ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2196/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2196/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față;

Î

n baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

78 din 17 martie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția

ll-a penală și pentru cauze cu

minori și de

familie, s-a respins ca nefondată, plângerea formulată de

petentul S.D.C.N. împotriva

ordonanței din

19 noiembrie 2007 emisă în dosarul nr. 781/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și a rezoluției

nr.

11/11-2/2008 din 15 ianuarie 2008 a Procurorului General al Parchetului

de

pe lângă Curtea de Apel București. S-a menținut soluția atacată,

și a fost obligat petentul la 300 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că prin

plângerea formulată de petentul S.D.C.N.

, s-a

solicitat desființarea rezoluțiilor, cu motivarea că soluțiile mai sus

menționate sunt nelegale și netemeinice, fiind date

cu încălcarea normelor de procedură penală. în esență, petiționarul a

susținut că procurorul care a instrumentat cauza

nu l-a ascultat în calitate de parte vătămată după începerea urmăririi penale

și nu s-a

pronunțat cu privire la

cererea de extindere a procesului penal față de

B.C.G., astfel încât

urmărirea penală este incompletă, nefiind administrat probatoriul necesar

lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Prin urmare, petentul a

solicitat admiterea plângerii formulate și

desființarea soluțiilor emise

în cauză.

La termenul din 10

martie 2008, constatându-se că sunt îndeplinite

condițiile prev. de art.

32 C. proc. pen., s-a dispus reunirea

la

prezenta cauză a dosarului nr. 913/2/2008 (331/2008) al Curții de

Apel

București, secția

I

penală.

Din actele și lucrările

dosarului au rezultat următoarele:

Prin ordonanța din 19 noiembrie 2007 emisă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-au dispus următoarele:

săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., a

învinuitei V.A

.

pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.

pen. și abuz în serviciu contra

intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 din același cod.

3.

Disjungerea cauzei cu privire la aspectele sesizate

de către

numitul S.D.C.N. prin plângerea

înregistrată

inițial la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 3238/SR/2006, în vederea

efectuării de cercetări fată de magistrații C.F., M.I., G.M.A., T.S. și M.S.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual, prevăzută de

art. 289 din același cod.

4.

Declinarea competenței de soluționare a lucrării

disjunse în

favoarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

Pentru a fi adoptată această

soluție, s-au reținut următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 15 iunie 2005

și înregistrată

inițial la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr.

1311/P/2005, numitul S.D.C.N

a

sesizat

faptul că, în cuprinsul certificatului de moștenitor suplimentar

nr. 45 din 26 octombrie 2004, privind pe

defuncții P.O.L. și

P.A., notarul public G.D.E. ar fi

făcut mențiuni neconforme cu realitatea,

incluzând în compunerea

maselor succesorale, cu referire la apartamentul

nr. 2, din imobilul situat la adresa indicată mai sus, atât holul de la

subsolul clădirii,

aflat în coproprietatea

tuturor locatarilor, cât și dreptul irevocabil de

acces la podul și

spălătoria de la mansardă, spații dobândite de către petent prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11567/18 martie 1994 la fostul Notariat

de Stat Local al Sectorului 3 București.

Numitul S.D.C.N. a mai arătat că, stabilind compunerea

maselor succesorale, notarul public G.D.E. ar fi modificat fără nici un temei

legal denumirea a două încăperi de la subsolul

aceluiași imobil, din

„pivnițe" în „camere de locuit".

De asemenea, s-a arătat că certificatul de

moștenitor

suplimentar nr. 45 din 26

octombrie 2004 a fost depus de către învinuita V.A.

în dosarele civile nr. 2013/2004 și respectiv nr.

3971/2004,

aflate pe rolul Curții de Apel București.

Prin rezoluția din data de 21 martie 2007,

confirmată de către procuror, organele Secției 1 Poliție au dispus începerea

urmăririi penale împotriva învinuitei V.A., pentru săvârșirea

infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291

C. pen., reținându-se, în fapt, că, deși cunoștea că include mențiuni nereale

cu privire la

compunerea masei succesorale, aceasta a folosit

certificatul

respectiv în susținerea

pretențiilor pe care Ie-a formulat în cele două

cauze civile aflate pe rolul Curții de Apel București.

