ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2008 s-a dispus, printre altele, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Unitatea Administrativ-Teritorială - Orașul Năvodari, inculpații A., B., C., D., E. și F. și de petenta SC G. SA împotriva Sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008.

S-au extins efectele apelurilor declarate de inculpatele C., D., E. și F. și în privința inculpatei H.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, a dispus, cu privire la contestatorii din prezenta cauză următoarele:

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. B2 - Rechizitoriu).

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 861 din C. pen. anterior și art. 862 din C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 863 din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 864 din C. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 248 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen.. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București cu privire la infracțiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, reținută în sarcina inculpatului A..

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul J. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul J. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen.. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 81 din C. pen. anterior și art. 82 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, sa suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul K. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. și uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul L. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior.

Face aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul L. pentru infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

De asemenea, s-a constatat că persoanele vătămate Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța nu s-au constituit părți civile în cauză.

Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații K., M., N., O., P., Q., L., R., S., T., U., W., X., Y., J., Z., AA. și petentele BB., CC., SC DD. SA și SC XX SA împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală au formulat contestații în anulare, printre alții, inculpații L., K., I., A. și EE.

Prin Decizia nr. 352/A din 8 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, au fost admise, în principiu, contestațiile în anulare formulate de condamnații L., K., I., A. și J., reținându-se, în esență, că, acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi admise în principiu.

Astfel, s-a constatat că cererile contestatorilor L., K., I., A. și J. vizează Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - hotărâre penală definitivă, sunt introduse de persoane care au calitatea de a exercita contestația în anulare, în termenul prevăzut de lege, motivele pe care se sprijină contestațiile sunt dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și în sprijinul contestațiilor sunt invocate dovezi care se află la dosarul cauzei.

Referitor la motivele invocate de contestatori, respectiv instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii (invocat de contestatorii L., I., A. și J.), ori a existat un caz de incompatibilitate cu privire la doi dintre membrii completului de judecată (invocat de contestatorul L.), respectiv incidența unei cauze de încetare a procesului penal - împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale (invocat de contestatorii K. și I.), Înalta Curte a constatat că acestea sunt prevăzute în art. 426 lit. d) și art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Prin urmare, în baza art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a admis, în principiu, contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați L., K., I., A. și J. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2008, în ceea ce-i privește pe contestatorii L. și I., în limitele arătate anterior.

În dezvoltarea motivelor de contestație în anulare formulate, în scris, pentru care instanța a admis în principiu, contestația în anulare, respectiv instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii, ori a existat un caz de incompatibilitate cu privire la doi dintre membrii completului de judecată, contestatorul L. a arătat următoarele:

Referitor la nelegala compunere a completului de judecată, s-a motivat că soluția de condamnare a fost pronunțată de un complet de 3 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție care a fost constituit în baza Hotărârii nr. 80 din 12 decembrie 2017 a Colegiului de conducere al instanței supreme, care, la rândul său, a fost adoptată, așa cum rezultă chiar din cuprinsul acesteia, în baza art. 19 lit. a1) și art. 32 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestatorul a făcut referire la dispozițiile art. 19 lit. a1) din Regulament, conform cărora Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă numărul completelor de 5 judecători în materie penală, la propunerea președintelui secției penale, aprobă compunerea completelor de 5 judecători și a completelor din cadrul secțiilor.

De asemenea, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Regulament, președinții de secții stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secțiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secțiilor și programează ședințele acestora.

În opinia contestatorului, aceste dispoziții nu au nici un corespondent la nivelul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, întrucât, din punct de vedere legal, atribuțiile Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt reglementate de dispozițiile art. 29 alin. (1) din cadrul Secțiunii a 3-a din Legea nr. 304/2004. În cadrul acestui articol nu se regăsește nicio prevedere similară cu cea reglementată de art. 19 lit. a1) din Regulament.

Astfel, mențiunea privind compunerea completelor de 3 judecători este cuprinsă în dispozițiile ar. 31 alin. (1) din cadrul Secțiunii a 4-a din cadrul Legii nr. 304/2004. Or, legea utilizează sintagmele "se compun", respectiv "este format din", însă, fără a reglementa modalitatea concretă de compunere/formare și, cu atât mai mult, fără a da vreo competență în acest sens președinților de secții și, după caz, colegiului de conducere.

