ÎCCJ, Decizia nr. 235/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

1457 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în dosarul nr. 5238/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluției nr. 186/P/2010 din 25

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu

obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 186/P/2010 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul G.E. –

judecător la Curtea de Apel Constanța

, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248

1

, art. 289,

art. 290 și art. 291 C. pen. și grefierul N.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 248

1

, art. 289, art. 290 și art. 291 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 3089/1483/II/2/2010

din 14 aprilie 2010.

Procurorii au reținut

că modul de soluționare a unei cauze nu poate constitui temei pentru atragerea

răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată, pentru

contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac

prevăzută de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 186/P/2010 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată prin sentința nr.

1457 din 27 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au

confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor

reclamate.

Împotriva acestei sentințe

de respingere a plângerii, petentul B.I. a declarat recurs, susținând, potrivit

memoriului depus la dosar, că sentința atacată este netemeinică, nelegală și

neconstituțională.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatele G.E. și N.A.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute

de art. 246, art. 248

1

, art. 289,

art. 290 și art. 291 C. pen.

Potrivit dispozițiilor

art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat, pe baza

probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma

examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii

vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimatul

magistrat judecător a pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmăririi penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de judecată sau

că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac niciun alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât instanța

penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu se poate

substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate pronunța

asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă instanță.

De asemenea, nu se

poate reține în sarcina intimatelor nici infracțiunea prevăzută de art. 289 C.

pen., întrucât nu ne aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatele ar fi săvârșit

acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de

art. 246, art. 248

1

, art. 289,

art. 290 și art. 291 C. pen., așa încât

în mod corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de acestea.

În consecință, soluția

primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 186/P/2010

din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și

temeinică.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.I.

împotriva sentinței nr. 1457 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5238/1/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.I. împotriva sentinței nr. 1457 din

27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5238/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.