ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 721/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11231/3/2009 (306/2010), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului S.D.C. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare și impun privarea de libertate a inculpatului. S-a apreciat că probele avute în vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe constituie indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art. 68 1 C. proc.

pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală. Totodată, s-a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile cercetate este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Aceasta rezultă din gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina sa, de natura infracțiunilor comise, din gravitatea deosebită a acestora. Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen., Curtea a apreciat că măsura arestării preventive este justificată de motive pertinente și suficiente și, în consecință, a menținut starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.D.C., fără a arăta motivele de casare. În concluziile orale, apărătorul din oficiu al inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea inculpatului în stare de libertate deoarece acesta este doar consumator de droguri și nu traficant, iar condamnarea sa nu înseamnă că prezintă pericol pentru ordinea publică. Verificând hotărârea atacată în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică. Prin Sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală a condamnat, printre alții, pe inculpatul S.D.C.

la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) și c), art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a), c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. S-a reținut, în fapt, în sarcina inculpatului că în perioada mai - iunie 2008 împreună cu alți inculpați, a procurat și deținut fără drept diferite cantități de hașiș. În luna iunie 2008 a furnizat lui C.C. un număr de 10 comprimate ecstasy (MDMA) cu simbolul „?”, din care acesta din urmă a vândut colaboratorului I.I.

un număr de 5 comprimate la data de 11 iunie 2008 și alte 5 comprimate la data de 17 iunie 2008. La data de 22 ianuarie 2009, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, asupra sa a fost găsită cantitatea de 1,32 grame cannabis, pe care o deținea pentru consum propriu. În cauză există suficiente indicii care să facă rezonabilă presupunerea că inculpatul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată la 22 ianuarie 2009 și a fost menținută pe tot parcursul procesului penal. Înalta Curte constată că instanța a reținut în mod corect că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă o gravitate și un pericol social sporit la adresa stării de sănătate și de siguranță a societății, ele fiind sancționate cu pedepse cu închisoarea mai mari de 4 ani. Inculpatul este, de asemenea, recidivist. Având în vedere toate aceste împrejurări și date, în mod corect s-a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului nu este legală și oportună, sub aspectul pericolului concret la care sunt expuși membrii societății prin contactul cu traficanții de droguri, cărora unii dintre ei pot să le cadă victime. Constatând că în cauză nu există temeiuri pentru revocarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Văzând dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.C. împotriva Încheierii din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11231/3/2009 (306/2010). Obligă recurentul inculpat la 260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2010.