Totodată s-a mai susținut nelegalitatea dispozițiilor art. 19 lit. a1) și art. 32 alin. (1) din Regulament și, pe cale de consecință, a Hotărârii nr. 80/2017.

În acest sens, s-a apreciat că dispozițiile art. 19 lit. a1) și art. 32 alin. (1) din Regulament nu au corespondent în Legea nr. 304/2004, adăugând la aceasta și, pe cale de consecință, vine în contradicție cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 ("Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă"), art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 54/2004 (act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice), art. 73 alin. (3) lit. 1 coroborat cu art. 126 alin. (4) din Constituția României (prin lege organică se reglementează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, compunerea și regulile de funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție), precum și cu principiul separației puterilor în stat și al legalității, prescrise de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

Totodată, contestatorul L. a făcut referire la decizia nr. 685/2018 pronunțată de Curtea Constituțională, parag. 135, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că "(...) celelalte autorități publice nu pot completa, modifica, sau abroga actele legislative ale Parlamentului (cu excepția Guvernului, atunci când acționează ca legiuitor delegat), nici prin acte administrative și nici prin hotărâri judecătorești. Fiecare dintre autoritățile publice trebuie să se cantoneze în limitele propriei sale competențe, neputând să își aroge competențe legislative. Ordinea constituțională, astfel cum este consacrată prin legea fundamentală, nu poate fi nesocotită chiar de autoritățile publice care sunt învestite să o apere.

Având în vedere aceste aspecte, contestatorul L. a apreciat că dispozițiile art. 19 lit. a1) și art. 32 alin. (1) din Regulament sunt nelegale, atrăgând și nelegalitatea Hotărârii nr. 80/2017 care a fost emisă în temeiul acestor prevederi infralegale și, pe cale de consecință, nelegalitatea compunerii completului care a pronunțat soluția de condamnare.

În plus, în cadrul aceluiași motiv de contestație în anulare, s-a mai invocat neconstituționalitatea și neconvenționalitatea dispozițiilor art. 19 lit. a1) și art. 32 alin. (1) din Regulament și, pe cale de consecință, a Hotărârii nr. 80/2017.

În acest sens, s-a arătat că prevederile din Regulament acordă președinților de secții și Colegiului de conducere al Înaltei Curți putere discreționară în determinarea compunerii completelor de judecată.

Or, noțiunea de "compunere" a instanței utilizată de art. 126 alin. (4) din Constituția României este o noțiune constituțională autonomă, ce nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcția sa jurisdicțională.

În acest sens, contestatorul L. a invocat, din nou, Decizia nr. 685/2018 a Curții Constituționale, parag. 177:

"Pentru ca organizarea puterii judecătorești să nu devină în sine aleatorie și pentru a nu permite apariția unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabilește prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curți de Casație și Justiție a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât și regulile de funcționare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituțional se referă la compunerea instanței supreme - noțiune autonomă folosită de Constituție - nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcția sa jurisdicțională. Astfel, Curtea constată că legiuitorul constituțional a dat o mare importanță ordonării acțiunii puterii judecătorești atât la nivelul instanței supreme, cât și la nivelul celorlalte instanțe inferioare".

Prin urmare, s-a apreciat că trebuie reglementate prin lege organică toate aspectele în legătură cu organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite și a completurilor de judecată și nu numai regulile generale de organizare ale instanței supreme.

Or, din lectura Legii nr. 304/2004, rezultă că în privința completelor de 3 judecători nu există nicio dispoziție care să prevadă modul de compunere al acestora.

S-a concluzionat, astfel, că dispozițiile infralegale criticate, nu numai că nu asigură reglementarea constituirii completelor de 3 judecători dar deleagă acest atribut președinților de secții și Colegiului de conducere al Înaltei Curți, care este abilitat să stabilească în mod unilateral și arbitrar completele specializate de 3 judecători, contrar prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l) și art. 126 alin. (4) din Constituția României.

Potrivit dispozițiilor infralegale criticate, modul de compunere al completelor de judecată este reglementat printr-un act administrativ emis de conducerea instanței.

Așadar, faptul că aspecte esențiale ale compunerii celei mai înalte instanțe naționale sunt prevăzute în acte administrative cu caracter inferior legii conduce, în opinia contestatorului, la încălcarea normei constituționale potrivit căreia organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești se reglementează prin lege organică.

