ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2908/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2908/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 august 2010 a Curții de

Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 21039/3/2009

(1142/2010), în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a

apelantului intimat inculpat M.N.D.

În considerentele

acestei hotărâri, s-au reținut următoarele: Prin rechizitoriul din data de 18

mai 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din Dosarul de

urmărire penală nr. 3153/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de

arest preventiv, a inculpatului M.N.D., pentru săvârșirea, în concurs real și

în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunilor:

- de complicitate la

înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 raportat la

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., constând în aceea că, în luna

noiembrie 2006, împreună cu numiții M.D.Ș., B.T., I.V. și alte persoane

neidentificate, prin falsificarea de documente de identitate, acte bancare și

prezentare sub identități false la funcționarii BRD, au solicitat și retras,

din contul lui M.V., suma de 1.394.400 RON;

- de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, folosind CI

seria X nr. X, falsificată pe numele M.V., s-a prezentat la sediul BRD -

Sucursala Constanța, sub identitate falsă și, în două rânduri, a ridicat 10.000

RON, respectiv 180.000 RON, din contul părții vătămate, sume pe care și le-a

însușit;

- de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006,

la BRD - Sucursala Constanța, a completat: documentul de "Retragere

Numerar/Cash Withdrawal", pentru suma de 180.000 RON, în numele părții

vătămate M.V., pe care l-a semnat în fals, și l-a depus la bancă; documentul de

"retragere Numerar/Cash Withdrawal pentru suma de 10.000 RON, în numele

părții vătămate pe care l-a semnat în fals și depus la bancă; a completat

"Declarația privind identitatea beneficiarului real în numele lui M.V.,

din 28 noiembrie 2006, pe care a semnat-o, în fals, și a depus-o la bancă;

- de complicitate la

fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 raportat la art 288

alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna noiembrie 2006, a pus

dispoziția AN, fotografia sa tip C.I., pe baza căreia s-a întocmit, în fals, CI

seria X nr. X, cu datele de identificare ale părții vătămate M.V., dar cu

fotografia învinuitului, document de identitate folosit la săvârșirea

infracțiunilor descrise mai sus;

- și de uz de fals,

prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea

că, în ziua de 28 noiembrie 2006, a folosit Cl seria X nr. X, cu datele de

identificare ale părții vătămate M.V., dar cu fotografia învinuitului, în două

rânduri, și a indus în eroare funcționarii BRD - Sucursala Constanța, obținând

suma de 180.000 RON, respectiv 10.000 RON.

S-a mai constatat că

măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată prin încheierea din

Camera de Consiliu din data de 12 martie 2009, pentru cazurile prevăzute de

art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. pen.,

reținându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea faptelor

penale pentru care este cercetat și că inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în

scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, iar lăsarea lui în libertate

prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanțele reale ale

faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social

ce caracterizează aceste fapte, cuantumul mare al prejudiciului cauzat și

nerecuperarea acestuia de la inculpat. Măsura arestării preventive a fost

prelungită în mod succesiv în cursul urmăririi penale și a fost menținută, în

mod succesiv, în cursul judecării cauzei în fond.

Totodată, s-a reținut

că prin sentința penală apelată, instanța de fond a dispus achitarea

inculpatului M.N.D. pentru două dintre infracțiunile pentru care a fost trimis

în judecată, condamnându-l pentru celelalte infracțiuni la pedepse privative de

libertate, pedepse ce au fost contopite, urmând ca acesta să execute pedeapsa

cea mai grea, de 6 ani închisoare, iar, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

Instanța de apel,

verificând, potrivit art. 300

2

C. proc. pen. și art. 160

b

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive, a constatat că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive (art. 143 și

art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen.) se mențin și impun, în continuare,

privarea de libertate a inculpatului, având în vedere, în acest sens,

următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce

privește condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanța de apel a

reținut plângerea părții vătămate, Raportul de constatare tehnico-științifică

grafoscopică, procesul-verbal de recunoaștere a inculpatului de pe planșa foto,

procesul-verbal de confruntare, procesul-verbal de prelucrare înregistrări,

sistem de supraveghere BRD - Sucursala Constanța, procesul-verbal de vizionare

a înregistrării, procesul-verbal de ridicare documente, în original,

procesul-verbal de ridicare a fotografiei inculpatului, adrese emise de partea

vătămată, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor I.L.A., V.A.E.,

B.I., C.M., C.T., formularele originale întocmite de inculpat și celelalte

înscrisuri de la dosar.

