ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2011

ÎCCJ, Decizia nr. 326/2011

HOTĂRÂRE
23.05.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 326/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1535 din 18 octombrie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

6609/1/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva Rezoluției nr. 6219/2949/VIII-1/2010 din 19 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Petentul A.I. la data

de 9 iunie 2010 a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului M.I.,

procuror șef al Secției de urmărire penală și criminalistică, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264, 289 și art. 271 C. pen.

Plângerea a fost

respinsă ca inadmisibilă de către Secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin sentința nr. 1535 din 18 octombrie 2010, cu motivarea că

plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere

a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe, petentul A.I. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori

după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în

termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Rezultă așadar, din

cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei

vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în

judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art.

275-278 C. proc. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc

reglementat de prevederile art. 278

1

o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea

actelor dosarului rezultând că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere în judecată.

Invocarea de către recurentul

petent a

prevederilor

art. 278

1

arătat, nu sunt incidente dispozițiile art. 278

1

deoarece petentul nu a făcut dovada existenței unei rezoluții de neîncepere a

urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a investit

instanța de fond.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte

,

în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul

A.I.

împotriva sentinței nr. 1535 din

18 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 6609/1/2010.

Totodată, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 400 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1535 din

18 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 6609/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-23
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 300/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1428 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5735/1/2010 a fost respinsă, ca i
ÎCCJ 2011-05-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 299/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1709 din 5 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6820/1/2010 a fost respinsă, ca ina
ÎCCJ 2011-05-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 327/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1565 din 21 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6629/1/2010 a fost respinsă, ca in
ÎCCJ 2011-05-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 329/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 108 din 27 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9435/1/2009 a fost respinsă, ca inad
ÎCCJ 2011-11-21
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 373/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1773 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5271/1/2010 a fost respinsă, ca in
Sursă