ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3447/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3447/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursurilor de față;

în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin

sentința penală nr. 52/PI din 25 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a respins ca tardivă plângerea formulată de

petentul T.A.N. împotriva rezoluției procurorului șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție dată la 20 decembrie 2007

în dosarul

nr. 15.169/6183/2007 prin care

s-a menținut ordonanța dată la data de

9 noiembrie 2007 în dosarul nr. 147/P/2006

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală față de intimatul L.A.F. Totodată, în

baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată

plângerea formulată de petentul P.M.L. împotriva aceleiași rezoluții,

menținându-se ca legale și temeinice rezoluțiile atacate.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați petenții la plata a câte 250

lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.

1.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin plângerea

înregistrată la această instanță la data de 18 ianuarie 2008, petentul A.T. a

solicitat instanței în contradictoriu cu făptuitorul L.A. admiterea plângerii

formulate, prin încheiere, desființarea ordonanței dată la 9 noiembrie 2007 în

dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului

și reținerea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, admiterea plângerii,

prin sentință, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei

procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva învinuitului.

În

motivarea plângerii formulate, petentul T.A. a arătat că nu s-a făcut o

cercetare corespunzătoare a faptelor săvârșite,

nefiind administrate suficiente probe pentru aflarea adevărului,

soluția

dispusă fiind neîntemeiată și nelegală.

Astfel,

cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. pentru care a fost

cercetat făptuitorul L.A. s-a arătat că în

dosarul

privind pe învinuitul G.S. trebuia să se observe

că, dacă s-a apreciat

de către învinuitul L.A. că există

probe

suficiente pentru a se putea dispune arestarea, chiar în lipsă, a

învinuitului

G.S., în principiu trebuia să urmeze și trimiterea în judecată a acestuia,

cercetările putând continua și în lipsa acestuia. S-a arătat că învinuitul L.A.

putea să

dispună trimiterea în judecată a

lui G.S. pentru tăinuire

la furt dacă nu avea probe pentru trimiterea

acestuia în judecată pentru furt, însă acesta nu a continuat cercetările în

cauză spre a da o soluție, nefăcând nimic în dosar timp de aproape 6 ani.

Î

n

speță se impunea ca, înainte de a se dispune scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului L.A., procurorul care a instrumentat cauza să analizeze

oportunitatea schimbării încadrării juridice a faptei pentru care era cercetat

din infracțiunea de favorizare a infractorului în aceea de abuz sau neglijență

în serviciu.

Oportunitatea schimbării

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de

favorizare a

infractorului în cea de abuz sau neglijență în serviciu

trebuia luată în considerare și în spețele referitoare la învinuitul D.H.G.

,

V.A. și M.A. unde se poate observa cu ușurință că organele de poliție respectau

principiul celerități, în schimb învinuitul L.A. aștepta ani de zile pentru a

da o soluție în cauză, neavând relevanță faptul că la momentul sesizării

instanței termenul de prescripție nu era împlinit,

câtă vreme dosarul a stat în nelucrare ani de zile (3-4 ani), iar

acești

ani au contribuit decisiv la împlinirea prescripției răspunderii

penale.

Referitor la dosarul în care a fost

cercetat învinuitul A.M.G. s-a arătat că era de notorietate legătura strânsă

dintre învinuitul A. și L.A., iar pentru

analizarea acestei

legături se impunea

audierea prim- procurorului militar P.I., prin

intermediul căruia L.A. îl anunța pe R.Z. unde să

se întâlnească,

a avocatei A.E., prin intermediul căreia s-a ținut legătura și a lui B.D., omul

de încredere al învinuitului.

Î

n

legătură cu fapta prev. de art. 66 alin. (1) C. pen. în dosarul

privind pe P.E., s-a arătat că învinuitul L.A. a dispus față de acesta

măsura arestării preventive fără a avea vreun temei legal, motiv pentru care

plângerea acestuia a și fost admisă de Tribunalul Bihor care a revocat măsura;

de asemenea, ulterior, P.E. a și obținut azil politic în SUA tocmai datorită

arestării sale nelegale de către L.A.

