ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 108/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 108/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 265/

F din 24 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 3569/2/2008, s-a

dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționara P.I.

împotriva rezoluției din data de 4 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 933/II-2/2008

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost menținută rezoluția

atacată.

A fost obligată petiționara

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre s-au reținut, în fapt, următoarele:

Prin rezoluția nr. 1075/P/2007

din 19 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc N.I., reținându-se

că faptele reclamate nu există.

Ulterior, prin rezoluția nr.

933/II-2/2008 din 4 iunie 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, a fost respinsă plângerea petiționarei,

considerându-se rezoluția procurorului ca fiind legală și temeinică.

Instanța de fond, examinând

rezoluția atacată, a apreciat că nu se justifică desființarea acesteia,

executorul judecătoresc îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu în condițiile

legii.

Împotriva sentinței

instanței de fond a declarat recurs petiționara P.I., solicitând casarea

acesteia și, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 385

14

C. proc. pen. și art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 278

C. proc. pen., soluțiile care pot fi dispuse în cadrul examinării legalității

și temeiniciei rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului sunt:

a) respinge plângerea, prin

sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând

rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin

sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza

procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după

caz. În această ipoteză judecătorul este obligat să arate motivele pentru care

a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce

urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.

c) admite plângerea, prin

încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele

existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet

legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de

atac aplicându-se în mod corespunzător.

Din examinarea dispozițiilor

legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a stabilit procedura de urmat

atât în situația în care constată existența vreunui caz care împiedică punerea

în mișcare a acțiunii penale, dar și atunci când se impune începerea urmăririi

penale, respectiv reținerea cauzei spre judecare de către instanță.

În speța dedusă judecății,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția dispusă de procuror și

hotărârea instanței care a respins plângerea în condițiile prevăzute de art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., sunt legale.

Din conținutul actelor

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă săvârșirea infracțiunilor de abuz

în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., respectiv furt, prevăzută de art. 208

C. pen., de către executorul judecătoresc N.I.

Din verificarea datelor

cuprinse în plângerea petiționarei, aceasta susținând că intimatul N.I. a pus

în executare hotărâri judecătorești înainte ca acestea să fie definitive și

irevocabile, a rezultat că la biroul Executorului Judecătoresc N.I. a fost

înregistrat dosarul de executare nr. 22/2007, privind pe creditorul A.U.J.C.C.

Ialomița și debitorul SC E.N. SRL Slobozia, precum și dosarul de executare nr. 30/2007,

privind pe creditorul SC R. SRL Slobozia cu debitorul SC A.C. SRL Slobozia.

Dosarul de executare nr. 22/2007

a avut ca obiect cererea formulată de U.J.C.C. Ialomița privind punerea în

executare a sentinței civile nr. 1383 din 2 noiembrie 2006 pronunțată de

Tribunalul Ialomița.

Instanța de judecată a admis

acțiunea formulată de reclamanta U.J.C.C. Ialomița în contradictoriu cu SC E.N.

SRL, dispunând evacuarea pârâtei din spațiul comercial P.T.P. Amara.

Constatându-se incidența

dispozițiilor art. 720

8

C. proc. civ., potrivit cu care hotărârile

date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt

executorii, iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea,

executorul judecătoresc a procedat la punerea în executare a hotărârii

judecătorești.

Împrejurarea că petiționara

nu a fost satisfăcută de hotărârea pronunțată în cauză, aceasta invocând

nerespectarea unor clauze contractuale, nu-i poate fi imputabilă executorului

judecătoresc, acesta fiind abilitat de lege să pună în executare hotărârea

judecătorească.

Cât privește dosarul de

executare nr. 30/2007, din actele premergătoare a rezultat că acesta a avut ca

obiect cererea de executare silită formulată de SC R. SA care a solicitat

punerea în executare a sentinței civile nr. 1813 din 18 octombrie 2006,

pronunțată de Judecătoria Slobozia.

Hotărârea a rămas definitivă

și irevocabilă prin neapelare, fiind învestită cu formulă executorie.

Prin hotărârea pronunțată,

instanța a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta SC R. SA în

contradictoriu cu SC A.C. SRL prin lichidator judiciar SC P. SRL, dispunându-se

evacuarea pârâtei SC A. SRL din spațiul „Cofetăria 80 apartamente”, situat în

Municipiul Slobozia, județul Ialomița.

Și în acest dosar,

executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legii, astfel că în 28

februarie 2007 s-a prezentat la sediul debitoarei SC A.C. SRL, aducându-i la

cunoștință petiționarei P.I. că urmează a se proceda la evacuarea sa.

Petiționara și P.T. au solicitat

acordarea unui termen de 5 zile pentru a lăsa spațiul liber, fără a respecta

însă această obligație.

Ulterior, petiționara a fost

citată la 31 mai 2007.

În atare condiții, Înalta

Curte constată că faptele la care petiționara face referire în plângerea sa,

abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. și

furt, prevăzută de art. 208 C. pen., nu există în materialitatea lor.

Existând astfel o cauză ce

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 10 lit. a) C. proc. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi

penale în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.I. împotriva

sentinței penale nr. 265/ F din 24 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei,

cu titlul de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara P.I. împotriva sentinței penale nr. 265/ F din

24 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 ianuarie 2009.