ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1157/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin adresa nr. 6310/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a trimis Curții de Apel București, spre soluționare plângerea petiționarei M.A. împotriva rezoluției nr. 62/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1073/11/2/2008 a procurorului general al aceleiași unități de parchet, arătându-se că prin sentința penală nr. 1624 din 3 octombrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a dispus această măsură. Au fost atașate dosarele nr. 6310/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și dosarul de urmărire penală nr. 62/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, acestea conținând și rezoluțiile contestate de petiționară.

Analizând actele dosarului, Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 22 din 30 ianuarie 2009, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei M.A. împotriva rezoluției nr. 62/P/2008 din data de 25 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1073/11-2/2008 din data de 3 iulie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținând soluțiile dispuse prin rezoluții. Prin aceeași hotărâre, prima instanță a obligat petiționara, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că plângerea petiționarei M.A.

împotriva intimatului T.R.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și favorizarea infractorului prevăzută de art. 247 și art. 264 C. pen., a vizat modul în care intimatul judecător a dispus anumite măsuri în dosarul civil nr. 2398/299/2007, pe care l-a avut de soluționat, petiționara criticând faptul că intimatul, considerând valabilă o împuternicire avocațială, a apreciat că reclamanta din cauză (petenta având calitatea de pârâtă în același dosar) și-a dovedit calitatea procesuală activă, a respins excepția lipsei calității procesuale active și, în final, a refuzat să constate nulitatea absolută a încheierii prin care a respins această excepție.

S-a reținut că prin rezoluția nr. 62/P/2008 din data de 26 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul T.R.I., judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 București (la acea dată), pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 247 C. pen. și art. 264 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., constatându-se că, din actele premergătoare efectuate, nu au rezultat indicii temeinice și concludente că au fost comise fapte de natură penală. În urma efectuării actelor premergătoare, procurorul, prin rezoluția dispusă, în esență, a considerat că nu i se poate imputa judecătorului T.R.I.

modul în care a soluționat dosarul civil nr. 2398/299/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, întrucât motivarea hotărârii se face de magistrat conform propriei convingeri și interpretări a faptelor, pe baza probelor administrate și, întrucât nu s-a dovedit săvârșirea vreunei fapte penale de către acesta, modul se soluționare a unei cauze civile sau penale, nu poate face obiectul vreunei cercetări, arătând totodată, că nemulțumirile părților față de o hotărâre pot fi valorificate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Prin rezoluția nr. 1073/11-2/2008 din data de 3 iulie 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționară împotriva rezoluției mai sus-menționată, reținându-se că motivarea procurorului este temeinică și corectă față de actele premergătoare.

Împotriva acestei din urmă rezoluții, petiționara a formulat plângere, în termen legal, în fața instanței, conform art. 278 1 C. proc. pen., invocând, în esență, nelegalitatea rezoluțiilor în cauză, susținând că acestea nu dezbat punctual plângerea și, în consecință, sunt nule, câtă vreme petenta a dovedit săvârșirea infracțiunilor de către judecătorul T.R.I. De asemenea, petiționara a mai arătat că susținerile procurorului general, în sensul că încheierile de ședință sunt hotărâri, sunt mincinoase, întrucât hotărârile judecătorești sunt doar sentințele și decizii, iar judecătorul a săvârșit faptele sesizate la un termenul când s-a pronunțat printr-o încheiere cu privire la excepțiile invocate.

Aceasta a mai arătat că procurorul general a mușamalizat infracțiunile judecătorului, fiind evident că petiționara a dovedit că reclamanta din cauza civilă, nu avea acte de proprietate, dar prin înșelăciune se pretindea proprietară. Curtea de Apel București, secția I penală, în raport de motivele plângerii și respectiv considerentele rezoluției procurorului, a apreciat plângerea petiționarei ca neîntemeiată, respingând-o ca atare și menținând rezoluțiile dispuse în cauză, ca fiind legale și temeinice.

În esență, prima instanță a constatat că intimatul judecător T.R.I., având spre soluționare cauza civilă ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 2398/299/2007, a judecat un dosar civil pe care îl avea pe rol, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, a respectat drepturile și garanțiile procesuale ale părților din cauză, a motivat soluțiile dispuse, inclusiv considerentele avute în vedere la respingerea celor două excepții (excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei din acea cauză, precum și excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului reclamantei), pronunțând încheierea criticată. De asemenea, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că petiționara a formulat plângere penală exprimându-și nemulțumirea față de modul în care judecătorul a soluționat excepțiile invocate, deși pentru aceste motive, putea exercita calea de atac prevăzută de lege, încheierea putând fi atacată odată cu fondul.

