ÎCCJ, Secția penală

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privința inculpatului I. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. B2 - Rechizitoriu). S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 861 din C. pen. anterior și art. 862 din C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 863 din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 864 din C. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și de art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracțiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 248 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privința inculpatului A. În baza art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 248 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București cu privire la infracțiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, reținută în sarcina inculpatului A.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privința inculpatului J. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul J. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul J. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (pct. D - Rechizitoriu). S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 81 din C. pen. anterior și art. 82 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, sa suspendat și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul K. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. și uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privința inculpatului L. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D - Rechizitoriu). În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior. În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul L. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul L. pentru infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. De asemenea, s-a constatat că persoanele vătămate Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanța nu s-au constituit părți civile în cauză. Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații K., M., N., O., P., Q., L., R., S., T., U., V., W., X., J., Y., Z. și petentele AA., BB., SC CC. SA și SC DD. SA împotriva aceleiași sentințe. Împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008 au formulat contestații în anulare contestatorii condamnați N., DD., M., EE., R., U., FF., GG., J., T., HH., X., S., K., L., V., II., Q., A. și P. Prin Încheierea din 9 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul x/2019, s-au admis în principiu contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008. Analizând contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați N., DD., M., EE., R., U., FF., GG., J., T., HH., X., S., K., L., V., II., Q., A. și P., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt nefondate pentru considerentele următoare: Având natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare și retractare a hotărârilor definitive ce conțin erori de drept, contestația în anulare are întotdeauna ca temei exclusiv nulitatea unor acte de procedură efectuate anterior pronunțării hotărârii (error in procedendo). La rândul său, noțiunea de "nulitate" implică întotdeauna încălcarea prescripțiilor legale în vigoare la data efectuării actului nul sau anulabil. Curtea Constituțională însăși a subliniat, în jurisprudența sa, că "Hotărârea judecătorească, fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a tranșat deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunțării, iar după rămânerea irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională". (Decizia nr. 460 din data de 13 noiembrie 2013 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 762 din 9 decembrie 2013). Prin urmare, începând cu data pronunțării sale, decizia definitivă a instanței de apel este prezumată a reflecta adevărul judiciar, iar rezolvarea dată raportului penal de conflict nu mai poate fi repusă în discuție decât în situații excepționale care, în esență, implică fie descoperirea unor fapte sau împrejurări factuale noi, susceptibile a demonstra netemeinicia hotărârii, fie vicii fundamentale de legalitate, de drept substanțial sau procesual. Aceste două ipoteze principale sunt prevăzute și de art. 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului și își găsesc un corespondent legislativ intern în cazurile limitative în care pot fi exercitate, în procesul penal, căile extraordinare de atac ale contestației în anulare, recursului în casație și revizuirii. În prezenta cauză, contestatorii condamnați au apreciat, în raport cu argumentele expuse pe larg în scris, în cererile depuse la dosar, precum și oral, în ședința de judecată, că sunt incidente cazurile de contestație în anulare următoare: Cazul de contestație în anulare prevăzut de 426 lit. a) C. proc. pen. În temeiul cazului de contestație în anulare menționat, contestatorul condamnat N. a invocat faptul că judecata în apel și pronunțarea hotărârii sale de condamnare, la pedeapsa de 5 ani închisoare, s-a făcut fără citarea și audierea nemijlocită de către Înalta Curte de Casație și Justiție a martorilor pe care prima instanță i-a audiat în mod detaliat și pe depozițiile cărora și-a întemeiat soluția de achitare. Contestatorul condamnat GG. a invocat faptul că, instanța de apel a dispus condamnarea sa, deși fusese achitat de prima instanță, iar în cursul cercetării judecătorești din apel nu au fost administrate probe noi și nici nu au fost readministrate probe în virtutea principiului nemijlocirii. Astfel, instanța de apel nu a procedat la audierea nemijlocită a unor martori în raport de acuzațiile aduse acestuia. Potrivit art. 426 lit. a) teza I C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți Acest caz de contestație în anulare vizează un aspect de nelegalitate relativă a hotărârii instanței de judecată, incident exclusiv în ipoteza în care