Mai mult, s-a arătat că normele de compunere a instanțelor ar trebui să se bucure de accesibilitate, previzibilitate și stabilitate. Or, delegarea atribuției de a stabili aceste norme Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin emiterea unor hotărâri de stabilire a completelor, acte administrative cu caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.

S-a mai invocat faptul că soluția cuprinsă în art. 19 lit. a1) și art. 32 alin. (1) din Regulament contravine și normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000, actele infralegale cu caracter normativ se emit pe baza și în executarea legii și trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea.

De asemenea, aceste norme contravin dispozițiilor primare introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2019, potrivit cărora:" La articolul 29, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: (5) Colegiul de conducere nu va putea adopta Regulamente sau hotărâri prin care să adauge la dispozițiile cuprinse în legi, pe motiv că acestea ar fi neclare sau incomplete."

Așadar, adăugarea la lege prin stabilirea modului de desemnare a judecătorilor în completurile de 3 judecători adaugă la lege și este, pe cale de consecință, nelegală, așa încât Hotărârea nr. 80/2017 contravine și acestor dispoziții exprese.

Totodată, contestatorul L. a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a Dreptului Omului.

În acest sens, a arătat că normele de compunere a instanțelor trebuie să se bucure de accesibilitate, stabilitate și previzibilitate, precum și de transparență și încredere din partea justițiabililor. Compunerea completelor, reprezentând desemnarea nominală a judecătorilor ce urmează să formeze un complet, este o problemă jurisdicțională ce ține, în opinia contestatorului, de săvârșirea actului de justiție și, prin urmare, trebuie realizată printr-o procedură legală menită să asigure independența și imparțialitatea judecătorilor.

În argumentare, s-a invocat, Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018 prin care instanța de contencios constituțional a reținut, făcând referire la completurile de 5 judecători, că prezumția de imparțialitate a instanței este înlăturată dacă se constată că membrii completului nu au fost desemnați prin tragere la sorți, aleatoriu, în ședință publică (paragraful 149).

Or, dreptul la un proces echitabil are la baza sa două caracteristici esențiale, imparțialitatea și independența instanței, iar lipsa reglementărilor referitoare la compunerea instanței și stabilirea completelor de 3 judecători de către conducerea acesteia, atrage, în mod cert, o suspiciune/îndoială rezonabilă cu privire la posibilitatea ca instanțele să nu fie independente sau imparțiale.

Legat de noțiunile de "independență" și "imparțialitate", contestatorul a evocat aceeași decizie a Curții Constituționale, citând din paragrafele 179, 180, 181, precum și mai multe decizii din jurisprudența Curții, respectiv decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragrafele 19, 20, 25 și 26, decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragrafele 17 - 24, decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 19, decizia nr. 278 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 9 noiembrie 2017, paragrafele 51 și 52, decizia nr. 776 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 ianuarie 2018, paragraful 18 și urm.

Neexistând un mecanism procedural care să reglementeze în vreun fel, o modalitate și o procedură de constituire a completelor de 3 judecători, aceștia fiind numiți în mod unilateral și arbitrar de președinții de secții și aprobați de conducerea instanței, s-a apreciat de către contestatorul condamnat că temerile privind imparțialitatea obiectivă a instanței apar total justificate.

În acest sens, s-a mai invocat faptul că, în aprecierea imparțialității obiective, Curtea europeană a Drepturilor Omului a reținut că aparențele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justițiabililor (Hotărârea din 1 octombrie 1982 pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragrafele 28 - 32, Hotărârea din 26 octombrie 1984, pronunțată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, paragrafele 25 - 30 sau Hotărârea din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragrafele 46 - 52). Cu referire la imparțialitatea obiectivă a tribunalului, Curtea europeană a Drepturilor Omului a arătat că aceasta constă în a determina dacă, independent de conduita personală a membrilor săi (valența subiectivă a imparțialității), unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica autorizează a pune în discuție imparțialitatea lor. Testul obiectiv privește, îndeosebi, legăturile ierarhice sau de altă natură între judecător și ceilalți participanți la procedură, astfel încât trebuie demonstrat, de la caz la caz, dacă o asemenea relație de o asemenea natură sau grad indică lipsa imparțialității tribunalului (Hotărârea din 23 aprilie 2015, pronunțată în Cauza Morice împotriva Franței, paragraful 77). Acesta trebuie să determine dacă tribunalul însuși și, printre alte aspecte, compunerea sa au oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială rezonabilă în privința imparțialității sale (Hotărârea din 12 ianuarie 2016, pronunțată în Cauza Miracle Europe KFT împotriva Ungariei, paragraful 54).