S-a mai constatat că petiționara nu a invocat vreo altă eventuală „nelegalitate” săvârșită de judecător, care să justifice formularea vreunei plângeri, cu atât mai puțin a unei plângeri penale, iar intimatul judecător a dispus măsurile legale, conform propriilor convingeri, formulate pe baza aprecierii și interpretării probelor, prin coroborare cu dispozițiile legale pe care Ie-a considerat aplicabile. S-a conchis în sensul că. în speță, judecătorul nu poate fi sancționat numai pentru activitatea specifică de judecată și, cu atât mai puțin, nu-i poate fi imputată a faptă de natură penală. S-a mai constatat că dacă s-ar da o interpretare contrară a dispozițiilor relative la soluționarea cauzelor, pronunțarea și motivarea hotărârilor, respectiv procedura de judecată, așa cum a dorit petiționara, s-ar încălca principiului independenței judecătorului și s-ar ajunge la anarhie, afectându-se însăși actul de justiție.

Fiind nemulțumită de sentința penală mai sus menționată, în termen legal, petiționara a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără însă a-l motiva în vreun fel. Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constituit dosarul nr. 7406/2/2008, fixându-se prim termen la 30 martie 2009. La termenul acordat, deși a fost legal citată recurenta petiționară M.A. nu s-a prezentat pentru a-și formula apărările în fața instanței de recurs.

Prin cererea depusă la dosar recurenta petiționară a solicitat, admiterea recursului astfel cum au fost formulat, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, infirmarea rezoluțiilor dispuse în cauză și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru efectuarea de cercetări față de intimatul T.R.I., apreciind că acesta este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a formulat inițial plângere și că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi precum și a celei de favorizare a infractorului. Examinând recursul declarat de petiționară, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționară, apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția nr. 62/P/2007 din data de 26 mai 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul T.R.I., judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 București (la acea dată), pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 247 C. pen. și art. 264 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât, corect, s-a apreciat că faptele nu sunt prevăzute în legea penală.

De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 1073/11-2/2008 dată la 3 iulie 2008 în dosarul nr. 62/P/2007, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a confirmat soluția dispusă de procuror. față de numitul T.R.I., pentru infracțiunile prevăzute de art. 247 și 264 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că, faptele presupuse a fi comise de intimat, nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, se constată că, din actele existente la dosar, dar și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat faptul că la momentul soluționării excepțiilor invocate de pârâtă (recurenta petiționară în cauza de față), la termenul din 27 septembrie 2007, pe parcursul desfășurării judecății dosarului civil nr. 2398/299/2007 al Judecătoriei Sector 1 București, magistratul judecător ar fi săvârșit vreo faptă cu conotație penală, întrucât acesta nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, încheierea pronunțată fiind argumentată și fundamentată pe probatoriile administrate în dosarul civil. Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că, în timpul efectuării actelor specifice de cercetare judecătorească în dosarul civil mai sus-menționat, intimatul T.R.I.

ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală, atunci când a respins motivat excepțiile invocate de petiționară și a pronunțat încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2007. Așadar, nefiind relevate elemente care să ateste că intimatul, pronunțând încheierea criticată, ar fi avut intenția să producă vreo îngrădire drepturilor petiționarei sau ar fi săvârșit vreo altă faptă cu conotație penală, în mod justificat, s-a constatat că acesta nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu prilejul soluționării dosarului civil nr. 2398/299/2007 al Judecătoriei Sector 1 București, cu atât mai mult cu cât, la acest moment, încă nu au fost epuizate toate căile de atac prevăzute de legea procesual civilă, iar eventualele nelegalități ale unor hotărâri judecătorești (încheierea fiind la rândul său o hotărâre judecătorească, contrar susținerilor petiționarei) pot fi cenzurate ori înlăturate de către instanțele de control judiciar, al căror principal rol este exact acela de a îndrepta o hotărâre nelegală și netemeinică.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.A. împotriva sentinței penale nr. 22 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M. A. împotriva sentinței penale nr. 22 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2009.