ÎCCJ, Decizia nr. 448/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 448/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr.

1600 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.M.

împotriva rezoluției nr. 343/P/2010 din 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut, în esență, că petentul T.M. a

formulat plângere împotriva rezoluției nr. 343/P/2010 din 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen.; petentul a învederat că soluția dispusă este neîntemeiată și nelegală și

a solicitat tragerea la răspundere a magistraților pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 247 C. pen., art. 248 C. pen. și art. 289 C.

pen.

Din oficiu, Curtea a

dispus atașarea la dosarul cauzei a dosarului nr. 343/P/2010 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și a rezoluției nr.

343/P/2010 a aceluiași organ judiciar.

Prima instanță,

examinând plângerea și verificând rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, a reținut că la data de 9 octombrie 2008, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej, sub nr. 3100/219/2009, contestația la executare

formulată de petiționarul T.M. în dosarul nr. 2396/219/2008 al aceleiași

instanțe; s-a invocat de către petent că, în acest dosar a fost rejudecată

plângerea pe care a formulat-o la data de 27 decembrie 2007 la Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva rezoluției și a ordonanței procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Cluj, în dosarul nr. 2/P/2007, dosar ce a fost declinat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj cu nr. 55/P/2005 în luna ianuarie

2007 la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj. A mai

susținut că, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, au

efectuat o cercetare penală incompletă prin tăinuirea sesizărilor sale nr.

353/VIII/1/2005 și nr. 6093/2005 din data de 11 noiembrie 2005 și prin

ascunderea calității sale în cauză; a solicitat desființarea ordonanței nr.

2/P/2007, a rezoluției nr. 363/11/2007 din data de 12 decembrie 2007, adoptate

în dosarul nr. 2/P/2007, precum și a sentinței penale nr. 712 din 1 decembrie

2008 pronunțată în dosarul nr. 2396/219/2008 al Judecătoriei Dej.

La data de 19

ianuarie 2010, petentul T.M. și-a precizat cererea prin notele de ședință

depuse la dosarul anterior menționat, în sensul că solicită efectuarea de

cercetări penale și implicit tragerea la răspundere penală a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

și pedepsite de art. 247 C. pen., art. 248 C. pen. și art. 289 C. pen., cu

prilejul instrumentării dosarului nr. 55/P/2005 al acestei structuri a

Ministerului Public, precum și a procurorilor care au soluționat dosarul nr.

2/P/2007 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj.

Ulterior, Judecătoria

Cluj, prin sentința penală nr. 68 din 27 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul

nr. 3100/219/2009, definitivă prin nerecurare, având în vedere precizările

făcute de sus-numitul petent, a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea

acesteia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre

competentă soluționare.

Cauza a fost

înregistrată la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub numărul de mai

sus.

În fapt s-a reținut

că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj,

sub nr. 55/P/2005, partea vătămată T.M. a solicitat efectuarea de cercetări

penale față de T.A., C.V.L. și M.S.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 246 C.

pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000, modificată și

completată.

Prin ordonanța nr.

5/P/2005 din data de 9 ianuarie 2007, adoptată de procurorul M.M., în dosarul

cu același număr al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției Naționale

Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj.

La data de 10 martie

2006, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj a trimis

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, o altă plângere a petentului,

înregistrată sub nr. 353/VIII/1/2005, pentru a fi atașată la dosarul nr.

55/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aspect ce i-a fost

comunicat petentului T.M. cu adresa nr. 681/VIII/1/2009 din 1 octombrie 2009.

În motivarea acestei

soluții, procurorul a avut în vedere faptul că numita T.A. a îndeplinit pe

perioada săvârșirii faptelor funcția de director la o societate comercială la

care statul a fost acționar majoritar și că numiții C.V.L. și M.S.D. au deținut

calitatea de conducători ai Administrației Finanțelor Publice a Municipiului

Dej.

La Parchetul

de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Cluj, dosarul nr. 55/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Cluj a fost înregistrat sub nr. 2/P/2007, soluționat prin ordonanța cu

același număr din data de 11 iunie 2007, de procurorul F.M., prin care s-a

dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. combinat cu

art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de T.A., C.V.L.

și M.S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. a)

și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, pe motiv că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acestor infracțiuni, lipsind latura subiectivă. De

asemenea, s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Dej, în vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., de către

făptuitorii C.V.L. și M.S.D.

Această soluție a

fost menținută de procurorul șef serviciu al Direcției Naționale Anticorupție -

Serviciul Teritorial Cluj, prin rezoluția nr. 363/II/2 din data de 14 decembrie

2007, prin care a respins plângerea formulată de T.M., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

soluții, petentul a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, ce a constituit obiectul dosarului nr. 74/1/2008.

