ÎCCJ, Decizia nr. 475/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 475/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

1404 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în dosarul nr. 3453/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul V.M. împotriva rezoluției nr. 84/P/2010 din 18

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu

obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr.

84/P/2010 din 18 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul art. 228 alin.

(4) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.V., T.G., U.V.,

L.E., F.C. și I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul V.M. a formulat plângere, în condițiile art. 278 C. proc.

pen., la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, iar

prin rezoluția nr. 2357/1201/II/2/2010 din 26 martie 2010 dată de procurorul

șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (1) C.

proc. pen. - a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului,

formulată împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 84/P/2010, precum și

comunicarea soluțiilor.

Nemulțumit de modul

de soluționare al plângerii sale, s-a adresat în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. instanței de judecată, considerând că intimații se fac vinovați

de faptele pentru care s-au efectuat acte premergătoare.

Plângerea a fost

respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1404 din 13 septembrie 2010 a Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu următoarea motivare:

Cu privire la

intimatul U.V. s-a reținut că potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 38/2003 și

normelor metodologice prevăzute în OMAI nr. 132/2004, sporul de 15% din

salariul de bază se acordă doar în condițiile în care persoana respectivă își

desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific de

doctor.

Cu privire la

intimații T.G., I.M. și U.V., s-a apreciat că argumentele aduse sunt speculative,

întrucât, din relațiile transmise de Direcția Formare Inițială și Continuă, din

cadrul MAI, competența organizării acestor cursuri revine CS „Dinamo”

București, iar cei trei ofițeri reclamați nu au avut nicio responsabilitate pe

această linie de activitate, de vreme ce activau într-o structură distinctă a

ministerului, actuala Casă de Cultură (aflată în coordonarea Direcției

Informare și Relații Publice).

Cu privire la

intimatul B.V. s-a reținut că presupusa vătămare a intereselor persoanei

vătămate, nu putea fi generată de vreo activitate obiectivată, desfășurată

potrivit competențelor legale ale conducătorului ministerului.

Împotriva acestei

sentințe, petentul V.M. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de

recurs depuse la dosar (filele 12 - 13), admiterea recursului, casarea

sentinței recurate, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei spre

rejudecare sau reținerea cauzei spre judecare, pentru săvârșirea de către

intimați a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora

să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține că

petentul V.M.

a formulat plângere

împotriva numiților B.V. – ministru de interne, T.G. – chestor, fost director

al Centrului Cultural al Ministerului Administrației și Internelor, U.V. –

comisar șef, director adjunct în cadrul aceleiași instituții, L.E. – chestor,

președintele CS Dinamo, F.C. – chestor, fost secretar de stat și șef al

Departamentului Ordine și Siguranță Publică din Ministerul Administrației și

Internelor și I.M. – ofițer, solicitând efectuarea de cercetări față de aceștia

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., solicitând

tragerea la răspundere penală a acestor persoane, după cum urmează:

Relativ la cms. șef

U.V., s-a reclamat că, la momentul la care se afla la conducerea Centrului

Cultural, a refuzat să întreprindă demersurile necesare în vederea acordării

sporului de 15% pentru titlul științific de doctor, de care persoana vătămată

beneficia în temeiul O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor (I).

Cât privește faptele

presupus comise de T.G. și I.M. a arătat că în perioada septembrie – noiembrie

2008, aceștia l-au sprijinit pe U.V. la emiterea unei decizii ilegale, prin care

s-a refuzat aprobarea planului de învățământ pentru pregătirea personalului

propriu din cadrul Institutului de Ordine Publică București (II).

În sfârșit, prin

sesizarea adresată unității de parchet prin mijlocirea Direcției Generale de

Control și Audit Intern, din cadrul MAI, a fost reclamată comiterea unor

presupuse fapte de abuz de către B.V. – ministrul de resort, L.E. și F.C.,

constând în prejudicierea ministerului prin transferul unor sume de bani, prin

efectul Ordinului ministrului nr.1368/2006, înființarea unor posturi la Centrul cultural, mutări abuzive și nejustificate în cadrul structurii, prin ordinele nr.

