ÎCCJ, Decizia nr. 11/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 11/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2076
din 2 decembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a
fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva ordonanței
nr.163/P/2009 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut ordonanța
atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin
ordonanța nr. 163/P/2009 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a
dispus, între altele, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art.
10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de
magistrații M.M., D.M., B.G. și C.P. – judecători la Curtea de Apel Iași,
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248
1
,
art. 289, art. 291, art. 271, art. 213, art. 214, art. 215, art. 298 și art. 302
C. pen.
Împotriva acestei ordonanțe,
petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și
criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 10757/5325/II/2/2009
din 17 noiembrie 2009.
Procurorii au
stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit
atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând
o vătămare intereselor legale ale petentului .
În temeiul art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere
împotriva ordonanței nr. 163/P/2009 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și
criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 2076
din 2 decembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit
atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte
care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva sentinței
de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi
penale, petentul B.E. a declarat recurs.
Examinând hotărârea
atacată, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte
constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din
analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați M.M.,
D.M., B.G. și C.P. – judecători la Curtea de Apel Iași
,
ar
fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor
prevăzute de
art. 246, art. 247, art. 248
1
,
art. 289, art. 291, art. 271, art. 213, art. 214, art. 215, art. 298 și art. 302
C. pen.
Potrivit dispozițiilor
art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrați, pe baza
probelor administrate, reflectă modul în care aceștia le-au apreciat în urma
examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii
vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speță, intimații
magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile
administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.
Simpla împrejurare că
petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv
pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp
cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi
săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție
sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile
pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin
intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor
de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii
ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor
chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât instanța
penală sesizată în condițiile art.278
1
C. proc. pen., nu se poate
substitui instanțelor de control judiciar, și în consecință, nu se poate pronunța
asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o altă instanță.
Deoarece din actele
premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, ar fi
săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor
prevăzute de
art. 246, art. 247, art. 248
1
,
art. 289, art. 291, art. 271, art. 213, art. 214, art. 215, art. 298 și art. 302
C. pen.
,
în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.
În consecință, soluția
primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanței nr.163/P/2009
din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat
de petentul B.E. împotriva sentinței primei instanțe.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței nr. 2076 din 2
decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 8457/1/2009.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.