ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 110/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 4297/2/2008 (nr. vechi 1575/2008), petiționarul M.C.V. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., admiterea plângerii și desființarea rezoluțiilor nr. 769/P/2007 din 23 iunie 2008 și nr. 1201/II/2/2008 din 8 iulie 2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, și pe fond, tragerea la răspundere penală a intimaților D.F., A.D. și R.I.C. magistrați procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen.

În cuprinsul cererii sale petiționarul și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care s-au efectuat actele premergătoare în dosarul penal nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 278 din 31 octombrie 2008, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar, obligându-l totodată, la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că petiționarul M.C.V. a formulat plângere penală, prin care a solicitat să se efectueze cercetări penale împotriva procurorilor D.F., A.D.

și R.I.C. pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen., fiind nemulțumit de modul în care sus-menționații magistrați procurori au soluționat o plângere anterior formulată de același petiționar împotriva intimatei T.L.N., (ce a format obiectul dosarului nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 București, în cauză dispunându-se, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numita T.L.N. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 289 și art. 292 C. pen.). Prin rezoluția nr. 769/P/2007 din 23 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații D.F., A.D. și R.I.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că faptele reclamate de petiționar nu există. Prin rezoluția nr. 1201/II/2/2008 din 8 iulie 2008, dată în dosarul nr.769/P/2007 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției mai sus-menționată, reținându-se că procurorii reclamați și-au exercitat atribuțiile de serviciu în limitele legii. De asemenea, petiționarul, împotriva acestei din urmă rezoluții, în baza art. 278 1 C. proc. pen.

a formulat plângere, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 278 din 31 octombrie 2008, respingând-o ca nefondată, reținând că petiționarul deși a epuizat toate căile de atac împotriva rezoluției date în dosarul nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, a continuat cu formularea de noi plângeri penale împotriva magistraților procurori care au soluționat cauza respectivă. Împotriva sentinței penale nr. 278 din 31 octombrie 2008, în termen legal, petiționarul a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând într-un memoriu depus la dosar, motivele arătate în fața primei instanțe.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 4297/2/2008. La termenul din 19 ianuarie 2009, recurentul petiționar, de ș i legal citat, nu s-a prezentat pentru a- ș i sus ț ine personal apărările în fa ț a instan ț ei de recurs . Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen. și prin raportare la dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționar, reținând în mod corect situația de fapt și apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția nr. 769/P/2007 din 23 iunie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților-magistrați procurori D.F., A.D. și R.I.C., pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 246 C. pen. De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 1201/II/2/2008 din 8 iulie 2008, dată în dosarul nr. 769/P/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluția dispusă de procuror față de numiții D.F., A.D. și R.I.C., cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârșită de intimați în calitate de procurori, cu ocazia soluționării plângerii penale formulată de același petiționar, ce a constituit obiectul dosarului penal nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, nu există în însăși materialitatea lor.

Totodată, Înalta Curte mai constată că, din niciun act existent la dosarul cauzei nu reiese că s-ar fi încălcat dispozițiile legale ce reglementează procedura de urmat, de către intimați, în cazul investirii lor cu o plângere penală, formulată în baza art. 275-278 C. proc. pen., iar în ceea ce privește rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimat/intimați, aceasta, în mod evident, reprezintă expresia libertății procurorului de a prezenta concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de materialul probator analizat.

Prin urmare, pe de o parte, nu se poate reține că intimații, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu ocazia efectuării actelor specifice activității de cercetare penală, nu ar fi îndeplinit un act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, cu intenție sau din culpă, cu consecința vătămării intereselor legale ale petiționarului, astfel încât, în mod corect, s-a reținut în cauză că fapta reclamată de către acesta nu există, soluția pronunțată prin rezoluțiile atacate fiind legală și temeinică.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții de către procurori, în urma efectuării activităților specifice de cercetare penală și potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unei infracțiuni de abuz în serviciu. De altfel, verificarea și stabilirea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 278 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 278 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.