ÎCCJ, Decizia nr. 174/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 940 din 2 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3340/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 983/P/2009 din 1 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 983/P/2009 din 1 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul I.M. – procuror șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 2331/1197/II/2/2010 din 30 martie 2010. Procurorii au reținut că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută de art. 278 și art. 278 1 C. proc.

pen. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 983/P/2009 din 1 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată prin sentința nr. 940 din 2 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul A.I. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat I.M. , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de favorizarea infractorului și de fals intelectual. În cauza de față, magistratul intimat I.M., în calitate de procuror șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând plângerea formulată și probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistratul procuror I.M. a emis rezoluția de respingere a plângerii în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, nu se poate reține în sarcina intimatului nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii și nici cea prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât nu ne aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu ne aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial, așa încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 983/P/2009 din 1 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 940 din 2 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3340/1/2010. Totodată, în baza art.192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 940 din 2 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3340/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.