ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3447/2008

Asupra recursurilor de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 52/PI din 25 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul T.A.N. împotriva rezoluției procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la 20 decembrie 2007 în dosarul nr. 15.169/6183/2007 prin care s-a menținut ordonanța dată la data de 9 noiembrie 2007 în dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de intimatul L.A.F.

Totodată, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul P.M.L. împotriva aceleiași rezoluții, menținându-se ca legale și temeinice rezoluțiile atacate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați petenții la plata a câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului. 1. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 18 ianuarie 2008, petentul A.T. a solicitat instanței în contradictoriu cu făptuitorul L.A.

admiterea plângerii formulate, prin încheiere, desființarea ordonanței dată la 9 noiembrie 2007 în dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului și reținerea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, admiterea plângerii, prin sentință, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva învinuitului. În motivarea plângerii formulate, petentul T.A. a arătat că nu s-a făcut o cercetare corespunzătoare a faptelor săvârșite, nefiind administrate suficiente probe pentru aflarea adevărului, soluția dispusă fiind neîntemeiată și nelegală.

Astfel, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. pentru care a fost cercetat făptuitorul L.A. s-a arătat că în dosarul privind pe învinuitul G.S. trebuia să se observe că, dacă s-a apreciat de către învinuitul L.A. că există probe suficiente pentru a se putea dispune arestarea, chiar în lipsă, a învinuitului G.S., în principiu trebuia să urmeze și trimiterea în judecată a acestuia, cercetările putând continua și în lipsa acestuia. S-a arătat că învinuitul L.A. putea să dispună trimiterea în judecată a lui G.S. pentru tăinuire la furt dacă nu avea probe pentru trimiterea acestuia în judecată pentru furt, însă acesta nu a continuat cercetările în cauză spre a da o soluție, nefăcând nimic în dosar timp de aproape 6 ani.

Î n speță se impunea ca, înainte de a se dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului L.A., procurorul care a instrumentat cauza să analizeze oportunitatea schimbării încadrării juridice a faptei pentru care era cercetat din infracțiunea de favorizare a infractorului în aceea de abuz sau neglijență în serviciu. Oportunitatea schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea de favorizare a infractorului în cea de abuz sau neglijență în serviciu trebuia luată în considerare și în spețele referitoare la învinuitul D.H.G. , V.A. și M.A. unde se poate observa cu ușurință că organele de poliție respectau principiul celerități, în schimb învinuitul L.A. aștepta ani de zile pentru a da o soluție în cauză, neavând relevanță faptul că la momentul sesizării instanței termenul de prescripție nu era împlinit, câtă vreme dosarul a stat în nelucrare ani de zile (3-4 ani), iar acești ani au contribuit decisiv la împlinirea prescripției răspunderii penale.

Referitor la dosarul în care a fost cercetat învinuitul A.M.G. s-a arătat că era de notorietate legătura strânsă dintre învinuitul A. și L.A., iar pentru analizarea acestei legături se impunea audierea prim- procurorului militar P.I., prin intermediul căruia L.A. îl anunța pe R.Z. unde să se întâlnească, a avocatei A.E., prin intermediul căreia s-a ținut legătura și a lui B.D., omul de încredere al învinuitului. Î n legătură cu fapta prev. de art. 66 alin. (1) C. pen. în dosarul privind pe P.E., s-a arătat că învinuitul L.A. a dispus față de acesta măsura arestării preventive fără a avea vreun temei legal, motiv pentru care plângerea acestuia a și fost admisă de Tribunalul Bihor care a revocat măsura; de asemenea, ulterior, P.E.

a și obținut azil politic în SUA tocmai datorită arestării sale nelegale de către L.A. Referitor la măsura arestării preventive dispusă față de petentul T.A. s-a arătat că, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 266 C. proc. pen., atragerea responsabilității penale este evidentă și expres reglementată în verbum regens al infracțiunii, respectiv „reținerea sau arestarea nelegală...în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale". S-a arătat că în cauză nu s-au realizat o serie de activități de urmărire penală imperios necesare în vederea completării probațiunii, nefiind audiați polițiștii cărora li s-a pus în vedere să îndeplinească mandatul de aducere emis fără ca petentul să fi fost citat în prealabil, nu a fost audiat apărătorul din oficiu chemat de învinuitul L.A.

la momentul dispunerii măsurii arestării, nu s-a consultat cererea de recuzare făcută de petenții T.A. și P.M. la momentul respectiv și nici nu s-a avut în vedere că, în mai puțin de 2 luni, s-a infirmat procesul-verbal de începere a urmăririi penale împotriva sa iar după 7 luni s-a dispus încetarea urmăririi penale față de P.M. Cu privire la infracțiunea prev. de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. s-a învederat că soluția nu este motivată, argumentarea fiind neclară, înțelegându-se doar că, ridicându-se copii după înscrisuri, sustragerea copiei n-ar constitui infracțiune, contrar dispozițiilor art. 89 C. pen. și art. 242 C. pen. care nu condiționează existența infracțiunii de caracterul original al înscrisului ci doar de împrejurarea că acesta se poată fi folosit în probațiune.

