ÎCCJ, Decizia nr. 18/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1047 din 16 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul R.M. împotriva rezoluției nr. 232/P/2009 din 3 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 323/P/2009 din 3 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrați procurori și judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 260, art. 289 și art. 291 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 3809/1815/II/2/2009 din 15 aprilie 2009. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 232/P/2009 din 3 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca tardivă prin sentința nr. 1047 din 16 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că rezoluția procurorului șef a fost comunicată petentului la data de 23 aprilie 2009, iar acesta a formulat plângere la instanță la data de 15 mai 2009, fiind astfel depășit termenul de 20 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. (ultima zi pentru depunerea plângerii fiind 14 mai 2009). Împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul R.M.

a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent este fondat. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc.

pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Rezultă așadar, din cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea prin care persoana nemulțumită sesizează instanța are natura juridică a unei căi de atac împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale și trebuie exercitată într-un termen de 20 zile. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția procurorului șef a fost emisă la data de 15 aprilie 2009 și comunicată petentului la data de 23 aprilie 2009 (conform dovezii de comunicare a soluției, aflată la fila 257 volumul I dosar nr.232/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).

Așa fiind, termenul de formulare al plângerii la instanța de judecată curge pentru aceasta de la comunicarea rezoluției procurorului șef . Aceasta înseamnă că petentul putea formula plângerea în 20 zile de la comunicarea rezoluției, conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., respectiv până la data de 14 mai 2010. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea petentului, adresată instanței de judecată a fost depusă la Curtea de apel București la data de 14 mai 2009, conform ștampilei instanței respective aflată la pag.1 a vol.1 a plângerii. În consecință, plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 232/P/2009 din 3 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a fost făcută în termenul legal de 20 de zile prevăzut de dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., astfel încât, în mod greșit prima instanță a reținut că plângerea petentului este tardivă. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petentul R.M., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petentul R.M. împotriva sentinței nr. 1047 din 16 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4463/2/2009, casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.