ÎCCJ, Decizia nr. 418/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 295 din 25 februarie 2010 a

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul B.A.A. împotriva Rezoluției nr. 588/P/2008

din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția

atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

Rezoluția nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror P.N.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

- biroul teritorial Buzău

, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 182 alin. (2) și art. 183 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 9827/4769/II-2/2009

din 15 octombrie 2009.

Procurorii au reținut

că magistratul și-a îndeplinit atribuțiile specifice de serviciu, actul

procedural menționat dispunându-se și realizându-se în scopul aflării

adevărului și lămuriri cauzei sub toate aspectele în vederea justei soluționări.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva Rezoluției nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 295

din 25 februarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența

unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva acestei

sentințe, petentul B.A.A. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat P.N.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de art. 182 alin. (2) și art. 183 C. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în

judecată în stare de arest preventiv în Dosarul penal nr. 72/P/2001, alături de

alți inculpați pentru infracțiuni la Legea nr. 31/1990.

Prin sentința penală nr.

351 din 6 decembrie 2004 a Judecătoriei Ineu definitivă prin decizia penală nr.

161 din 29 martie 2005 a Tribunalului Arad și Decizia penală nr. 642/ R din 29

iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara inculpatul a fost achitat pentru cele

două infracțiuni de care fusese acuzat.

În timpul efectuării

urmării penale în Dosarul penal nr. 72/P/2001, în anul 2001 s-a efectuat din

dispoziția procurorului de caz P.N. o percheziție la domiciliul tatălui

petentului.

Petentul reclamă că

datorită acelei percheziții domiciliare, tatăl său, B.M., s-ar fi îmbolnăvit de

Parkinson, decedând la 24 mai  2008, însă nu s-a putut stabili că în urma

percheziției domiciliare dispuse de către procuror, în condiții legale, cu

ocazia efectuării urmăririi penale într-un dosar penal aflat pe rolul organului

de urmărire penală, tatăl petentului a contactat boala respectivă.

Pe de altă parte,

modul în care a fost dispusă și s-a efectuat percheziția au mai făcut obiectul Dosarului

penal nr. 153/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul P.N. și polițiștii

implicați, situație rămasă definitivă inclusiv în urma parcurgerii procedurii

speciale reglementată de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., reținându-se

că percheziția s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în

materie.

Împrejurarea că

magistratul intimat, investit cu soluționarea cauzei penale a dispus la

domiciliul lui B.M. să fie efectuată o percheziție, nu poate fi asimilată nici

sub aspect obiectiv și nici sub aspect subiectiv, cu vreuna dintre faptele care

realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen.; măsura percheziției a fost dispusă și s-a derulat cu respectarea

normelor de procedură.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că magistratul intimat P.N. ar

fi acționat ilegal, cu rea credință, cu încălcarea normelor procedurale, în

scopul declanșării stresului sau consecințelor psihice la persoanele ce au

venit în contact cu activități judiciare, în mod corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de acesta.

Criticile

recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției

nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul B.A.A. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.A.A. împotriva sentinței nr. 295 din

25 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 8868/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.