Cu prilejul

cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, la data

de 26 octombrie 2004, notarul public G.D.E. a emis

certificatul de moștenitor suplimentar nr. 45, prin care a stabilit că, de pe

urma defuncților P.O.L. și P.A.

, învinuitei V.A.

îi revine, în calitate de fiică, în

afara bunurilor incluse în masa

succesorală menționată în certificat de legatar nr. 39 din 08 octombrie 2004,

dreptul de proprietate asupra

apartamentului

nr. 2, situat la parterul imobilului din București

.

Î

n cuprinsul certificatului respectiv, la rubrica

„masa

succesorală", notar public G.D.E.

a enumerat toate

încăperile care,

„conform dosarului cadastral întocmit în vederea

deschiderii Cărții funciare", intră în compunerea apartamentului

în

cauză, incluzând trei încăperi de la subsolul imobilului și anume

„cameră cu o suprafață utilă de 15,60 mp, cameră cu o suprafață

utilă de 18,93 mp, hol cu o suprafață utilă de

4,78 mp".

De asemenea, s-a

menționat că, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul

verbal nr. 9554 din 24 martie 1950 la

Tribunalul Ilfov, secția l-a civilă - comercială,

și transcris în registrul

de

transcripțiuni al aceleiași instanțe sub nr. 9795 din 29 decembrie 1949, „în

masa succesorală se include și dreptul irevocabil de acces al

moștenitoarei la pod și spălătorie, una săptămână

pe lună".

Examinându-se actele care au fost avute în vedere de către

notarul public G.D.E. la emiterea certificatului

de

moștenitor suplimentar nr. 45 din 26

octombrie 2004, sub aspectul încăperilor ce

intră în compunerea masei succesorale, s-a constatat că mențiunile

din

cuprinsul certificatului respectiv corespund întocmai documentației tehnice

cadastrale, în baza căreia apartamentul proprietatea soților P.O.L. și P.A. a

fost înscris în Cartea funciară nr. 28381 a Sectorului 5 București.

Pe de altă parte, s-a constatat că, prin

excepție, holul de la

subsolul imobilului,

cu o suprafață utilă de 4,78 mp - astfel cum este

reprezentat în

releveul întocmit de către ing. B.C.G.

- nu

a fost menționat, în mod expres, alături de celelalte

încăperi ce au

făcut obiectul tranzacției, în actul de vânzare-

cumpărare sus-menționat, act care constituie titlul de proprietate al

soților P.O.L. și P.A.

Î

n legătură cu acest

aspect, învinuita V.A. a precizat

că încăperea respectivă a fost folosită în mod exclusiv,

fără obiecții

din partea celor

interesați, de către locatarii succesivi al apartamentului nr. 2.

Cu prilejul cercetării

la fața locului efectuată de către organele

Secției 1 Poliție în conformitate cu prevederile art.

129 C. proc. pen. s-a constatat că holul cu suprafața utilă de 4,78 mp este o

încăpere distinctă de cel aflat în coproprietatea tuturor locatarilor

imobilului, care servește accesului din exteriorul

clădirii și de la scara de serviciu spre încăperile situate la subsol.

Astfel, din procesul

verbal întocmit de organele de poliție și din

planșa fotografică cu aspecte constatate cu prilejul

respectiv rezultă, pe de o parte, că accesul la holul în suprafață de 4,78 mp

se face, printr-o ușă, din holul comun, iar pe de altă parte, că holul în

litigiu servește, în mod exclusiv, accesului la cele două camere ce s-au aflat

în proprietatea soților P.O.L. și P.A.

Referitor la aceste ultime încăperi, denumite

în titlul de proprietate al defuncților „pivnițe", se reține că notarul

public a preluat denumirea din documentația cadastrală ce i-a fost pusă la

dispoziție, schimbarea denumirii inițiale neavând

nicio relevanță.

