Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.11.2011
respins

ÎCCJ, Decizia nr. 477/2011

HOTĂRÂRE
28.11.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 477/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 533 din 30 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul O.A.D. împotriva rezoluției nr. 1465/P/2009 din 12 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 1465/P/2009 din 12 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători V.A., B.A., P.C. și F.O.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 11839/6107/II/2/2009 din 4 ianuarie 2010. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1465/P/2009 din 12 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca tardivă prin sentința nr. 533 din 30 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că rezoluția procurorului șef a fost soluționată peste termenul de 20 de zile, cerut de lege pentru efectuarea actului, astfel încât termenul de 20 de zile începea să curgă la 29 decembrie 2009 și s-ar fi împlinit la 19 ianuarie 2010, ori petentul a formulat plângere la data de 2 februarie 2010, fiind astfel depășit termenul de 20 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 278 1 alin. (2) C. proc.

pen. Împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul O.A.D. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea plângerii și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea administrării de probe. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1465/P/2009 a fost înregistrată la procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 8 decembrie 2009, fila 13 dosar parchet.

Conform dispozițiilor art. 277 C. proc. pen., termenul de rezolvare al plângerii este de cel mult 20 de zile, iar potrivit dispozițiilor art. 187 alin. (2) C. proc. pen., actul efectuat de procuror este considerat ca fiind făcut în termen, dacă data la care a fost trecut în registrul de ieșire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului. Procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică a respins ca neîntemeiată plângerea petentului prin rezoluția nr. 11839/6107/II/2/2009 din 4 ianuarie 2010, soluția fiind comunicată la 19 ianuarie 2010 (fiind trecută în registrul de ieșire al parchetului) și primită de petent la data de 21 ianuarie 2010, fila 18 dosar parchet.

Potrivit textelor de lege susmenționate, plângerea trebuia soluționată și comunicată petentului până la data de 29 decembrie 2009. În aceste condiții, conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) (de 20 de zile pentru formularea plângerii la instanță ) curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile. Prin urmare, petentul O.A.D. trebuia să formuleze plângere la instanță până la data de 19 ianuarie 2010, ori din actele și lucrările dosarului, rezultă că acesta a investit Înalta Curte de Casație și Justiție cu judecarea plângerii la data de 2 februarie 2010 (conform ștampilei poștei – plic fila 35), deci după expirarea acestui termen, ceea ce are drept consecință, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc.

pen., decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului. În consecință, soluția primei instanțe de respingere ca tardivă a plângerii împotriva rezoluției nr. 1465/P/2009 din 12 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul O.A.D. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul O.A.D. împotriva sentinței nr. 533 din 30 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1013/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-24
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 27/2011
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 795 din 3 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca tardivă,
ÎCCJ 2011-05-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 309/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1804 din 3 noiembrie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul
ÎCCJ 2011-03-28
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 236/2011
Ședința publică de la 28 martie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 102 din 27 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.
ÎCCJ 2011-01-24
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 18/2011
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1047 din 16 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca tardi
ÎCCJ 2011-09-19
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 392/2011
Ședința publică de la 19 septembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 868 din 19 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefond
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă