ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2909/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2909/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea din 9 august 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010), în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest preventiv a apelantului intimat inculpat M.N.D.

În considerentele acestei hotărâri, s-au reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 18 mai 2009 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din Dosarul de urmărire penală nr.

3153/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a

inculpatului M.N.D., pentru săvârșirea, în concurs real și în stare de recidivă

postexecutorie, a infracțiunilor:

- de complicitate la înșelăciune, cu consecințe

deosebit de grave, prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și

(5) C. pen., constând în aceea că, în luna noiembrie 2006, împreună cu numiții

M.D.Ș., B.T., I.V. și alte persoane neidentificate, prin falsificarea de

documente de identitate, acte bancare și prezentare sub identități false la

funcționarii B.R.D., au solicitat și retras, din contul lui M.V., suma de

1.394.400 lei;

- de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2)

și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că,

în ziua de 28 noiembrie 2006, falsificată pe numele M.V., s-a prezentat la

sediul B.R.D. - Sucursala Constanța, sub identitate falsă și, în două rânduri,

a ridicat 10.000 RON, respectiv 180.000 RON, din contul părții vătămate, sume

pe care și le-a însușit;

- de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, la B.R.D. - Sucursala Constanța,

a completat: documentul de "Retragere Numerar / Cash Withdrawal",

pentru suma de 180.000 RON, în numele părții vătămate M.V., pe care l-a semnat

în fals, și l-a depus la bancă; documentul de "Retragere Numerar / Cash

Withdrawal pentru suma de 10.000 RON, în numele părții vătămate pe care l-a

semnat în fals și depus la bancă; a completat" Declarația privind

identitatea beneficiarului real în numele lui M.V., din 28 noiembrie 2006, pe

care a semnat-o, în fals, și a depus-o la bancă;

- de complicitate la fals material în înscrisuri

oficiale, prevăzută de art. 26 rap. Ia art 288 alin. (1) C. pen., constând în aceea

că, în luna noiembrie 2006, a pus dispoziția AN, fotografia sa tip C.I., pe baza

căreia s-a întocmit, în fals, cu datele de identificare ale părții vătămate M.V.,

dar cu fotografia învinuitului, document de identitate folosit la săvârșirea

infracțiunilor descrise mai sus; și

- de uz de fals, prevăzută de art. 291 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, a

folosit C.l., cu datele de identificare ale părții vătămate M.V., dar cu

fotografia învinuitului, în două rânduri, și a indus în eroare funcționarii

B.R.D. - Sucursala Constanța, obținând suma de 180.000 RON, respectiv 10.000 RON.

S-a mai constatat că măsura arestării preventive a

inculpatului a fost luată prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12

martie 2009, pentru cazurile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin.

(1) lit. a) și f) C. proc. pen., reținându-se că există indicii temeinice cu

privire la săvârșirea faptelor penale pentru care este cercetat și că

inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea

penală, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică în

raport de circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire,

gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, cuantumul mare

al prejudiciului cauzat și nerecuperarea acestuia de la inculpat. Măsura

arestării preventive a fost prelungită în mod succesiv în cursul urmăririi

penale și a fost menținută, în mod succesiv, în cursul judecării cauzei în fond.

Totodată, s-a reținut că prin sentința penală

apelată, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului M.N.D. pentru două

dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, condamnându-l

pentru celelalte infracțiuni la pedepse privative de libertate, pedepse ce au

fost contopite, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani

închisoare, iar, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest

preventiv a inculpatului.

Instanța de apel, verificând, potrivit art. 300

2

C. proc. pen. și art. 160

b

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia

arestării preventive, a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive (art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen.)

se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, având

în vedere, în acest sens, următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește condițiile prevăzute de art.

143 C. proc. pen., istanța de apel a reținut plângerea părții vătămate,

raportul de constatare tehnico - științifică grafoscopică, procesul-verbal de

recunoaștere a inculpatului de pe planșa foto, procesul-verbal de confruntare,

procesul-verbal de prelucrare înregistrări, sistem de supraveghere B.R.D. -

Sucursala Constanța, procesul-verbal de vizionare a înregistrării,

procesul-verbal de ridicare documente, în original, procesul-verbal de ridicare

a fotografiei inculpatului, adrese emise de partea vătămată, declarațiile

inculpatului, declarațiile martorilor I.L.A., V.A.E., B.I., C.M., C.T.,

formularele originale întocmite de inculpat și celelalte înscrisuri de la

dosar.

