ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4623/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4623/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin încheierea din

26 noiembrie 2010 - Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului M.N.D.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148

lit. f) C. proc. pen., în sensul că, pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani

închisoare, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, prin sentimentul de insecuritate pe care l-ar

provoca în rândul societății civile, raportat la natura și gravitatea faptelor

ce i s-au reținut în sarcină și modalitatea concretă și organizată de a

acționa, prin inducerea în eroare a funcționarilor băncii, ca urmare a

folosirii de înscrisuri și acte de identitate false, caracterul repetat al

faptei, cuantumul mare al prejudiciului, circumstanțele personale ale

inculpatului (recidivist, ultima condamnare fiind de 5 ani, din care a executat

doar 3 ani, fără ocupație, fără loc de muncă), în considerarea scopului măsurii

privative de libertate, al prezervării ordinii publice prin reprimarea infracțiunilor.

Curtea a constatat că

acuzația adusă inculpatului, în circumstanțele cauzei precum și personalitatea

inculpatului, legitimează în continuare detenția sa preventivă, în sensul că

interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului

apelantului – inculpat arestat preventiv, la libertate.

Împotriva acestei

hotărâri în termen legal a declarat recurs inculpatul M.N.D., solicitând

casarea acesteia și revocarea măsurii arestării preventive întrucât temeiurile

care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă în prezent.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Inculpatul M.N.D. a

fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv dispusă în baza

dispozițiilor art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., pentru săvârșirea

complicității la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată

în formă continuată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută

de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că în luna noiembrie 2006, inculpatul împreună cu numiții M.D.S., B.T., I.V. și

alte persoane rămase neidentificate, prin falsificarea de documente de

identitate, acte bancare și prezentarea de identități false la funcționarii

B.R.D. a solicitat și retras din contul lui M.V. suma de 1.394.400 lei (ron).

La data de 28

noiembrie 2006 folosind C.I. seria IF nr. 092145, falsificată, pe numele M.V.,

s-a prezentat la B.R.D., sucursala Constanța, sub identitate falsă și în două

rânduri a solicitat și ridicat suma de 10.000 lei (ron) și respectiv 180.000

ron.

În aceeași zi,

inculpatul la B.R.D., sucursala Constanța, a completat „cererile de retragere

numerar” pentru sumele de 10.000 lei, respectiv 180.000 ron și „declarația

privind identitatea beneficiarului real”, în numele lui M.V., pe care le-a semnat

în fals și depus la bancă.

În luna noiembrie

2006, a pus la dispoziția A.N. fotografia sa tip CI. pe baza căreia s-a

întocmit în fals C.I. seria IF nr. 092145 cu datele de identificare ale

numitului M.V., dar cu fotografia inculpatului, document de identitate folosit

la săvârșirea infracțiunilor.

Prin sentința penală

nr. 262 din 1 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a

fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în

formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.; fals în înscrisuri sub

semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la o

pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție,

menținându-se starea de arest a acestuia.

Față de dispozițiile

art. 300

2

și art. 160

b

C. proc. pen., în mod întemeiat

instanța de apel a menținut starea de arest, subzistând temeiurile care au

determinat luarea acestei măsuri.

Astfel, pedeapsa

prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune este închisoare

mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea

infracțiunilor comise, modalitatea concretă de săvârșire, prin inducerea în

eroare a funcționarilor bancari folosind înscrisuri și acte de identitate

false, faptul că inculpatul este recidivist, nu avea ocupație și nici loc de

muncă.

În speță, nu s-a

depășit durata rezonabilă a privării de libertate, ce trebuie apreciată în

raport de complexitatea cauzei, iar pe de altă parte inculpatul este legal

deținut în baza unei hotărâri de condamnare, chiar dacă împotriva acesteia a

fost exercitată calea de atac a apelului.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 26

noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 decembrie 2010.