ÎCCJ, Decizia nr. 418/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 295 din 25 februarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.A.A. împotriva Rezoluției nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror P.N., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Buzău , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 182 alin. (2) și art. 183 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 9827/4769/II-2/2009 din 15 octombrie 2009. Procurorii au reținut că magistratul și-a îndeplinit atribuțiile specifice de serviciu, actul procedural menționat dispunându-se și realizându-se în scopul aflării adevărului și lămuriri cauzei sub toate aspectele în vederea justei soluționări.

În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva Rezoluției nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 295 din 25 februarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate. Împotriva acestei sentințe, petentul B.A.A. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat P.N. , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 182 alin. (2) și art. 183 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv în Dosarul penal nr. 72/P/2001, alături de alți inculpați pentru infracțiuni la Legea nr. 31/1990. Prin sentința penală nr. 351 din 6 decembrie 2004 a Judecătoriei Ineu definitivă prin decizia penală nr. 161 din 29 martie 2005 a Tribunalului Arad și Decizia penală nr. 642/ R din 29 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara inculpatul a fost achitat pentru cele două infracțiuni de care fusese acuzat.

În timpul efectuării urmării penale în Dosarul penal nr. 72/P/2001, în anul 2001 s-a efectuat din dispoziția procurorului de caz P.N. o percheziție la domiciliul tatălui petentului. Petentul reclamă că datorită acelei percheziții domiciliare, tatăl său, B.M., s-ar fi îmbolnăvit de Parkinson, decedând la 24 mai 2008, însă nu s-a putut stabili că în urma percheziției domiciliare dispuse de către procuror, în condiții legale, cu ocazia efectuării urmăririi penale într-un dosar penal aflat pe rolul organului de urmărire penală, tatăl petentului a contactat boala respectivă. Pe de altă parte, modul în care a fost dispusă și s-a efectuat percheziția au mai făcut obiectul Dosarului penal nr. 153/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul P.N.

și polițiștii implicați, situație rămasă definitivă inclusiv în urma parcurgerii procedurii speciale reglementată de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., reținându-se că percheziția s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie. Împrejurarea că magistratul intimat, investit cu soluționarea cauzei penale a dispus la domiciliul lui B.M. să fie efectuată o percheziție, nu poate fi asimilată nici sub aspect obiectiv și nici sub aspect subiectiv, cu vreuna dintre faptele care realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.; măsura percheziției a fost dispusă și s-a derulat cu respectarea normelor de procedură. Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că magistratul intimat P.N.

ar fi acționat ilegal, cu rea credință, cu încălcarea normelor procedurale, în scopul declanșării stresului sau consecințelor psihice la persoanele ce au venit în contact cu activități judiciare, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta. Criticile recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B.A.A. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.A.A. împotriva sentinței nr. 295 din 25 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 8868/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.