La data de 21 ianuarie 2008 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea o nouă plângere formulată de petentul P.M.L. precum și de petentul T.A. împotriva ordonanței din 9 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere ce a format obiectul dosarului nr. 65/35/P/2008. La data de 25 iunie 2008 s-a dispus reunirea plângerilor formulate, reunire impusă pentru a se realiza o bună înfăptuire a justiției, cele 2 dosare cuprinzând plângerile formulate împotriva aceleași ordonanțe de petenții T.A. și P.M., în contradictoriu cu intimatul L.A. 2. Prin ordonanța dată la data de 9 noiembrie 2007 în dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului/învinuitului L.A.

sub aspectul săvârșirii a 6 infracțiuni de favorizare a infractorului, prev. de art. 246 C. pen., a trei infracțiuni de arestare nelegală, prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. și a infracțiunii de sustragere de sub înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., pentru motivele expuse pe larg în considerentele ordonanței. 3. Plângerile celor doi petenți au fost respinse ca neîntemeiate prin rezoluția procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 20 decembrie 2007 în dosarul nr. 15169/6183/2007.

4. Instanța de fond, analizând materialul probator existent la dosar, a reținut următoarele: a). Cu privire la plângerea formulată de petentul T.A., deși acesta a arătat în plângerea înregistrată la instanță că nu i-a fost comunicată nici o soluție sau măsură dispusă în privința plângerii sale formulată împotriva ordonanței din 9 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 147/P/2006, la fila 1 a dosarului 15169/6183/2007, voi. U/2 se află procesul verbal încheiat de agentul poștal la data de 21 decembrie 2007 din care rezultă fără echivoc că, la această dată - 21 decembrie 2007, copia rezoluției dată la 20 decembrie 2007 în dosarul 15169/6183/2007 a fost afișată pe ușa principală a locuinței destinatarului întrucât nici o persoană nu a fost găsită.

Referitor la locul și modalitatea de comunicare a rezoluției, instanța de fond a reținut că în plângerea împotriva ordonanței din 9 noiembrie 2007, formulată și semnată de petentul T.A., acesta a solicitat ca toate comunicările sau alte asemenea acte de procedură să-i parvină la adresa din București, la sediul Cabinetului de Avocatură G.P., această solicitare având semnificația atribuită de dispozițiile art.177 alin. (2) C. proc. pen. Potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. pen., dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat, iar potrivit alin. (9) al aceluiași articol citarea altor persoane decât învinuitul sau inculpatul se face conform dispozițiilor prezentului articol; din cuprinsul art. 179 alin. (4) C. proc.

pen. rezultă că dacă nu se găsesc persoanele arătate în alin. (1) și (2) cărora ei să poată înmâna citația, agentul afișează citația pe ușa locuinței persoanei citate, încheind proces-verbal. Conform art. 182 C. proc. pen., comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispozițiilor prevăzute în Capitolul II - Titlul V - Acte procesuale și procedurale comune - C. proc. pen. Raportat la dispozițiile legale și la starea de fapt mai sus arătate, instanța de fond a constatat că rezoluția dată la data de 20 decembrie 2007 a fost comunicată petentului T.A. la data de 21 decembrie 2007 la locul indicat de acesta în plângerea formulată, în localitatea București, fiind afișată pe ușa principală a locuinței.

Susținerea petentului formulată în fața instanței potrivit căreia rezoluția i-a fost comunicată la data de 27 decembrie 2007 a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât dovada de comunicare (aflată la fila 3 a dosarului 15169/6183/2007 vol. ll/2) datată 27 decembrie 2007 nu a fost trimisă efectiv petentului, aceasta nepurtând ștampila poștei și necuprinzând vreo mențiune referitoare la predarea rezoluției. Potrivit art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță.

