ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1389/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 4073/2/2007 (1440/2007) din 30 mai 2007, petiționarul R.G. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., admiterea plângerii inițiale și desființarea rezoluțiilor nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007 și nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Curții de Apel București, și pe fond, tragerea la răspundere penală a intimatei G.L.C., arătând că aceasta, în calitate de magistrat judecător la Judecătoria Sectorului 1 București cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 30998/299/2006 a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 133 din 10 iulie 2007, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.G. împotriva rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 200/P/2007 și menținută prin rezoluția nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007 a procurorului general al aceleiași unități de parchet, menținând soluțiile conținute în rezoluții privind neînceperea urmăririi penale față de judecătorul G.L.C. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, obligându-l totodată la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007, a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata G.L.C., magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că faptele acesteia nu sunt prevăzute de legea penală. S-a reținut că, în plângerea formulată, petiționarul a arătat că intimata a ignorat cererile sale pentru administrarea de probe formulate în notele scrise depuse în dosarul nr. 30998/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București (ce a avut ca obiect cererea petiționarului condamnat R.G.

prin care acesta a solicitat obligarea A.N.P. la plata daunelor morale, întrucât în perioada detenției sale la Penitenciarul Jilava nu a fost scos la aer în zilele de 30 septembrie, respectiv 1 octombrie 2006, iar la data de 1 octombrie 2006 nu a fost scos la baie). Petiționarul a mai susținut că i s-a interzis să ia cuvântul și că intimata ar fi refuzat să îi comunice copii de pe însemnările grefierului de ședință de la fiecare termen de judecată. În motivarea rezoluției s-a reținut că instanța Judecătoriei Sectorului 1 București, prin magistratul judecător G.L.C., a încuviințat pentru petiționar numai proba cu înscrisuri, respingând proba testimonială, întrucât nu au fost indicate numele și adresele martorilor pentru a fi citați.

De asemenea, s-a mai constatat că i s-au trimis condamnatului aflat în stare de deținere la Penitenciarul Jilava, copii de pe însemnările grefierului de ședință din dosarul nr. 30998/299/2006, iar prin sentința civilă nr. 18938 din 8 decembrie 2006 intimata, în calitate de judecător a soluționat dosarul anterior menționat respingând ca neîntemeiată acțiunea formulată de numitul R.G. S-a conchis în sensul că, în urma cercetărilor efectuate în cauză, nu s-a reținut niciun aspect de natură penală, referitor la activitatea desfășurată de către magistratul G.L.C., iar mijlocul procedural prin care părțile nemulțumite pot obține reformarea hotărârilor judecătorești este exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007, în baza dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției mai sus-menționată, constatând că soluția de respingere a cererii petiționarului a fost consecința analizei materialului probator administrat în cursul cercetării judecătorești realizată de către magistratul judecător G.L.C. cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 30998/299/2006, reprezentând punctul de vedere propriu al acesteia, în virtutea respectării principiului independenței judecătorului. Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că plângerea a fost formulată de petiționar cu respectarea termenului prevăzut de art. 278 1 C. proc.

pen., însă a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât din actele existente la dosar a rezultat că susținerile petiționarului nu sunt fondate în ceea ce privește transmiterea notelor grefierului de ședință din cele două ședințe de judecată și apreciind că primirea acestora, cu întârziere, de către condamnat nu poate constitui o faptă de natură penală, imputabilă magistratului judecător. Împotriva sentinței penale nr. 133 din 10 iulie 2007, în termen legal, petiționarul a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând motivele arătate în fața primei instanțe. Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 4073/2/2007, cauza amânându-se, de mai multe ori, la solicitarea recurentului petiționar, în vederea pregătirii apărării.

La termenul din 14 aprilie 2008 recurentul petiționar a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței penale atacate și pe fond, infirmarea rezoluției dată de procuror, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatei sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționar, reținând în mod corect situația de fapt și apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei-magistrat judecător G.L.C.

pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 246 C. pen. De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007, dată în dosarul nr. 200/P/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluția dispusă de procuror față de numita G.L.C., cercetată sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârșită de intimată în calitate de judecător, cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 30998/299/2006, prin sentința civilă nr. 18938 din 8 decembrie 2006, nu este prevăzută de legea penală.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că, în cauză în urma actelor premergătoare, nu s-au identificat elemente care să conducă la concluzia că intimata, în calitate de judecător, investită fiind cu soluționarea dosarului civil nr. 30998/299/2006, cu ocazia efectuării actelor specifice activității de cercetare judecătorească, ar fi săvârșit vreo faptă care să aibă valențe penale. Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că prima instanță în mod corect și justificat a reținut că instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții potrivit convingerii proprii nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

De altfel, verificarea și stabilirea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 10 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 10 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2008.