art. 215 C.

pen. și cu privire la inculpatul l.I.

Cu privire la

critica vizând înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.,

reținute pe lângă fiecare dintre infracțiunile pentru care s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului S.C., s-a apreciat că este întemeiată

atâta vreme cât din situația de fapt, așa cum a fost reținută, rezultă cu

certitudine că atât solicitarea de efectuare a celor cinci expertize cât și

prezentarea acestora către partea civilă, s-au realizat deodată și nu pe rând,

în aceleași împrejurări care exclud orice reiterare a acestor acțiuni.

Pentru

aceleași rațiuni, s-a apreciat că se impune înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. reținută în sarcina

inculpatului l.I.

Cu privire la

infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului S.C., s-a apreciat

că prezentarea celor cinci expertize privind evaluarea terenurilor, cu care s-a

garantat împrumutul, nu a reprezentat un act de inducere în eroare a părții

civile pentru următoarele considerente:

Partea civilă

a luat dispoziții patrimoniale, reprezentând în împrumutarea succesivă a

inculpatului cu diverse sume de bani, anterior acțiunii de amăgire, constând în

folosirea unor mijloace frauduloase, respectiv, a expertizelor privind

evaluarea unor terenuri cu care a garantat suma totală datorată.

Acțiunea de

inducere în eroare nu poate fi raportată decât la momentul încheierii

contractului, atunci când partea vătămată, urmare a acțiunii amăgitoare, ar fi

luat o dispoziție patrimonială păgubitoare, respectiv aceea de a împrumuta pe

inculpatul S.C.

De asemenea,

s-a apreciat că nu se poate reține o inducere în eroare a părții civile pe

parcursul executării contractului, întrucât nu s-a încheiat un contract care să

determine obligații reciproce ulterioare din partea ambelor părți.

Contractul de

împrumut autentificat la data de 08 aprilie 1998 a constituit, în realitate,

materializarea în formă scrisă a acordului de voință intervenit între părți

pentru a „produce" o dovadă cu privire la suma totală, formată din sume de

bani provenind din mai multe împrumuturi anterioare nerestituite și dobânzi

aferente, datorate de inculpatul S.C.

Cu privire la

infracțiunea de înșelăciune comisă în forma de participație a complicității,

reținută în sarcina inculpatului l.I., s-a constatat că, avându-se în vedere că

nu s-a comis o infracțiune de înșelăciune, fapta reclamată îmbrăcând forma unui

litigiu civil, nu se poate reține nici complicitatea inculpatului l.I. la

această faptă, care nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune.

Cu privire la

fapta de instigare la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, reținută în sarcina inculpatului S.C., s-a constat că

probatoriul administrat nu a relevat că inculpatul S.C. l-ar fi determinat pe

inculpatul l.I. să falsifice cele cinci rapoarte de expertiză de evaluare a

terenurilor menționate ca garanție în contractul autentificat la 08 aprilie 1998.

Cu privire la

infracțiunea de uz de fals, reținută în sarcina inculpatului S.C., s-a reținut

că din probatoriul administrat nu a rezultat că acesta a cunoscut că rapoartele

de expertiză de evaluare a acelor terenurilor sunt false.

Cu privire la

infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals,

pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului l.I., s-a constată

că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru ambele infracțiuni,

cu consecința înlăturării răspunderii penale a inculpatului, căruia, în

consecință, nu i se mai pot aplica pedepse pentru aceste fapte.

Cu privire la

apelul formulat de partea civilă B.L., Curtea a apreciat că este nefondat,

întrucât, în condițiile în care nu se constată elemente din care să rezulte că

partea civilă ar fi fost indusă în eroare cu ocazia sau pe parcursul executării

contractului de împrumut cu garanție imobiliară, eventuala obligație de plată a

inculpaților nu rezidă din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fapta

nefiind prevăzută de legea penală, ci din însuși contractul de împrumut care nu

ar putea fi valorificat decât în cadrul unui proces civil.

Împotriva

acestei din urmă decizii au declarat recursuri, în termen legal, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă B.L. și inculpatul l.I.

Parchetul a

criticat decizia pentru:

- încălcarea

normelor imperative privitoare la competența materială a instanței în raport cu

întinderea prejudiciului, susținând că, la data sesizării instanței prin

rechizitoriu, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparținea

judecătoriei și nu tribunalului;

- greșita

achitare a inculpaților S.C. și l.I. pentru infracțiunile pentru care au fost

trimiși în judecată;

- greșita

încadrare juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul l.I., în, respectiv,

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în concurs cu

infracțiunea de uz de fals.

Partea civilă

a criticat decizia pentru greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunile

care au fost trimiși în judecată, greșita schimbare de încadrare juridică prin

înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., întrucât prejudiciul produs, la data

comiterii faptei, era de 170.000 dolar SUA, și pentru că latura civilă a cauzei

nu a fost soluționată, sau, dacă a fost soluționată, a fost soluționată în mod

eronat din moment ce, potrivit cu clauzele contractuale, erau stipulate

penalități de 200 dolar SUA / zi de întârziere.