Î

n ceea ce privește includerea, în compunerea

masei

succesorale, a dreptului irevocabil

de acces la pod și spălătorie, o

săptămână pe lună, se constată că

acesta a fost constituit în favoarea soților P.O.L. și P.A.

de către constructorul și proprietarul inițial

al imobilului,

N.A., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 9554 din 24 martie 1950, cu mențiunea expresă: ,,[...] toate obligațiunile

luate se consideră solidare și indivizibile printre succesorii cu orice titlu a

părților contractante".

De altfel, în momentul primei vânzări a

podului și spălătoriei de

la mansardă, A.L.(L.),

moștenitoarea numitei

N.A., a precizat,

printr-un articol adițional la contractul

autentificat sub nr. 1524 din 25

noiembrie 1954 la fostul Notariat de Stat Municipal al Capitalei, că încăperile

respective deservesc și apartamentul de la parter, „în sensul că proprietarul

apartamentului de la parter, respectiv locatarii acelui apartament, au drept de

acces la pod și spălătorie, una săptămână

pe lună".

Analizând actele de proprietate cu privire la

imobilul în cauză, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a reținut, în

motivarea deciziei civile nr. 1671 din 27 noiembrie 2006, că dreptul de acces

perpetuu la pod și spălătorie a fost constituit de

proprietarul inițial al

întregului imobil, iar acest drept nu s-a stins

la decesul

beneficiarilor, continuând să

greveze aceste spații indiferent cui și de

câte ori au fost transmise,

tocmai pentru că au fost concepute încă

din

construcție să deservească și apartamentul de la parter.

Față de cele expuse mai sus, s-a reținut că

certificatul de moștenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004 a fost emis

cu respectarea prevederilor legale în vigoare, avându-se în vedere

aspectele stabilite cu prilejul dezbaterilor

succesorale.

Î

n consecință, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de

notarul public G.D.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246

C. pen., constatându-se că faptele acestuia nu sunt prevăzute de legea

penală.

De asemenea, în lipsa oricărui indiciu cu

privire la existența

vreunei mențiuni

neconforme realității în cuprinsul certificatului de

moștenitor

suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004, s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a învinuitei V.A., pentru

săvârșirea

infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

Pe de altă parte,

întrucât prin plângerea înregistrată inițial la

Consiliul Superior al

Magistraturii sub nr. 3238/SR/2006 și atașată

ulterior la dosarul cauzei,

numitul S.D.C.N.

a solicitat să

se efectueze cercetări în legătură cu modul în care s-a desfășurat judecata în

dosarul nr. 21261/3/2005 al Tribunalului București, secția a lll-a civilă, iar

magistratul C.F., președintele completului de la

termenul din data de 20 ianuarie 2006, îndeplinește, în prezent,

funcția de

judecător la Curtea de

Apel București, s-a dispus disjungerea cauzei

și înaintarea lucrării

disjunse la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică,

competent

să efectueze cercetări cu privire la aspectele sesizate de

către petent.

Î

mpotriva soluției adoptate prin ordonanța din

19 noiembrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

petentul a formulat plângere adresată Procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția nr. 11/11-2/2008 din 15

ianuarie 2008 emisă de

Procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost respinsă ca

neîntemeiată plângerea formulată de

petentul

S.D.C.N. și menținută

soluția adoptată prin ordonanța din 19 noiembrie 2007

în dosarul

nr. 781/P/2007 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București,

față de notarul public G.D.E., cercetat

în faza de acte premergătoare pentru infr. prev. de art. 246 C. pen. și art. 289

C. pen. și față de înv. V.A. cercetată sub aspectul infracțiunii prevăzute de

art. 291 C. pen., care este legală și temeinică.

S-a apreciat că din materialul probator

administrat rezultă

că faptele pentru care

au fost efectuate cercetările fată de învinuita V.A. și față de notarul G.D.E.,

nu sunt

prevăzute de legea penală,

cu referire la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen.

