ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3580/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 262/F din 01 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 21039/3/2009 a dispus: În baza art. 334 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul M.N.D. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.N.D. sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpat sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzut de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.N.D. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 290 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 291 teza II C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. a dedus reținerea și arestarea preventivă din 11 martie 2009 la zi. În baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 41.127,06 RON către partea civilă B.R.D. SA, respectiv la plata sumei de 151.510,75 RON către partea civilă B.I.L. cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile B.R.D. SA și B.I.L. având ca obiect recuperarea prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. a respins ca fiind fără obiect cererea de înființarea a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului formulată de părțile civile. În baza art. 348 C. proc. pen. a desființat cele 2 formulare de "Retragere numerar/Cash Withdrowal" emise de B.R.D. SA pe numele M.V. datate 28 noiembrie 2006 și formularul "Declarația privind identitatea beneficiarului real" completat pe numele M.V. și datat 28 noiembrie 2006. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

a condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel, inculpatul M.N.D., apel care formează obiectul Dosarului nr. 21039/3/2009 (1142/2010) al Curții de Apel București, secția I penală. La termenul din 1 octombrie 2010, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Împotriva acestei încheieri, inculpatul M.N.D., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag.

1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept, art. 148 lit. f) C. proc.

pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care inculpatul le-a săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Înalta Curte conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 1 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. nr. 21039/3/2009 (1142/2010). Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 1 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2010.