Referitor

la măsura arestării preventive dispusă față de petentul

T.A.

s-a arătat că, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 266 C.

proc. pen., atragerea responsabilității penale

este evidentă și expres reglementată în

verbum regens

al

infracțiunii,

respectiv „reținerea sau arestarea nelegală...în alt mod

decât cel prevăzut prin dispozițiile legale". S-a arătat că în cauză nu

s-au realizat o serie de activități de urmărire penală imperios necesare în

vederea completării probațiunii, nefiind audiați polițiștii cărora li s-a pus

în vedere să îndeplinească mandatul de aducere emis fără ca petentul să fi fost

citat în prealabil, nu a fost audiat apărătorul din oficiu chemat de învinuitul

L.A. la momentul dispunerii măsurii arestării, nu s-a consultat cererea de

recuzare făcută de

petenții T.A. și P.M. la

momentul respectiv și nici nu

s-a avut în vedere că, în mai puțin de 2

luni, s-a infirmat procesul-verbal de începere a urmăririi penale împotriva sa

iar după 7 luni s-a dispus încetarea urmăririi penale față de P.M.

Cu privire la infracțiunea prev. de art.

242 alin. (1) și (3) C. pen.

s-a învederat

că soluția nu este motivată, argumentarea fiind neclară,

înțelegându-se

doar că, ridicându-se copii după înscrisuri, sustragerea copiei n-ar constitui

infracțiune, contrar dispozițiilor art. 89 C. pen. și art. 242 C. pen. care nu

condiționează existența infracțiunii de caracterul original al înscrisului ci

doar de împrejurarea că acesta se poată fi folosit în probațiune.

La data de 21 ianuarie 2008 s-a

înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea o nouă plângere formulată de

petentul P.M.L. precum și de petentul T.A. împotriva ordonanței din 9 noiembrie

2007 dată în dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, plângere ce a format obiectul dosarului nr. 65/35/P/2008.

La data de 25 iunie 2008 s-a dispus

reunirea plângerilor formulate, reunire impusă pentru a se realiza o bună

înfăptuire a

justiției, cele 2 dosare

cuprinzând plângerile formulate împotriva aceleași ordonanțe de petenții T.A.

și P.M., în contradictoriu cu intimatul L.A.

2.

Prin ordonanța dată la data de 9 noiembrie 2007 în dosarul nr.

147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului/învinuitului L.A. sub

aspectul săvârșirii a 6 infracțiuni de favorizare a infractorului, prev. de

art. 246 C. pen., a trei infracțiuni de arestare nelegală, prev. de art. 266

alin. (1) C. pen. și a infracțiunii de sustragere de sub înscrisuri, prev. de

art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., pentru motivele expuse pe larg în

considerentele ordonanței.

3.

Plângerile celor doi petenți au fost respinse ca

neîntemeiate prin rezoluția procurorului șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție din data de 20 decembrie 2007 în dosarul nr. 15169/6183/2007.

4.

Instanța de fond, analizând materialul probator

existent la dosar, a reținut următoarele:

a). Cu privire la

plângerea formulată de petentul T.A., deși acesta a arătat în plângerea

înregistrată la instanță că nu i-a fost

comunicată nici o soluție sau măsură dispusă în privința plângerii sale

formulată împotriva ordonanței din 9 noiembrie 2007 dată în dosarul nr.

147/P/2006, la fila 1 a dosarului 15169/6183/2007, voi. U/2 se află procesul

verbal încheiat de agentul poștal la data de 21 decembrie 2007 din care rezultă

fără echivoc că, la această dată - 21 decembrie 2007, copia rezoluției dată la

20 decembrie 2007 în dosarul 15169/6183/2007 a fost afișată pe ușa principală a

locuinței destinatarului întrucât nici o persoană nu a fost găsită.

