ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2347/2008

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 54/ F din 28 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.C., menținând rezoluția nr. 783/P/2007 din data de 21 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, la data de 25 iulie 2001, petiționarul L.A. a formulat plângere împotriva intimatului N.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 246 C. pen., art. 83, art. 84 și art. 85 din Legea nr. 168/1999, cu privire la refuzul intimatului de a respecta sentința civilă nr. 6108/1991 a Judecătoriei Constanța. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, prin rezoluția nr. 11958/P/2001, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 83 și art. 84 din Legea nr. 168/1999, soluția fiind confirmată prin rezoluția nr. 689/II-1/ 2002. Prin sentința penală nr. 1048 din 2 iunie 2004, Judecătoria Sector 1 București a admis plângerea petiționarului L.G.A.

împotriva anterior menționatei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, care a fost desființată, iar cauza trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii, de către intimat, a infracțiunilor prevăzute de art. 277 și art. 278 Codul Muncii; sentința primei instanțe a rămas definitivă prin respingerea, ca tardiv, a recursului declarat de intimat, prin decizia nr. 2199 din 25 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția I penală. Prin rezoluția din 2 noiembrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale față de N.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 277 și art. 278 C. muncii, reținându-se că acesta nu a pus în aplicare sentința civilă nr. 6108 din 3 septembrie 2001, prin care s-a dispus reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale părții vătămate L.G.A.; soluția a fost confirmată prin rezoluția din 3 noiembrie 2006 a aceluiași parchet.

Împotriva rezoluției din 2 noiembrie 2006 N.C. a formulat plângere împotriva soluției de începere a urmăririi penale, plângerea fiind respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 3277/II-1/2006 din 5 ianuarie 2007 a prim procurorului Parchetului Judecătoriei Sector 1 București, procuror M.E. La 15 ianuarie 2007 petiționarul a formulat plângere în instanță împotriva rezoluției de începere a urmăririi penale, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința nr. 601 din 6 martie 2007 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin decizia nr. 2040 din 26 septembrie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar. La data de 1 iunie 2007 petiționarul a formulat plângere împotriva procurorului M.E.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și represiune nedreaptă. La data de 4 iunie 2007, prin rezoluția nr. 11958/P/2001 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, în temeiul art. 238, art. 242, raportat la art. 11 pct. 1 lit. c) și art. 10 lit. g), art. 38, raportat la art. 45 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 277 și art. 278 din Legea nr. 523/2003, în infracțiunile prevăzute de art. 83 și art. 84 din Legea nr. 168/1999 și încetarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii acestora. Totodată, s-a disjuns cauza în vederea stabilirii tuturor persoanelor responsabile de refuzul punerii în executare a sentinței civile nr. 6108/1991 a Judecătoriei Constanța, printre care se numără și I.G., H.M., A.C.

și N.C.; soluția a fost confirmată prin rezoluția nr. 2337/II-1/2007 a aceluiași parchet. Împotriva acestor soluții petiționarul N.C. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin sentința nr. 66 din 24 ianuarie 2008 a Judecătoriei Sector 1 București. Relativ la plângerea cu soluționarea căreia instanța a fost investită s-a reținut că aceasta vizează o rezoluție a procurorului din 21 septembrie 2007 prin care se arată că fapta reclamată nu există întrucât aprecierea probelor constituie apanajul organului judiciar și, ca atare, modalitatea de soluționare a unei plângeri nu constituie un indiciu privind săvârșirea unei fapte penale; rezoluția a fost confirmată prin rezoluția nr. 1637/II-2/2007 din 26 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a reținut, de asemenea, că în plângerea adresată instanței petiționarul a arătat că intimatul E.M., prin afirmațiile din cuprinsul rezoluției nr. 3277/II-1/2006 și-a depășit atribuțiile de serviciu, săvârșind infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și represiune nedreaptă deoarece petiționarul, în calitatea sa de președinte al A.C.R. nu avea atribuții privind integrarea în muncă a părții vătămate care, de altfel, nu a adresat o astfel de cerere. S-a reținut, de asemenea, că petiționarul a menționat că procurorul nu s-a pronunțat cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen., astfel încât se impune admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor.

Instanța de fond a apreciat că plângerea este nefondată, având în vedere că petiționarul nu a oferit indicii din care să rezulte comiterea unei infracțiuni, solicitând analizarea modului de soluționare a unei cauze de către magistrat, ceea ce nu poate forma obiectul verificărilor instanței; s-a reținut, totodată, că modul de soluționare a plângerilor petiționarului, în lipsa unor indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că s-ar fi comis o faptă penală, nu poate constitui motiv pentru reținerea comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Relativ la aprecierile petiționarului privind neanalizarea de către procuror a aspectelor privind infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen., s-a constatat că procurorul s-a pronunțat asupra elementelor de fapt cu privire la care a fost sesizat, stabilirea încadrării juridice fiind atributul exclusiv al organelor judiciare și nu al petiționarilor.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, petiționarul N.C.; recursul nu a fost motivat. Analizând sentința pronunțată de către instanța de fond și actele dosarului sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat pentru motivele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri împotriva unei soluții dintre cele indicate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., se pronunță pe baza lucrărilor dosarului, a înscrisurilor noi prezentate, verificând rezoluția sau ordonanța atacată.

Sub aspectul anterior indicat se observă că prima instanță a pronunțat o soluție care se bazează pe verificarea înscrisurilor aflate în dosarele nr. 783/P/2007 și nr. 1637/II-2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul nedepunând înscrisuri noi în susținerea plângerii; procedând în maniera indicată, instanța de fond a apreciat în mod just că observațiile și criticile petiționarului nu constituie indicii privind săvârșirea unor infracțiuni, modul de soluționare de către un magistrat a unei plângeri neputând constitui motiv pentru reținerea comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Într-adevăr, după cum rezultă din analiza actelor dosarului, modul de soluționare a unei plângeri nu constituie indicii de săvârșire a unei infracțiuni în condițiile în care nu poate fi probată existența infracțiunii sub aspectul laturilor obiective și subiective, criticile aduse unei soluții putând constitui temei pentru infirmarea acesteia pe calea controlului ierarhic sau prin desființare ca urmare a controlului instanței de judecată.

Constatând, totodată, că în fața instanței de recurs recurentul petiționar nu a depus înscrisuri noi care să justifice casarea sentinței primei instanțe, având în vedere nedovedirea existenței unor indicii de săvârșire a unei infracțiuni de către intimat, se va reține că sentința recurată a dat o soluționare legală și temeinică plângerii cu judecarea căreia a fost investită, analizându-se în mod complet criticile formulate, sub aspectul infracțiunilor reclamate și a încadrărilor juridice date prin rezoluția atacată și reținându-se în mod corect că în speță nu s-a dovedit existența unor indicii de săvârșire a unei infracțiuni și că organul de urmărire efectuează cercetări raportat la starea de fapt indicate în plângere nefiind legat de încadrarea juridică dată faptelor de către petiționar.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul declarat de petiționarul N.C., hotărârea recurată impunându-se a fi menținută, ca legală și temeinică. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.C. împotriva sentinței penale nr. 54/ F din 28 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2008.