154/2004 și 157482/2007, tolerarea și încurajarea absențelor, refuzul

nejustificat de a valida planurile de învățământ, nerespectarea Ordinului

175/2007, în sensul că nu s-au adoptat Regulamentul de organizare și

funcționare, fișele de post ori refuzul de a se scoate la concurs postul de șef

serviciu sport (1).

Cu privire la

intimatul U.V. s-a reținut că potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 38/2003 și

normelor metodologice prevăzute în OMAI nr. 132/2004, sporul de 15% din

salariul de bază se acordă doar în condițiile în care persoana respectivă își

desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific de

doctor.

Din documentele înaintate

anchetei de structurile de resort din MAI, procurorul a reținut că persoana

vătămată deține titlul de doctor în domeniul educație fizică și sport și a fost

transferat la o instituție ce desfășoară activități cultural-educative și

artistice.

Petentul a fost

notificat prin adresa nr. 269462 din 10 decembrie 2007, semnată de U.V., că

pentru a beneficia de acest spor trebuie să opteze pentru ocuparea unui post

potrivit pregătirii în cadrul Serviciului sport.

În consecință, s-a

apreciat că U.V. a observat dispozițiile OMAI nr. 132/2004, potrivit cărora

structura financiar-contabilă efectuează plata sporurilor în baza situațiilor

lunare primite de la locul de muncă al angajatului.

Cât privește

sesizarea formulată împotriva intimaților T.G., I.M., U.V. s-a constatat că

argumentele aduse sunt speculative.

Astfel, s-a subliniat

faptul că cei în cauză au redactat rapoartele prin care reclamau aspectele de

nelegalitate la solicitarea persoanei vătămate, care, în virtutea funcției,

le-a dictat și conținutul.

Mai mult, aceștia au

revenit cu declarații, arătând că V.M. nu le-a adus la cunoștință că urmează să

folosească rapoartele respective în susținerea unor demersuri personale.

Pe de altă parte,

planurile respective de învățământ au fost emise de Centrul de Studii

Postuniversitare București și nu de Centrul cultural, astfel încât persoanele

reclamate nu aveau nicio prerogativă legală în această privință.

De altfel, aspectele

expuse i-au fost aduse la cunoștință lui V.M. prin adresa nr. 341371/26

noiembrie 2008, sub semnătura făptuitorului T.G.

În plus, cursurile

evocate s-au derulat potrivit planurilor aprobate de structura de resort.

Finalmente, din

relațiile transmise de Direcția Formare Inițială și Continuă, din cadrul MAI,

competența organizării acestor cursuri revine CS „Dinamo” București, iar cei

trei ofițeri reclamați nu au avut nicio responsabilitate pe această linie de

activitate, de vreme ce activau într-o structură distinctă a ministerului,

actuala Casă de Cultură (aflată în coordonarea Direcției Informare și Relații

Publice).

Cu privire la

intimatul B.V. s-a reținut că O.U.G. nr. 30 din 25 aprilie 2007 stabilește că

ministerul este condus de către ministru, care reprezintă și angajează

Ministerul Internelor și Reformei Administrative în raporturile cu celelalte

autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară sau

din străinătate; în acest scop, poate da împuternicire de reprezentare unor

persoane din subordine (art. 7).

În exercitarea atribuțiilor

legale, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni,

care pot avea caracter normativ sau individual. Tot astfel, art. 12 stabilește

că MAI are în structură, în subordine sau, după caz, în coordonare aparatul

central, unitățile subordonate acestuia, organe și unități centrale de

specialitate (…), precum și alte componente constituite în condițiile legii ca

instituții civile sau militare. Or, în raport de aspectele sesizate și grefat

pe acest fond normativ, se concluzionează că presupusa vătămare a intereselor

persoanei vătămate nu putea fi generată de vreo activitate obiectivată,

desfășurată potrivit competențelor legale ale conducătorului ministerului.

Actele premergătoare

efectuate în cauză nu au pus în evidență existența unor date, indicii, dovezi

că persoanele reclamate de petent au comis acte cărora să le poată fi conferită

semnificația juridică a unor infracțiuni în legătură cu serviciul.