Referitor la locul și modalitatea de comunicare

a rezoluției, instanța de fond a reținut că în plângerea împotriva ordonanței

din 9 noiembrie 2007, formulată și semnată de petentul T.A., acesta a solicitat

ca toate comunicările sau alte asemenea acte de procedură să-i parvină la

adresa din București, la sediul Cabinetului de Avocatură G.P., această

solicitare având semnificația atribuită de dispozițiile art.177 alin. (2) C.

proc. pen.

Potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. pen., dacă

printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a

indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat, iar

potrivit alin. (9) al aceluiași articol citarea

altor persoane decât învinuitul

sau inculpatul se face conform

dispozițiilor prezentului articol; din cuprinsul art. 179 alin. (4) C. proc.

pen. rezultă că dacă nu se

găsesc

persoanele arătate în alin. (1) și (2) cărora ei să poată înmâna citația,

agentul afișează citația pe ușa locuinței persoanei citate, încheind

proces-verbal.

Conform art. 182 C.

proc. pen., comunicarea celorlalte

acte de procedură se

face potrivit dispozițiilor prevăzute în Capitolul

II

-

Titlul

V

- Acte procesuale și procedurale comune - C.

proc. pen.

Raportat la dispozițiile legale și la starea de

fapt mai sus arătate, instanța de fond a constatat că rezoluția dată la data de

20 decembrie 2007 a fost comunicată petentului T.A. la data de 21 decembrie 2007

la locul indicat de acesta în plângerea formulată, în localitatea București, fiind

afișată pe ușa principală a locuinței.

Susținerea petentului formulată în fața instanței

potrivit căreia

rezoluția i-a fost

comunicată la data de 27 decembrie 2007 a fost apreciată ca

neîntemeiată,

întrucât dovada de comunicare (aflată la fila 3 a dosarului 15169/6183/2007

vol. ll/2) datată 27 decembrie 2007 nu a fost trimisă efectiv petentului,

aceasta nepurtând ștampila poștei și necuprinzând vreo mențiune referitoare la

predarea rezoluției.

Potrivit art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen.,

împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot

face plângere în termen de 20 zile de la data

comunicării

de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanța căreia

i-ar reveni, potrivit legii competența să judece cauza

în primă instanță.

În acest sens, s-a constatat că petentul T.A.

avea posibilitatea de a formula plângere la instanță în termen de 20 zile de la

data de 21 decembrie 2007, când i-a fost comunicată rezoluția, adică până

în data de 11 ianuarie 2008, însă plângerea

acestuia a fost înregistrată pe

rolul instanței la data de 18 ianuarie 2008

și respectiv 21 ianuarie 2008, fiind trimisă prin poștă la data de 15 ianuarie 2008,

după cum rezultă din data înscrisă pe plicul cu care a fost trimisă ( fila 12

dosar), deci după 3 zile de la expirarea termenului legal.

Potrivit art. 185 C. proc. pen., când pentru

exercitarea

unui drept procesual legea

prevede un anumit termen, nerespectarea

acestuia atrage decăderea din

exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Ca atare, neexercitarea de către petentul T.A.

a dreptului său procesual, conform sancțiunii menționate, duce la

pierderea acestuia, împrejurare față de care s-a

constatat că excepția

invocată de reprezentantul parchetului este

întemeiată, sens în care

în baza art. 278/1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanța de fond a

respins ca tardivă

plângerea formulată de acesta împotriva rezoluției

procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la data

de 20 decembrie 2007 în dosarul nr. 15.169/6183/2007 prin care a

fost menținută ordonanța din 9 noiembrie 2007

dată în dosarul nr. 147/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

casație și Justiție prin care

s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală față de învinuitul L.A.

b). Cu privire la

plângerea formulată de petentul P.M.

s-a reținut că

aceasta a fost înregistrată la instanță la data de 21 ianuarie 2008, în

termenul de 20 zile de la data comunicării rezoluției din 20 decembrie 2008 a

procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată în dosarul nr.

15.169/6183/2007, respectiv

3 ianuarie 2008

(fila 2 a dosarului nr. 15.169/6183/2007, vol. M/2 ).

