ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3078/2008

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 175 din 3 iulie

2008 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie,

a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul T.C.

Au fost menținute ca legale și temeinice rezoluțiile din 6 mai 2008 și

27 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost obligat petentul la 100 lei

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin cererea înregistrată, la data de 4 iunie 2008,

petentul T.C., a atacat rezoluția nr.

835/11/2/2008

din 27 mai 2008 a procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea

de Apel București prin care s-a menținut

rezoluția

din 6 mai 2008 a aceleiași unități de parchet ce a confirmat

propunerea

de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul

T.M. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246,

289 și

291 C. pen.

A fost depus dosarul de urmărire penală nr. 1697/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea de Apel a constatat că,

prin rezoluția din 6 mai 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

procurorul T.M. sub aspectul infracțiunilor prevăzută de art. 246, 289 și 291

C. pen., întrucât recursul promovat de aceasta împotriva sentinței penale

nr. 949 din 5 aprilie 2007 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, prin care a

fost admisă în parte plângerea

petentului T.C., în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.,

desființându-se în parte rezoluțiile nr. 5063/P/2006 și nr. 81/11-1/2007 ale

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, a fost exercitat în

cadrul atribuțiilor de serviciu, de procuror de ședință.

Exercitarea legală a atribuțiilor de serviciu nu poate fi

echivalentă cu săvârșirea infracțiunilor

prevăzută de art. 246, 289 și

291 C.

pen., actele despre care s-a făcut vorbire în motivele

de recurs

existând la dosarul instanței, fiind emise de către

autoritățile publice și nicidecum contrafăcute de procuror.

Soluția procurorului de netrimitere în judecată fiind legală și

temeinică, pe drept cuvânt a fost menținută de către procurorul general al

Curții de Apel București, prin rezoluția din 27 mai 2008.

Soluțiile de neurmărire penală împotriva procurorului de

ședință fiind legale și temeinice, în baza art. 278

1

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

a fost respinsă plângerea petentului ca

nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul T.C. făcând

referire la mai multe decizii civile și înscrisuri care nu ar fi fost avute în

vedere la soluționarea cauzei.

Examinând sentința recurată prin prisma

criticilor formulate și

sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public. care în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu

se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv

interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile

dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și

aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare

abuzivă a atribuțiilor

de serviciu, în sensul legii penale, ele putând

fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare

caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la

modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac

în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor

de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților)

care au participat, într-o formă sau alta, la soluționarea cauzei.

Instanțele judecătorești, ca și parchetele

de pe lângă acestea,

sunt suverane în a aprecia atât

probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile,

dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile

pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce

le

revin potrivit legii magistraților și

prin urmare nu pot conduce, prin

ele însele, la reținerea unor

infracțiuni de abuz în serviciu.

Răspunderea penală a magistraților poate

fi pusă în discuție,

cu referire la infracțiunea

analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu

rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind

sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, intimata T.M. a reprezentat Ministerul Public în dosarul nr. 2954/299/2007

al Judecătoriei Sectorului 1 București, ce a avut ca obiect plângerea formulată

de petiționarul Ț.C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 5063/P/2006

emisă la data de 3 noiembrie 2006 de

Parchetul

de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin sentința penală nr. 949 din 5

aprilie 2007 a Judecătoriei

Sectorului 1, a fost admisă

plângerea petentului, desființată

rezoluția

atacată și trimisă cauza la Parchet în vederea completării

cercetărilor.

Această sentință a fost atacată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1 București, motivele de recurs fiind redactate de același procuror

care a participat la judecată, respectiv intimata T.M.

Curtea reține că potrivit art. 63 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, Ministerul Public, prin procurori, exercită

căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de

lege.

În materia plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere

în judecată, hotărârea prin care judecătorul admite plângerea .desființează

rezoluția atacată și trimite cauza procurorului, poate fi atacată cu recurs de

către acesta din

urmă, astfel cum se

prevede în art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.

Rezultă așadar că ori de câte ori apreciază că sentința ce cuprinde o

asemenea soluție, este nelegală și /sau netemeinică. Procurorul poate să o

atace la instanța superioară, iar aceasta va

cenzura

hotărârea atacată nu doar prin prisma motivelor de recurs

formulate de

procuror, ci și din oficiu sub toate aspectele, în condițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

Cu alte cuvinte, procurorul este liber să exercite calea de atac și să

o motiveze în acord cu interpretarea pe care acesta o

dă probatoriului administrat în cauză, fiind însă atributul exclusiv al

instanței de control judiciar de a verifica dacă aspectele și probele

invocate

în susținerea căii de atac sunt sau nu întemeiate.

În speță, motivând recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 împotriva unei sentințe a acestei

instanțe, favorabile petentului, intimata nu a

făcut decât să exercite

una dintre atribuțiile ce i-au fost conferite de

legiuitor, iar această împrejurare nu se circumscrie infracțiunii de abuz în

serviciu; tot astfel, trimiterea pe care motivarea recursului o face la anumite

înscrisuri al căror conținut este de asemenea contestat de petent, nu

echivalează cu săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, cu

atât mai mult cu cât respectivele înscrisuri emanau de la alte autorități și se

aflau deja la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, Curtea constată că petentul și-a motivat plângerea

penală formulată împotriva intimatei făcând referire la mai multe înscrisuri și

hotărâri judecătorești civile și tinzând, în realitate. la soluționarea

litigiului său civil, fapt ce excede cadrului procesual stabilit în art. 278

1

C. proc. pen.

În consecință, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut atât de

către procurorul care a instrumentat plângerea

petentului, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de

instanța

de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului, că

în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține

săvârșirea de către magistrat a infracțiunilor reclamate de petent, astfel

încât recursul de față este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea

recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.C. împotriva

sentinței penale nr. 175 din 3 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2008.