În acest sens, s-a constatat că petentul T.A. avea posibilitatea de a formula plângere la instanță în termen de 20 zile de la data de 21 decembrie 2007, când i-a fost comunicată rezoluția, adică până în data de 11 ianuarie 2008, însă plângerea acestuia a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 18 ianuarie 2008 și respectiv 21 ianuarie 2008, fiind trimisă prin poștă la data de 15 ianuarie 2008, după cum rezultă din data înscrisă pe plicul cu care a fost trimisă ( fila 12 dosar), deci după 3 zile de la expirarea termenului legal. Potrivit art. 185 C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Ca atare, neexercitarea de către petentul T.A. a dreptului său procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia, împrejurare față de care s-a constatat că excepția invocată de reprezentantul parchetului este întemeiată, sens în care în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanța de fond a respins ca tardivă plângerea formulată de acesta împotriva rezoluției procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la data de 20 decembrie 2007 în dosarul nr. 15.169/6183/2007 prin care a fost menținută ordonanța din 9 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 147/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de învinuitul L.A.

b). Cu privire la plângerea formulată de petentul P.M. s-a reținut că aceasta a fost înregistrată la instanță la data de 21 ianuarie 2008, în termenul de 20 zile de la data comunicării rezoluției din 20 decembrie 2008 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată în dosarul nr. 15.169/6183/2007, respectiv 3 ianuarie 2008 (fila 2 a dosarului nr. 15.169/6183/2007, vol. M/2 ). Referitor la susținerile privind lipsa calității procesuale a petentului, invocată de intimatul L.A., instanța de fond a constatat că acestea sunt neîntemeiate, câtă vreme din examinarea prevederilor legale ale art. 278/1 alin. (1) C. proc.

pen., rezultă că titularul plângerii este persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate. în acest sens sunt dispozițiile art. 275 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la „dreptul de a face plângere" potrivit cărora „orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor sale legitime". Prin ordonanța din 9 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.A. în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de arestare nelegală prev. de art. 266 alin. (1) C. pen.

dispusă față de petentul P.M. în dosarul nr. 138/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, situație în care este evident că petentul P.M. are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen. Raportat la cele mai sus arătate, instanța de fond a examinat plângerea formulată de petentul P.M. numai în ceea ce privește dispoziția de scoatere de sub urmărire penală a intimatului L.A. pentru comiterea infracțiunii de arestare nelegală prev. de art. 266 alin. (1) C. pen., constând în aceea că ar fi dispus arestarea preventivă, cu încălcarea dispozițiilor legale, a lui P.M. , persoană cercetată în dosarul nr. 138/P/2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, reținând că celelalte dispoziții de scoatere de sub urmărire penală a intimatului L.A.

privesc fapte și persoane care nu au legătură cu petentul P.M. În concret, s-a reținut că în dosarul nr. 23/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petentul P.M. a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor și evaziune fiscală, constând în aceea că în perioada ianuarie - aprilie 1998, în calitate de administrator al SC L.I. SRL Oradea a importat din Slovacia 1496,5 tone benzină de aviație pe care a valorificat-o pe piața internă ca benzină auto, încasând în mod nejustificat taxa pentru fondul special al drumurilor publice, în valoare de 676.709.926 lei și a desființat în condiții nelegale operațiuni de import și desfacere a produselor petroliere, cauza fiind soluționată prin rechizitoriu, dispunându-se trimiterea în judecată a acestuia pentru infracțiunile prev. de art. 297 C. pen., art. 290 C. pen., art. 10, art. 12, art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Prin sentința penală nr. 2082 din 24 noiembrie 2000, Judecătoria Oradea a dispus condamnarea petentului P.M. pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, soluția instanței fiind examinată la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în ședința de analiză a soluțiilor desfășurată la 30 noiembrie 2000 la care a participat și intimatul L.A., în calitate de procuror șef al Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, unde s-a hotărât că se impune declararea apelului în cauză pe motiv de nelegalitate. Procurorul de ședință s-a consultat cu intimatul L.A., ocazie cu care acesta din urmă a luat la cunoștință despre actele dosarului, considerând că în cauză s-au comis și alte infracțiuni atât de către P.M.

cât și de alte persoane. Ca atare, la data de 18 aprilie 2001, magistratul - procuror L.A. a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu prin care a propus, printre altele, constituirea unui alt dosar la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având ca obiect infracțiunea de contrabandă cu produse petroliere comise de P.M. în complicitate cu alte persoane, propunerea fiind avizată de prim procurorul parchetului prin rezoluție olografă, dispunând totodată ca urmărirea penală în cauza nou constituită să fie efectuată de intimatul L.A., sub nr. de dosar 138/P/2001. Astfel investit cu instrumentarea cauzei, la data de 18 aprilie 2001 intimatul L.A. a întocmit proces-verbal de efectuare a unor acte premergătoare, iar la data de 19 aprilie 2001 a dispus începerea urmăririi penale în cauză împotriva lui P.M., T.A.