Referitor la susținerile privind lipsa

calității procesuale a petentului, invocată de intimatul L.A., instanța de fond

a constatat că acestea sunt neîntemeiate, câtă vreme din examinarea

prevederilor legale ale art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că

titularul plângerii este persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale

căror interese legitime sunt vătămate. în acest sens sunt dispozițiile art. 275

alin. (1) C. proc. pen., referitoare la

„dreptul

de a face plângere" potrivit cărora „orice persoană poate face plângere

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta s-a adus o

vătămare intereselor sale legitime".

Prin ordonanța din 9 noiembrie 2007 dată în

dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.A. în

baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru

infracțiunea de arestare

nelegală prev. de art. 266 alin. (1) C. pen.

dispusă față de petentul P.M. în dosarul nr. 138/P/2001 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bihor, situație în care este evident că petentul P.M. are

calitatea de persoană vătămată în sensul art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen.

Raportat la cele mai sus arătate, instanța de

fond a examinat plângerea formulată de petentul P.M. numai în ceea ce privește

dispoziția de scoatere de sub urmărire penală a intimatului L.A. pentru

comiterea infracțiunii de arestare nelegală prev. de art. 266 alin. (1) C. pen.,

constând în aceea că ar fi dispus arestarea preventivă, cu încălcarea

dispozițiilor legale, a lui P.M.

, persoană

cercetată în dosarul nr. 138/P/2001 a Parchetului de

pe lângă Tribunalul

Bihor, reținând că celelalte dispoziții de scoatere de sub urmărire penală a

intimatului L.A. privesc fapte și persoane care nu au legătură cu petentul P.M.

În concret, s-a

reținut că în dosarul nr. 23/P/1999 al Parchetului

de pe

lângă Curtea de Apel Oradea, petentul P.M. a fost cercetat pentru comiterea

infracțiunii de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor și evaziune

fiscală, constând în aceea că în perioada ianuarie - aprilie 1998, în calitate

de administrator al SC L.I. SRL Oradea a importat din Slovacia 1496,5 tone

benzină de aviație pe care a valorificat-o pe piața internă ca benzină auto,

încasând în mod nejustificat taxa pentru fondul special al drumurilor publice,

în valoare de 676.709.926 lei și a desființat în condiții nelegale operațiuni

de import și desfacere a produselor petroliere, cauza fiind soluționată prin

rechizitoriu, dispunându-se trimiterea în judecată a acestuia pentru

infracțiunile prev. de art. 297 C. pen., art. 290 C. pen., art. 10, art. 12,

art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Prin sentința

penală nr. 2082 din 24 noiembrie 2000, Judecătoria Oradea a

dispus condamnarea petentului P.M. pentru infracțiunile pentru care a

fost trimis în judecată, soluția instanței fiind examinată la nivelul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în ședința de analiză a soluțiilor

desfășurată la 30 noiembrie 2000 la care a participat și intimatul L.A., în

calitate de procuror șef al Secției judiciare a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor, unde s-a hotărât că se impune declararea apelului în cauză pe

motiv de nelegalitate.

Procurorul de

ședință s-a consultat cu intimatul L.A.,

ocazie cu care

acesta din urmă a luat la cunoștință despre actele dosarului, considerând că în

cauză s-au comis și alte infracțiuni atât de către P.M. cât și de alte

persoane. Ca atare, la data de 18 aprilie 2001, magistratul - procuror L.A. a

întocmit un

proces-verbal de sesizare din

oficiu prin care a propus, printre altele,

constituirea unui alt dosar

la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având ca obiect

infracțiunea de contrabandă cu produse petroliere comise de P.M. în

complicitate cu alte persoane, propunerea fiind avizată de prim procurorul

parchetului prin rezoluție olografă, dispunând totodată ca urmărirea penală în

cauza nou constituită să fie efectuată de

intimatul L.A., sub

nr. de dosar 138/P/2001.

