ÎCCJ, Decizia nr. 206/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 83

din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 7179/1/2008 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul T.C.M. împotriva rezoluției nr. 1331/P/2006 din 1 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și

Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

SC L.M.C. SRL a

formulat plângere penală împotriva magistratului T.C.M., judecător la Curtea de Apel București, invocând prejudicierea sa prin sentința civilă nr. 3576 din 31

octombrie 2001 pronunțată în dosarul civil nr. 4394/2001 al Judecătoriei

Alexandria de către intimat, susținând că, pe parcursul judecării cauzei,

magistratul ar fi comis, cu știință, o serie de nereguli procedurale în scopul

pronunțării unei hotărâri nelegale.

În urma actelor

premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 1331/P/2006 din 1 iulie

2008 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus, în baza art. 10 lit. a), d) și g) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de T.C.M., judecător la Curtea de Apel București, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 și art. 246 C.

pen., întrucât în cauză a intervenit termenul de prescripție a răspunderii

penale.

S-a dispus, de

asemenea, neînceperea urmăririi penale față de același magistrat pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2)

și (3) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii.

Aceeași soluție de

neîncepere a urmăririi penale s-a dispus și față de T.C.O., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

246 și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.

Împotriva rezoluției

a formula plângere, în temeiul art. 278 C. proc. pen., petentul T.C.M. care a

susținut, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. și a susținut că, în

caz contrar, s-ar institui o practică conform căreia judecătorii ale căror

hotărâri sunt modificate de instanțele de control judiciar, sunt autori ai

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar

magistrații care confirmă o procedură de citare prin semnarea unei hotărâri

judecătorești și care se dovedește ulterior a nu fi fost legal îndeplinită,

sunt autori ai infracțiunii de fals intelectual.

Prin rezoluția nr.

8153/4945/II/2/2008 din 15 august 2008, procurorul șef al Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată, plângerea constatând că soluția

de neîncepere a urmăririi penale pronunțată în baza art. 10 lit. g) C. proc.

pen. față de petent pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C.

pen. este temeinică și legală.

S-a argumentat în

sensul că hotărârea pronunțată de petent, în calitatea sa de judecător,

cuprinde mențiuni false privind împrejurări esențiale referitoare la

îndeplinirea unor condiții de legalitate, aspecte care conturează infracțiunea

de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

S-a reținut, de

asemenea, că în cauză au existat indicii temeinice referitoare la existența

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constatându-se că pe parcursul

soluționării respectivei cauze de către petent, au fost încălcate în mod

sistematic norme de procedură care reglementează activitatea de judecător, care

au avut ca efect pronunțarea unei hotărâri vădit netemeinice și nelegale.

Pe de altă parte,

avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și, respectiv pentru cea prevăzută

de art. 246 C. pen., dar și prevederile referitoare la prescripția răspunderii

penale s-a apreciat că în mod corect s-au aplicat în cauză dispozițiile art. 10

lit. g) C. proc. pen., acțiunea penală nemaiputând fi pusă în mișcare.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 1331/P/2006 din 1 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 83

din 20 ianuarie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, deși

în practicaua sentinței civile nr. 3576 din 31 octombrie 2001, pronunțată de

către magistratul judecător T.C.M. s-a consemnat că procedura de citare a

părților a fost legal îndeplinită și acțiunea civilă a fost timbrată potrivit

legii, indicându-se și sumele achitate, respectiv 3.000 lei timbru judiciar și

300.000 lei taxă judiciară de timbru, în realitate acțiunea nu era timbrată,

iar procedura de citare cu Primăria Alexandria nu era îndeplinită la data

pronunțării.

Ca urmare,

constatându-se că hotărârea cuprinde mențiuni neconforme cu realitatea și care

vizează condiții de legalitate necesar a fi fost îndeplinite la momentul

judecării, parchetul a reținut, în mod corect, că în cauză s-a conturat

infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că în strânsă legătură cu infracțiunea de fals intelectual s-au

constatat și indicii privind existența infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., constând în încălcările

sistematice ale normelor de procedură care reglementează judecata.

S-a concluzionat că

soluționarea unei cereri de chemare în judecată netimbrată, deși în hotărâre

s-a consemnat contrariul, admiterea în probațiune a unor înscrisuri reprezentând

copii necertificate a căror conformitate cu originalul s-a dovedit discutabilă

reprezintă acțiuni ale petentului, care au avut ca efect pronunțarea unei

hotărâri nelegale.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul T.C.M. a declarat recurs, solicitând,

potrivit motivelor de recurs depuse la dosar și concluziilor orale ale

apărătorului său ales, admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate

și în rejudecare, desființarea rezoluțiilor procurorului și schimbarea

temeiului juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen., din art. 10 lit. g) în

art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent este fondat pentru următoarele

considerente:

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că din conținutul sentinței civile

nr. 3576 din 31 octombrie 2001, respectiv practicaua acestei hotărâri, mai

exact, acele mențiuni care se referă la îndeplinirea procedurii de citare și

timbrarea acțiunii, rezultă că acestea au fost realizate, deși citarea

primăriei s-a dispus la data introducerii acțiunii, respectiv 31 octombrie 2001

dată la care a și fost emisă citația, având în vedere că hotărârea a fost

pronunțată în aceeași zi nu a existat timpul fizic necesar realizării

procedurii de citare.