S-a apreciat că, în

egală măsură, sunt îndeplinite și cerințele reglementate de art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat și a fost condamnat de

instanța de fond, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea

sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea ultimei

condiții, instanța de apel a avut în vedere atât modalitatea concretă și

organizată de derulare a activității infracționale, prin inducerea în eroare a

funcționarilor băncii, ca urmare a folosirii de înscrisuri și acte de

identitate false, caracterul repetat al infracțiunilor, folosind același mod de

operare, sentimentul de insecuritate pe care l-ar provoca în rândul societății

civile, raportat la natura și gravitatea faptelor ce i s-au reținut în sarcină,

cât și datele ce circumstanțiază persoana sa, absolvent a numai 8 clase, fără

ocupație și fără loc de muncă, recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37

lit. b) C. pen., existând riscul ca, odată pus în libertate, să săvârșească

fapte ilicite, pentru a-și asigura mijloacele de subzistență.

Totodată, s-a reținut

că la momentul emiterii mandatului de arestare preventivă, instanța de fond a

apreciat incident și cazul prevăzut de art. 148 lit. a) C. proc. pen.,

întrucât, așa cum rezultă din procesele-verbale de la dosar, inculpatul a

încercat să fugă în scopul eludării tragerii la răspundere penală, existând

temerea că se va sustrage procesului penal.

Față de

considerentele prezentate anterior, instanța de apel a apreciat că se mențin

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului, sens în care, în temeiul art. 300

2

raportat la art.

160

b

alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de

arest preventiv.

Împotriva acestei

încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul M.N.D. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a motiva în scris calea de atac,

conform art. 385

10

C. proc. pen.

La termenul de

judecată acordat pentru soluționarea recursului, 20 august 2010, apărătorul

recurentului inculpat a susținut oral motivele de recurs, așa cum au fost

acestea consemnate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul

declarat, potrivit motivelor de casare susținute oral de apărătorul

recurentului inculpat, concluziilor reprezentantului parchetului, precum și

susținerilor recurentului inculpat, a actelor și lucrărilor de la dosar, precum

și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că

recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva Încheierii din 9 august 2010 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

21039/3/2009 (1142/2010), este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Prin Rechizitoriul

nr. 3153/P/2007 din data de 18 mai 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a

inculpatului M.N.D., pentru săvârșirea, în concurs real și în stare de recidivă

postexecutorie, a infracțiunilor:

- de complicitate la

înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 raportat la

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., constând în aceea că, în luna

noiembrie 2006, împreună cu numiții M.D.Ș., B.T., I.V. și alte persoane

neidentificate, prin falsificarea de documente de identitate, acte bancare și

prezentare sub identități false la funcționarii BRD, au solicitat și retras,

din contul lui M.V., suma de 1.394.400 RON;

- de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006, folosind CI

seria X nr. X, falsificată pe numele M.V., s-a prezentat la sediul BRD -

Sucursala Constanța, sub identitate falsă și. în două rânduri, a ridicat 10.000

RON, respectiv 180.000 RON, din contul părții vătămate, sume pe care și le-a

însușit;

- de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 28 noiembrie 2006,

la BRD - Sucursala Constanța, a completat: documentul de "Retragere

Numerar/Cash Withdrawal", pentru suma de 180.000 RON, în numele părții

vătămate M.V., pe care l-a semnat în fals, și l-a depus la bancă; documentul de

"retragere Numerar/Cash Withdrawal" pentru suma de 10.000 RON, în

numele părții vătămate pe care l-a semnat în fals și depus la bancă; a

completat "Declarația privind identitatea beneficiarului real" în

numele lui M.V., din 28 noiembrie 2006, pe care a semnat-o, în fals, și a

depus-o la bancă;

- de complicitate la

fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 raportat la art. 288

alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna noiembrie 2006, a pus

dispoziția AN, fotografia sa tip CI, pe baza căreia s-a întocmit, în fals, CI

seria X nr. X, cu datele de identificare ale părții vătămate M.V., dar cu

fotografia învinuitului, document de identitate folosit la săvârșirea

infracțiunilor descrise mai sus;

- și de uz de fals,

prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea

că, în ziua de 28 noiembrie 2006, a folosit CI seria X nr. X, cu datele de

identificare ale părții vătămate M.V., dar cu fotografia învinuitului, în două

rânduri, și a indus în eroare funcționarii B.R.D - Sucursala Constanța,

obținând suma de 180.000 RON, respectiv 10.000 RON.