Prin sentința penală

nr. 262 din 14 februarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală în dosarul nr. 74/1/2008, în baza art. 41 C. proc. pen.

raportat la art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., cauza a fost trimisă

spre competentă soluționare Judecătoriei Dej unde a fost înregistrată sub nr.

882/219/2008.

Prin sentința penală

nr. 242 din 21 mai 2008, Judecătoria Dej a respins plângerea petentului T.M. ca

fiind inadmisibilă, cu motivarea că, petentul nu are calitatea de persoană

vătămată și nici nu a făcut dovada vătămării intereselor sale legitime.

Ulterior, Tribunalul

Cluj, secția penală, prin decizia penală nr. 386/R/2008, a admis recursul

declarat de T.M. împotriva sentinței penale nr. 242 din 21 mai 2008 a Judecătoriei Dej, pe care a casat-o în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de fond.

În fond, după casare,

prin sentința penală nr. 712 din 1 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria

Dej în dosarul nr. 2396/219/2008, a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea

formulată de petentul T.M. împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Cluj dată în dosarul nr. 2/P/2007, precum și a rezoluției nr.

363/II/2/2007 din data de 14 decembrie 2007 a procurorului șef serviciu la Serviciul Teritorial Cluj.

Nemulțumit de modul

de soluționare a cauzei, numitul T.M. a solicitat tragerea la răspundere penală

a magistraților procurori care au adoptat soluții în cauzele în care a fost

parte.

Prin rezoluția nr.

343/P/2001 din 12 aprilie 2001 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații M.M.,

procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și F.M., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

art. 247 C. pen., art. 248 C. pen. și art. 289 C. pen.

Această soluție a

fost menținută prin rezoluția nr. 3917/1965/II/2/2010 din 14 mai 2010 prin care

procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a respins, ca

neîntemeiată, plângerea formulată de petent.

Examinând plângerea

formulată de petent în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este nefondată.

S-a reținut că, în

cauză actele premergătoare nu au confirmat niciun indiciu că s-ar fi săvârșit

vreuna din infracțiunile enumerate de petiționar în plângerea sa, magistrații

intimați exercitând atribuțiile de serviciu cu bună credință și cu respectarea

dispozițiilor legale ce le reglementează activitatea, în sarcina acestora

neputând fi reținută săvârșirea niciunei fapte de natură penală; petentul este

nemulțumit, de fapt, de soluțiile date de procurori în cauzele în care a fost

parte, însă acest aspect nu poate duce la concluzia că procurorii și-au

încălcat atribuțiile de serviciu.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după

cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs), pentru

nelegalitate, fundamentarea soluției exclusiv pe aspecte cuprinse în

rezoluțiile atacate, neinstrumentarea, până în prezent, a cauzei ce face obiectul

dosarului nr. 353/VIII/1/2005 de către parchet, datorită activităților necorespunzătoare

derulate de către intimați.

Analizând recursul

sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se

constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce

urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

reglementate de norma precitată.

În cauza de față, din

verificarea actelor dosarului, se constată că în mod întemeiat procurorul, în

baza actelor premergătoare realizate potrivit art. 224 C. proc. pen., a

concluzionat în sensul inexistenței infracțiunilor reclamate, ceea ce a

determinat adoptarea față de intimatul procuror a soluției de neîncepere a

urmăririi penale.

Nemulțumirile

petentului referitoare la soluțiile dispuse de magistrați nu conferă

activității legal desfășurate de aceștia conotații penale, deoarece

interpretarea și aplicarea legii, precum și adoptarea unor soluții într-o cauză

instrumentată de procuror constituie acte de esența profesiei sale, care, prin

ele însele, nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal.

Împrejurarea că o

soluție legal dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui decât

temei pentru parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în speță,

cel reglementat de dispozițiile art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.),

procedură care nu poate fi nici completată și nici înlocuită prin formularea de

plângeri penale, care constituie instituții juridice distincte, cu finalitate

diferită.

Așa fiind, se

constată că în mod just prima instanță, dând o evaluare proprie corectă

materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului a menținut

soluția anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate neexistând în

materialitatea lor.

Motivul de recurs

referitor la preluarea de către prima instanță, în considerentele hotărârii

atacate a unor argumente cuprinse în rezoluțiile contestate de către petent

este neîntemeiat, având în vedere că, astfel după cum s-a arătat și în cele ce

preced, prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a dat o evaluare proprie materialului dosarului,

având, deci, posibilitatea de a-și însuși aspecte menționate în actele supuse

controlului, pe care le-a apreciat ca legale și temeinice.

Critica petentului referitoare

la neefectuarea de cercetări într-un alt dosar, nu poate fi primită, deoarece

limitele devoluțiunii sunt în această cauză cele stabilite de art. 278

1

C. proc. pen., instanța verificând doar rezoluția procurorului sub aspectul

legalității și al temeiniciei.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul T.M. împotriva sentinței nr. 1600 din

27 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4722/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.