Procurorul care a

emis rezoluția atacată a expus argumentele de fapt și de drept care au

fundamentat soluția de neîncepere a urmăririi penale, a examinat problemele

esențiale supuse aprecierii sale, analizând susținerile petentului prin prisma

probatoriului administrat, rezolvând plângerea cu respectarea dispozițiilor

procedural penale.

În speță, din actele

premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul U.V. a respectat

dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 38/2003 și normele metodologice prevăzute

de Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 132/2004 care prevăd

că sporul de 15% din salariul de bază pentru titlul de doctor se acordă numai

în condițiile în care persoana respectivă își desfășoară activitatea în

domeniul pentru care posedă acest titlu.

Raportat la

înscrisurile aflate la dosarul cauzei procurorul a reținut, în mod corect, că

petentul deține titlul de doctor în domeniul educație fizică și sport și a fost

transferat la Centrul Cultural al Ministerului Administrației și Internelor,

instituție care desfășoară activități cultural – educative și artistice.

Potrivit acelorași

norme metodologice (prevăzute de Ordinul MAI nr. 132/2004) în situația în care

unele categorii de personal datorită specificului activității nu se regăsesc la

noul loc de muncă cu drepturile bănești aferente, sumele cuvenite le vor fi

acordate ulterior.

Prin adresa nr.

269462 din 10 decembrie 2007 intimatul U.V. l-a notificat pe petent că pentru a

beneficia de sporul de 15% pentru titlul de doctor trebuie să opteze pentru

ocuparea unui post potrivit pregătirii sale în cadrul Serviciului Sport.

În declarațiile date,

intimatul U.V. a arătat că i-a solicitat petentului un raport scris în vederea

declanșării procedurii legale de acordare a sporului, acesta refuzând

întocmirea documentului o perioadă de peste două luni de la transferul în noua

unitate.

Înalta Curte constată

că și în ceea ce privește plângerea petentului referitoare la pretinse acte

abuzive legate de planurile de învățământ pentru pregătirea personalului

propriu din cadrul Institutului de Studii Ordine Publică București, pe care

le-ar fi comis în perioada septembrie – noiembrie 2008 intimații T.G. (fost

director al Centrului Cultural al MAI), I.M. (ofițer în activitate), soluția de

neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică întrucât din actele

premergătoare efectuate nu rezultă elemente care să conducă la concluzia să

susnumiții nu și-au îndeplinit cu știință atribuțiile de serviciu sau că în

exercițiul acestor atribuții au îndeplinit în mod defectuos acte care să fi

cauzat o vătămare intereselor legale ale petentului.

Persoanele reclamate

de către petent nu au avut atribuții legate de planurile de învățământ la care

se referă petentul, acestea fiind emise de Centrul de Studii Postuniversitare

București.

Potrivit relațiilor

comunicate de Direcția formare inițială și continuă din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, competența organizării acelor cursuri revenea CS

Dinamo București, cei trei ofițeri intimați neavând nicio responsabilitate pe

această linie de activitate, aceștia activând într-o structură distinctă a ministerului,

respectiv actuala Casă de Cultură, aflată în coordonarea Direcției informare și

relații publice.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale

unei persoane, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

aceștia.

Hotărârea atacată

este legală, temeinică și corespunzător motivată, instanța analizând, în

detaliu, toate actele dosarului, verificând rezoluțiile atacate pe baza

lucrărilor și a materialului din dosar și înscrisurilor noi prezentate,

răspunzând în acest fel exigențelor dispozițiilor art. 278

1

alin. (7)

C. proc. pen.

Criticile

recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

Nu poate fi reținută

apărarea formulată de intimații I.M. și T.G., prin apărătorul său ales, în

sensul că recursul ar trebui respins, ca inadmisibil, întrucât dispozițiile alin.

(10) al art. 278

1

C. proc. pen., ar fi fost abrogate, întrucât

analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că sentința

recurată a fost pronunțată la data de 13 septembrie 2010, înainte de intrarea

în vigoare a Legii nr. 202/2010 care a abrogat dispozițiile sus menționate,

astfel încât, la momentul pronunțării sentinței, precum și la momentul

formulării cererii de recurs, 15 septembrie 2010, erau în vigoare dispozițiile

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 84/P/2010 din 18 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică este

legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinței nr. 1404 din

13 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3453/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.