ÎCCJ, Decizia nr. 465/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 530

din 30 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.C.V. împotriva rezoluției

nr. 1427/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – Secția Urmărire Penală și Criminalistică și s-a menținut rezoluția

atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1427/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus, între altele, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de

magistrații S.L., A.E. și D.D. - judecători la Curtea de Apel Suceava

,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 248

1

,

art. 249, art. 289, art. 290, art. 291, art. 253

1

, art. 263 și art. 292

C. pen.

Împotriva

acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar prin ordonanța nr. 11725/5919/II/2/2009 din

14 decembrie 2009, s-a admis în parte plângerea, a fost infirmată parțial, ca

nelegală rezoluția nr. 1427/P/2009, s-a disjuns și declinat competența de soluționare

a cauzei cu privire la P.I. și N.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art.288, art. 289, art. 290, art. 291 și art. 292 în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și s-a menținut soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de S.L., A.E. și D.D.

Procurorii

au stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați S.L., A.E. și D.D. nu

și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod

defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentului.

S-a

constatat că, în cauză, nu au fost efectuate cercetări și nici nu s-a dispus o

soluție cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288, art. 289,

art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen. de către P.I. și N.L.

La

data de 13 ianuarie 2010, petentul G.V.V. a formulat plângere împotriva ordonanței

nr. 11725/5919/II/2/2009 din 14 decembrie 2009, pe care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, arătând că subzistă vinovăția celor trei

judecători în ce privește comiterea infracțiunilor sesizate, petentul reiterând

argumentele care, în opinia sa, ar demonstra săvârșirea infracțiunilor pe care

le-a semnalat.

Plângerea

a fost trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru

soluționarea conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.

Plângerea

a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința nr. 530 din 30 martie 2010 a Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, urmare a

exercitării căilor de atac, decizia judecătorilor a fost în parte anulată, dar

acest fapt nu poate conduce la concluzia existenței, în cauză, a elementelor

constitutive ale vreunei infracțiuni, controlul judiciar având tocmai menirea

de a îndrepta ceea ce este nelegal sau netemeinic.

Împotriva

acestei sentințe, petentul G.C.V. a declarat recurs.

Examinând

hotărârea atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați S.L.,

A.E. și D.D. - judecători la Curtea de Apel Suceava

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de

art. 246, art. 248, art. 248

1

,

art. 249, art. 289, art. 290, art. 291, art. 253

1

, art. 263 și art. 292

C. pen.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că, în dosarul

nr. 7302/86/2008 al

Curții de Apel Suceava, completul alcătuit din magistrații judecători a respins

excepția tardivității formulării recursului de către intimata SC D. SA

Fălticeni, a fost admis recursul acesteia împotriva sentinței civile nr.

82/2009 a Tribunalului Suceava, și a modificat în parte sentința atacată și s-a

respins recursul declarat de contestatorul recurent - G.C.V., ca nefondat.

Completul de judecată a apreciat ca termen de comunicare a hotărârii civile,

data înscrisă în borderoul de corespondență al societății, respectiv 23

februarie 2009, și nu data primirii dovezii, 22 ianuarie 2009, reprezentanții

societății civile în cauză luând cunoștință de hotărâre, la 23 februarie 2009,

atunci când aceasta s-a înregistrat.

S-a

mai constatat că aceiași magistrați judecători au mai fost cercetați, la

plângerea petentului, și în dosarul nr. 830/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționat cu neînceperea urmăririi penale

în baza aceluiași temei legal, noua plângere neaducând nici un element nou.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În

speță, intimații magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță

cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla

împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu

constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au

emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat

că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității

de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de

serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse

controlului prin intermediul căilor de atac.

După

epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție

autoritatea acestor decizii ale magistraților, o eventuală punere în discuție

ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru

judecat.

Mai

mult decât atât instanța penală sesizată în condițiile art. 278

1

C.

proc. pen., nu se poate substitui instanțelor de control judiciar și, în

consecință, nu se poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii

pronunțate de o altă instanță.

Mai

mult decât atât, din verificările efectuate în cauză, a rezultat că, dosarul cu

nr. 830/P/2009 de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică are același obiect și aceleași părți,

fiind soluționat cu neînceperea urmăririi penale față de S.L., A.E. și D.D.,

judecători la Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În

consecință, Înalta Curte constată că petentul G.C.V. a reiterat plângerea

anterioară, nefiind aduse elemente noi care să necesite o reanalizare a situației

de fapt.

Deoarece

din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați

ar fi săvârșit acte cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de

art. 246, art. 248,

art. 248

1

, art. 249, art. 289, art. 290, art. 291, art. 253

1

,

art. 263 și art. 292 C. pen.

, în mod corect, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de aceștia.

În

consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului

împotriva rezoluției nr. 1427/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică este legală și temeinică.

Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge

ca nefondat recursul declarat de petentul G.C.V. împotriva sentinței primei

instanțe.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul G.C.V. împotriva sentinței nr. 530 din

30 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1337/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.