ÎCCJ, Decizia nr. 147/2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1777 din 11 noiembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva Rezoluției

din 4 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 1121/P/2009;

a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin Rezoluția nr. 1121/P

din 4 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza dispozițiilor art.

228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de I.M., procuror șef al Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen., art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen.; soluția a fost confirmată de

procurorul ierarhic superior prin rezoluția pronunțată în Dosarul nr. 4659/2229/II/2/2010

din 4 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică.

Cu privire la

plângerea adresată instanței, din examinarea actelor și lucrărilor existente la

dosar, aceasta a reținut că petentul a solicitat tragerea la răspundere penală

a magistratului I.M., întrucât și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia

emiterii Rezoluției nr. 11299/6319/11/2 din 2 decembrie 2008, în opinia sa

soluția adoptată fiind nelegală, abuzivă și dată în scopul favorizării unei

infracțiuni.

Prima instanță a

constatat că din verificările efectuate în cauză de către organele de urmărire

penală, a rezultat că prin Rezoluția nr. 1279/P din 5 noiembrie 2008 a Secției

de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de N.D.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen. Împotriva soluției, petentul a

formulat plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 11299/6319/II/2/2008

de către procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, I.M., în

cadrul procedurii prevăzută de art. 278 C. proc. pen., potrivit atribuțiilor de

serviciu. Fiind nemulțumit de soluția dispusă, petentul a solicitat tragerea la

răspundere penală a magistratului menționat.

Analizând susținerile

petentului, prima instanță a constatat că acestea nu sunt reale și că în

sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea niciunei fapte de natură

penală.

Magistratul intimat a

dat o soluție conform atribuțiilor ce îi reveneau în calitatea deținută, prin

examinarea legalității și temeiniciei actului contestat, iar împrejurarea că

petentul este nemulțumit de aceasta, nu poate conduce la concluzia că

procurorul și-a încălcat atribuțiile de serviciu sau a favorizat persoanele

reclamate.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiții pozitive, privind

existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții

negative referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

prevăzute de norma indicată.

În cauza de față, în

baza verificărilor legal efectuate în etapa actelor premergătoare, procurorul a

constatat motivat inexistența, în materialitatea lor, a faptelor reclamate și,

astfel, a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Într-adevăr, în

speță, petentul fiind nemulțumit de soluția dispusă de intimatul procuror în

exercitarea controlului ierarhic prevăzut de art. 278 C. proc. pen., a conferit

acestor aprecieri negative relevanță penală. Se constată, totodată, că

nemulțumirile subiective și nedovedite ale părții nu sunt apte a constitui

temei pentru angajarea răspunderii penale a intimatului, care s-a limitat la

a-și exercita prerogativele funcției. Astfel, indiferent dacă soluția legal

dispusă a nemulțumit pe una dintre părți, exercitarea atribuțiilor

jurisdicționale de către procuror nu poate constitui prin ea însăși

infracțiune.

Nemulțumirile

petentului trebuiau să fie exprimate pe cale parcurgerii procedurii

reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. care nu poate fi înlocuită și

nici completată de formularea plângerii penale, instituția juridică având

finalitate distinctă de cea urmărită în mod real de către petent, respectiv

modificarea soluției dispusă de către procuror.

Analizând hotărârea

recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie justă, potrivit

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., materialului dosarului,

rezoluției atacate și plângerii petentului, hotărârea pronunțată fiind legală,

temeinică și riguros motivată.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței nr. 1777 din

11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 5734/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.