Aceeași situație s-a

constatat și în ceea ce privește plata taxei de timbru. Astfel, în timp ce în

conținutul sentinței se face mențiunea că acțiunea a fost legal timbrată, din

chitanța depusă la dosarul cauzei reiese că suma reprezentând această taxă a

fost consemnată la Trezorerie la data de 1 noiembrie 2001, deci ulterior

pronunțării.

Inserarea în

practicaua sentinței civile nr. 3576 din 31 octombrie 2001 a unor împrejurări nereale privind aspecte având aptitudinea de a atrage nulitatea relativă

(neîndeplinirea procedurii de citare) sau absolută (netimbrarea) se înscrie,

din punct de vedere al laturii obiective în conținutul constitutiv al

infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

Din punct de vedere

al laturii subiective al infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., analizând

actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că în mod eronat atât prima

instanță cât și parchetul au apreciat că există vinovăție sub forma intenției

directe.

Înalta Curte

apreciază că eventuala alterare a dovezii de citare de la dosar și

neconcordanța ei cu registrul Primăriei Alexandria nu poate fi, însă imputabilă

petentului din moment ce întocmirea acestor înscrisuri nu făcea parte din

atribuțiile sale de serviciu.

Nu pot fi reținute

argumentele menționate în rezoluții și în sentința atacată în sensul că

modificarea operată asupra datei înscrise pe dovada de citare, ca și acceptarea

la dosarul cauzei a unei dovezi de timbrare ulterioară conduc la concluzia că,

la momentul pronunțării s-a cunoscut inexistența acestor înscrisuri.

În concluzie, nu

există absolut nicio dovadă a realizării laturii subiective a infracțiunii

prevăzute de art. 289 C. pen.

În ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., analizând actele și lucrările

dosarului Înalta Curte constată că nu a existat nicio vătămare a intereselor

intimatei SC L.M.C. SRL, întrucât aceasta nu era parte în proces, iar faptul că

într-o altă cauză ar fi fost folosită hotărârea pronunțată, nu poate fi

imputabilă recurentului petent.

Referatul

grefierului, mențiunea din acțiune privind anexarea timbrajului, existența la dosar

a dovezilor privind îndeplinirea procedurii de citare, existența la dosar a

chitanței privind achitarea taxei de timbru la data semnării hotărârii, au

creat petentului convingerea că timbrajul și procedura citării sunt

îndeplinite.

În concluzie, nu se

poate aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen., sub aspectul laturii subiective.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr.1331/P/2006 din 1 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, nu este

temeinică.

Pe de altă parte se

va avea în vedere și Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în

interesul legii și s-a stabilit că în cazul plângerii formulată, în baza art.

278

1

C. proc. pen., de persoana față de care s-a dispus netrimiterea

în judecată și care solicită schimbarea temeiului de drept al soluției dispuse

prin rezoluție sau ordonanță ori dispoziția cuprinsă în rechizitoriu, în

ipoteza unei instrumentări complete, instanța poate dispune schimbarea

acestuia, în condițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. d) raportat la

art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. urmează a admite recursul

declarat de petentul T.C.M. împotriva sentinței nr. 83 din 20 ianuarie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul

nr. 7179/1/2008, va casa sentința atacată și în rejudecare:

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., va admite plângerea formulată de petentul T.C.M.,

și va desființa, în parte, rezoluția nr. 1331/P/2006 din 1 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, numai sub aspectul temeiului soluției de neîncepere a urmăririi

penale privind pe T.C.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 246

C. pen., în sensul modificării temeiului juridic din art. 10 lit. g) în art. 10

lit. d) C. proc. pen.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale rezoluției atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de petentul T.C.M. împotriva sentinței nr. 83 din 20 ianuarie 2009,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul

nr. 7179/1/2008.

Casează sentința

atacată și rejudecând:

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admite plângerea formulată de petentul T.C.M.,

și desființează, în parte, rezoluția nr. 1331/P/2006 din 1 iulie 2008 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, numai sub aspectul temeiului soluției de neîncepere a

urmăririi penale privind pe T.C.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 289

și art. 246 C. pen., în sensul modificării temeiului juridic din art. 10 lit. g)

în art. 10 lit. d) C. proc. pen..

Menține celelalte

dispoziții ale rezoluției atacate.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.