Or, în măsura în care normele infralegale nu satisfac exigențele antereferite, ele încalcă, în opinia contestatorului, principiului imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Astfel, evocând Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018 (parag. 187), contestatorul L. a concluzionat, în considerarea celor de mai sus, că dispozițiile art. 19 lit. a1) și art. 32 alin. (1) din Regulament nu reprezintă o garanție aferentă imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil. Între aceste garanții se înscrie, în opinia contestatorului, caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și al compunerii completului de judecată instituit prin lege, sistem care nu se aplică desemnării completurilor de 3 judecători. Repartizarea cauzelor în mod aleatoriu, fiind o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, a fost instituită prin art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică (decizia nr. 5103 din 1 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Cu toate acestea, în privința compunerii completelor de 3 judecători, regula compunerii aleatorii nu este reglementată, acestea fiind desemnate prin hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președinților de secții.

Faptul că desemnarea aleatorie reprezintă soluția garantării independenței și imparțialității judecătorilor rezultă, în opinia contestatorului, și din Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară publicată în Monitorul Oficial nr. 1020 din 29 noiembrie 2018 în care Curtea, la paragraful 262 reține că "opțiunea Camerei decizionale de a adopta soluția desemnării aleatorii a judecătorului care îl înlocuiește pe judecătorul care s-a abținut sau a fost recuzat (art. I pct. 34) reprezintă o garanție a imparțialității instanței."

Revenind la considerentele Deciziei nr. 685/2018, contestatorul a invocat parag. 190 prin care Curtea a reținut că "preluarea de către Colegiul de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție a unei atribuțiuni ce vizează ideea de iuris dictio a transformat această entitate administrativă întruna jurisdicțională, din moment ce Colegiul de conducere a decis legala compunere a instanței, ceea ce a afectat dreptul la un proces echitabil, în componenta sa esențială ce privește imparțialitatea completului de judecată ".

Prin urmare, s-a concluzionat că impunerea unor membri de drept în componența completelor de 3 judecători, pe calea unor acte administrative, poate da naștere la presiuni latente asupra membrilor completului, constând în supunerea judecătorilor superiorilor lor judiciari sau, cel puțin, constând într-o ezitare/lipsă de dorință a judecătorilor de a-i contrazice pe aceștia (Hotărârea Curții europene a Drepturilor Omului din 22 decembrie 2009, pronunțată în cauza Parlov-Tkalcic împotriva Croației, paragraful 91). De asemenea, același este și motivul pentru care un complet format pe baza "afinităților" dintre judecători va fi mai puțin imparțial, deoarece cel ce se erijează în "lider" al completului își impune extrem de ușor punctul de vedere (contestatorul referindu-se la fostul vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, șeful structurii de securitate pentru o perioadă îndelungată, în opinia sa, cel mai puternic judecător al instanței supreme pentru o perioadă îndelungată de timp).

În acest context, s-a apreciat că lipsa reglementării unei compuneri aleatorii a completelor de 3 judecători și determinarea acestora prin Hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți la propunerea președinților de secții, emise în baza art. 19 lit. a1) și art. 32 alin. (1) din Regulament, apare ca fiind în gravă contradicție cu principiul imparțialității și independentei instanței și, pe cale de consecință, cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 parag. 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un ultim argument adus de către contestatorul L. în susținerea acestui prim motiv de contestație în anulare a fost încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituția României, art. 11 alin. (1) și alin. (2) coroborat cu art. 20 prin raportare la art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului coroborat cu art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 12 la Convenție.

În acest sens, s-a arătat că, din analiza prevederilor infralegale, rezultă că acestea instituie un regim diferențiat și discriminatoriu în ceea ce privește completurile de 3 judecători în materie penală spre deosebire de completurile de 5 judecători. Astfel, în cadrul acestor din urmă completuri, judecătorii sunt trași la sorți, pe când, în cazul celor de 3 judecători, președinții de secții stabilesc compunerea acestora și Colegiul de conducere o aprobă.

