ÎCCJ, Decizia nr. 18/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1047

din 16 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul R.M. împotriva

rezoluției nr. 232/P/2009 din 3 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, cu

obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 323/P/2009

din 3 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza dispozițiilor

art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de magistrați procurori și judecători de la

Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București și Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 260, art. 289 și art. 291 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată,

prin rezoluția nr. 3809/1815/II/2/2009 din 15 aprilie 2009.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 232/P/2009

din 3 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca

tardivă prin sentința nr. 1047 din 16 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că rezoluția procurorului șef a fost

comunicată petentului la data de 23 aprilie 2009, iar acesta a formulat

plângere la instanță la data de 15 mai 2009, fiind astfel depășit termenul de

20 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen. (ultima zi pentru depunerea plângerii fiind 14 mai 2009).

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, petentul R.M. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și

casarea sentinței atacate.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent este fondat.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc.

pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori

după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în

termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Rezultă așadar, din

cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea prin care persoana nemulțumită

sesizează instanța are natura juridică a unei căi de atac împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale și trebuie exercitată într-un termen de 20 zile.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția procurorului șef a fost

emisă la data de 15 aprilie 2009 și comunicată petentului la data de 23 aprilie

2009 (conform dovezii de comunicare a soluției, aflată la fila 257 volumul I

dosar nr.232/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).

Așa fiind, termenul

de formulare al plângerii la instanța de judecată curge pentru aceasta de la

comunicarea rezoluției procurorului șef . Aceasta înseamnă că petentul putea

formula plângerea în 20 zile de la comunicarea rezoluției, conform

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., respectiv până la data de 14

mai 2010.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea petentului, adresată

instanței de judecată a fost depusă la Curtea de apel București la data de 14

mai 2009, conform ștampilei instanței respective aflată la pag.1 a vol.1 a

plângerii.

În consecință, plângerea

petentului împotriva rezoluției nr. 232/P/2009 din 3 martie 2009 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, a fost făcută în termenul legal de 20 de zile prevăzut de

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., astfel încât, în mod

greșit prima instanță a reținut că plângerea petentului este tardivă.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petentul R.M., va

casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de petentul R.M. împotriva sentinței nr. 1047 din 16 iunie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul

nr. 4463/2/2009, casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.