ÎCCJ, Decizia nr. 109/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1968 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată

de petenta M.A. împotriva rezoluției nr. 716/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petenta obligată la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că la data de

10 iunie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, plângerea formulată de petiționara M.A. împotriva rezoluției nr.

716/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, solicitând admiterea plângerii și trimiterea cauzei procurorului

pentru începerea urmăririi penale.

În

urma analizării actelor dosarului prima instanță a reținut că petenta M.A. a

formulat plângere penală împotriva magistratului judecător T.R.I. de la Judecătoria Sector 1 București pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.,

art. 264 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 C. pen., constând în

aceea că la termenul din 17 ianuarie 2008 nu s-a abținut de la judecarea dosarului

civil nr. 2398/299/2007 în care petenta este parte.

Prin

rezoluția nr. 342/P/2008 din 10 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul T.R.I.

reținând că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, soluție

menținută prin rezoluția nr. 771/II/2/P/2008 din 22 mai 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Petiționara

nu a formulat plângere împotriva acestei rezoluții, ci împotriva procurorului

care a efectuat cercetări față de magistratul T.R.I.

Astfel,

petiționara a formulat plângere penală împotriva procurorului L.L.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât nu a cercetat actele existente în

dosarul nr. 2398/299/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin

rezoluția nr. 716/P/2008 din data de 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistratul L.L.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât fapta nu există.

La

adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că plângerea formulată de

petentă nu întrunește condițiile prevăzute de lege, respectiv cele reglementate

de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

De

asemenea, s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. se

săvârșește cu intenție, or, din actele premergătoare efectuate în cauză nu a

rezultat că procurorul L.L.C. să fi săvârșit vreo faptă penală

Împotriva

acestei rezoluții a formulat plângere petenta M.A., iar prin rezoluția nr.

5117/2479/II-2/2009 din data de 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Cu

privire la plângerea formulată de petentă potrivit dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., adresată instanței prin care s-a solicitat a se reține că rezoluția

procurorului ierarhic este lovită de nulitate, întrucât nu este motivată

punctual, din conținutul acesteia nu rezultă faptele penale pe care ar fi

trebuit să le cerceteze procurorul L.L.C.. Analizând actele dosarului instanța

a apreciat că plângerea formulată de petiționară nu este întemeiată.

S-a

constatat că soluția adoptată prin rezoluția nr. 716/P/2008 din 8 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică, în mod

corect stabilindu-se că soluțiile formulate de procuror ca și hotărârile

pronunțate de judecători nu pot constitui fapte penale în funcție de

nemulțumirea părților căzute în pretenții; petiționara nu a uzat de

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. în sensul de a se plânge

instanței de judecată în raport cu soluția adoptată de procurorul L.L.C. ci „ a

preferat” să formuleze plângere penală împotriva acesteia fiind nemulțumită de

soluția dispusă, respectiv de neînceperea urmăririi penale față de judecătorul T.R.I.

S-a

arătat împrejurarea că petiționara este nemulțumită de soluția adoptată de

magistrat, aceasta neputând fi asimilată cu săvârșirea unei fapte penale în mod

corect apreciindu-se, prin rezoluția atacată că infracțiunea prevăzută de art.

246 C. proc. pen. se săvârșește cu intenție, neexistând în speță indicii în

acest sens.

Împotriva

acestei sentințe , în termen legal, a declarat recurs petenta, recursul nu a

fost motivat.

Analizând

cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

C. proc.

pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă, a unei condiții

pozitive, a existenței de date privind săvârșirea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile indicate

de textul legal invocat.

În

cauză, procurorul sesizat prin plângerea petentei, cu respectarea dispozițiilor

art. 224 C. proc. pen., a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a

verificărilor apreciate ca utile cauzei și fundamentarea soluției dispuse,

concluzionând, motivat, în sensul incidenței cazului prevăzut de art. 10 lit. a)

C. proc. pen., ceea ce a determinat dispunerea soluției de neîncepere a

urmăririi penale față de intimată.

Din

verificarea actelor dosarului se constată, de asemenea, că intimata procuror

s-a limitat la a-și exercita prerogativele specifice funcției cu care era

investită, interpretarea și aplicarea legii cauzelor instrumentate și

dispunerea unor soluții fiind activități de esența funcției sale și neputând

constitui, prin ele însele, infracțiuni, spre a atrage răspunderea penală a

magistratului, chiar dacă au nemulțumit pe una dintre părți.

Aprecierile

negative și nedovedite ale petentei cu privire la soluția dispusă în mod legal

de procuror se impuneau a fi invocate pe calea parcurgerii procedurii de

control ierarhic și judecătoresc al soluțiilor procurorului, potrivit

dispozițiilor art. 275-278

1

C. proc. pen., iar nu prin formularea

unei plângeri penale, demersul juridic promovat de către petentă neputând avea

finalitatea urmărită de către aceasta.

Așa

fiind, se constată că soluția dispusă de către prima instanță, de menținere a

soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția atacată, este

legală și temeinică, faptele reclamate de către petentă neexistând în

materialitatea lor. De asemenea, se reține că prima instanță a dat o evaluare

proprie justă materialului dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate,

potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea

pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta M.A. împotriva sentinței nr. 1968 din 20

noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5008/1/2009.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.