ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1389/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1389/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată
următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții
de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,
sub nr. 4073/2/2007 (1440/2007) din 30 mai 2007, petiționarul R.G. a solicitat,
în conformitate cu dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., admiterea
plângerii inițiale și desființarea rezoluțiilor nr. 200/P/2007 din 17 aprilie
2007 și nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007 adoptate de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Curții de Apel București, și pe fond, tragerea la răspundere
penală a intimatei G.L.C., arătând că aceasta, în calitate de magistrat
judecător la Judecătoria Sectorului 1 București cu ocazia soluționării
dosarului civil nr. 30998/299/2006 a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu
contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.
Curtea de Apel București, secția a ll-a penală
și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 133 din 10
iulie 2007, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a C. proc. pen., a
respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.G. împotriva
rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr.
200/P/2007 și menținută prin rezoluția nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007 a
procurorului general al aceleiași unități de parchet, menținând soluțiile
conținute în rezoluții privind neînceperea urmăririi penale față de judecătorul
G.L.C. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, obligându-l totodată la
plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a
dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007, a
dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,
neînceperea urmăririi penale față de intimata G.L.C., magistrat judecător în
cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că faptele acesteia nu sunt
prevăzute de legea penală.
S-a reținut că, în plângerea formulată,
petiționarul a arătat că intimata a ignorat cererile sale pentru administrarea
de probe formulate în notele scrise depuse în dosarul nr. 30998/299/2006 al
Judecătoriei Sectorului 1 București (ce a avut ca obiect cererea petiționarului
condamnat R.G. prin care acesta a solicitat obligarea A.N.P. la plata daunelor
morale, întrucât în perioada detenției sale la Penitenciarul Jilava nu a fost
scos la aer în zilele de 30 septembrie, respectiv 1 octombrie 2006, iar la data
de 1 octombrie 2006 nu a fost scos la baie). Petiționarul a mai susținut că i
s-a interzis să ia cuvântul și că intimata ar fi refuzat să îi comunice copii
de pe însemnările grefierului de ședință de la fiecare termen de judecată.
În motivarea rezoluției s-a reținut că
instanța Judecătoriei Sectorului 1 București, prin magistratul judecător G.L.C.,
a încuviințat pentru petiționar numai proba cu înscrisuri, respingând proba
testimonială, întrucât nu au fost indicate numele și adresele martorilor pentru
a fi citați. De asemenea, s-a mai constatat că i s-au trimis condamnatului
aflat în stare de deținere la Penitenciarul Jilava, copii de pe însemnările
grefierului de ședință din dosarul nr. 30998/299/2006, iar prin sentința civilă
nr. 18938 din 8 decembrie 2006 intimata, în calitate de judecător a soluționat
dosarul anterior menționat respingând ca neîntemeiată acțiunea formulată de
numitul R.G.
S-a conchis în sensul că, în urma
cercetărilor efectuate în cauză, nu s-a reținut niciun aspect de natură penală,
referitor la activitatea desfășurată de către magistratul G.L.C., iar mijlocul
procedural prin care părțile nemulțumite pot obține reformarea hotărârilor
judecătorești este exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007, în
baza dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., a respins, ca
neîntemeiată, plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției
mai sus-menționată, constatând că soluția de respingere a cererii
petiționarului a fost consecința analizei materialului probator administrat în
cursul cercetării judecătorești realizată de către magistratul judecător G.L.C.
cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 30998/299/2006, reprezentând punctul
de vedere propriu al acesteia, în virtutea respectării principiului
independenței judecătorului.
Curtea de Apel București, secția a ll-a penală
și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că plângerea a fost
formulată de petiționar cu respectarea termenului prevăzut de art. 278
1
C. proc. pen., însă a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât din actele existente
la dosar a rezultat că susținerile petiționarului nu sunt fondate în ceea ce
privește transmiterea notelor grefierului de ședință din cele două ședințe de
judecată și apreciind că primirea acestora, cu întârziere, de către condamnat
nu poate constitui o faptă de natură penală, imputabilă magistratului
judecător.
Împotriva sentinței penale nr. 133 din 10
iulie 2007, în termen legal, petiționarul a formulat recurs, criticând-o pentru
netemeinicie și nelegalitate, reiterând motivele arătate în fața primei
instanțe.
Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de
Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 4073/2/2007, cauza amânându-se,
de mai multe ori, la solicitarea recurentului petiționar, în vederea pregătirii
apărării.
La termenul din 14 aprilie 2008 recurentul
petiționar a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea
sentinței penale atacate și pe fond, infirmarea rezoluției dată de procuror,
admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea
cercetărilor împotriva intimatei sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246
C. pen.
Examinând recursul declarat de petiționar,
sub toate aspectele conform art. 385
6
alin. (3) coroborat cu art. 385
14
C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru
următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice
persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale
să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în
procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepția
legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate
printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere
autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte
constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator
administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de
petiționar, reținând în mod corect situația de fapt și apreciind ca fiind
legală și temeinică rezoluția nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007, prin care s-a
dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,
neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei-magistrat judecător G.L.C.
pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 246 C. pen.
De asemenea, Înalta Curte constată că prin
rezoluția nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007, dată în dosarul nr. 200/P/2007,
procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,
verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluția dispusă
de procuror față de numita G.L.C., cercetată sub aspectul infracțiunii
prevăzută de art. 246 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că fapta,
presupusă a fi săvârșită de intimată în calitate de judecător, cu ocazia
soluționării dosarului civil nr. 30998/299/2006, prin sentința civilă nr. 18938
din 8 decembrie 2006, nu este prevăzută de legea penală.
Pe de o parte, Înalta Curte constată că, în
cauză în urma actelor premergătoare, nu s-au identificat elemente care să
conducă la concluzia că intimata, în calitate de judecător, investită fiind cu
soluționarea dosarului civil nr. 30998/299/2006, cu ocazia efectuării actelor
specifice activității de cercetare judecătorească, ar fi săvârșit vreo faptă
care să aibă valențe penale.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază
că prima instanță în mod corect și justificat a reținut că instanțele
judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în
cauzele cu care sunt investite cât și textele de lege aplicabile, dându-le
interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții
potrivit convingerii proprii nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a
atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin
ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.
De altfel, verificarea și stabilirea
legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența
exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot fi cenzurate
de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.
Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul
declarat de petiționarul R.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 10 iulie
2007 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori
și de familie, și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, conform
dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petiționarul R.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 10 iulie 2007 a Curții
de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei
de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie
2008.