Prin urmare, se ajunge în situația ca persoanele judecate de completurile de 5 judecători să beneficieze un complet compus aleatoriu, respectiv de garanția unei instanțe imparțiale în sens obiectiv, pe când cei judecați de un complet de 3 judecători - cu atât mai mult când e vorba de instanța de control judiciar - să nu beneficieze de aceleași garanții.

În opinia contestatorului, aceasta situație nu-și găsește justificare în exigențele constituționale consacrate de art. 16 alin. (1) din Constituție.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).

Așadar, instanța de contencios constituțional a reținut că nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenței sale, discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept/beneficiu (Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014).

Având în vedere aceste aspecte, s-a apreciat că aceste prevederi încalcă dispozițiile constituționale și europene menționate anterior.

Referitor la cel de-al doilea motiv de contestație în anulare constând în incompatibilitatea unora dintre judecătorii cauzei, pentru că aceștia s-au aflat într-o situație de natură a le fi afectată imparțialitatea, contestatorul L. a arătat că doamna judecător FF. a fost atât procuror DNA, cât și consilier al procurorului șef al DNA la data la care a fost întocmit rechizitoriul (anul 2008), astfel că acest aspect a fost de natură a-i afecta imparțialitatea, motiv pentru care aceasta ar fi trebuit să se abțină de la soluționarea acestei cauze.

Deopotrivă, și cu privire la domnul judecător GG. s-a susținut că există suspiciuni că imparțialitatea sa a fost afectată. Astfel, acesta a fost o perioadă îndelungată de timp șeful structurii de securitate, cel care a acordat mandate de siguranță națională pentru întregul teritoriu al țării. Or, s-a susținut de către contestator că domnul judecător a acordat mandate de siguranță pentru o parte dintre inculpații din cauză (de exemplu, pentru V.), creându-se percepția că este un infractor periculos, implicat în multiple activități infracționale. Astfel, acesta a fost tentat să creadă că oricine ar fi avut raporturi contractuale cu Primăria Constanța, condusă de V. nu ar fi putut avea astfel de raporturi decât dacă ar fi acceptat să săvârșească infracțiuni. Or, contestatorul L. a apreciat că nu poate fi găsită o altă explicație pentru condamnarea sa, în calitate de evaluator, ale cărui rapoarte de evaluare s-au dovedit a fi corecte pe parcursul cercetării judecătorești, prin expertiza dispusă chiar de instanță, decât vădita parțialitate a acestuia, determinată de o cunoaștere mai vastă a activităților coinculpatului, cu care nu s-a aflat în niciun fel de relație.

În dezvoltarea motivelor de contestație în anulare formulate, în scris, pentru care instanța a admis în principiu, contestația în anulare, respectiv instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii, ori incidența unei cauze de încetare a procesului penal - împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, contestatorul I. a arătat următoarele:

Cu privire la primul motiv, s-a invocat aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018 și în cazul completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a arătat, în acest sens, că pornind de la prevederile art. 126 alin. (4) din Constituție, conform cărora compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare ale acesteia se stabilesc prin lege organică, Curtea Constituțională a analizat modul în care trebuie alcătuite completurile de judecată, nu doar cele de 5 judecători, explicând în paragraful 177, pe care contestatorul l-a expus în cererea sa, faptul că prin compunerea Înaltei Curți se înțelege nu doar organizarea și compunerea secțiilor, ci și compunerea completurilor de judecată.

În Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu se prevede modul de alcătuire a completurilor de 3 judecători, deși Curtea Constituțională a stabilit că aceasta procedură trebuie prevăzută de lege. Legea stabilește modul în care se compun completurile de 5 judecători, dar nu și cele de 3 judecători, deși există câteva referiri la celelalte completuri de judecată, altele decât cele de 5 judecători, în art. 19 și art. 31, fără să se prevadă însă modul în care ele sunt alcătuite.

Contestatorul I. a mai arătat că nu există nicio mențiune în legătură cu modul de alcătuire a completurilor de judecată ci se precizează doar că la începutul anului, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție poate înființa completuri specializate, a doua mențiune fiind legată de numărul de judecători care vor intra în completurile de judecată, altele decât cele de 5 judecători.

