ÎCCJ, Decizia nr. 10/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2100

din 7 decembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.O. împotriva

rezoluției nr. 384/P/2009 din 24 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a

menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 384/P/2009 din 24 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror B.V.V.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248

1

,

art. 249 și art. 264 C. pen.

Împotriva

acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 9393/4637/II/2/2009

din 2 octombrie 2009.

Procurorii

au reținut că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui

temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția

criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării

căii de atac prevăzută de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 384/P/2009 din 24 august 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 2100

din 7 decembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența

unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul B.O. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat B.V.V.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de

art. 246, art. 248

1

, art. 249 și

art. 264 C. pen.

În cauza de față,

magistratul intimat B.V.V., în calitate de procuror din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și-a exercitat atribuțiile cu

care a fost investit, analizând plângerea formulată și probele administrate în

scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lui

obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile

aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective

ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistratul procuror B.V.V.

a emis rezoluția de respingere a plângerii în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de

soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea

de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu

privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea

posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, nu se

poate reține în sarcina intimatului nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C.

pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat

unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul

infracțiunii.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor

legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere

stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau

zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura

infractorului, folosul sau produsul infracțiunii, în mod corect s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de acesta.

Criticile

recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și

demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit

aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință, soluția

primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 384/P/2009

din 24 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de petentul B.O. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinței nr. 2100 din 7

decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 8745/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.