Inculpatului

l.I. a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen. atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 290, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.

Recursul

Parchetului și acela al inculpatului l.I. sunt fondate în limitele și pentru

considerentele ce se vor arătat în continuare:

Cu privire la

încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului l.I., și anume, art. 290

cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen., Înalta Curte

constată că se impune schimbarea acestei încadrări, în infracțiunea prevăzută

de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât activitatea

desfășurat de inculpat se circumscrie elementului material al infracțiunii

prevăzute de art. 290 C. pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată),

elementul material al infracțiunii de uz de fals fiind absorbit în conținutul

infracțiunii mai sus arătate.

Cu privire la

această infracțiune - fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.

290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.- ce a rezultat din sus - arătata

schimbarea de încadrare juridică, Înalta Curte constată că a intervenit

prescripția (specială) a răspunderii penale, astfel că, în privința ei, urmează

a se dispune încetarea procesului penal față de inculpatul l.I., în baza art. 10

lit. g) C. proc. pen.

Această

soluție - schimbarea încadrării juridice și încetarea procesului penal în

temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. obstaculează iremediabil examinarea

temeiniciei cererii - formulate de inculpatul l.I. în recursul propriu de

achitare, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute

de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 291 C. pen.,

instanța de recurs nemaiputând să examineze însuși fondul cauzei (cu referire

la cele două infracțiuni).

Celelalte

critici formulate în recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București se

învederează a fi nefondate potrivit celor ce succedă:

- cu privire

la competența / necompetența rațione materiae a Tribunalului, este decisiv să

se constate că, la momentul sesizării instanței de fond - prin rechizitoriu -

20 august 2004 - acesta -Tribunalul București - era competent rationae

materiae, în raport cu încadrarea juridică (art. 215 alin. (5) C. pen.), încât

paguba reținută prin actul de sesizare era de 1.427.490.000 lei (echivalentul

în monedă națională al sumei de 170.000 dolar SUA) și se subsuma noțiunii de

„consecințe deosebit de grave” astfel cum era aceasta determinantă de art. 146 C.

pen.; împrejurarea că ulterior - prin Legea nr. 278/2006 - prin „consecințe

deosebit de grave” (în sensul acelui art. 146 C. pen.) urma să se înțeleagă o

pagubă mai mare de 200.000 RON.

- cu

consecința schimbării încadrării juridice în una mai ușoară (în sensul

eliminării alin. (5) al art. 215 C. pen.) rămâne fără nici o relevență cât

privește competența rationae materiae a instanței investite prin Rechizitoriu,

câtă vreme, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. pen., „schimbarea calificării

faptei, într-o lege mei nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage

în competența instanței de judecată, afară de cazul - neincident în speță! -

când prin acea lege s-ar dispune astfel”;

- cu privire

la (pretins) greșita achitare a inculpaților (S.C. și l.I.) pentru

infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată;

a) achitarea

inculpatului S.C. pentru infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C.

pen., respectiv, a inculpatului l.I. pentru complicitate la sus - zisa

infracțiune (art. 26, raportat la art. 255 alin. (1), (2), (3) C. pen.) este nu

numai temeinică și legală, ci și îndestulătoare și convingător motivată de

instanța de apel, care a apreciat în mod judicios că litigiu generat de

operațiunile repetate de împrumut de bani, între partea civilă B.L. și

inculpatul S.C., este unul de natură civilă (de competența unei instanțe civile),

iar nu una de natură penală;

b) tot astfel

se învederează a fi și achitarea inculpatului S.C. pentru instigare la

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25,

raportat la art. 290 C. pen., cu privire la care instanța de apel a constatat

absența unor probele concludente de vinovăție (pag. 17 decizie apel) și pentru

infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 219 C. pen., faptă cu privire la

care aceeași instanță (de apel) a reținut că îi lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii (art. 10 lit. d) C. proc. pen.), din moment ce

inculpatul nu a avut reprezentarea că rapoartele de expertiză întocmite de

inculpatul l.I. sunt false în conținutul lor (pag. 18 decizie apel).

În context cu

cele ce precedă, Înalta Curte constată și că recursul declarat de partea civilă

B.L. este nefondat (și urmează a fi respins ca atare) argumentele și cererile

formulate în dezvoltarea acestui recurs putând fi valorificate într-un eventual

proces civil (având ca obiect „pretenții”).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

inculpatul l.I. împotriva Deciziei penale nr. 52/ A din 3 martie 2009 a Curții

de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în

parte decizia recurată și rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbă

încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului l.I. din

infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 291 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul

penal față de inculpatul l.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă B.L. împotriva aceleiași decizii

penale.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.