și J.M.A. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997, emițând totodată mandate de aducere a învinuiților în vederea audierii, la data de 20 aprilie 2001. După audierea învinuitului P.M. la data de 20 aprilie 2001, intimatul L.A. a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 5 zile, în temeiul art. 148 lit. h) C. proc. pen. Art. 148 lit. f) C. proc. pen. în reglementarea actuală), petentul formulând plângere împotriva acestei măsuri în baza art. 140/1 C. proc. pen., care a fost admisă prin încheierea nr. 153 din 24 aprilie 2001 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a dispus revocarea măsurii și punerea sa în libertate. Prin ordonanța nr. 23/P din 30 noiembrie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (unde a fost preluată cauza în supraveghere la 25 aprilie 2001) s-a dispus încetarea urmăririi penale față de P.M.

pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997, reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., motivat de faptul că instanța de judecată fusese investită anterior cu soluționarea situației de fapt în întregul său, indiferent de încadrarea juridică dată faptelor deduse judecății, soluție infirmată ulterior prin ordonanța nr. 4666 din 20 mai 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cercetările reluându-se de către Parchetul de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiție. Prin ordonanța nr. 254/P/2002 dată la 9 iulie 2004 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul P.M.

reținându-se că, între timp, fusese promovat un recurs în anulare prin care s-a dispus rejudecarea fondului, iar Judecătoria Oradea a schimbat încadrarea juridică a faptei și l-a condamnat pe acesta și pentru infracțiunea de contrabandă, sentința penală 1256 din 2 iunie 2004 a Judecătoriei Oradea. Decizia penală nr. 227/A din 29 mai 2006 a Tribunalului Bihor a înlăturat dispoziția de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. și ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 precum și dispoziția de condamnare a acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru această infracțiune. Prin decizia penală nr. 584 din 7 decembrie 204 a Curții de Apel Oradea au fost admise recursurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și a inculpatului recurent P.M., fiind casate cele două hotărâri mai sus arătate în sensul că s-a dispus achitarea inculpatului P.M.

pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 297 C. pen., fiind majorată pedeapsa aplicată acestuia pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 și modificată modalitatea de executare a pedepsei, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Raportat la situația de fapt mai sus expusă, instanța de fond a reținut că plângerea petentului P.M. este nefondată cu motivarea că, potrivit art. 266 alin. (1) C. pen., arestarea nelegală constă în reținerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale. A aresta o persoană înseamnă a se lua față de aceasta măsura arestării preventive, a pune în executare sau a executa această măsură ori a emite sau a aduce la îndeplinire mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Arestarea este nelegală și realizează elementul material al infracțiunii atunci când măsura este luată, pusă în executare sau executată în alte cazuri decât cele prevăzute de lege sau fără îndeplinirea formalităților impuse de lege. În speță, arestarea preventivă a fost dispusă cu îndeplinirea formalităților impuse de lege și pentru existența cazului prev. de art. 148 lit. h) C. proc.

pen., în mod corect apreciindu-se că la momentul respectiv la dosarul cauzei existau indicii privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea rezultând din actele de urmărire penală efectuate în dosar nr. 23/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, actele transmise prin comisie rogatorie din Republica Slovacia, note ale SRI și acte de urmărire penală efectuate în cauza nou constituită în perioada 18-20 aprilie 2001. Oportunitatea luării măsurii arestării preventive are un caracter subiectiv, la data respectivă procurorul fiind cel care era competent să dispună luarea acestei măsuri în condițiile prev. de art. 148 lit. h) raportat la art. 143 C. proc. pen., ținând cont de toate împrejurările cauzei și dacă aprecia că în interesul urmăririi penale este necesară privarea de libertate a învinuitului, art. 146 C. proc.

pen. Împrejurarea că, la finalizarea cercetărilor, a fost adoptată o soluție de încetare a urmăririi penale față de petent sau că prin hotărârile penale mai sus arătate nu s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997 nu semnifică automat că învinuitul L.A. a săvârșit infracțiunea prev. de art. 266 C. pen. În condițiile în care arestarea preventivă s-a bazat pe datele și indiciile existente la acel moment, nu rezultă că învinuitul ar fi comis o infracțiune în legătură cu îndeplinirea unui act de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu. De altfel, soluția de încetare a urmăririi penale dispusă față de petentul P.M.