Astfel investit cu instrumentarea cauzei, la

data de 18 aprilie 2001

intimatul L.A. a

întocmit proces-verbal de efectuare a unor

acte premergătoare, iar la

data de 19 aprilie 2001 a dispus începerea urmăririi penale în cauză împotriva

lui P.M., T.A. și J.M.A. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art.

178-179 din Legea nr. 141/1997, emițând totodată mandate de aducere a

învinuiților în vederea audierii, la data de 20 aprilie 2001.

După audierea

învinuitului P.M. la data de 20 aprilie 2001,

intimatul L.A.

a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 5 zile, în temeiul art.

148 lit. h) C. proc. pen.

Art. 148 lit. f) C.

proc. pen. în reglementarea actuală), petentul

formulând

plângere împotriva acestei măsuri în baza art. 140/1 C. proc. pen., care a fost

admisă prin încheierea nr. 153 din 24 aprilie 2001 a Judecătoriei Oradea, prin

care s-a dispus revocarea măsurii și punerea sa în libertate.

Prin ordonanța nr. 23/P din 30 noiembrie 2001 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (unde a fost preluată cauza în

supraveghere la 25 aprilie 2001) s-a dispus încetarea urmăririi penale față de P.M.

pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997,

reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen.,

motivat de faptul că instanța de judecată fusese investită anterior cu

soluționarea situației de fapt în întregul său,

indiferent de încadrarea juridică dată faptelor deduse judecății,

soluție

infirmată ulterior prin ordonanța nr. 4666 din 20 mai 2002 a

Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, cercetările reluându-se de către

Parchetul de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiție.

Prin ordonanța nr. 254/P/2002 dată la 9 iulie

2004 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus

încetarea

urmăririi penale față de

învinuitul P.M. reținându-se că, între

timp, fusese promovat un recurs

în anulare prin care s-a dispus rejudecarea fondului, iar Judecătoria Oradea a

schimbat încadrarea juridică a faptei și l-a condamnat pe acesta și pentru

infracțiunea de contrabandă, sentința penală 1256 din 2 iunie 2004 a

Judecătoriei Oradea.

Decizia penală

nr. 227/A din 29 mai 2006 a Tribunalului Bihor a

înlăturat

dispoziția de schimbare a încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prev. și ped. de art. 178 din Legea

nr. 141/1997 precum și

dispoziția de

condamnare a acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare

cu executare în

regim de detenție pentru această infracțiune.

Prin decizia

penală nr. 584 din 7 decembrie 204 a Curții de Apel Oradea au

fost admise recursurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și a

inculpatului recurent P.M., fiind casate cele două hotărâri mai sus arătate în

sensul că s-a dispus achitarea inculpatului P.M. pentru comiterea infracțiunii

prev. de art. 297 C. pen., fiind majorată pedeapsa aplicată acestuia pentru

comiterea infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 și modificată

modalitatea de executare a pedepsei, dispunându-se suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere.

Raportat la situația de fapt mai sus expusă,

instanța de fond a reținut că plângerea petentului P.M. este nefondată cu

motivarea că, potrivit art. 266 alin. (1) C. pen., arestarea nelegală constă în

reținerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea

unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât cel prevăzut

prin dispozițiile legale. A

aresta o

persoană înseamnă a se lua față de aceasta măsura arestării preventive, a pune

în executare sau a executa această măsură ori a emite sau a aduce la

îndeplinire mandatul de executare

a

pedepsei închisorii. Arestarea este nelegală și realizează elementul

material

al infracțiunii atunci când măsura este luată, pusă în executare sau executată

în alte cazuri decât cele prevăzute de lege sau fără îndeplinirea

formalităților impuse de lege.

În speță, arestarea preventivă a fost dispusă

cu îndeplinirea formalităților impuse de lege și pentru existența cazului prev.

de

art. 148 lit. h) C. proc. pen., în mod

corect apreciindu-se că la momentul respectiv la dosarul cauzei existau indicii

privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea rezultând din

actele de urmărire penală efectuate în dosar nr. 23/P/1999 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea, actele transmise prin comisie rogatorie

din

Republica Slovacia, note ale SRI și acte de urmărire penală efectuate în cauza

nou constituită în perioada 18-20 aprilie 2001.

