ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1157/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1157/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin adresa nr. 6310/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a trimis Curții de Apel București, spre soluționare plângerea

petiționarei M.A. împotriva rezoluției nr. 62/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1073/11/2/2008 a procurorului

general al aceleiași unități de parchet, arătându-se că prin sentința penală nr.

1624 din 3 octombrie

2008 Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală a dispus această

măsură. Au fost

atașate dosarele nr. 6310/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și

dosarul de urmărire penală nr. 62/P/2008 al

Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, acestea conținând și

rezoluțiile

contestate de petiționară.

Analizând actele dosarului, Curtea de Apel București, secția

I

penală, prin sentința penală nr. 22 din 30 ianuarie 2009, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea

petiționarei M.A. împotriva rezoluției nr. 62/P/2008 din data de 25 mai 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel

București și a rezoluției nr. 1073/11-2/2008 din data de 3 iulie 2008 a

Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținând

soluțiile dispuse prin rezoluții.

Prin aceeași hotărâre, prima instanță a

obligat petiționara, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că plângerea

petiționarei M.A. împotriva intimatului T.R.I. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și favorizarea

infractorului prevăzută de art. 247 și art. 264 C. pen., a vizat modul în care

intimatul judecător a dispus anumite măsuri în dosarul civil nr. 2398/299/2007,

pe care l-a avut de soluționat, petiționara criticând faptul că intimatul,

considerând valabilă o împuternicire avocațială, a apreciat că reclamanta din

cauză (petenta având calitatea de pârâtă în același dosar) și-a dovedit

calitatea procesuală activă, a respins excepția lipsei calității procesuale

active și, în final, a refuzat să constate nulitatea absolută a încheierii prin

care a respins această excepție.

S-a reținut că prin rezoluția nr. 62/P/2008

din data de 26 mai 2008,

Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul T.R.I.,

judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 București (la acea dată), pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 247 C. pen. și art. 264 C. pen., în

temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

constatându-se că, din actele premergătoare efectuate, nu au rezultat indicii

temeinice și concludente că au fost comise fapte de natură penală.

În urma efectuării actelor premergătoare,

procurorul, prin rezoluția

dispusă, în esență, a

considerat că nu i se poate imputa judecătorului T.R.I. modul în care a

soluționat dosarul civil nr. 2398/299/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Sector

1 București, întrucât motivarea hotărârii se face de magistrat conform propriei

convingeri și interpretări a faptelor, pe baza probelor administrate și,

întrucât nu s-a dovedit săvârșirea vreunei fapte penale de către acesta, modul

se soluționare a unei cauze civile sau penale, nu poate face obiectul vreunei

cercetări, arătând totodată, că nemulțumirile părților față de o hotărâre pot

fi valorificate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Prin rezoluția nr. 1073/11-2/2008 din data

de 3 iulie 2008, Procurorul

General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată

de petiționară împotriva rezoluției mai sus-menționată, reținându-se că

motivarea procurorului este temeinică și corectă față de actele premergătoare.

Împotriva acestei din urmă rezoluții, petiționara a formulat plângere,

în termen legal, în fața instanței, conform art. 278

1

C. proc. pen.,

invocând, în esență, nelegalitatea rezoluțiilor în cauză, susținând că acestea

nu dezbat punctual plângerea și, în consecință, sunt nule, câtă vreme petenta a

dovedit săvârșirea infracțiunilor de către judecătorul T.R.I. De asemenea,

petiționara a mai arătat că susținerile procurorului general, în sensul că

încheierile de ședință sunt hotărâri, sunt mincinoase, întrucât hotărârile

judecătorești sunt doar sentințele și decizii, iar judecătorul a săvârșit

faptele sesizate la un termenul când s-a pronunțat printr-o încheiere cu

privire la excepțiile invocate. Aceasta a mai arătat că procurorul general a

mușamalizat infracțiunile judecătorului, fiind evident că petiționara a dovedit

că reclamanta din cauza civilă, nu avea acte de proprietate, dar prin

înșelăciune se pretindea proprietară.

Curtea de Apel București, secția

I

penală, în

raport de motivele plângerii și respectiv considerentele rezoluției

procurorului, a apreciat plângerea petiționarei ca neîntemeiată, respingând-o

ca atare și menținând rezoluțiile dispuse în cauză, ca fiind legale și

temeinice.

În esență, prima instanță a constatat că intimatul judecător T.R.I.,

având spre soluționare cauza civilă ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 2398/299/2007,

a judecat un dosar civil pe care îl avea pe rol, în conformitate cu

dispozițiile Codului de procedură civilă, a respectat drepturile și garanțiile

procesuale ale părților din cauză, a motivat soluțiile dispuse, inclusiv

considerentele avute în vedere la

respingerea

celor două excepții (excepția lipsei calității procesuale active

a

reclamantei din acea cauză, precum și excepția lipsei calității de reprezentant

a apărătorului reclamantei), pronunțând încheierea criticată.

De asemenea, Curtea de Apel București, secția

I

penală,

a constatat că petiționara a formulat plângere penală exprimându-și

nemulțumirea față de modul în care judecătorul a soluționat excepțiile invocate,

deși pentru aceste motive, putea exercita calea de atac prevăzută de lege,

încheierea putând fi atacată odată cu fondul.