, situație cu

efect dirimant ce

constituie un impediment

procedural pentru punerea în mișcare sau

exercitarea acțiunii penale.

De asemenea, s-a

apreciat că din punct de vedere al legalității,

procurorul anchetator a aplicat în mod corect

prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen. cu privire la notarul public G.D.E.

și cele prev. de art. 249 C. proc. pen. rap. la art. ll pct. l lit. b) din

același cod față de

învinuita V.A., dispunând

neînceperea urmăririi penale

și, respectiv scoaterea de sub urmărire

penală.

Totodată, verificându-și competența, procurorul a dispus în

mod temeinic și legal - cu referire la prevederile art. 38 C. proc. pen., art. 42

și art. 45 alin. (1) C. proc. pen. - disjungerea, formarea unui nou dosar și

declinarea acestuia la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație

și Justiție pentru

a se efectua cercetări față de magistratul C.F.

- judecător la Curtea de

Apel București.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma susținerilor

petentului și în raport cu

conținutul actelor existente în dosarul de

urmărire penală, Curtea a constatat următoarele:

Referitor la criticile

vizând neadministrarea probatoriul propus,

se constată că nu sunt fondate,

întrucât în faza de urmărire penală se efectuează actele de urmărire penală pe

care procurorul le apreciază ca fiind necesare pentru aflarea adevărului și

pentru lămurirea cauzei

sub

toate aspectele.

Așadar, constituie

atributul exclusiv al organului de urmărire penală să stabilească dacă se

impune ascultarea părții vătămate,

putând independent și suveran să decidă asupra

tuturor chestiunilor

care țin de

efectuarea urmăririi penale.

Așa cum s-a menționat

anterior, obligația organului de urmărire penală se circumscrie strângerii de probe

necesare pentru aflarea

adevărului

și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele or, în

cauză, procurorul a administrat probatoriul necesar pentru a realiza

cerința

dispoziției din art. 202 C. proc. pen., așa

încât

neadministrarea unor probe pe care petentul le solicită nu echivalează cu o

urmărire penală incompletă atâta vreme cât s-a

apreciat că nu mai sunt

necesare.

De altfel, examinând

temeinicia soluției, Curtea a constatat că în

raport cu actele de urmărire

penală efectuate, care au condus la

adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată,

nu se mai impunea

administrarea altor probe, întrucât nu ar fi schimbat situația de fapt

reținută de procuror.

Cu privire la cererea

de extindere a procesului penal față de

B.C.G., care a efectuat documentația tehnică

cadastrală a imobilului în litigiu, procurorul care a efectuat

urmărirea penală în cauză nu s-a pronunțat asupra acestei solicitări întrucât

dispozițiile

art. 238 C. proc. pen. impun o asemenea obligație doar în cauzele aflate în

supravegherea procurorului nu și în cele în care efectuează urmărirea penală,

situație în care stabilește cadrul procesual în care va desfășura

activitatea de urmărire penală și persoanele față

de care va declanșa

procesul penal.

Î

mpotriva acestei sentințe, a declarat recurs

petentul

S.D.C.N., criticând-o pentru

nelegalitate și

netemeinicie,

reiterând criticile din plângerea penală și plângerea

adresată instanței în baza art. 278

1

C.

proc. pen.

Examinând recursul

declarat de petent sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefundat pentru considerentele ce vor preceda.

Înalta Curte, a

constatat , în baza materialului probator aflat la

dosarul cauzei, că intimata G.D.E.

în desfășurarea

activităților de notar public și-a îndeplinit atribuțiile în

conformitate cu

dispozițiile legale, iar instanța de fond în mod corect a constat că nu

există nici un indiciu din care să reiasă comiterea vreunei infracțiuni

de către notarul public G.D.E., cercetat în

faza de acte premergătoare pentru infr. prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C.

pen. și de către V.A., cercetată sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 291

C. pen.

Astfel, în mod corect s-a reținut că nu este prevăzută de

legea penală fapta notarului public G.D.E., de a enumera în cuprinsul

certificatului de moștenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004, la

rubrica „masa succesorală", toate încăperile care, „conform dosarului

cadastral întocmit de B.C.G.

