ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1952/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori, având pe rol, spre soluționare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul S.D.C. (fiul lui I. și al L.), împotriva sentinței penale nr. 1053 din 21 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 11231/3/2009, la termenul din 5 mai 2010, a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 300 2 combinat cu art. 160 b C. proc.

pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpatul mai sus-menționat, care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri pentru consum propriu, prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 toate cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și comise în concurs real. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori, printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.D.C., reținând că, în mod legal și temeinic atât prima instanță cât și instanța de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior este legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei (art. 148 lit. f) C. proc. pen.), subzistă și în prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluții.

Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori, a acordat nou termen pentru soluționarea cauzei în apel, la 2 iunie 2010. De asemenea, aceeași instanță a mai constatat, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat, dedus judecății și condamnat în primă instanță că, pe de o parte, infracțiunile respective sunt pedepsite de legea penală cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, ținând seama și de modalitatea concretă în care se presupune că acesta și-a desfășurat activitatea infracțională, în baza aceleiași rezoluții infracționale, instanța de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului, care nu este la primul conflict cu legea penală, prezintă pericol concret pentru ordinea publică și a conchis, pe de altă parte, că în speță, au fost îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc.

pen. și având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive față de inculpat. Împotriva încheierii mai sus - menționate, în termen legal, a formulat recurs inculpatul S.D.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate în practicaua prezentei decizii, astfel cum au fost susținute de apărătorul acestuia. La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, recurentul inculpat, prin apărător, a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa de îndată în libertate, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri fată de acesta.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpatul S.D.C. este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că, alături de alții, inculpatul S.D.C.

a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., emis la data de 18 martie 2009, sub nr. 503/D/P/2008, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc,precum și pentru deținerea de droguri pentru consum propriu, fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 din aceeași lege, toate în concurs real și cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) și art. 37 lit. a) C. pen. În esență, s-a reținut, că în fapt, în perioada mai-iunie a anului 2008, inculpatul împreună cu coinculpații H.P.S., V.C.E. și K.T.N.

a procurat și deținut, fără drept, diferite cantități de hașiș. De asemenea, în luna iunie 2008, inculpatul a furnizat numitului C.C. 10 comprimate ecstasy (MDMA), acesta din urmă vânzând apoi colaboratorului sub acoperire Ivan Ionel, la data de 11 iunie 2008, 5 comprimate și alte 5 comprimate, aceluiași colaborator, la data 17 iunie 2008. S-a mai relevat că la data de 22 ianuarie 2009, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, asupra inculpatului s-a găsit cantitatea de 1,32 grame cannabis, pe care o deținea pentru propriul consum. Prin sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a ll-a penală, printre altele, l-a condamnat pe inculpatul S.D.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, revocându-i beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 4 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 1485/2005 a Tribunalului București (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3379 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și contopindu-i restul de 335 de zile cu pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, de 10 ani închisoare, stabilind astfel ca, în final, acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani.

De asemenea, se mai reține că prima instanță, corect și justificat a constatat că, pe de o parte, faptele pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt grave și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pe de altă parte, că există motive verosimile de a bănui că apelantul inculpat se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat și condamnat, în speță, fiind îndeplinite cumulativ dispozițiile art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar, corect, a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat urmare a modalității în care acesta a acționat, alături de alți inculpați, unul dintre aceștia fiind minor (H.P.S.) într-o perioadă relativ restrânsă de timp, traficând diferite cantități de drog de risc și de mare risc, dar și deținând 1,32 grame cananbis pentru consum propriu, aducând astfel atingere unor valori importante ocrotite de legea penală: viața și sănătatea cetățenilor expuși tentației de a folosi sau trafica droguri. Prin urmare, în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se, întemeiat, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului S.D.C. Înalta Curte mai constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul, ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, (care nu se află la primul conflict cu legea penală, dovedind astfel perseverență infracțională), de împrejurările și modalitatea în care a acționat acesta, numărul de persoane implicate, unul dintre aceștia fiind minor, amploarea activității desfășurate și perioada infracțională de aproximativ o lună de zile.

Se mai reține că, toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatului și au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul societății, așa încât lăsarea acestuia în libertate creează un impact negativ la nivelul societății civile și insecuritate socială. De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de aproximativ 1 an și 4 luni (inculpatul S.D.C. fiind reținut la 22 ianuarie 2009 și apoi arestat preventiv din 23 ianuarie 2009) nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag.

3 din C.E.D.O., având în vedere natura și complexitatea cauzei, dată de împrejurarea că inculpatul nu a acționat singur, ci împreună cu alți inculpați, antrenând în activitatea infracțională și minori. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluționării apelurilor în fața Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori, cu termen fixat la 2 iunie 2010. De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracțiunile pentru care a fost cercetat și dedus judecății sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viața și sănătatea persoanei. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci când, printre altele, a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului S.D.C., constatând motivat, că există indicii temeinice că acesta a săvârșit faptele deduse judecății, fapte care, prin modalitatea prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului S.D.C. exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii, cu atât mai mult cu cât acest inculpat a recidivat, în disprețul legii, de a cărei indulgență a beneficiat anterior.

De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul S.D.C. este actual și concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținute susținerile apărătorului desemnat din oficiu al recurentului inculpat S.D.C.

că această măsură nu se mai impune a fi menținută, urmând a fi revocată. De asemenea, persistența și suficiența acestor motive se apreciază de către Înalta Curte în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., considerând că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.C.

împotriva încheierii din 5 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11231/3/2009 (nr. 306/2010). Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.C. împotriva încheierii din 5 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11231/3/2009 (nr. 306/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2010.