ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3469/2010

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele: 1. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea de ședință de la 22 septembrie 2010 pronunțată în dosar nr. 11231/1/2009 a amânat judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.D.C. din motive de ordin procedural la data de 27 octombrie 2010, interval de timp în care a menținut arestarea preventivă în cauză a inculpatului-apelant amintit în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Dispunând astfel instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul S.D.C.

recidivist a fost arestat preventiv în cauză cu începere de la data de 23 ianuarie 2009, în temeiul art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. – cu respectarea procedurii legale în acest sens instituită prin dispozițiile art. 149 1 C. proc. pen.

aflată în deplină concordanță cu prevederile art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO – existând motive de bănuială legitimă privind săvârșirea unor infracțiuni grave, pedepsite peste 4 ani închisoare/lăsarea în libertate a făptuitorului prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și anume acelea de trafic și deținere în vederea consumului propriu, fără drept de droguri de risc și mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a), c) art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., a căror existență a fost confirmată ulterior prin condamnarea în primă instanță potrivit sentinței penale nr. 1053 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu executare într-un loc de deținere potrivit art. 57 C. pen.

2. Recursul în termen, declarat împotriva încheierii amintite de către inculpatul S.D.C. cu solicitarea de a i se revoca arestarea preventivă/dispune punerea în libertate de îndată prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare. Conform dispozițiilor art. 160 b C. proc. pen.

[având titlul marginal „verificări privind arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecății”] „( 1) În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive; (2) Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului; ( 3) Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În speță, dată fiind soluția de condamnare în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare temeiurile inițiale ce au impus arestarea preventivă a inculpatului se mențin nemodificate justificându-se astfel menținerea acestei măsuri și pe parcursul judecății în apel prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. În plus, condamnarea nedefinitivă în primă instanță de către un tribunal competent cu respectarea principiilor prevăzute de art. 288-291 C. proc. pen./și a garanțiilor dreptului la apărare instituite prin art. 6, art. 70 alin. (2) și art. 171 C. proc. pen., justifică menținerea arestării preventive a inculpatului în baza art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen. și pentru motivul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO [„dacă este reținut legal în baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene în materie, în cauzele Wemhoff c Germania, B c. Austria, Labita c Italia]. Ca atare solicitarea inculpatului-recurent pentru aplicarea în cauză a dispozițiilor contrare ale art. 160 b alin. (2) C. proc. pen./cu consecința revocării arestării sale preventive la momentul procesual actual al judecății în apel este nejustificată, încheierea atacată fiind legală și temeinică. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.C. împotriva încheierii din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 11231/3/2009 Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 octombrie 2010.