S-a mai constatat că petiționara nu a invocat vreo altă eventuală

„nelegalitate” săvârșită de judecător, care să justifice formularea vreunei

plângeri, cu atât mai puțin a unei plângeri penale, iar intimatul judecător a

dispus măsurile legale, conform propriilor convingeri, formulate pe baza

aprecierii și interpretării probelor, prin coroborare cu dispozițiile legale pe

care Ie-a considerat aplicabile. S-a conchis în sensul că. în speță,

judecătorul nu poate fi sancționat numai pentru activitatea specifică de

judecată și, cu atât mai puțin, nu-i poate fi imputată a faptă de natură

penală.

S-a mai constatat că dacă s-ar da o interpretare contrară a

dispozițiilor relative la soluționarea cauzelor, pronunțarea și motivarea

hotărârilor, respectiv procedura de judecată, așa

cum a dorit petiționara,

s-ar încălca principiului independenței

judecătorului și s-ar ajunge la anarhie, afectându-se însăși actul de justiție.

Fiind nemulțumită de sentința penală mai sus menționată, în

termen legal, petiționara a formulat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, fără însă a-l motiva în

vreun fel.

Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

constituit dosarul nr. 7406/2/2008, fixându-se prim termen la 30 martie 2009.

La termenul acordat, deși a fost legal citată recurenta petiționară M.A.

nu s-a prezentat pentru a-și formula apărările în fața instanței de recurs. Prin

cererea depusă la dosar recurenta petiționară a solicitat, admiterea recursului

astfel cum au fost formulat, casarea sentinței penale atacate și, pe fond,

infirmarea rezoluțiilor dispuse în cauză și trimiterea dosarului la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, pentru efectuarea de cercetări față de

intimatul T.R.I., apreciind că acesta este vinovat de săvârșirea infracțiunilor

pentru care a formulat inițial plângere și că, în cauză, sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea

unor drepturi precum și a celei de favorizare a infractorului.

Examinând recursul declarat de petiționară, sub toate aspectele

conform art. 385

6

alin. (3) coroborat

cu art. 385

14

C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul

a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice

persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau

printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru

judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în

baza materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat

plângerea formulată de petiționară, apreciind ca fiind

legală și temeinică rezoluția nr. 62/P/2007 din data de 26 mai 2008,

dată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul T.R.I.,

judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1

București (la acea dată), pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 247

C. pen. și art. 264 C. pen.,

în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art.

10 lit. b) C. proc. pen., întrucât, corect, s-a apreciat că faptele nu sunt

prevăzute în legea penală.

De altfel, Înalta Curte constată că prin

rezoluția nr. 1073/11-2/2008

dată la 3 iulie 2008 în

dosarul nr. 62/P/2007, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, a confirmat soluția dispusă de procuror. față de numitul T.R.I.,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 247 și 264 C. pen., apreciindu-se, în

mod corect, că, faptele presupuse a fi comise de intimat, nu sunt prevăzute de

legea penală.

De asemenea, se constată că, din actele existente la dosar, dar și

urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat faptul că la

momentul soluționării excepțiilor invocate de pârâtă (recurenta petiționară în

cauza de față), la termenul din 27 septembrie 2007, pe parcursul desfășurării

judecății dosarului civil nr. 2398/299/2007 al Judecătoriei Sector 1 București,

magistratul judecător ar fi săvârșit vreo faptă cu conotație penală, întrucât

acesta nu a făcut altceva decât să-și

îndeplinească

atribuțiile de serviciu, în conformitate cu prevederile legale

în

vigoare, încheierea pronunțată fiind argumentată și fundamentată pe

probatoriile administrate în dosarul civil.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din

care să rezulte că, în timpul efectuării actelor specifice de cercetare

judecătorească în dosarul civil mai sus-menționat, intimatul T.R.I. ar fi

săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală, atunci când a

respins motivat excepțiile invocate de petiționară și a pronunțat încheierea de

ședință din data de 27 septembrie 2007.

Așadar, nefiind relevate elemente care să ateste că intimatul,

pronunțând încheierea criticată, ar fi avut intenția să producă vreo îngrădire

drepturilor petiționarei sau ar fi săvârșit vreo altă faptă cu conotație

penală, în mod justificat, s-a constatat că acesta nu și-a încălcat atribuțiile

de serviciu cu prilejul soluționării dosarului civil nr. 2398/299/2007 al

Judecătoriei Sector 1 București, cu atât mai mult cu cât, la acest moment, încă

nu au fost epuizate toate căile de atac

prevăzute

de legea procesual civilă, iar eventualele nelegalități ale unor

hotărâri

judecătorești (încheierea fiind la rândul său o hotărâre judecătorească,

contrar susținerilor petiționarei) pot fi cenzurate ori înlăturate de către

instanțele de control judiciar, al căror principal rol este exact acela de a

îndrepta o hotărâre nelegală și netemeinică.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct.

b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.A.

împotriva sentinței penale nr. 22 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel

București, secția

I

penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenta petiționară

urmează a fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționara M.

A. împotriva sentinței penale nr. 22 din

30 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2009.