ÎCCJ, Decizia nr. 213/2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1741 din 9 noiembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul M.L. împotriva rezoluției

nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. A fost

obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că petentul a formulat

plângere împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

prin care în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimata D.E.B., pentru comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. și față de intimații B.G., V.M., V.F.,

T.B., A.G., D.P., D.L., T.C., M.E., T.G. și M.L. sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

Soluția astfel

dispusă a fost, în parte, infirmată prin ordonanța procurorului ierarhic

superior (nr. 5625/2707/II/2/2010 din 12 iulie 2010) constatându-se că

plângerea petentului privea și pe numiții V.C., B.E. și L.E., cu privire la

care, prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea

competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Iași.

În ceea ce privește

plângerea adresată de către petent instanței, potrivit art. 278

1

C.

proc. pen., s-a apreciat că, prin raportare la dispozițiile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen. și art. 187 alin. (2) C. proc. pen., aceasta a fost

tardiv declarată.

Astfel, s-a apreciat

că petentul avea la dispoziție un interval de 40 de zile în care se putea

adresa cu plângere instanței chiar dacă nu a primit niciun fel de comunicare de

la procuror privind modul de rezolvare a plângerii sale, neexercitarea

dreptului de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele

stabilite de art. 278 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278

1

alin. (2)

C. proc. pen., fiind sancționată cu decăderea din acest drept, plângerea depusă

cu depășirea termenului fiind nulă.

S-a reținut că

petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 la procurorul

ierarhic superior la 18 iunie 2010, acesta soluționând-o la data de 12 iulie

2010, cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzută de lege, care se împlinea

la 9 iulie 2010, astfel încât petentul avea la dispoziție un termen (cumulat)

de 40 de zile pentru a sesiza instanța, care se împlinea la 29 iulie 2010. Or, din

verificarea actelor dosarului, prima instanță a constatat că petentul a sesizat

instanța la 4 august 2010 (data de pe plicul în care a fost expediată),

plângerea fiind datată de petent „30 iulie 2010” și înregistrată la instanță la 6 august 2010, fiind, așadar tardivă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul, arătând că rezoluția nr.

552/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, i-a fost comunicată la 9 iunie

2010, plângerea împotriva acesteia fiind formulată la 11 iunie 2010, deci în

termenul prevăzut de lege.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc.

pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței

ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau

de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen

de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 C. proc. pen. și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.

În cauza dedusă

judecății petentul a formulat, în termen legal, plângere potrivit dispozițiilor

art. 278 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică.

Plângerea a fost înregistrată la parchet la data de 18 iunie 2010 și

soluționată de către procurorul ierarhic superior la data de 12 iulie 2010,

soluția fiind comunicată petentului la data de 28 iulie 2010, deci în afara

termenului de 20 de zile prevăzut de lege, care expira la data de 12 iulie

2010.

Așa fiind, potrivit art.

278

1

alin. (2) C. proc. pen., se impunea ca petentul să sesizeze

instanța în termen de 20 de zile, calculat de la data la care procurorul

ierarhic superior ar fi trebuit să soluționeze și să comunice petentului

soluția dispusă, termen care se împlinea la data de 2 august 2010 (ultima zi, 1

august 2010, fiind o zi nelucrătoare, termenul prorogându-se la data de 2

august 2010). Or, petentul a formulat plângere la data de 4 august 2010, cu

depășirea termenului imperativ prevăzut de lege, plângerea fiind tardiv

introdusă, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, hotărârea astfel

pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în

cuprinsul cererii de recurs sunt nefondate, petentul referindu-se la termenul

de comunicare și la plângerea adresată procurorului ierarhic superior, aspecte

care nu au relevanță, nepunându-se în discuție problema termenului de sesizare

a procurorului ierarhic superior.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.L. împotriva sentinței nr. 1741 din 9

noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6788/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2011.