Or, s-a arătat că dacă repartizarea aleatorie a judecătorilor nu există, dreptul la un proces echitabil este încălcat.

Modul de alcătuire a completurilor de 3 judecători este stabilit prin Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu prin lege, ci printr-un act administrativ care este inferior legii. Practic, alcătuirea completurilor de 3 judecători nu se face printr-o repartizare aleatorie a judecătorilor, ci printr-o distribuire a acestora de către președinții de secție, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil.

Invocând paragraful 188 din Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că alcătuirea completurilor de 5 judecători prin tragere la sorți reprezintă o garanție a imparțialității instanței și a dreptului la un proces echitabil, contestatorul I. a apreciat că, dacă legea nu reglementează situația completurilor formate din 3 judecători, trebuie aplicate principiile fundamentale, unul din acestea fiind asigurarea repartizării aleatorii a judecătorilor care formează completul de judecată.

Or, în condițiile în care completul de judecată de la instanța de apel a fost compus din trei judecători, însă nu prin tragere la sorți, contestatorul I. a apreciat că acest complet a fost compus cu încălcarea dispozițiilor legale, ceea ce conduce la desființarea deciziei contestate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării în apel la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestatorul I. a opinat că acest complet nu doar că a fost nelegal constituit, dar a pronunțat și o hotărâre nelegală ce a condus la schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe și la condamnarea sa, iar prin desemnarea unui alt complet de judecată asupra căruia nu planează nicio urmă de suspiciune, prin reanalizarea întregului probatoriu, va fi confirmată în mod integral hotărârea instanței de fond prin care a fost achitat pentru toate acuzațiile.

Cu privire la cel de-al doilea motiv pentru care instanța a admis în principiu, contestația în anulare, contestatorul I. a invocat faptul că a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

În acest sens, a arătat că instanța de apel, în mod greșit, a stabilit legea veche ca lege penală mai favorabilă, ținând cont de faptul că prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituțională soluția legislativă care prevede că prescripția răspunderii penale se întrerupe "prin oricare act îndeplinit în cauză", făcând astfel inoperantă instituția întreruperii prescripției penale și astfel, noul C. pen. constituind legea mai favorabilă.

În opinia contestatorului, admiterea excepției de neconstituționalitate prin decizia instanței de contencios constituțional antemenționată determină inaplicabilitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din actualul C. pen., iar în prezenta speță, legea penală mai favorabilă este legea nouă.

Astfel, s-a arătat că limitele maximale de pedeapsă prevăzute de lege pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată sunt 10 ani și 6 luni pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu având consecințe deosebit de grave, respectiv 10 ani pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (...) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani, iar potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen., cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

S-a apreciat că Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale este o decizie simplă, necondiționată și nu una interpretativă, fapt confirmat și de dispozitiv care nu cuprinde vreo condiționare și care nu indică vreo interpretare anume, care să fie acceptabilă constituțional.

Din lecturarea paragrafului 31 al deciziei, rezultă, în opinia contestatorului, faptul că sintagma "oricărui act de procedură" este neconstituțională, necondiționat, având în vedere lipsa de previzibilitate a consecințelor sale, astfel că, în temeiul art. 147 din Constituție, la data de 25 iunie 2018 aceasta sintagmă a fost suspendată de drept, iar la data de 8 august 2018 ea a încetat să mai producă orice efect juridic. Susținerea Curții potrivit căreia un act de întrerupere a prescripției ar trebui să fie un act de care persoana vizată să ia cunoștință nu este o interpretare constituțională a art. 155 din C. pen., ci chiar motivul pentru care sintagma vizată este neconstituțională.

Invocând considerentele Încheierii penale nr. 1522 din 19 decembrie 2018 a Curții de Apel Cluj, contestatorul I. a mai arătat că, prin deciziile adoptate, Curtea Constituțională nu are competența de a reformula un text legal pentru a-l face constituțional. Curtea trebuie să scoată textul legal în afara cadrului normativ, urmând ca Parlamentul, prin lege, sau Guvernul, prin ordonanță de urgență, să introducă în cadrul normativ un text legal constituțional. Curtea a oferit doar îndrumări legiuitorului în vederea adoptării unei legi care să modifice