ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2347/2008

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 54/

F din 28 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul

N.C., menținând rezoluția nr. 783/P/2007 din data de 21 septembrie 2007 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București. A fost obligat petiționarul la plata

sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că, la data de 25 iulie 2001, petiționarul L.A.

a formulat plângere împotriva intimatului N.C. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de dispozițiile art. 246 C. pen., art. 83, art. 84 și art. 85 din

Legea nr. 168/1999, cu privire la refuzul intimatului de a respecta sentința

civilă nr. 6108/1991 a Judecătoriei Constanța.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sector 1 București, prin rezoluția nr. 11958/P/2001, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 83 și art. 84 din Legea nr. 168/1999, soluția

fiind confirmată prin rezoluția nr. 689/II-1/ 2002.

Prin sentința penală nr. 1048

din 2 iunie 2004, Judecătoria Sector 1 București a admis plângerea

petiționarului L.G.A. împotriva anterior menționatei rezoluții de neîncepere a

urmăririi penale, care a fost desființată, iar cauza trimisă procurorului în

vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii, de către intimat, a

infracțiunilor prevăzute de art. 277 și art. 278 Codul Muncii; sentința primei instanțe

a rămas definitivă prin respingerea, ca tardiv, a recursului declarat de intimat,

prin decizia nr. 2199 din 25 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția I

penală.

Prin rezoluția din 2

noiembrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale față de N.C. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 277 și art. 278 C. muncii,

reținându-se că acesta nu a pus în aplicare sentința civilă nr. 6108 din 3

septembrie 2001, prin care s-a dispus reintegrarea în funcție și plata

drepturilor salariale părții vătămate L.G.A.; soluția a fost confirmată prin

rezoluția din 3 noiembrie 2006 a aceluiași parchet. Împotriva rezoluției din 2

noiembrie 2006 N.C. a formulat plângere împotriva soluției de începere a

urmăririi penale, plângerea fiind respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 3277/II-1/2006

din 5 ianuarie 2007 a prim procurorului Parchetului Judecătoriei Sector 1

București, procuror M.E.

La 15 ianuarie 2007

petiționarul a formulat plângere în instanță împotriva rezoluției de începere a

urmăririi penale, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința nr. 601

din 6 martie 2007 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin decizia nr.

2040 din 26 septembrie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, prin

care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar.

La data de 1 iunie 2007

petiționarul a formulat plângere împotriva procurorului M.E. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și represiune nedreaptă.

La data de 4 iunie 2007,

prin rezoluția nr. 11958/P/2001 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1

București, în temeiul art. 238, art. 242, raportat la art. 11 pct. 1 lit. c) și

art. 10 lit. g), art. 38, raportat la art. 45 C. proc. pen., a dispus

schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 277 și art. 278

din Legea nr. 523/2003, în infracțiunile prevăzute de art. 83 și art. 84 din

Legea nr. 168/1999 și încetarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii

acestora. Totodată, s-a disjuns cauza în vederea stabilirii tuturor persoanelor

responsabile de refuzul punerii în executare a sentinței civile nr. 6108/1991 a

Judecătoriei Constanța, printre care se numără și I.G., H.M., A.C. și N.C.; soluția

a fost confirmată prin rezoluția nr. 2337/II-1/2007 a aceluiași parchet.

Împotriva acestor soluții

petiționarul N.C. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin sentința nr.

66 din 24 ianuarie 2008 a Judecătoriei Sector 1 București.

Relativ la plângerea cu

soluționarea căreia instanța a fost investită s-a reținut că aceasta vizează o

rezoluție a procurorului din 21 septembrie 2007 prin care se arată că fapta

reclamată nu există întrucât aprecierea probelor constituie apanajul organului

judiciar și, ca atare, modalitatea de soluționare a unei plângeri nu constituie

un indiciu privind săvârșirea unei fapte penale; rezoluția a fost confirmată

prin rezoluția nr. 1637/II-2/2007 din 26 octombrie 2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

S-a reținut, de asemenea, că

în plângerea adresată instanței petiționarul a arătat că intimatul E.M., prin

afirmațiile din cuprinsul rezoluției nr. 3277/II-1/2006 și-a depășit

atribuțiile de serviciu, săvârșind infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și represiune nedreaptă deoarece petiționarul, în

calitatea sa de președinte al A.C.R. nu avea atribuții privind integrarea în

muncă a părții vătămate care, de altfel, nu a adresat o astfel de cerere. S-a

reținut, de asemenea, că petiționarul a menționat că procurorul nu s-a

pronunțat cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen., astfel

încât se impune admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru

continuarea cercetărilor.

