ÎCCJ, Decizia nr. 450/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1395 din 10 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.I.A. împotriva rezoluției nr. 615/P/2009 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 615/P/2009 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. față de magistrații judecători A.V., M.D.M., Z.P., S.P., G.I. și D.G. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a reținut că petentul P.I.A. s-a plâns împotriva judecătorilor mai sus menționați pentru modul cum au soluționat dosarele nr. 6692/1/2008 și nr. 6487/1/2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, considerând că hotărârile pronunțate în aceste cauze sunt greșite.

Procurorul a motivat că în cauză nu există infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât petiționarul, nemulțumit fiind de soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în cauza privind litigiul cu Casa de Pensii Caraș-Severin, încearcă să o repună în discuție într-un mod artificial, prin intermediul unor sesizări penale, motivate doar prin reiterarea punctului său de vedere, neconfirmat de instanță cu privire la litigiul civil menționat. Prin rezoluția nr. 3417/1799/II/2/2009 din 26 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea numitului P.I.A. împotriva rezoluției nr. 615/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. În baza art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul a formulat împotriva celor două rezoluții plângere la instanță, considerându-le ca fiind nelegale și netemeinice. Prima instanță a constatat că plângerea petentului este nefondată, în mod temeinic și legal procurorul a reținut că petentul a invocat, în susținerea plângerii sale, motive subiective de nemulțumire față de soluția nefavorabilă pronunțată de magistrați, pe această cale urmărind reformarea unor hotărâri judecătorești și că soluțiile pronunțate de instanță sunt cenzurate în căile de atac prevăzute de lege.

S-a apreciat că magistrații nu răspund penal pentru soluțiile pe care le pronunță decât atunci când acestea sunt rezultatul unor fapte penale, când sunt pronunțate cu rea-credință în scopul de a favoriza în mod vădit o parte din proces sau când sunt rezultatul unor fapte de corupție, or, din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că judecătorii intimați au pronunțat hotărâri judecătorești în astfel de împrejurări. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs) pentru favorizarea intimaților, nulitatea minutei deoarece nu a fost semnată, stabilirea nelegală a pensiei petentului.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, a existenței de date privind comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cu distincțiile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. În cauza supusă analizei, procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a efectuat, potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc.

pen., actele premergătoare apreciate ca utile cauzei și, motivat, constatând incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus, față de intimații judecători, soluția de neîncepere a urmăririi penale. După cum întemeiat s-a reținut, atât prin rezoluția contestată, cât și prin sentința recurată, faptele reclamate de către petent nu există în materialitatea lor, neexistând temei pentru angajarea răspunderii penale a intimaților magistrați. Aceștia și-au exercitat legal atribuțiile specifice funcției cu care au fost investiți, activitățile de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății și soluționarea acestora prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești neputând constitui, prin ele, infracțiuni, chiar dacă au nemulțumit una dintre părțile din proces.

Criticile pe care partea înțelege să le aducă unei hotărâri trebuie invocate prin declararea căilor de atac prevăzute de legea procesuală, singurele apte a conduce la o eventuală reformare a hotărârilor judecătorești și care nu pot fi înlocuite sau completate de formularea unor plângeri penale. În speță, petentul a fost nemulțumit de soluțiile dispuse de intimați în cauzele în care a fost parte, ceea ce l-a determinat să confere relevanță penală activității de judecată legal desfășurată de intimații judecători. Se constată sub acest aspect că aserțiunile petentului sunt pur subiective și nedovedite, inapte a proba comiterea de fapte de natură a conduce la angajarea răspunderii penale a magistraților, prin formularea plângerii penale petentul tinzând, în realitate, la reformarea soluțiilor pronunțate, ceea ce este imposibil, deoarece demersul părții se situează în afara sistemului căilor de atac prevăzut de legea procesual civilă.

Din verificarea hotărârii primei instanțe se constată că aceasta a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției contestate, iar potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost pronunțată o hotărâre legală, temeinică și riguros motivată, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților din cauză. Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Motivul de recurs referitor la nesemnarea minutei nu se susține, deoarece aceasta a fost semnată de către membrii completului de judecată, astfel după cum rezultă din înscrisul aflat la fila 21 dosar fond. Critica privind pretinsa favorizare a intimaților este, de asemenea, nefondată, judecarea cauzei în primă instanță desfășurându-se cu respectarea drepturilor procesuale ale tuturor părților.

Se constată, de asemenea, că nu pot fi primite apărările petentului relative la stabilirea greșită a drepturilor sale de pensie, aceste aspecte excedând obiectului prezentei cauze și limitelor devoluțiunii. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.I.A. împotriva sentinței nr. 1395 din 10 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4701/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.