ÎCCJ, Decizia nr. 12/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 12/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1365

din 6 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției

nr. 500/P/2010 din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția

atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 500/P/2010 din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus,

între altele, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul C.M.D.M.

– judecător la Curtea de Apel Iași,

sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248

1

,

art. 289, art. 290, art. 291, art. 271, art. 213, art. 214, art. 215, art. 298,

art. 302 și art. 323 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr.5411/2595/II/2/2010

din 23 iunie 2010.

Procurorii au

stabilit că nu se poate reține că magistratul intimat nu și-ar fi îndeplinit

atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând

o vătămare intereselor legale ale petentului .

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. , petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva ordonanței nr. 500/P/2010 din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința nr. 1365

din 6 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimata și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis fapte

care să atragă răspunderea sa penală.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, petentul B.E. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat C.M.D.M.

– judecător la Curtea de Apel Iași,

ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de

art.

246, art. 247, art. 248

1

, art. 289, art. 290, art. 291, art. 271,

art. 213, art. 214, art. 215, art. 298, art. 302 și art. 323 C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen. , soluția pronunțată de magistrați,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceștia le-au apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât instanța

penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu se poate

substitui instanțelor de control judiciar și, în consecință, nu se poate pronunța

asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o altă instanță.

Deoarece

din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata magistrat,

ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute

de art. 246, art. 247, art. 248

1

, art. 289, art. 290, art. 291, art.

271, art. 213, art. 214, art. 215, art. 298, art. 302 și art. 323 C. pen.

, în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta.

În consecință, soluția

primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 500/P/2010

din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de petentul B.E. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței nr. 1365 din 6

septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5119/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.