Prin Sentința penală

nr. 262/F din 1 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția II-a penală,

inculpatul M.N.D. a fost achitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. sub aspectul complicității la săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.

26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și al complicității

la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 raportat la art

288 alin. (1) C. pen.

Prin aceeași

hotărâre, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.,

1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri

sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și 1 an și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291

teza II C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C.

pen., urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare.

în baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut stare de arest a inculpatului și, în

temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

inculpatul M.N.D. și partea civilă B.I.L.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală sub nr.

21039/3/2009 (1142/2010).

În ceea ce privește

măsurile preventive dispuse față de inculpat, se constată că prin Ordonanța nr.

3153/P/2007 din 11 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București

s-a dispus reținerea inculpatului M.N.D. pe o perioadă de 24 h, începând cu 11

martie.

Prin Încheierea din

12 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 9907/3/2009, Curtea de Apel

București, secția I penală a dispus, arestarea preventivă a inculpatului

M.N.D., fiind reținute ca temeiuri ale arestării dispozițiile art. 148 alin.

(1) lit. a) și f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care

fac verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reținute în sarcina

sa, precum și faptul că inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se

sustrage de la urmărirea penală, iar cel puțin una dintre infracțiunile pentru

care acesta este cercetat este prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani, lăsarea sa în libertate prezentând pericol concret pentru

ordinea publică.

Ulterior, măsura

arestării preventive a fost prelungită succesiv atât în cursul urmăririi

penale, cât și în fața instanței de fond, prin Sentința penală nr. 262/F din 1

aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 21039/3/2009, Tribunalul București,

secția I penală, menținând starea de arest a inculpatului.

După înregistrarea

Dosarului la 4 mai 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, învestită

cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, inculpatul M.N.D. și partea civilă B.I.L., procedând în conformitate

cu dispozițiile art. 300

2

, raportat la art. 160

b

C. proc.

pen., a constatat, prin Încheierea din 21 mai 2010, temeinicia și legalitatea

măsurii arestării preventive a apelantului intimat inculpat M.N.D., măsură pe

care a menținut-o.

Ulterior, prin

Încheierea din 9 august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010), în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest preventiv a apelantului intimat inculpat M.N.D.

Încheierea atacată

este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat M.N.D.,

prin apărător, dovedindu-se a fi neîntemeiate.

Art. 23 din

Constituție garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.

Din dispozițiile art.

23 din Constituție rezultă interesul evident pe care l-a manifestat

constituantul în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării

preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se

integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că

arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că

prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale.

Prin urmare, art. 23

din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine

stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția

reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care

protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul

la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană

nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Conform dreptului

intern, respectiv dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. "în

cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare

să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, procedând potrivit art. 160

b

" iar potrivit art. 160

b

C. proc. pen.„ în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai

târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

(2) Dacă instanța

constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

(3) Când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

(4) Încheierea poate

fi atacată cu recurs, prevederile art. 160

a

alin. (2) aplicându-se

în mod corespunzător.

Pe de altă parte,

conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen. „Măsura preventivă luată se

înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au

determinat luarea măsurii.

Procedând la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față

de inculpatul M.N.D., în conformitate cu dispozițiile legale mai sus evocate,

instanța de apel, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. pen., prin raportare la

art. 143 C. proc. pen., se mențin, impunând în continuare privarea de libertate

a inculpatului.

Pornind de la

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

a inculpatului M.N.D., se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. a) și f)

din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din

același cod și dacă inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se

sustrage de la urmărirea penală și a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile art. 143

C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că

inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se constată

că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu

respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la

existența unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârșit faptele pentru care

este cercetat.

