ÎCCJ, Decizia nr. 450/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr.

1395 din 10 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.I.A. împotriva

rezoluției nr. 615/P/2009 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost

menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr.

615/P/2009 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul art. 228 alin.

(6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen. față de magistrații judecători A.V., M.D.M., Z.P., S.P., G.I.

și D.G. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că

petentul P.I.A. s-a plâns împotriva judecătorilor mai sus menționați pentru

modul cum au soluționat dosarele nr. 6692/1/2008 și nr. 6487/1/2008 ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, considerând că hotărârile

pronunțate în aceste cauze sunt greșite.

Procurorul a motivat

că în cauză nu există infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât

petiționarul, nemulțumit fiind de soluția pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara în cauza privind litigiul cu Casa de Pensii Caraș-Severin, încearcă

să o repună în discuție într-un mod artificial, prin intermediul unor sesizări

penale, motivate doar prin reiterarea punctului său de vedere, neconfirmat de

instanță cu privire la litigiul civil menționat.

Prin rezoluția nr.

3417/1799/II/2/2009 din 26 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată,

plângerea numitului P.I.A. împotriva rezoluției nr. 615/P/2009 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

În baza art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul a formulat împotriva celor două rezoluții plângere

la instanță, considerându-le ca fiind nelegale și netemeinice.

Prima instanță a

constatat că plângerea petentului este nefondată, în mod temeinic și legal

procurorul a reținut că petentul a invocat, în susținerea plângerii sale,

motive subiective de nemulțumire față de soluția nefavorabilă pronunțată de

magistrați, pe această cale urmărind reformarea unor hotărâri judecătorești și

că soluțiile pronunțate de instanță sunt cenzurate în căile de atac prevăzute

de lege.

S-a apreciat că

magistrații nu răspund penal pentru soluțiile pe care le pronunță decât atunci

când acestea sunt rezultatul unor fapte penale, când sunt pronunțate cu

rea-credință în scopul de a favoriza în mod vădit o parte din proces sau când

sunt rezultatul unor fapte de corupție, or, din actele premergătoare efectuate

în cauză nu rezultă că judecătorii intimați au pronunțat hotărâri judecătorești

în astfel de împrejurări.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după

cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs) pentru

favorizarea intimaților, nulitatea minutei deoarece nu a fost semnată,

stabilirea nelegală a pensiei petentului.

Analizând cauza prin prisma

criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale

presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, a existenței de

date privind comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a

inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

cu distincțiile prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

În cauza supusă analizei,

procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a efectuat, potrivit

dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare apreciate ca utile

cauzei și, motivat, constatând incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a dispus, față de intimații judecători, soluția de neîncepere a urmăririi

penale.

După cum întemeiat s-a reținut,

atât prin rezoluția contestată, cât și prin sentința recurată, faptele

reclamate de către petent nu există în materialitatea lor, neexistând temei

pentru angajarea răspunderii penale a intimaților magistrați. Aceștia și-au

exercitat legal atribuțiile specifice funcției cu care au fost investiți,

activitățile de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății și

soluționarea acestora prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești neputând

constitui, prin ele, infracțiuni, chiar dacă au nemulțumit una dintre părțile

din proces.

Criticile pe care partea înțelege

să le aducă unei hotărâri trebuie invocate prin declararea căilor de atac

prevăzute de legea procesuală, singurele apte a conduce la o eventuală

reformare a hotărârilor judecătorești și care nu pot fi înlocuite sau

completate de formularea unor plângeri penale.

În speță, petentul a fost

nemulțumit de soluțiile dispuse de intimați în cauzele în care a fost parte,

ceea ce l-a determinat să confere relevanță penală activității de judecată

legal desfășurată de intimații judecători. Se constată sub acest aspect că

aserțiunile petentului sunt pur subiective și nedovedite, inapte a proba

comiterea de fapte de natură a conduce la angajarea răspunderii penale a

magistraților, prin formularea plângerii penale petentul tinzând, în realitate,

la reformarea soluțiilor pronunțate, ceea ce este imposibil, deoarece demersul

părții se situează în afara sistemului căilor de atac prevăzut de legea

procesual civilă.

Din verificarea hotărârii primei

instanțe se constată că aceasta a dat o evaluare proprie justă materialului

dosarului, plângerii petentului și rezoluției contestate, iar potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

a fost pronunțată o

hotărâre legală, temeinică și riguros motivată, cu respectarea drepturilor

procesuale ale părților din cauză.

Criticile invocate în recurs sunt

nefondate.

Motivul de recurs referitor la

nesemnarea minutei nu se susține, deoarece aceasta a fost semnată de către

membrii completului de judecată, astfel după cum rezultă din înscrisul aflat la

fila 21 dosar fond.

Critica privind

pretinsa favorizare a intimaților este, de asemenea, nefondată, judecarea

cauzei în primă instanță desfășurându-se cu respectarea drepturilor procesuale

ale tuturor părților.

Se constată, de asemenea, că nu

pot fi primite apărările petentului relative la stabilirea greșită a

drepturilor sale de pensie, aceste aspecte excedând obiectului prezentei cauze

și limitelor devoluțiunii.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul P.I.A. împotriva sentinței nr. 1395 din

10 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4701/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.