Instanța de fond a apreciat

că plângerea este nefondată, având în vedere că petiționarul nu a oferit

indicii din care să rezulte comiterea unei infracțiuni, solicitând analizarea

modului de soluționare a unei cauze de către magistrat, ceea ce nu poate forma

obiectul verificărilor instanței; s-a reținut, totodată, că modul de

soluționare a plângerilor petiționarului, în lipsa unor indicii temeinice din

care să rezulte presupunerea rezonabilă că s-ar fi comis o faptă penală, nu

poate constitui motiv pentru reținerea comiterii infracțiunii prevăzută de art.

246 C. pen.

Relativ la aprecierile

petiționarului privind neanalizarea de către procuror a aspectelor privind

infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen., s-a constatat că procurorul s-a

pronunțat asupra elementelor de fapt cu privire la care a fost sesizat,

stabilirea încadrării juridice fiind atributul exclusiv al organelor judiciare

și nu al petiționarilor.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs, în termen legal, petiționarul N.C.; recursul nu a fost

motivat.

Analizând sentința

pronunțată de către instanța de fond și actele dosarului sub toate aspectele,

potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se

constată că recursul este nefondat pentru motivele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri

împotriva unei soluții dintre cele indicate de art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., se pronunță pe baza lucrărilor dosarului, a înscrisurilor noi

prezentate, verificând rezoluția sau ordonanța atacată.

Sub aspectul anterior

indicat se observă că prima instanță a pronunțat o soluție care se bazează pe

verificarea înscrisurilor aflate în dosarele nr. 783/P/2007 și nr. 1637/II-2/2007

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul nedepunând

înscrisuri noi în susținerea plângerii; procedând în maniera indicată, instanța

de fond a apreciat în mod just că observațiile și criticile petiționarului nu

constituie indicii privind săvârșirea unor infracțiuni, modul de soluționare de

către un magistrat a unei plângeri neputând constitui motiv pentru reținerea

comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Într-adevăr, după cum

rezultă din analiza actelor dosarului, modul de soluționare a unei plângeri nu

constituie indicii de săvârșire a unei infracțiuni în condițiile în care nu

poate fi probată existența infracțiunii sub aspectul laturilor obiective și

subiective, criticile aduse unei soluții putând constitui temei pentru

infirmarea acesteia pe calea controlului ierarhic sau prin desființare ca

urmare a controlului instanței de judecată.

Constatând, totodată, că în

fața instanței de recurs recurentul petiționar nu a depus înscrisuri noi care

să justifice casarea sentinței primei instanțe, având în vedere nedovedirea existenței

unor indicii de săvârșire a unei infracțiuni de către intimat, se va reține că

sentința recurată a dat o soluționare legală și temeinică plângerii cu

judecarea căreia a fost investită, analizându-se în mod complet criticile

formulate, sub aspectul infracțiunilor reclamate și a încadrărilor juridice

date prin rezoluția atacată și reținându-se în mod corect că în speță nu s-a

dovedit existența unor indicii de săvârșire a unei infracțiuni și că organul de

urmărire efectuează cercetări raportat la starea de fapt indicate în plângere

nefiind legat de încadrarea juridică dată faptelor de către petiționar.

Pentru considerentele ce

preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins recursul declarat de petiționarul N.C., hotărârea recurată

impunându-se a fi menținută, ca legală și temeinică.

În temeiul dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul N.C. împotriva sentinței penale nr. 54/ F din

28 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 iunie 2008.