Oportunitatea luării măsurii arestării

preventive are un caracter

subiectiv, la

data respectivă procurorul fiind cel care era competent să

dispună

luarea acestei măsuri în condițiile

prev. de

art. 148 lit. h) raportat la art. 143 C. proc. pen., ținând cont de

toate împrejurările cauzei și dacă aprecia că în interesul urmăririi penale

este necesară privarea de libertate a învinuitului, art. 146 C. proc. pen. Împrejurarea

că, la finalizarea cercetărilor, a fost

adoptată

o soluție de încetare a urmăririi penale față de petent sau că prin hotărârile

penale mai sus arătate nu s-a dispus condamnarea sa

pentru infracțiunea

prev. și ped. de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997 nu semnifică automat că

învinuitul L.A. a săvârșit infracțiunea prev. de art. 266 C. pen. În condițiile

în care arestarea preventivă s-a bazat pe datele și indiciile existente la acel

moment, nu rezultă că învinuitul ar fi comis o infracțiune în legătură cu îndeplinirea

unui act de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile

de serviciu.

De altfel, soluția de încetare a urmăririi

penale dispusă față de petentul P.M. prin ordonanța nr. 254/P din 9 iulie 2004

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost confirmată

ulterior la 5 august 2004 de procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică tocmai în virtutea faptul că, prin sentința penală nr. 154 din 2

iunie 2004 a Judecătoriei Oradea, acesta fusese condamnat și pentru

infracțiunea de contrabandă.

S-a mai reținut, totodată, că măsura arestării

a fost confirmată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Bihor.

Față de aceste considerente, în baza art. 278/1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

, instanța de

fond a respins ca nefondată plângerea

formulată de petentul P.M.

împotriva rezoluției procurorului

șef

al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la 20 decembrie 2007 în dosarul

nr. 15.169/6183/2007 prin care s-a menținut

ordonanța

din 9 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 147/P/2006 al Parchetului

de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; totodată, instanța a menținut ca

legale și temeinice rezoluțiile atacate.

B. împotriva

acestei sentințe, au declarat recurs petenții T.A.N.

și P.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele dezvoltate în

scris și susținute oral în fața instanței de recurs, astfel cum sunt consemnate

în practicaua prezentei decizii.

Examinând

recursurile declarate de petenți sub toate aspectele,

conform

art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

1.1. Deși prin dispozitivul sentinței recurate

s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul T.A.N. împotriva rezoluției

procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la 20

decembrie 2007 în dosar nr. 15.169/6183/2007

și,

totodată, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul

P.M.L.

împotriva aceleași rezoluții, nu se poate reține critica privind nepronunțarea

expresă a instanței de fond cu privire la ordonanța prin care s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală. Din examinarea minutei/dispozitivului

sentinței recurate se poate observa ca instanța de fond nu a respins, pur și

simplu,

plângerea împotriva rezoluției

procurorului ierarhic superior, ci a făcut

referire, în continuare, la

ordonanța dată la data de 9 noiembrie 2007 în dosar nr. 147/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală față de intimatul L.A.F., ce a fost

menținută prin respectiva rezoluție. în sprijinul acestei argumentații, vine și

mențiunea din finalul dispozitivului, în sensul de a menține ca legale și

temeinice rezoluțiile atacate, în sensul generic de acte de dispoziție ale

procurorului.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că instanța de

fond s-a pronunțat cu privire la obiectul plângerii formulate în baza art.

278/1 C. proc. pen., respectiv ordonanța nr. 147/P/2006 din

9 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție

prin care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a inculpatului/învinuitului L.A., modul în care a fost scrisă

minuta reprezentând doar o tehnică deficitară a instanței de fond, care nu

poate conduce însă la casarea cu trimitere spre rejudecare deoarece ar exista o

contradicție între dispozitiv și considerente.