judecata definitivă a cauzei s-a realizat în lipsa unei părți care nu a avut cunoștință despre termenul fixat și care, în acest mod, a fost prejudiciată de dreptul său la justiție, hotărârea penală definitivă fiind pronunțată fără dezbateri contradictorii. Or, aspectele invocate de contestatorii condamnați N. și GG. în temeiul cazului de contestație menționat, nu pot fi circumscrise dispozițiilor legale invocate. Astfel, aplicarea dispozițiilor art. 426 lit. a) C. proc. pen. nu poate fi extinsă la alte ipoteze, deoarece contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată exclusiv în cazurile prevăzute de lege. Cazul de contestație în anulare prevăzut de 426 lit. b) C. proc. pen. În temeiul cazului de contestație menționat, contestatorii condamnați V. și R. au invocat, în esență, modalitatea greșită în care instanța de apel a examinat incidența prescripției răspunderii penale, apreciind că la data pronunțării deciziei termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora erau împlinite. Contestatorul condamnat N. a invocat, în esență, greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă, susținând că dacă s-ar fi reținut ca fiind mai favorabilă legea nouă, termenele de prescripție ale răspunderii penale pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia ar fi fost împlinite la data pronunțării deciziei. Contestatorii condamnați A. și J. au invocat incidența prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. I. pct. 3, din O.U.G. nr. 13/2017. Astfel, dacă dispoziția menționată ar fi intrat în vigoare, infracțiunile pentru care au fost condamnați s-ar fi prescris. Potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j): e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. Totodată, se reține că prin Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că, "în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal". În considerentele deciziei menționate, instanța supremă a arătat, cu referire la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. că acesta "se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare". Totodată, "rezultă cu claritate că poate fi introdusă contestație în anulare doar pentru încălcări ale legii de procedură, iar când aceasta este întemeiată pe prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., doar atunci când instanța a pronunțat o soluție de condamnare, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal (...). A interpreta altfel acest caz de contestație în anulare ar însemna transformarea contestației în anulare, ca și cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permițându-se, contrar legii, pronunțarea unei soluții diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de apel, de către judecători din cadrul aceleiași instanțe. O nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestației în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanței de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumției legalității hotărârilor judecătorești. Ca atare, orice aspect care a fost pus în discuția părților de către instanța de apel și cu privire la care s-a pronunțat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi invocată ca și caz de contestație în anulare. O interpretare contrară a textului de lege (...) ar schimba natura juridică a contestației în anulare dintr-o cale extraordinară de atac într-o cale ordinară de atac, adică în exercitarea unui nou control judiciar asupra fondului cauzei, prin posibilitatea reexaminării legalității și temeiniciei soluției instanței de apel care, pe baza probelor de la dosar, a examinat și motivat lipsa incidenței cauzei de încetare a procesului penal". Raportând argumentele expuse de contestatorii condamnați A. și J. la particularitățile cazului de contestație prevăzut de 426 lit. b) C. proc. pen., se constată că invocarea dispozițiilor menționate este complet nepertinentă, întrucât se referă la incidența prescripției răspunderii penale, prin raportare la aplicarea unor dispoziții legale care nu au fost niciodată în vigoare. Referitor la argumentele invocate de contestatorul N. se constată că nu pot fi analizate prin prisma cazului de contestație invocat și nu pot face obiectul evaluării instanței în actuala cale extraordinară de atac, întrucât nu tind la înlăturarea viciului de procedură derivat din omisiunea instanței de apel de a examina incidența prescripției răspunderii penale, ci la reevaluarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 5 C. pen. Aplicând în speță considerațiile expuse anterior, obligatorii în raport de dispozițiile imperative ale art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat în decizia penală atacată, la filele x, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, concluzionând că "și în prezent este în vigoare instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, însă sfera sa de aplicare este restrânsă la acele acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului". Totodată, instanța de apel a constatat întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, potrivit C. pen. anterior, cât și a C. pen. în vigoare, interpretat prin prisma Deciziei nr. 297/2018. Prin urmare, verificarea susținerilor contestatorilor V. și R. referitoare la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale ar echivala cu o nouă analiză a fondului cauzei pe acest aspect, și, implicit, cu examinarea legalității și temeiniciei deciziei atacate care s-a pronunțat pe aceste chestiuni, contrar Deciziei nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Așadar, având în vedere că instanța de apel s-a pronunțat asupra acestor aspecte în considerentele deciziei penale atacate, acestea nu mai pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a contestației în anulare - nefiind circumscrise unor erori de procedură a instanței de apel, în caz contrar, urmând