S-a apreciat că, în egală măsură, sunt îndeplinite și

cerințele reglementate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul

că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este

cercetat și a fost condamnat de instanța de fond, este închisoarea mai mare de

4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

În aprecierea ultimei condiții, instanța de apel a avut

în vedere atât modalitatea concretă și organizată de derulare a activității

infracționale, prin inducerea în eroare a funcționarilor băncii, ca urmare a

folosirii de înscrisuri și acte de identitate false, caracterul repetat al

infracțiunilor, folosind același mod de operare, sentimentul de insecuritate pe

care l-ar provoca în rândul societății civile, raportat la natura și gravitatea

faptelor ce i s-au reținut în sarcină, cât și datele ce circumstanțiază

persoana sa, absolvent a numai 8 clase, fără ocupație și fără loc de muncă,

recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., existând riscul

ca, odată pus în libertate, să săvârșească fapte ilicite, pentru a-și asigura

mijloacele de subzistență.

Totodată, s-a reținut că la momentul emiterii

mandatului de arestare preventivă, instanța de fond a apreciat incident și

cazul prevăzut de art. 148 lit. a) C. proc. pen., întrucât, așa cum rezultă din

procesele-verbale de la dosar, inculpatul a încercat să fugă în scopul eludării

tragerii la răspundere penală, existând temerea că se va sustrage procesului

penal.

Față de considerentele prezentate anterior, instanța

de apel a apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive a inculpatului, sens în care, în temeiul art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a menținut

starea de arest preventiv.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a

declarat recurs inculpatul M.N.D. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, fără a motiva în scris calea de atac, conform art. 385

10

C. proc. pen.

La termenul de judecată acordat pentru soluționarea

recursului, 20 august 2010, apărătorul recurentului inculpat a susținut oral

motivele de recurs, așa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei

decizii.

Analizând recursul declarat, potrivit motivelor de

casare susținute oral de apărătorul recurentului inculpat, concluziilor

reprezentantului parchetului, precum și susținerilor recurentului inculpat, a

actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din

același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva

încheierii din 9 august 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010), este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin rechizitoriul nr. 3153/P/2007 din data de 18 mai

2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.N.D., pentru

săvârșirea, în concurs real și în stare de recidivă postexecutorie, a

infracțiunilor:

- de complicitate la înșelăciune, cu consecințe

deosebit de grave, prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și

(5) C. pen., constând în aceea că, în luna noiembrie 2006, împreună cu numiții

M.D.Ș., B.T., I.V. și alte persoane neidentificate, prin falsificarea de documente

de identitate, acte bancare și prezentare sub identități false la funcționarii

B.R.D., au solicitat și retras, din contul lui M.V., suma de 1.394.400 lei;

- de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2)

și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că,

în ziua de 28 noiembrie 2006, folosind C.I., falsificată pe numele M.V., s-a

prezentat la sediul B.R.D. - Sucursala Constanța, sub identitate falsă și. în

două rânduri, a ridicat 10.000 ron, respectiv 180.000 ron, din contul părții

vătămate, sume pe care și le-a însușit;

- de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând

în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, la B.R.D. - Sucursala Constanța, a

completat: documentul de "Retragere Numerar / Cash Withdrawal",

pentru suma de 180.000 RON, în numele părții vătămate M.V., pe care l-a semnat

în fals, și l-a depus la bancă; documentul de "Retragere Numerar / Cash

Withdrawal' pentru suma de 10.000 RON, în numele părții vătămate pe care l-a

semnat în fals și depus la bancă; a completat "Declarația privind

identitatea beneficiarului real' în numele lui M.V., din 28 noiembrie 2006, pe

care a semnat-o, în fals, și a depus-o la bancă;

- de complicitate la fals material în înscrisuri

oficiale, prevăzută de art. 26 rap. Ia art 288 alin. (1) C. pen., constând în aceea

că, în luna noiembrie 2006, a pus dispoziția AN, fotografia sa tip CI., pe baza

căreia s-a întocmit, în fals, C.I., cu datele de identificare ale părții

vătămate M.V., dar cu fotografia învinuitului, document de identitate folosit

la săvârșirea infracțiunilor descrise mai sus;

- și de uz de fals, prevăzută de art. 291 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, a

folosit C.I., cu datele de identificare ale părții vătămate M.V., dar cu

fotografia învinuitului, în două rânduri, și a indus în eroare funcționarii

B.R.D. - Sucursala Constanța, obținând suma de 180.000 RON, respectiv 10.000 RON.