În consecință, acest motiv comun de recurs al

petenților este neîntemeiat și va fi respins ca atare.

ceea ce privește critica formulată de petentul T.A.N.

referitor la greșita respingere a plângerii sale, ca tardiv introdusă, Înalta

Curte constată că este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele

motive:

Data completată de agentul poștal pe dovada de

comunicare a rezoluției nr. 15169/6183/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție este într-adevăr ilizibilă, nereieșind dacă este

21 decembrie 2007 sau 31 decembrie 2007, însă din

relațiile furnizate de unitatea de

parchet emitentă rezultă că rezoluția

în discuție a fost expediată la data de 27 decembrie 2007 iar C.N.P.R. SA

confirmă că actul de procedură în cauză a fost afișat pe ușa principală a

locuinței destinatarului în data de 31 decembrie 2007.

În aceste condiții, prin formularea plângerii

împotriva soluției procurorului la data de 15 ianuarie 2008, conform datei de

pe plicul de expediție, petentul T.A.N. nu a depășit termenul prevăzut de art.

278/1 alin. (1) C. proc. pen., de 20 zile de la

comunicare, astfel că soluția instanței de fond este greșită sub acest

aspect.

Ca atare, pentru aceste considerente,

constatând că sentința pronunțată în cauză este nelegală, văzând și

dispozițiile art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite

recursul petentului T.A.N., va casa în parte sentința recurată numai în ceea ce

privește rezolvarea dată plângerii acestui petent și va trimite cauza aceleași

instanțe pentru a se pronunța asupra fondului plângerii.

II.

În ceea ce privește criticile aduse de

petentul P.M. referitor la modul de soluționare a plângerii sale de către

instanța de fond, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat.

Instanța de fond a constatat că situația de

fapt reținută de procuror corespunde actelor de urmărire penală administrate în

prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile

desfășurate de intimatul-procuror L.A., constând

în aceea

că ar fi dispus arestarea preventivă, cu încălcarea

dispozițiilor legale, a lui P.M., persoană cercetată în dosarul nr. 138/P/2001

a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor,

nu constituie infracțiunea de

arestare nelegală, prev. de art. 266 alin.

(1) C. pen.

Sub un prim aspect, acela al legalei învestiri

cu soluționarea

cauzei, din materialul

probator s-a reținut în mod corect că, la data de

18 aprilie 2001,

magistratul-procuror L.A. a întocmit un

proces-verbal

de sesizare din oficiu prin care a propus, printre altele,

constituirea unui

alt dosar la nivelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor, având ca obiect infracțiunea de contrabandă cu

produse petroliere comise de P.M. în complicitate cu alte

persoane, propunerea fiind avizată de prim

procurorul parchetului prin

rezoluție olografă, dispunând totodată ca

urmărirea penală în cauza

nou constituită să

fie efectuată de intimatul L.A., sub nr. de

dosar 138/P/2001.

Astfel investit cu instrumentarea cauzei, după

ce a dispus

începerea urmăririi penale în

cauză împotriva lui P.M., T.A.

și J.M.A. pentru comiterea infracțiunilor

prev. și

ped. de art. 178-179 din Legea nr.

141/1997, intimatul a emis mandate

de aducere a învinuiților în vederea

audierii, la data de 20 aprilie 2001,

iar

după audierea învinuitului P.M. la aceeași dată, a dispus

arestarea

preventivă a acestuia pe o durată de 5 zile, în temeiul art. 148 lit. h) C.

proc. pen.

Plângerea împotriva acestei măsuri în baza art.

140/1 C. proc. pen.

, a fost admisă prin

încheierea nr. 153 din 24 aprilie 2001 a

Judecătoriei Oradea, prin care

s-a dispus revocarea măsurii și punerea în libertate a învinuitului P.M.