în vederea

deschiderii Cărții funciare", intră în compunerea

apartamentului

învinuitei, incluzând trei încăperi de la subsolul imobilului și anume „cameră

cu o suprafață utilă de 15,60 mp,

cameră cu

o suprafață utilă de 18,93 mp, hol cu o suprafață utilă de

4,78 mp" și de a menționa că, potrivit

actului de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul verbal nr. 9554 din 24

martie 1950 la Tribunalul Ilfov, s

ecția

l-a civilă - comercială, transcris în registrul de transcripțiuni al aceleiași

instanțe sub nr. 9795 din 29 decembrie 1949, „în masa succesorală se include și

dreptul irevocabil de acces al moștenitoarei la pod și

spălătorie, una

săptămână pe lună".

Potrivit art. 77 alin.

(1) din Legea nr. 36/1995 bunurile ce compun

masa succesorală se dovedesc

prin înscrisuri sau orice alte mijloace

de probă admise de lege, or notarul a preluat cu

prilejul întocmirii certificatului de moștenitor suplimentar nr. 45 din 26

octombrie 2004 mențiunile

cuprinse

în înscrisurile prezentate de V.A., neputându-se reține că ar fi inserat date

necorespunzătoare adevărului.

Cu privire la fapta numitei V.A. ,în mod just

s-a reținut că nu este prevăzută de legea penală întrucât dosarul cadastral

întocmit de B.C.G., în vederea deschiderii Cărții funciare, prezentat notarului

G.D.E.

, a fost întocmit în anul 2002, la

cererea și anterior

decesului autoarei sale, P.L. precum și a autorilor

petentului. S.O. și R. Acest document nu

rezultă

că ar fi fost contestat de către persoanele care au beneficiat

de el și și-au înscris drepturile cu privire la

imobilul în litigiu în Cartea

funciară. Prin urmare, nu se poate susține

că V.A. ar fi folosit un document fals câtă vreme dosarul cadastral a

constituit un act dobândit în virtutea calității de moștenitoare a

defunctei P.L. și a cărui veridicitate nu a fost

contestată

anterior emiterii certificatului de moștenitor suplimentar

nr. 45 din 26 octombrie 2004.

Referitor la aceste

încăperi, denumite în titlul de proprietate al

defuncților P.L. și A. „pivnițe", schimbarea

denumirii acestora nu afectează dreptul de

proprietate al petentului,

acesta nu

Ie-a revendicat și nici nu a susținut că i-ar fi aparținut.

Î

n ceea ce privește

includerea în masa succesorală a dreptului

irevocabil de acces la pod și spălătorie, o săptămână

pe lună, prin

actul de vânzare-cumpărare

autentificat prin procesul verbal

nr. 9554 din 24 martie 1950 la

Tribunalul Ilfov, secția l-a civilă -

comercială,

transcris în registrul de transcripțiuni al aceleiași instanțe

sub nr. 9795 din 29 decembrie 1949, a fost

constituit acest drept în favoarea

defuncților P.L. și A. de către

constructorul și proprietarul inițial al imobilului, N.A.

Î

n consecință, pentru considerentele expuse

mai sus, Înalta Curtea, apreciază că soluțiile date în cauză, prin ordonanța

din 19 noiembrie 2007 și prin rezoluția din 15 ianuarie 2008 ale Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, precum și prin sentința recurată, sunt

legale și temeinice sub toate aspectele.

Astfel, apreciind că

soluția pronunțată în cauză este legală și

temeinică, văzând dispozițiile

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, Curtea va respinge recursul ca

nefondat, iar în baza art. 192

alin. (3) din același cod va obliga recurentul la

cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul

S.D.C.N.

împotriva sentinței penale nr.

78

din 17 martie 2008 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 18 iunie 2008.