ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 713/2008

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 114/PI/2007 din 5 decembrie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.T., împotriva

rezoluției din 4 aprilie 2007, dată în dosarul nr. 32/P/2007 de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 29 iunie 2007, dată

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în

dosar nr. 225A/II 1.1/2007, pe care Ie-a menținut în totalitate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petentul a fost obligat

la plata sumei de 100 lei

cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 193 C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei

de 1000 lei cheltuieli judiciare în favoarea intimatelor M.L. și M.E.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin

rezoluția dată în dosarul nr. 32/P/2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale, față de judecătorul M.L., sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 249 alin. (1) și art. 246 C. pen., întrucât

faptele reclamate nu există.

În plângerea adresată parchetului,

petentul a susținut că, judecătorul

M.L., a pronunțat

deciziile nr. 219/ A din 5 iunie 2003 și 239/ A din 30 noiembrie 2006, deși

avea obligația de a se abține fiind într-un caz de incompatibilitate, fără să

indice cazul de incompatibilitate la care se referă.

În urma actelor premergătoare pe care Ie-a efectuat procurorul,

verificând hotărârile la care a făcut referire petentul, a constatat că

judecătorul L.M. nu s-a aflat în niciunul din cazurile de incompatibilitate

prevăzute de art. 47 alin. (1) și (2) și art. 48 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

astfel că, nu avea obligația să facă declarația de abținere.

Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluții, a fost

respinsă prin rezoluția din 29 iunie 2007, dată de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 225/VN 1.1/2007.

Împotriva acestor rezoluții, petentul a

formulat plângere în temeiul art.

278

1

C. proc.

pen.

Prin plângerea înregistrată la instanță la 25 iulie 2007, petentul B.T.

a solicitat desființarea rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Curta de Apel Oradea, dată în dosar nr. 32/ P din 29 iunie 2007, ca fiind

nelegală și netemeinică.

În cuprinsul plângerii sale persoana vătămată a arătat că judecătorii

M.E. și M.L. au făcut parte din completul de

judecată care a

pronunțat decizia penală nr. 239/ A din 30 noiembrie

2006 a Tribunalului Satu Mare, dosar nr. 5871/83/2006, deși amândouă au mai

judecat acel dosar, pronunțând decizia penală nr. 55/A/2006 în dosar nr. 4.493/2005,

respectiv, prin pronunțarea deciziei penale nr. 219/A/2003, în dosar nr. 4.652/2002,

devenind incompatibile.

A mai arătat că, prin faptele lor cei doi judecători tărăgănează la

nesfârșit un proces penal în care el este protagonist și în care se judecă de

mai bine de 8 ani, pentru evaziune fiscală, depășindu-se cu mult limita

termenului rezonabil.

A mai arătat că „din motive lesne de înțeles” nu a recurs la instituția

recuzării.

Pentru cele arătate a solicitat ca cei doi judecători să fie cercetați

pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și abuz de încredere,

prevăzute și pedepsite de art. 249 și art. 246 C. pen.

Verificând plângerea, atât prin prisma actelor de la dosar, cât și din

oficiu, instanța de fond a reținut că aceasta este nefondată.

Cu privire la judecătorul M.E., s-a reținut că petentul nu a formulat

plângere împotriva acesteia la parchet, astfel că, față de aceasta nu există o

soluție a procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Cu privire la judecătorul M.L. s-a reținut că, fapta imputată de

petent, de a judeca o cauză fără să se abțină, reprezintă o încălcare a

dispozițiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, constituind abatere disciplinară, de competența Consiliului

Superior al Magistraturii, și nu infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și neglijență în serviciu, astfel încât soluția

procurorului este legală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul

B.T.,

care a solicitat casarea sentinței primei instanțe,

admiterea plângerii sale, desființarea rezoluției procurorului și trimiterea

cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale, față de judecătorii M.E. și

L.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 249 și art. 246 C.

pen.

Examinând sentința primei instanțe în raport de susținerile petentului

și de dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că plângerea petentului B.T. este nefondată pentru următoarele considerente.

Cu privire la intimata L.M. se reține că, a făcut parte din completul

de judecată care a pronunțat decizia penală în apel nr. 219/ A din 5 iunie

2003, în dosarul nr. 4652/2002 al Tribunalului Satu Mare, prin care au fost

admise apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare și partea civilă

D.G.F.P. Satu Mare, împotriva sentinței penale nr. 1171 din 28 iunie 2002

pronunțată de Judecătoria Satu Mare, pe care a desființat-o în întregime și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

După rejudecare a fost pronunțată sentința penală nr. 1429 din 10 iulie

2006 de către Judecătoria Satu Mare, prin care s-a pronunțat achitarea

inculpatului B.T.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de parchet, a fost

soluționat prin decizia penală nr. 239/ A din 30 noiembrie 2006 a Tribunalului

Satu Mare, de completul de judecată din care au făcut parte intimatele L.M. și

E.M.

Este adevărat că intimata L.M. a făcut parte și din completul de

judecată care a pronunțat decizia penală în apel nr. 219/ A din 5 iunie 2003,

prin care sentința primei instanțe a fost desființată cu trimitere spre

rejudecare, dar aceasta nu s-a aflat în cazul de incompatibilitate prevăzut de art.

47 alin. (1) C. proc. pen., întrucât prin decizia sus arătată nu s-a pronunțat pe

fondul cauzei, trimiterea spre rejudecare dispunându-se pentru că, în cauză nu

a fost citată partea responsabilă civilmente.

Întrucât, în cauză nu s-a dovedit existența niciunui alt caz de

incompatibilitate prevăzut de Codul de procedură penală, pe care intimata să

nu-l fi invocat cu rea credință, în mod corect s-a constatat de procuror și de

prima instanță că fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

neglijență în serviciu nu există.

Nu se poate imputa celor două intimate nici tergiversarea soluționării

cauzei. Prima sentință a fost desființată pentru vicii de procedură, constatate

de completul de judecată din care a făcut parte și intimata M.L., iar în ce

privește incompatibilitatea invocată de petent, acesta nu a existat și nici nu

a dus la tergiversarea soluționării cauzei.

Cu privire la intimata M.E. în mod corect prima instanță a

constatat că plângerea împotriva acesteia trebuia

adresată procurorului, în

privința acesteia neexistând o soluție dată de

procuror.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul

petentului este nefondat urmând să fie respins, ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat

la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.T. împotriva

sentinței penale nr. 114/PI/2007 din 05 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 27 februarie 2008.