ÎCCJ, Decizia nr. 176/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

1010 din 10 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 3588/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 1096/P/2009 din 4 martie

2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu

obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1096/P/2009 din 4 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații I.M. –

procuror șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și J.R. – procuror în cadrul aceleiași secții, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef adjunct al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr.

2721/1303/II/2/2010 din 9 aprilie 2010.

Procurorii au reținut

că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru

atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată,

pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de

atac prevăzută de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 1096/P/2009 din 4 martie 2010 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată prin sentința nr.

1010 din 10 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența

unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul A.I. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați I.M. și J.R.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de

favorizarea infractorului și de fals intelectual.

În cauza de față,

magistrații intimați I.M. și J.R., în calitate de procuror șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, respectiv procuror în cadrul aceleiași secții

și-au exercitat atribuțiile cu care a fost investiți, analizând plângerile

formulate și probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând

soluții, conform convingerilor lor obiective și nepărtinitoare, astfel încât

Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate,

simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de

probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistrații procurori I.M.

și J.R. au emis rezoluții de respingere a plângerilor în concordanță cu

probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la

termenul de soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției,

iar emiterea de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii

cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta

avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, nu se

poate reține în sarcina intimaților nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C.

pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat

unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul

infracțiunii și nici cea prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât nu ne aflăm în

prezența falsificării unui înscris oficial.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor

legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o

înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a

îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori

pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu ne

aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial, așa încât în mod corect

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 1096/P/2009 din 4 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este

legală și temeinică.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I.

împotriva sentinței nr. 1010 din 10 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3588/1/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1010 din

10 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3588/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.