Astfel, din analiza

coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în

fața instanțelor de judecată până în prezent, respectiv: plângerea părții

vătămate, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor I.L.A., V.A.E.,

B.I., C.M. și C.T., raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică,

procesul-verbal de recunoaștere după planșa foto, a inculpatului,

procesul-verbal de recunoaștere din grup a inculpatului, proces-verbal de

confruntare, proces-verbal de prelucrare înregistrări, sistem de supraveghere

BRD - Sucursala Constanța, proces-verbal de vizionare a înregistrării, proces-verbal

de ridicare documente în original, proces-verbal de ridicare a

fotografiei(copie) inculpatului, adrese emise de partea vătămată, formularele

originale întocmite de inculpat, rezultă, în esență, că, în data de 28

noiembrie 2006, inculpatul s-a prezentat la sediul BRD - Sucursala Constanța,

de unde a ridicat în numerar, în două tranșe, sumele de 10.000 RON și 180.000

RON, utilizând cartea de identitate seria X nr. X, cu datele de identificare

ale părții vătămate M.V., dar cu fotografia inculpatului.

În cauză, există,

așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele ce i se

reține în sarcină.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., precum și a celei prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, inculpatul a încercat să fugă în scopul

eludării tragerii la răspundere penală, precum și faptul că, prima condiție

prevăzută de lit. f) a textului de lege menționat, referitoare la săvârșirea

unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4

ani, este îndeplinită, având în vedere că cel puțin una dintre infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului, este sancționată cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani.

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,

în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Ordinea publică la

care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție penală,

trebuie particularizată în speță prin raportare la definiția dată de art. 145

C. pen. noțiunii „public„ în sensul că prin ordine publică se înțelege tot ceea

ce vizează autoritățile publice, instituțiile publice, autoritatea judiciară,

iar pericolul concret la care se referă același art. 148 lit. f) este pericolul

particularizat în cauză, în raport de contextul și împrejurările în care s-a

comis infracțiunea și natura acesteia.

Prin noțiunea de probă,

la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice element

de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același Cod.

Pe de altă parte, din

perspectiva jurisprudenței CEDO în materie, termenul și caracterul rezonabil al

arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto,

ținând seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și

al celui arestat, iar menținerea detenției este justificată doar dacă se face

dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele

pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte:

pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a

probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a

inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din această

perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin

gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor

infracțiuni, acestea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica

o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. În circumstanțe

excepționale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de

vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de

tulburare a ordinii publice. Însă, aceste elemente de fapt trebuie să se bazeze

pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura ordinea

publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare

amenințată efectiv, detenția neputând fi menținută în anticiparea unei pedepse

privative de libertate (cauza Letellier vs. Franța, precit., din 1991 și Tomasi

vs. Franța din 27 august 1992).

Or, în raport de

probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpatul este acuzat

de săvârșirea unor fapte foarte grave.

Evaluând pericolul

concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a

inculpatului, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din natura infracțiunii,

modalitatea concretă și organizată de derulare a activității infracționale,

prin inducerea în eroare a funcționarilor bancari, ca urmare a folosirii de

acte de identitate și înscrisuri false, caracterul continuat al infracțiunilor,

dar și din datele ce caracterizează persoana inculpatului - recidivist, fără

ocupație și loc de muncă, școlarizare redusă, aceasta fiind de natură să

genereze o stare de neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care

respectă ordinea de drept și valorile sociale.

Or, în contextul

recrudescenței infracțiunilor de acest gen, lăsarea în libertate a unui

inculpat care săvârșește o astfel de faptă, prezintă pericol public concret

pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției, iar pe de altă parte, asemenea

fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

În consecință, înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare și având în

vedere că, din examinarea cauzei în ansamblu, motivele de casare invocate de

recurentul inculpat se dovedesc a fi nefondate și nu se constată existența

vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, în

baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva Încheierii din 9

august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

Potrivit art. 192

alin. (2) din același Cod, recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva Încheierii din 9

august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 21039/3/2009 (1142/2010).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 august 2010.

Procesat de GGC - LM