prin ordonanța nr. 254/P din 9 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost confirmată ulterior la 5 august 2004 de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică tocmai în virtutea faptul că, prin sentința penală nr. 154 din 2 iunie 2004 a Judecătoriei Oradea, acesta fusese condamnat și pentru infracțiunea de contrabandă. S-a mai reținut, totodată, că măsura arestării a fost confirmată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Față de aceste considerente, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. , instanța de fond a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul P.M.

împotriva rezoluției procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la 20 decembrie 2007 în dosarul nr. 15.169/6183/2007 prin care s-a menținut ordonanța din 9 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; totodată, instanța a menținut ca legale și temeinice rezoluțiile atacate. B. împotriva acestei sentințe, au declarat recurs petenții T.A.N. și P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele dezvoltate în scris și susținute oral în fața instanței de recurs, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de petenți sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: 1.1. Deși prin dispozitivul sentinței recurate s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul T.A.N. împotriva rezoluției procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la 20 decembrie 2007 în dosar nr. 15.169/6183/2007 și, totodată, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul P.M.L. împotriva aceleași rezoluții, nu se poate reține critica privind nepronunțarea expresă a instanței de fond cu privire la ordonanța prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Din examinarea minutei/dispozitivului sentinței recurate se poate observa ca instanța de fond nu a respins, pur și simplu, plângerea împotriva rezoluției procurorului ierarhic superior, ci a făcut referire, în continuare, la ordonanța dată la data de 9 noiembrie 2007 în dosar nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de intimatul L.A.F., ce a fost menținută prin respectiva rezoluție. în sprijinul acestei argumentații, vine și mențiunea din finalul dispozitivului, în sensul de a menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate, în sensul generic de acte de dispoziție ale procurorului. Ca atare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la obiectul plângerii formulate în baza art. 278/1 C. proc.

pen., respectiv ordonanța nr. 147/P/2006 din 9 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului/învinuitului L.A., modul în care a fost scrisă minuta reprezentând doar o tehnică deficitară a instanței de fond, care nu poate conduce însă la casarea cu trimitere spre rejudecare deoarece ar exista o contradicție între dispozitiv și considerente. În consecință, acest motiv comun de recurs al petenților este neîntemeiat și va fi respins ca atare. 2. În ceea ce privește critica formulată de petentul T.A.N.

referitor la greșita respingere a plângerii sale, ca tardiv introdusă, Înalta Curte constată că este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele motive: Data completată de agentul poștal pe dovada de comunicare a rezoluției nr. 15169/6183/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este într-adevăr ilizibilă, nereieșind dacă este 21 decembrie 2007 sau 31 decembrie 2007, însă din relațiile furnizate de unitatea de parchet emitentă rezultă că rezoluția în discuție a fost expediată la data de 27 decembrie 2007 iar C.N.P.R. SA confirmă că actul de procedură în cauză a fost afișat pe ușa principală a locuinței destinatarului în data de 31 decembrie 2007. În aceste condiții, prin formularea plângerii împotriva soluției procurorului la data de 15 ianuarie 2008, conform datei de pe plicul de expediție, petentul T.A.N.

nu a depășit termenul prevăzut de art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., de 20 zile de la comunicare, astfel că soluția instanței de fond este greșită sub acest aspect. Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că sentința pronunțată în cauză este nelegală, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul petentului T.A.N., va casa în parte sentința recurată numai în ceea ce privește rezolvarea dată plângerii acestui petent și va trimite cauza aceleași instanțe pentru a se pronunța asupra fondului plângerii. II. În ceea ce privește criticile aduse de petentul P.M. referitor la modul de soluționare a plângerii sale de către instanța de fond, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat.

Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor de urmărire penală administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimatul-procuror L.A., constând în aceea că ar fi dispus arestarea preventivă, cu încălcarea dispozițiilor legale, a lui P.M., persoană cercetată în dosarul nr. 138/P/2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, nu constituie infracțiunea de arestare nelegală, prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. Sub un prim aspect, acela al legalei învestiri cu soluționarea cauzei, din materialul probator s-a reținut în mod corect că, la data de 18 aprilie 2001, magistratul-procuror L.A. a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu prin care a propus, printre altele, constituirea unui alt dosar la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având ca obiect infracțiunea de contrabandă cu produse petroliere comise de P.M.