În raport de

această situație de fapt, instanța de fond a reținut în

mod corect că arestarea preventivă a învinuitului

P.M. a fost

dispusă cu îndeplinirea formalităților impuse

de lege și pentru

existența cazului prev.

de art. 148 lit. h) C. proc. pen., în mod

corect apreciindu-se că, la

momentul respectiv, la dosarul cauzei existau indicii privind săvârșirea unei

fapte prevăzute de legea penală, acestea rezultând din actele de urmărire

penală efectuate în dosar nr. 23/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea, actele transmise prin comisie rogatorie din Republica

Slovacia, note ale SRI și actele de urmărire

penală efectuate în cauza

nou constituită în perioada 18-20 aprilie

2001.

Totodată, instanța de fond a apreciat corect că

oportunitatea luării măsurii arestării preventive are caracter subiectiv, la

data respectivă magistratul - procuror fiind competent să dispună luarea

acestei măsuri în condițiile

prev. de

art. 148 lit. h) raportat la art. 143 C. proc.

pen.

, ținând cont de toate împrejurările cauzei și dacă

aprecia că în interesul urmăririi penale este necesară privarea de libertate a

învinuitului, art. 146 C. proc. pen. Adoptarea

unei soluții de netrimitere în judecată față de învinuitul petent după

un

traseu extrem de complicat al dosarului, nu semnifică automat că

învinuitul L.A. a săvârșit infracțiunea prev. de art. 266 alin. (1) C. pen., în

condițiile în care arestarea preventivă s-a bazat pe datele și indiciile existente

la acel moment, iar măsura a fost confirmată de primul procuror al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Bihor.

Pe de altă parte, nu există dovezi în sensul că

intimatul ar fi realizat caracterul nelegal al activității sale și, cu toate

acestea, a intenționat a-l obiectiva.

În altă ordine de idei, o altă soluție nu ar

mai fi posibilă atâta

vreme cât a

intervenit prescripția specială a răspunderii penale pentru

infracțiunea

reclamată, fiind împlinit termenul de 7 ani și 6 luni prevăzut de art. 122

alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen., prescripția fiind una dintre cauzele

care lasă acțiunea penală fără obiect.

Ca atare, pentru toate aceste considerente,

constatând că atât

rezoluția procurorului

cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și

temeinice, văzând și

dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, Înalta Curte va respinge recursul petentului P.M., ca

nefondat,

iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga acest recurent la

cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, văzând

și prevederile art. 193 C. proc. pen., Curtea va admite în parte cererea de

acordare a cheltuielilor judiciare

formulată de intimatul L.A.

și va obliga recurentul - petent P.M. la plata sumei de 828,25 lei către

intimat, constând în: ½ din suma de 1000 lei reprezentând onorariu de

avocat (în situația inadvertenței între suma în cifre - 10000 lei și cea în

litere - „zece

milioane" lei, instanța

a avut în vedere suma precizată în litere);

½

din

suma

de 196,2 lei reprezentând cazarea intimatului în București în noaptea de 28/29

octombrie 2008; ½ din sumele de 117 + 104,5 lei, reprezentând c/v

biletului de tren pe ruta Oradea - București Nord în data de 28 octombrie 2008,

precum și ½ din sumele de 114,8 +117 lei, reprezentând c/v biletului de

tren pe ruta București Nord - Timișoara în data de 29 octombrie 2008. În ceea

ce privește celelalte sume solicitate, instanța constată că, pe de o parte,

cheltuielile aferente termenului din 1 octombrie 2008 nu se justifică deoarece

intimatul

nu a fost prezent în instanță la

acest termen, transmițând o cerere de

amânare prin fax, iar, pe de altă

parte, pentru data de 20 octombrie 2008 nu există nici o dovadă a studierii

dosarului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petentul T.A.N. împotriva

sentinței penale nr. 52/PI din 25 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Casează sentința recurată numai cu privire la

modul de soluționare a plângerii petentului T.A.N. și trimite cauza spre

rejudecare la aceiași instanță.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petentul P.M.L. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurentul

petent P.M.L. la plata sumei de

100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Obligă același recurent la plata sumei de

828,25 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul L.A.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 octombrie 2008.