a se încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunțate în cauză în lipsa unui motiv "substanțial și imperativ". Cazul de contestație în anulare prevăzut de 426 lit. d) teza I C. proc. pen. - când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii - invocat de contestatorii condamnați V., Q., DD., HH., T., L., P., X., S., EE., FF., II., R., M., U. K., A. și J. Analizând susținerile contestatorilor condamnați vizând nelegala compunere a completului de judecată de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea nu se încadrează în cazul de contestație în anulare invocat. Potrivit art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii. Art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. - Compunerea instanței - prevede că instanța judecă în complet de judecată, a cărei compunere este cea prevăzută de lege, încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată fiind sancționată cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. Instanța nu este compusă potrivit legii în cazul în care sunt încălcate prevederile din legea de organizare judiciară sau din legile speciale referitoare la compunerea completului de judecată, situații care nu sunt incidente în cauză. Analizând motivele invocate de contestatorii condamnați subsumate cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., ce vizează pretinsa nelegalitate a compunerii completului de judecată care a soluționat Cauza nr. x/2008 prin Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, se rețin următoarele: În Titlul II - Instanțele judecătorești al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul I este rezervat, după cum rezultă din însăși denumirea acestuia, Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind reglementate în mai multe secțiuni, organizarea instanței supreme în Secțiunea 1, competența acesteia în Secțiunea 2, conducerea instanței în Secțiunea 3, iar Secțiunea 4 reglementează completele de judecată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Având în vedere că decizia supusă căii extraordinare de atac în prezenta cauză a fost pronunțată în soluționarea unui apel, cu referire la completurile de judecată care funcționează în materie penală, Înalta Curte reține că Legea nr. 304/2004 prevede, în cuprinsul art. 31 alin. (1) lit. c) din cadrul Secțiunii a 4-a, că pentru soluționarea apelurilor împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, completul de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție este format din 3 judecători. Se constată că legiuitorul nu a impus o anumită modalitate de desemnare a membrilor acestor completuri de judecată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin urmare revine organelor de conducere ale instanței supreme să reglementeze o procedură pentru executarea în concret a legii de organizare judecătorească. În acest sens a fost adoptat Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care la art. 32 alin. (1), în forma în vigoare la data soluționării apelului, prevedea că "președinții de secții stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secțiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secțiilor și programează ședințele acestora". Corelativ, potrivit art. 19 lit. a1) din același regulament, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă compunerea completelor din cadrul secțiilor instanței supreme. Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a instanței, iar conform art. 29 alin. (1) lit. f) din aceeași lege "exercită alte atribuții prevăzute în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție". Se constată că prevederile mai sus menționate au fost puse în aplicare prin dispozițiile art. 19 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, câtă vreme prin Regulament au fost elaborate norme care pun în aplicare prevederile cuprinse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, nu se poate susține că dispozițiile regulamentare ar adăuga la lege. Prin însăși dispozițiile legale la care s-a făcut referire anterior, legiuitorul a acordat dreptul colegiului de conducere să adopte Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, act administrativ cu caracter normativ emis în scopul organizării executării legii, ceea ce presupune că, prin intermediul acestui act, se pot adopta măsuri necesare pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legale. Contrar susținerilor contestatorilor, în situațiile în care legiuitorul nu a prevăzut o modalitate concretă în care sunt desemnați nominal judecătorii care vor compune completurile de judecată, acest fapt nu conduce automat la aplicarea unei proceduri de desemnare aleatorie a acestora, iar stabilirea în sarcina colegiului de conducere a atribuției de aprobare a compunerii completurilor la propunerea președintelui de secție nu contravine dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 304/2004. Înalta Curte reține că legiuitorul a prevăzut expres desemnarea prin tragere la sorți a membrilor completului de judecată în situații concrete, a se vedea în acest sens dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 ("dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secții, numiți, prin tragere la sorți") sau a art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, în cazul completurilor de 5 judecători ("judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți"). Așadar, lipsa unei asemenea prevederi în ceea ce privește dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o omisiune și nu poate determina aplicarea prin analogie a prevederilor referitoare la organizarea completurilor de 5 judecători, cum susțin în mod eronat contestatorii. Opțiunea legiuitorului de a lăsa la latitudinea Colegiului de conducere, în baza prevederilor Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a modalității de desemnare nominală a