în complicitate cu alte persoane, propunerea fiind avizată de prim procurorul parchetului prin rezoluție olografă, dispunând totodată ca urmărirea penală în cauza nou constituită să fie efectuată de intimatul L.A., sub nr. de dosar 138/P/2001. Astfel investit cu instrumentarea cauzei, după ce a dispus începerea urmăririi penale în cauză împotriva lui P.M., T.A. și J.M.A. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997, intimatul a emis mandate de aducere a învinuiților în vederea audierii, la data de 20 aprilie 2001, iar după audierea învinuitului P.M. la aceeași dată, a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 5 zile, în temeiul art. 148 lit. h) C. proc.

pen. Plângerea împotriva acestei măsuri în baza art. 140/1 C. proc. pen. , a fost admisă prin încheierea nr. 153 din 24 aprilie 2001 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a dispus revocarea măsurii și punerea în libertate a învinuitului P.M. În raport de această situație de fapt, instanța de fond a reținut în mod corect că arestarea preventivă a învinuitului P.M. a fost dispusă cu îndeplinirea formalităților impuse de lege și pentru existența cazului prev. de art. 148 lit. h) C. proc.

pen., în mod corect apreciindu-se că, la momentul respectiv, la dosarul cauzei existau indicii privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea rezultând din actele de urmărire penală efectuate în dosar nr. 23/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, actele transmise prin comisie rogatorie din Republica Slovacia, note ale SRI și actele de urmărire penală efectuate în cauza nou constituită în perioada 18-20 aprilie 2001. Totodată, instanța de fond a apreciat corect că oportunitatea luării măsurii arestării preventive are caracter subiectiv, la data respectivă magistratul - procuror fiind competent să dispună luarea acestei măsuri în condițiile prev. de art. 148 lit. h) raportat la art. 143 C. proc.

pen. , ținând cont de toate împrejurările cauzei și dacă aprecia că în interesul urmăririi penale este necesară privarea de libertate a învinuitului, art. 146 C. proc. pen. Adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată față de învinuitul petent după un traseu extrem de complicat al dosarului, nu semnifică automat că învinuitul L.A. a săvârșit infracțiunea prev. de art. 266 alin. (1) C. pen., în condițiile în care arestarea preventivă s-a bazat pe datele și indiciile existente la acel moment, iar măsura a fost confirmată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Pe de altă parte, nu există dovezi în sensul că intimatul ar fi realizat caracterul nelegal al activității sale și, cu toate acestea, a intenționat a-l obiectiva.

În altă ordine de idei, o altă soluție nu ar mai fi posibilă atâta vreme cât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale pentru infracțiunea reclamată, fiind împlinit termenul de 7 ani și 6 luni prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen., prescripția fiind una dintre cauzele care lasă acțiunea penală fără obiect. Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge recursul petentului P.M., ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga acest recurent la cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, văzând și prevederile art. 193 C. proc. pen., Curtea va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de intimatul L.A. și va obliga recurentul - petent P.M.

la plata sumei de 828,25 lei către intimat, constând în: ½ din suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat (în situația inadvertenței între suma în cifre - 10000 lei și cea în litere - „zece milioane" lei, instanța a avut în vedere suma precizată în litere); ½ din suma de 196,2 lei reprezentând cazarea intimatului în București în noaptea de 28/29 octombrie 2008; ½ din sumele de 117 + 104,5 lei, reprezentând c/v biletului de tren pe ruta Oradea - București Nord în data de 28 octombrie 2008, precum și ½ din sumele de 114,8 +117 lei, reprezentând c/v biletului de tren pe ruta București Nord - Timișoara în data de 29 octombrie 2008. În ceea ce privește celelalte sume solicitate, instanța constată că, pe de o parte, cheltuielile aferente termenului din 1 octombrie 2008 nu se justifică deoarece intimatul nu a fost prezent în instanță la acest termen, transmițând o cerere de amânare prin fax, iar, pe de altă parte, pentru data de 20 octombrie 2008 nu există nici o dovadă a studierii dosarului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de petentul T.A.N. împotriva sentinței penale nr. 52/PI din 25 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează sentința recurată numai cu privire la modul de soluționare a plângerii petentului T.A.N. și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.M.L. împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurentul petent P.M.L. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă același recurent la plata sumei de 828,25 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul L.A. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2008.