ÎCCJ, Decizia nr. 475/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1404 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3453/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.M. împotriva rezoluției nr. 84/P/2010 din 18 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 84/P/2010 din 18 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc.

pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.V., T.G., U.V., L.E., F.C. și I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul V.M. a formulat plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen., la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, iar prin rezoluția nr. 2357/1201/II/2/2010 din 26 martie 2010 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. - a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului, formulată împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 84/P/2010, precum și comunicarea soluțiilor.

Nemulțumit de modul de soluționare al plângerii sale, s-a adresat în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. instanței de judecată, considerând că intimații se fac vinovați de faptele pentru care s-au efectuat acte premergătoare. Plângerea a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1404 din 13 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu următoarea motivare: Cu privire la intimatul U.V. s-a reținut că potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 38/2003 și normelor metodologice prevăzute în OMAI nr. 132/2004, sporul de 15% din salariul de bază se acordă doar în condițiile în care persoana respectivă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific de doctor.

Cu privire la intimații T.G., I.M. și U.V., s-a apreciat că argumentele aduse sunt speculative, întrucât, din relațiile transmise de Direcția Formare Inițială și Continuă, din cadrul MAI, competența organizării acestor cursuri revine CS „Dinamo” București, iar cei trei ofițeri reclamați nu au avut nicio responsabilitate pe această linie de activitate, de vreme ce activau într-o structură distinctă a ministerului, actuala Casă de Cultură (aflată în coordonarea Direcției Informare și Relații Publice). Cu privire la intimatul B.V. s-a reținut că presupusa vătămare a intereselor persoanei vătămate, nu putea fi generată de vreo activitate obiectivată, desfășurată potrivit competențelor legale ale conducătorului ministerului.

Împotriva acestei sentințe, petentul V.M. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar (filele 12 - 13), admiterea recursului, casarea sentinței recurate, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei spre rejudecare sau reținerea cauzei spre judecare, pentru săvârșirea de către intimați a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că petentul V.M. a formulat plângere împotriva numiților B.V. – ministru de interne, T.G. – chestor, fost director al Centrului Cultural al Ministerului Administrației și Internelor, U.V. – comisar șef, director adjunct în cadrul aceleiași instituții, L.E. – chestor, președintele CS Dinamo, F.C. – chestor, fost secretar de stat și șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică din Ministerul Administrației și Internelor și I.M. – ofițer, solicitând efectuarea de cercetări față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., solicitând tragerea la răspundere penală a acestor persoane, după cum urmează: Relativ la cms.

șef U.V., s-a reclamat că, la momentul la care se afla la conducerea Centrului Cultural, a refuzat să întreprindă demersurile necesare în vederea acordării sporului de 15% pentru titlul științific de doctor, de care persoana vătămată beneficia în temeiul O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor (I). Cât privește faptele presupus comise de T.G. și I.M. a arătat că în perioada septembrie – noiembrie 2008, aceștia l-au sprijinit pe U.V. la emiterea unei decizii ilegale, prin care s-a refuzat aprobarea planului de învățământ pentru pregătirea personalului propriu din cadrul Institutului de Ordine Publică București (II). În sfârșit, prin sesizarea adresată unității de parchet prin mijlocirea Direcției Generale de Control și Audit Intern, din cadrul MAI, a fost reclamată comiterea unor presupuse fapte de abuz de către B.V.

– ministrul de resort, L.E. și F.C., constând în prejudicierea ministerului prin transferul unor sume de bani, prin efectul Ordinului ministrului nr.1368/2006, înființarea unor posturi la Centrul cultural, mutări abuzive și nejustificate în cadrul structurii, prin ordinele nr. 154/2004 și 157482/2007, tolerarea și încurajarea absențelor, refuzul nejustificat de a valida planurile de învățământ, nerespectarea Ordinului 175/2007, în sensul că nu s-au adoptat Regulamentul de organizare și funcționare, fișele de post ori refuzul de a se scoate la concurs postul de șef serviciu sport (1). Cu privire la intimatul U.V. s-a reținut că potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 38/2003 și normelor metodologice prevăzute în OMAI nr. 132/2004, sporul de 15% din salariul de bază se acordă doar în condițiile în care persoana respectivă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific de doctor.

Din documentele înaintate anchetei de structurile de resort din MAI, procurorul a reținut că persoana vătămată deține titlul de doctor în domeniul educație fizică și sport și a fost transferat la o instituție ce desfășoară activități cultural-educative și artistice. Petentul a fost notificat prin adresa nr. 269462 din 10 decembrie 2007, semnată de U.V., că pentru a beneficia de acest spor trebuie să opteze pentru ocuparea unui post potrivit pregătirii în cadrul Serviciului sport. În consecință, s-a apreciat că U.V. a observat dispozițiile OMAI nr. 132/2004, potrivit cărora structura financiar-contabilă efectuează plata sporurilor în baza situațiilor lunare primite de la locul de muncă al angajatului.

Cât privește sesizarea formulată împotriva intimaților T.G., I.M., U.V. s-a constatat că argumentele aduse sunt speculative. Astfel, s-a subliniat faptul că cei în cauză au redactat rapoartele prin care reclamau aspectele de nelegalitate la solicitarea persoanei vătămate, care, în virtutea funcției, le-a dictat și conținutul. Mai mult, aceștia au revenit cu declarații, arătând că V.M. nu le-a adus la cunoștință că urmează să folosească rapoartele respective în susținerea unor demersuri personale. Pe de altă parte, planurile respective de învățământ au fost emise de Centrul de Studii Postuniversitare București și nu de Centrul cultural, astfel încât persoanele reclamate nu aveau nicio prerogativă legală în această privință.

