ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3469/2010

Deliberând asupra recursului de față pe

baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei constată

următoarele:

penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea

de ședință de la 22 septembrie 2010 pronunțată în

dosar nr. 11231/1/2009 a amânat judecarea apelurilor declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.D.C. din motive de

ordin procedural la data de 27 octombrie 2010, interval de timp în care a

menținut arestarea preventivă în cauză a inculpatului-apelant amintit

în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel instanța de prim control

judiciar a constatat că inculpatul S.D.C. recidivist a fost arestat

preventiv în cauză cu începere de la data de 23 ianuarie 2009, în temeiul

art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. – cu respectarea procedurii

legale în acest sens instituită prin dispozițiile art. 149

1

C.

proc. pen. aflată în deplină concordanță cu prevederile

art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO – existând motive de bănuială

legitimă privind săvârșirea unor infracțiuni grave,

pedepsite peste 4 ani închisoare/lăsarea în libertate a făptuitorului

prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și anume acelea

de trafic și deținere în vederea consumului propriu, fără

drept de droguri de risc și mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1), art.

2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 75 lit. a), c) art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.,

a căror existență a fost confirmată ulterior prin

condamnarea în primă instanță potrivit sentinței penale nr.

1053 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a

penală, la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu executare

într-un loc de deținere potrivit art. 57 C. pen.

amintite de către inculpatul S.D.C. cu solicitarea de a i se revoca

arestarea preventivă/dispune punerea în libertate de îndată prin

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160

b

alin. (2) C.

proc. pen., este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Conform dispozițiilor art. 160

b

C.

proc. pen. [având titlul marginal „verificări privind arestarea

preventivă a inculpatului în cursul judecății”] „(

1) În cursul judecății, instanța verifică periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării

preventive;

(2)

Dacă instanța

constată că arestarea preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu

există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune,

prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a inculpatului;

(

3) Când instanța constată

că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive”.

În speță, dată fiind soluția de

condamnare în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 10

ani închisoare temeiurile inițiale ce au impus arestarea preventivă a

inculpatului se mențin nemodificate justificându-se astfel menținerea

acestei măsuri și pe parcursul judecății în apel prin

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen.

În plus, condamnarea nedefinitivă în primă

instanță de către un tribunal competent cu respectarea

principiilor prevăzute de art. 288-291 C. proc. pen./și a

garanțiilor dreptului la apărare instituite prin art. 6, art. 70 alin.

(2) și art. 171 C. proc. pen., justifică menținerea

arestării preventive a inculpatului în baza art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen. și pentru motivul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1

lit. a) din CEDO [„dacă este reținut legal în baza condamnării

pronunțate de către un tribunal competent”, în acest sens fiind

și jurisprudența Curții Europene în materie, în cauzele Wemhoff

c Germania, B c. Austria, Labita c Italia].

Ca atare solicitarea inculpatului-recurent pentru

aplicarea în cauză a dispozițiilor contrare ale art. 160

b

alin.

(2) C. proc. pen./cu consecința revocării arestării sale

preventive la momentul procesual actual al judecății în apel este

nejustificată, încheierea atacată fiind legală și

temeinică.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul S.D.C. împotriva încheierii din 22 septembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 11231/3/2009

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 5 octombrie 2010.