Prin sentința penală nr. 262/ F din 1 aprilie 2010 a

Tribunalului București, secția II-a penală, inculpatul M.N.D. a fost achitat,

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) și c) C. proc.

pen. sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu

consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen. și al complicității la fals material în înscrisuri oficiale,

prevăzută de art. 26 rap. la art 288 alin. (1) C. pen.

Prin aceași hotărâre, inculpatul a fost condamnat la

o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., 1 an și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în înscisuri sub semnătiură privată prevăzută

de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. b) C. pen. și 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

uz de fals, prevăzută de art. 291 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., urmând ca în fmal acesta să execute

pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut

stare de arest a inculpatului și, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus

reținerea și arestarea preventivă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul București, inculpatul M.N.D. și partea civilă B.I.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția I-a penală sub nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

În ceea ce privește măsurile preventive dispuse față

de inculpat, se constată că prin ordonanța nr. 3153/P/2007 din 11 martie 2009 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus reținerea inculpatului

M.N.D. pe o perioadă de 24 h, începând cu 11 martie.

Prin încheierea din 12 martie 2009, pronunțată în Dosarul

nr. 9907/3/2009, Curtea de Apel București, secția I-a penală a dispus,

arestarea preventivă a inculpatului M.N.D., fiind reținute ca temeiuri ale

arestării dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. pen.,

apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că

inculpatul ar fi comis faptele reținute în sarcina sa, precum și faptul că

inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea

penală, iar cel puțin una dintre infracțiunile pentru care acesta este cercetat

este prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, lăsarea sa în

libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică.

Ulterior, măsura arestării preventive a fost

prelungită susccesiv atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței

de fond, prin sentința penală nr. 262/ F din 01 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul

nr. 21039/3/2009, Tribunalul București, secția I-a penală, menținând starea de

arest a inculpatului.

După înregistarea dosarului la 4 mai 2010, Curtea de

Apel București, secția I-a penală, investită cu soluționarea apelurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul M.N.D. și

partea civilă B.I.L., procedând în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

,

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a constatat, prin încheierea

din 21 mai 2010, temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive a

apelantului intimat inculpat M.N.D., măsură pe care a menținut-o.

Ulterior, prin încheierea din 9 august 2010 a Curții

de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010),

în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a apelantului intimat

inculpat M.N.D.

Încheierea atacată este temeinică și legală, criticile

formulate de recurentul inculpat M.N.D., prin apărător, dovedindu-se a fi

neîntemeiate.

Art. 23 din Constituție garantează libertatea

individuală și siguranța persoanei.

Din dispozițiile art. 23 din Constituție rezultă

interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu

reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este

rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme

garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură

care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul

dintre principiile constituționale.

Prin urmare, art. 23 din Constituție conferă

arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de

restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca

măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și

permite justiției să se deruleze.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția

consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie

lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres

și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi

privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale

în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile

de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a

crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă

după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite,

în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca

arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în

conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională

care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și

să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Conform dreptului intern, respectiv dispozițiilor art.

300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

iar potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

„(1) În cursul judecății, instanța verifică periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

(2) Dacă instanța constată că arestarea preventivă

este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au

încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate,

dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de

îndată în libertate a inculpatului.

(3) Când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

(4) Încheierea poate fi atacată cu recurs,

prevederile art. 160 a alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător."

Pe de altă parte, conform art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. „Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când

s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei

măsurii arestări preventive luată față de inculpatul M.N.D., în conformitate cu

dispozițiile legale mai sus evocate, instanța de apel, în mod temeinic, a

apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a)

și f) C. proc. pen., prin raportare la art. 143 și alin. (10) C. proc. pen., se

mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.N.D., se reține că

potrivit art. 148 alin. (1) lit. a) și f) din C. proc. pen., dacă sunt

întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a

fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală și a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune

măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile art. 143 C. proc. pen. se referă la

existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă

prevăzută de legea penală.