membrilor completurilor de judecată care funcționează în mod obișnuit este pe deplin explicabilă prin raportare la principiile de organizare eficientă a activității unei instanțe, la dinamica firească a personalului oricărei instituții și a imposibilității reglementării prin lege a unor cazuri particulare într-un mod atât de detaliat, spre deosebire de situația completurilor de 5 judecători, a căror compunere și funcționare formează obiectul unei reglementări distincte. Astfel, în lipsa unor prevederi exprese din Legea de organizare judiciară - care, în mod obiectiv, nu putea acoperi toate detaliile organizării și funcționării instanțelor judecătorești referitoare la procedura de constituire a completurilor de 3 judecători s-a procedat la aplicarea dispozițiilor regulamentare care au fost emise tocmai pentru punerea în aplicare a cadrului legal primar oferit de Legea nr. 304/2004. În concluzie, câtă vreme legea nu interzice o anumită măsură sau procedură, nici expres și nici implicit, stabilirea prin regulament a unei proceduri de desemnare a membrilor completului de judecată în considerarea principiilor de funcționare eficientă a instituției nu poate avea semnificația adăugării la lege. Pe de altă parte, dispoziția din regulament în baza căreia colegiul de conducere adoptă hotărârea nu reglementează organizarea completului, chestiune de resortul legii organice, ci pune în aplicare dispoziția legală care impune funcționarea acestuia în cadrul instanței, așa încât nu se poate concluziona în sensul adăugării la actul normativ. În consecință, se constată că nu au fost încălcate prevederile din legea de organizare judiciară privind compunerea completelor de 3 judecători, motiv pentru care, contestațiile în anulare declarate de contestatorii condamnați pe acest aspect sunt nefondate. Cazul de contestație în anulare prevăzut de 426 lit. d) teza a II-a din C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. d) teza a II-a din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare când a existat un caz de incompatibilitate. În temeiul cazului de contestație în anulare menționat, contestatoarea condamnată R. a invocat incompatibilitatea specialistului DNA, care a întocmit raportul de constatare în faza de urmărire penală, iar contestatorii condamnați HH., EE., T., L. și P. au invocat atât incompatibilitatea specialistului DNA, care a întocmit raportul de constatare în faza de urmărire penală, cât și incompatibilitatea a doi membri ai completului de judecată din apel, Cazul de contestație în anulare reglementat de teza a II-a a dispozițiilor legale menționate se referă la incompatibilitatea judecătorului, membru în completul de judecată. Astfel, incompatibilitatea specialistului DNA care a efectuat raportul de constatare tehnico - științifică, nu poate constitui obiect al analizei în temeiul cazului de contestație în anulare invocat. Examinând susținerile contestatorilor condamnați HH., EE., T., L., P., privind imparțialitatea a doi membri ai completului de judecată din apel, Înalta Curte constată că nu au fost furnizate elemente concrete de natură a demonstra existența unor relații ori împrejurări care să pună sub semnul îndoielii obiectivitatea magistraților în soluționarea cauzei, aceștia făcând doar referiri generale la calitatea doamnei judecător JJ. de consilier al procurorului șef al D.N.A. la momentul întocmirii rechizitoriului, respectiv la calitatea domnului judecător KK. de șef al structurii de securitate care ar fi acordat mandate de supraveghere tehnică pe siguranță națională. Astfel, împrejurările relevate de contestatori, în lipsa unor date concrete din care să rezulte existența unor prejudecăți sau idei preconcepute privitoare la soluția unui proces penal, nu relevă faptul că imparțialitatea celor doi magistrați judecători ar fi afectată. Pe de altă parte, pretinsul motiv de incompatibilitate a domnului judecător KK. a fost cunoscut de către contestatori cu ocazia soluționării căii ordinare de atac, fiind invocat, în repetate rânduri, de contestatorul condamnat P., cererile de recuzare formulate de acesta din urmă fiind soluționate succesiv prin Încheierile din 16 noiembrie 2018, 14 decembrie 2018 și 7 ianuarie 2019. Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. e) C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. e) C. proc. pen. se poate face contestație în anulare când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii. În temeiul cazului de contestație menționat, contestatoarea condamnată Q. a invocat, în esență, faptul că instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, cu ocazia deliberării, ceea ce echivalează cu judecarea cauzei în absența inculpatului, deși prezența acestuia era obligatorie. Se reține că, prezența inculpatului la judecată este obligatorie doar în cazurile în care se află în stare de deținere, conform dispozițiilor prevăzute de art. 364 alin. (1) și art. 420 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, aspectele invocate de contestatoarea condamnată Q. nu se încadrează în cazul de contestație în anulare invocat, iar aplicarea acestuia nu poate fi extinsă la alte ipoteze. Pentru considerentele expuse, nefiind incidente cazurile de contestație în anulare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați N., DD., M., EE., R., U., FF., GG., J., T., HH., X., S., K., L., V., II., Q., A. și P. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2008. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii condamnați la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii condamnați FF., M., II. și V., în sumă de câte 627 RON, precum și onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii condamnați N., DD., EE., R., U., GG., J., T., HH., X., S., K., L., Q., A. și P., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 200 RON, rămân în sarcina statului.