ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1389/2008

HOTĂRÂRE
14.04.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1389/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

sub nr. 4073/2/2007 (1440/2007) din 30 mai 2007, petiționarul R.G. a solicitat,

în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

plângerii inițiale și desființarea rezoluțiilor nr. 200/P/2007 din 17 aprilie

2007 și nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007 adoptate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Curții de Apel București, și pe fond, tragerea la răspundere

penală a intimatei G.L.C., arătând că aceasta, în calitate de magistrat

judecător la Judecătoria Sectorului 1 București cu ocazia soluționării

dosarului civil nr. 30998/299/2006 a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 133 din 10

iulie 2007, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a C. proc. pen., a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.G. împotriva

rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr.

200/P/2007 și menținută prin rezoluția nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007 a

procurorului general al aceleiași unități de parchet, menținând soluțiile

conținute în rezoluții privind neînceperea urmăririi penale față de judecătorul

G.L.C. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, obligându-l totodată la

plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a

dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007, a

dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de intimata G.L.C., magistrat judecător în

cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că faptele acesteia nu sunt

prevăzute de legea penală.

S-a reținut că, în plângerea formulată,

petiționarul a arătat că intimata a ignorat cererile sale pentru administrarea

de probe formulate în notele scrise depuse în dosarul nr. 30998/299/2006 al

Judecătoriei Sectorului 1 București (ce a avut ca obiect cererea petiționarului

condamnat R.G. prin care acesta a solicitat obligarea A.N.P. la plata daunelor

morale, întrucât în perioada detenției sale la Penitenciarul Jilava nu a fost

scos la aer în zilele de 30 septembrie, respectiv 1 octombrie 2006, iar la data

de 1 octombrie 2006 nu a fost scos la baie). Petiționarul a mai susținut că i

s-a interzis să ia cuvântul și că intimata ar fi refuzat să îi comunice copii

de pe însemnările grefierului de ședință de la fiecare termen de judecată.

În motivarea rezoluției s-a reținut că

instanța Judecătoriei Sectorului 1 București, prin magistratul judecător G.L.C.,

a încuviințat pentru petiționar numai proba cu înscrisuri, respingând proba

testimonială, întrucât nu au fost indicate numele și adresele martorilor pentru

a fi citați. De asemenea, s-a mai constatat că i s-au trimis condamnatului

aflat în stare de deținere la Penitenciarul Jilava, copii de pe însemnările

grefierului de ședință din dosarul nr. 30998/299/2006, iar prin sentința civilă

nr. 18938 din 8 decembrie 2006 intimata, în calitate de judecător a soluționat

dosarul anterior menționat respingând ca neîntemeiată acțiunea formulată de

numitul R.G.

S-a conchis în sensul că, în urma

cercetărilor efectuate în cauză, nu s-a reținut niciun aspect de natură penală,

referitor la activitatea desfășurată de către magistratul G.L.C., iar mijlocul

procedural prin care părțile nemulțumite pot obține reformarea hotărârilor

judecătorești este exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007, în

baza dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., a respins, ca

neîntemeiată, plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției

mai sus-menționată, constatând că soluția de respingere a cererii

petiționarului a fost consecința analizei materialului probator administrat în

cursul cercetării judecătorești realizată de către magistratul judecător G.L.C.

cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 30998/299/2006, reprezentând punctul

de vedere propriu al acesteia, în virtutea respectării principiului

independenței judecătorului.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că plângerea a fost

formulată de petiționar cu respectarea termenului prevăzut de art. 278

1

la dosar a rezultat că susținerile petiționarului nu sunt fondate în ceea ce

privește transmiterea notelor grefierului de ședință din cele două ședințe de

judecată și apreciind că primirea  acestora, cu întârziere, de către condamnat

nu poate constitui o faptă de natură penală, imputabilă magistratului

judecător.

Împotriva sentinței penale nr. 133 din 10

iulie 2007, în termen legal, petiționarul a formulat recurs, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate, reiterând motivele arătate în fața primei

instanțe.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 4073/2/2007, cauza amânându-se,

de mai multe ori, la solicitarea recurentului petiționar, în vederea pregătirii

apărării.

La termenul din 14 aprilie 2008 recurentul

petiționar a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea

sentinței penale atacate și pe fond, infirmarea rezoluției dată de procuror,

admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea

cercetărilor împotriva intimatei sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246

Examinând recursul declarat de petiționar,

sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

următoarele considerente:

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale

să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în

procesul penal.

Poate face o astfel de plângere, în concepția

legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate

printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere

autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare

În cauza supusă analizei, Înalta Curte

constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator

administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de

petiționar, reținând în mod corect situația de fapt și apreciind ca fiind

legală și temeinică rezoluția nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007, prin care s-a

dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei-magistrat judecător G.L.C.

pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 246 C. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin

rezoluția nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007, dată în dosarul nr. 200/P/2007,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluția dispusă

de procuror față de numita G.L.C., cercetată sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că fapta,

presupusă a fi săvârșită de intimată în calitate de judecător, cu ocazia

soluționării dosarului civil nr. 30998/299/2006, prin sentința civilă nr. 18938

din 8 decembrie 2006, nu este prevăzută de legea penală.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că, în

cauză în urma actelor premergătoare, nu s-au identificat elemente care să

conducă la concluzia că intimata, în calitate de judecător, investită fiind cu

soluționarea dosarului civil nr. 30998/299/2006, cu ocazia efectuării actelor

specifice activității de cercetare judecătorească, ar fi săvârșit vreo faptă

care să aibă valențe penale.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază

că prima instanță în mod corect și justificat a reținut că instanțele

judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în

cauzele cu care sunt investite cât și textele de lege aplicabile, dându-le

interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții

potrivit convingerii proprii nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a

atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin

ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

De altfel, verificarea și stabilirea

legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența

exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot fi cenzurate

de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul R.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 10 iulie

2007 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, conform

dispozitivului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul R.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 10 iulie 2007 a Curții

de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie

2008.

Sursă