În cauză, se constată că există indicii, obținute

prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispozițiilor legale

pentru obținerea acestora, care conduc la existența unor bănuieli legitime că

inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă

administrate în faza urmăririi penale și în fața instanțelor de judecată până

în prezent, respectiv: plângerea părții vătămate, declarațiile inculpatului,

declarațiile martorilor I.L.A., V.A.E., B.I., C.M. și C.T., raportul de

constatare tehnico-științifică grafoscopică, procesul-verbal de recunoaștere

după planșa foto, a inculpatului, procesul-verbal de recunoaștere din grup a

inculpatului, proces-verbal de confruntare, proces-verbal de prelucrare

înregistrări, sistem de supraveghere B.R.D. - Sucursala Constanța,

proces-verbal de vizionare a înregistrării, proces-verbal de ridicare documente

în original, proces-verbal de ridicare a fotografiei (copie) inculpatului,

adrese emise de partea vătămată, formularele originale întocmite de inculpat,

rezultă, în esență, că, în data de 28 noiembrie 2006, inculpatul s-a prezentat

la sediul B.R.D. - Sucursala Constanța, de unde a ridicat în numerar, în două

tranșe, sumele de 10.000 lei și 180.000 lei, utilizând cartea de identitate, cu

datele de identificare ale părții vătămate M.V., dar cu fotografia inculpatului.

În cauză, există, așadar, motive plauzibile de a

bănui că inculpatul a săvârșit faptele ce i se reține în sarcină.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., precum și a celei

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în raport de actele

dosarului, inculpatul a încercat să fugă în scopul eludării tragerii la

răspundere penală, precum și faptul că, prima condiție prevăzută de lit. f) a

textului de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită,

având în vedere că cel puțin una dintre infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului, este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă

existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din

care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică.

Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C.

proc. pen., neavând o definiție penală, trebuie particularizată în speță prin

raportare la definiția dată de art. 145 C. pen. noțiunii „public

”

în sensul că prin ordine publică

se înțelege tot ceea ce vizează autoritățile publice, instituțile publice,

autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă același art. 148

lit. f) este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul și

împrejurările în care s-a comis infracțiunea și natura acesteia.

Prin noțiunea de probă, la care face referire art. 148

lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice element de fapt, în sensul arătat de art.

63 din același Cod.

Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O.

în materie, termenul și caracterul rezonabil al arestării preventive nu se

apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ținând seama de natura și

complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al celui arestat, iar

menținerea detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului

penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie

apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a

unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii

asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

Din această perspectivă, se recunoaște de instanța de

contencios european că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția

publicului la săvârșirea unor infracțiuni, ace stea pot să provoace o tulburare

socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit

timp. In circumstanțe excepționale, această împrejurare poate fi avută în

vedere din punctul de vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să

accepte noțiunea de tulburare a ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt

trebuie sa se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea

deținutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă

societatea nu este în continuare amenințată efectiv, detenția neputand fi

menținută în anticiparea unei pedepse privative de libertate {cauza Letellier

vs. Franța, precit., din 1991 și Tomasi vs. Franța din 27 august 1992).

Or, în raport de probatoriul administrat până în

acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor fapte foarte

grave.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe

care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte

apreciază că acesta rezultă din natura infracțiunii, modalitatea concretă și

organizată de derulare a activității infracționale, prin inducerea în eroare a

funcționarilor bancari, ca urmare a folosirii de acte de identitate și

înscrisuri false, caracterul continuat al infracțiunilor, dar și din datele ce

caracteritează persoana inculpatului - recidivist, fără ocupație și loc de

muncă, școlarizare redusă, aceasta fiind de natură să genereze o stare de

neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de

drept și valorile sociale.

Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de

acest gen, lăsarea în libertate a unui inculpat care săvârșește o astfel de

faptă, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea

unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției,

iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății,

ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot

persista în sfidarea legii.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au

modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci

acestea se mențin în continuare și având în vedere că, din examinarea cauzei în

ansamblu, motivele de casare invocate de recurentul inculpat se dovedesc a fi

nefondate și nu se constată existența vreunui motiv de casare susceptibil a fi

luat în considerare din oficiu, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D.

împotriva încheierii din 9 august 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

Potrivit art. 192 alin. (2) din același Cod,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 9 august 2010 a Curții de Apel

București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 august 2010.