ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3580/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 262/F din 01 aprilie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr.

21039/3/2009 a dispus:

În baza art. 334 C.

proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice

formulate de inculpatul M.N.D.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul

M.N.D. sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpat sub

aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de fals material în

înscrisuri oficiale prevăzut de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

În baza art. 215 alin.

(1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. a

condamnat pe inculpatul M.N.D. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la

executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 290

alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. a

condamnat pe inculpat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la

executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 291 teza

II C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. a

condamnat inculpatul la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la

executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză în

pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la

executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus reținerea și arestarea preventivă din 11 martie 2009 la zi.

În baza art. 14, art.

346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. a obligat inculpatul la

plata sumei de 41.127,06 RON către partea civilă B.R.D. SA, respectiv la plata

sumei de 151.510,75 RON către partea civilă B.I.L. cu titlu de despăgubiri

civile.

În baza art. 14, art.

346 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate acțiunile civile

formulate de părțile civile B.R.D. SA și B.I.L. având ca obiect recuperarea

prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin.

(1), (2), (3), (5) C. pen.

În baza art. 353

alin. (1) C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. a respins ca fiind fără obiect

cererea de înființarea a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și

imobile ale inculpatului formulată de părțile civile.

În baza art. 348 C.

proc. pen. a desființat cele 2 formulare de "Retragere numerar/Cash

Withdrowal" emise de B.R.D. SA pe numele M.V. datate 28 noiembrie 2006 și

formularul "Declarația privind identitatea beneficiarului real"

completat pe numele M.V. și datat 28 noiembrie 2006.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul

dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul

la pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Împotriva sentinței

primei instanțe a declarat apel, inculpatul M.N.D., apel care formează obiectul

Dosarului nr. 21039/3/2009 (1142/2010) al Curții de Apel București, secția I

penală.

La termenul din 1 octombrie

2010, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv

Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive, a menținut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul M.N.D., a declarat recurs solicitând admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive.

Înalta Curte

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București

dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este

nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această regulă,

există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c).

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în

materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația

națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se

facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se

poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de

art. 5 parag. 1.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile

cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de

fapt și de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta Curte constată

că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile pe care inculpatul le-a săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai

mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în

buna desfășurare a justiției.

Faptul că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile

legii.

Înalta Curte conform

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 1

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare

conform dispozitivului prezentei hotărâri.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 1

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 octombrie 2010.