ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 110/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 110/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel
București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub
nr. 4297/2/2008 (nr. vechi 1575/2008), petiționarul M.C.V. a solicitat, în
conformitate cu dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., admiterea plângerii
și desființarea rezoluțiilor nr. 769/P/2007 din 23 iunie 2008 și nr.
1201/II/2/2008 din 8 iulie 2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel București, și pe fond, tragerea la răspundere penală a intimaților D.F., A.D.
și R.I.C. magistrați procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului
4 București, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. În cuprinsul
cererii sale petiționarul și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care s-au
efectuat actele premergătoare în dosarul penal nr. 2175/P/2006 al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 278 din 31
octombrie 2008, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a
respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar, obligându-l totodată,
la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că
petiționarul M.C.V. a formulat plângere penală, prin care a solicitat să se efectueze
cercetări penale împotriva procurorilor D.F., A.D. și R.I.C. pentru abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen., fiind
nemulțumit de modul în care sus-menționații magistrați procurori au soluționat
o plângere anterior formulată de același petiționar împotriva intimatei T.L.N.,
(ce a format obiectul dosarului nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria sector 4 București, în cauză dispunându-se, în baza art. 228 alin. (6)
raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de
numita T.L.N. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 289 și art.
292 C. pen.).
Prin rezoluția nr. 769/P/2007 din 23 iunie 2008 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 228 alin. (6)
raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi
penale față de intimații D.F., A.D. și R.I.C., pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că faptele reclamate de
petiționar nu există.
Prin rezoluția nr. 1201/II/2/2008 din 8 iulie 2008,
dată în dosarul nr.769/P/2007 procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de
același petiționar împotriva rezoluției mai sus-menționată, reținându-se că
procurorii reclamați și-au exercitat atribuțiile de serviciu în limitele legii.
De asemenea, petiționarul, împotriva acestei din urmă
rezoluții, în baza art. 278
1
C. proc. pen. a formulat plângere,
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,
prin sentința penală nr. 278 din 31 octombrie 2008, respingând-o ca nefondată,
reținând că petiționarul deși a epuizat toate căile de atac împotriva
rezoluției date în dosarul nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria sectorului 4 București, a continuat cu formularea de noi plângeri
penale împotriva magistraților procurori care au soluționat cauza respectivă.
Împotriva sentinței penale nr. 278 din 31 octombrie
2008, în termen legal, petiționarul a formulat recurs, criticând-o pentru
netemeinicie și nelegalitate, reiterând într-un memoriu depus la dosar,
motivele arătate în fața primei instanțe.
Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și
Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 4297/2/2008.
La termenul din 19 ianuarie 2009, recurentul
petiționar, de
ș
i legal citat, nu s-a prezentat pentru a-
ș
i sus
ț
ine
personal apărările în fa
ț
a
instan
ț
ei de recurs .
Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate
aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) coroborat cu art. 385
14
C.
proc. pen. și prin raportare la dispozițiile art. 278
1
alin. (7) C.
proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele
considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană
nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă
plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în
procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepția
legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate
printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere
autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond,
în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în
mod justificat plângerea formulată de petiționar, reținând în mod corect
situația de fapt și apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția nr.
769/P/2007 din 23 iunie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10
lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva
intimaților-magistrați procurori D.F., A.D. și R.I.C., pentru săvârșirea faptei
prevăzută de art. 246 C. pen.
De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluția
nr. 1201/II/2/2008 din 8 iulie 2008, dată în dosarul nr. 769/P/2007, procurorul
general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, verificând actele
premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluția dispusă de procuror față
de numiții D.F., A.D. și R.I.C., cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzută
de art. 246 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi
săvârșită de intimați în calitate de procurori, cu ocazia soluționării
plângerii penale formulată de același petiționar, ce a constituit obiectul
dosarului penal nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului
4 București, nu există în însăși materialitatea lor.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, din niciun
act existent la dosarul cauzei nu reiese că s-ar fi încălcat dispozițiile
legale ce reglementează procedura de urmat, de către intimați, în cazul
investirii lor cu o plângere penală, formulată în baza art. 275-278 C. proc.
pen., iar în ceea ce privește rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față
de intimat/intimați, aceasta, în mod evident, reprezintă expresia libertății
procurorului de a prezenta concluziile pe care le consideră întemeiate,
potrivit legii, ținând seama de materialul probator analizat.
Prin urmare, pe de o parte, nu se poate reține că intimații,
în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu ocazia efectuării actelor specifice
activității de cercetare penală, nu ar fi îndeplinit un act sau l-ar fi
îndeplinit în mod defectuos, cu intenție sau din culpă, cu consecința vătămării
intereselor legale ale petiționarului, astfel încât, în mod corect, s-a reținut
în cauză că fapta reclamată de către acesta nu există, soluția pronunțată prin
rezoluțiile atacate fiind legală și temeinică.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că
instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul
administrat în cauzele cu care sunt investite cât și textele de lege
aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar
pronunțarea unor soluții de către procurori, în urma efectuării activităților
specifice de cercetare penală și potrivit convingerii proprii, nu poate fi
echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii,
astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unei infracțiuni
de abuz în serviciu.
De altfel, verificarea și stabilirea legalității și
temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența exclusivă a
instanțelor superioare de control judiciar și nu pot fi cenzurate de organul de
urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.
Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
alin.
(1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de
petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 278 din 31 octombrie 2008 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., recurentul petiționar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare,
conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 278 din 31 octombrie 2008 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200
lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.