De altfel, aspectele expuse i-au fost aduse la cunoștință lui V.M. prin adresa nr. 341371/26 noiembrie 2008, sub semnătura făptuitorului T.G. În plus, cursurile evocate s-au derulat potrivit planurilor aprobate de structura de resort. Finalmente, din relațiile transmise de Direcția Formare Inițială și Continuă, din cadrul MAI, competența organizării acestor cursuri revine CS „Dinamo” București, iar cei trei ofițeri reclamați nu au avut nicio responsabilitate pe această linie de activitate, de vreme ce activau într-o structură distinctă a ministerului, actuala Casă de Cultură (aflată în coordonarea Direcției Informare și Relații Publice). Cu privire la intimatul B.V. s-a reținut că O.U.G.

nr. 30 din 25 aprilie 2007 stabilește că ministerul este condus de către ministru, care reprezintă și angajează Ministerul Internelor și Reformei Administrative în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară sau din străinătate; în acest scop, poate da împuternicire de reprezentare unor persoane din subordine (art. 7). În exercitarea atribuțiilor legale, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual. Tot astfel, art. 12 stabilește că MAI are în structură, în subordine sau, după caz, în coordonare aparatul central, unitățile subordonate acestuia, organe și unități centrale de specialitate (…), precum și alte componente constituite în condițiile legii ca instituții civile sau militare.

Or, în raport de aspectele sesizate și grefat pe acest fond normativ, se concluzionează că presupusa vătămare a intereselor persoanei vătămate nu putea fi generată de vreo activitate obiectivată, desfășurată potrivit competențelor legale ale conducătorului ministerului. Actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidență existența unor date, indicii, dovezi că persoanele reclamate de petent au comis acte cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a unor infracțiuni în legătură cu serviciul. Procurorul care a emis rezoluția atacată a expus argumentele de fapt și de drept care au fundamentat soluția de neîncepere a urmăririi penale, a examinat problemele esențiale supuse aprecierii sale, analizând susținerile petentului prin prisma probatoriului administrat, rezolvând plângerea cu respectarea dispozițiilor procedural penale.

În speță, din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul U.V. a respectat dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 38/2003 și normele metodologice prevăzute de Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 132/2004 care prevăd că sporul de 15% din salariul de bază pentru titlul de doctor se acordă numai în condițiile în care persoana respectivă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă acest titlu. Raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei procurorul a reținut, în mod corect, că petentul deține titlul de doctor în domeniul educație fizică și sport și a fost transferat la Centrul Cultural al Ministerului Administrației și Internelor, instituție care desfășoară activități cultural – educative și artistice.

Potrivit acelorași norme metodologice (prevăzute de Ordinul MAI nr. 132/2004) în situația în care unele categorii de personal datorită specificului activității nu se regăsesc la noul loc de muncă cu drepturile bănești aferente, sumele cuvenite le vor fi acordate ulterior. Prin adresa nr. 269462 din 10 decembrie 2007 intimatul U.V. l-a notificat pe petent că pentru a beneficia de sporul de 15% pentru titlul de doctor trebuie să opteze pentru ocuparea unui post potrivit pregătirii sale în cadrul Serviciului Sport. În declarațiile date, intimatul U.V. a arătat că i-a solicitat petentului un raport scris în vederea declanșării procedurii legale de acordare a sporului, acesta refuzând întocmirea documentului o perioadă de peste două luni de la transferul în noua unitate.

Înalta Curte constată că și în ceea ce privește plângerea petentului referitoare la pretinse acte abuzive legate de planurile de învățământ pentru pregătirea personalului propriu din cadrul Institutului de Studii Ordine Publică București, pe care le-ar fi comis în perioada septembrie – noiembrie 2008 intimații T.G. (fost director al Centrului Cultural al MAI), I.M. (ofițer în activitate), soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu rezultă elemente care să conducă la concluzia să susnumiții nu și-au îndeplinit cu știință atribuțiile de serviciu sau că în exercițiul acestor atribuții au îndeplinit în mod defectuos acte care să fi cauzat o vătămare intereselor legale ale petentului.

Persoanele reclamate de către petent nu au avut atribuții legate de planurile de învățământ la care se referă petentul, acestea fiind emise de Centrul de Studii Postuniversitare București. Potrivit relațiilor comunicate de Direcția formare inițială și continuă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, competența organizării acelor cursuri revenea CS Dinamo București, cei trei ofițeri intimați neavând nicio responsabilitate pe această linie de activitate, aceștia activând într-o structură distinctă a ministerului, respectiv actuala Casă de Cultură, aflată în coordonarea Direcției informare și relații publice. Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Hotărârea atacată este legală, temeinică și corespunzător motivată, instanța analizând, în detaliu, toate actele dosarului, verificând rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și a materialului din dosar și înscrisurilor noi prezentate, răspunzând în acest fel exigențelor dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. Nu poate fi reținută apărarea formulată de intimații I.M.

și T.G., prin apărătorul său ales, în sensul că recursul ar trebui respins, ca inadmisibil, întrucât dispozițiile alin. (10) al art. 278 1 C. proc. pen., ar fi fost abrogate, întrucât analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că sentința recurată a fost pronunțată la data de 13 septembrie 2010, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 care a abrogat dispozițiile sus menționate, astfel încât, la momentul pronunțării sentinței, precum și la momentul formulării cererii de recurs, 15 septembrie 2010, erau în vigoare dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 84/P/2010 din 18 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinței nr. 1404 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3453/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.