ÎCCJ, Decizia nr. 109/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1968 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.A. împotriva rezoluției nr. 716/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 10 iunie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționara M.A.

împotriva rezoluției nr. 716/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea plângerii și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale. În urma analizării actelor dosarului prima instanță a reținut că petenta M.A. a formulat plângere penală împotriva magistratului judecător T.R.I. de la Judecătoria Sector 1 București pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 C. pen., constând în aceea că la termenul din 17 ianuarie 2008 nu s-a abținut de la judecarea dosarului civil nr. 2398/299/2007 în care petenta este parte. Prin rezoluția nr. 342/P/2008 din 10 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul T.R.I.

reținând că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, soluție menținută prin rezoluția nr. 771/II/2/P/2008 din 22 mai 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Petiționara nu a formulat plângere împotriva acestei rezoluții, ci împotriva procurorului care a efectuat cercetări față de magistratul T.R.I. Astfel, petiționara a formulat plângere penală împotriva procurorului L.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât nu a cercetat actele existente în dosarul nr. 2398/299/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București. Prin rezoluția nr. 716/P/2008 din data de 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul L.L.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât fapta nu există.

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că plângerea formulată de petentă nu întrunește condițiile prevăzute de lege, respectiv cele reglementate de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. se săvârșește cu intenție, or, din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că procurorul L.L.C. să fi săvârșit vreo faptă penală Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta M.A., iar prin rezoluția nr. 5117/2479/II-2/2009 din data de 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca neîntemeiată. Cu privire la plângerea formulată de petentă potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., adresată instanței prin care s-a solicitat a se reține că rezoluția procurorului ierarhic este lovită de nulitate, întrucât nu este motivată punctual, din conținutul acesteia nu rezultă faptele penale pe care ar fi trebuit să le cerceteze procurorul L.L.C.. Analizând actele dosarului instanța a apreciat că plângerea formulată de petiționară nu este întemeiată. S-a constatat că soluția adoptată prin rezoluția nr. 716/P/2008 din 8 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică, în mod corect stabilindu-se că soluțiile formulate de procuror ca și hotărârile pronunțate de judecători nu pot constitui fapte penale în funcție de nemulțumirea părților căzute în pretenții; petiționara nu a uzat de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. în sensul de a se plânge instanței de judecată în raport cu soluția adoptată de procurorul L.L.C. ci „ a preferat” să formuleze plângere penală împotriva acesteia fiind nemulțumită de soluția dispusă, respectiv de neînceperea urmăririi penale față de judecătorul T.R.I. S-a arătat împrejurarea că petiționara este nemulțumită de soluția adoptată de magistrat, aceasta neputând fi asimilată cu săvârșirea unei fapte penale în mod corect apreciindu-se, prin rezoluția atacată că infracțiunea prevăzută de art. 246 C. proc. pen. se săvârșește cu intenție, neexistând în speță indicii în acest sens. Împotriva acestei sentințe , în termen legal, a declarat recurs petenta, recursul nu a fost motivat.

Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă, a unei condiții pozitive, a existenței de date privind săvârșirea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile indicate de textul legal invocat. În cauză, procurorul sesizat prin plângerea petentei, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei și fundamentarea soluției dispuse, concluzionând, motivat, în sensul incidenței cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., ceea ce a determinat dispunerea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimată. Din verificarea actelor dosarului se constată, de asemenea, că intimata procuror s-a limitat la a-și exercita prerogativele specifice funcției cu care era investită, interpretarea și aplicarea legii cauzelor instrumentate și dispunerea unor soluții fiind activități de esența funcției sale și neputând constitui, prin ele însele, infracțiuni, spre a atrage răspunderea penală a magistratului, chiar dacă au nemulțumit pe una dintre părți. Aprecierile negative și nedovedite ale petentei cu privire la soluția dispusă în mod legal de procuror se impuneau a fi invocate pe calea parcurgerii procedurii de control ierarhic și judecătoresc al soluțiilor procurorului, potrivit dispozițiilor art. 275-278 1 C. proc.

pen., iar nu prin formularea unei plângeri penale, demersul juridic promovat de către petentă neputând avea finalitatea urmărită de către aceasta. Așa fiind, se constată că soluția dispusă de către prima instanță, de menținere a soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția atacată, este legală și temeinică, faptele reclamate de către petentă neexistând în materialitatea lor. De asemenea, se reține că prima instanță a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.A. împotriva sentinței nr. 1968 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5008/1/2009. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.