ÎCCJ, Decizia nr. 9/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 9/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1921
din 16 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a
fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.O. împotriva
rezoluției nr. 727/P/2009 din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut
rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin
rezoluția nr. 727/P/2009 din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a
dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1)
lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror
G.D., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
,
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248
1
, art. 249
și art. 264 C. pen.
Împotriva acestei
rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de
urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 7863/3653/II/2/2009
din 3 august 2009.
Procurorii au reținut
că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru
atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată,
pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de
atac prevăzută de art. 278 și art. 278
1
C. proc. pen.
În temeiul art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere
împotriva rezoluției nr. 727/P/2009 din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și
criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1921
din 16 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența
unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.
Împotriva sentinței
de respingere a plângerii, petentul B.O. a declarat recurs.
Examinând hotărârea
atacată, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată
că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din
analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat D.G.
,
ar
fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor
prevăzute de
art. 248
1
, art. 249 și art. 264 C.
pen.
În cauza de față,
magistratul intimat D.G., în calitate de procuror din cadrul Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Galați, și-a exercitat atribuțiile cu care a fost
investit, analizând plângerea formulată și probele administrate în scopul
aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lui obiective și
nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse
acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale
petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.
În speță, magistratul procuror D.G.
a emis rezoluția de respingere a plângerii în concordanță cu probatoriile
administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de
soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea
de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu
privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea
posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
De asemenea, nu se
poate reține în sarcina intimatului nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C.
pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat
unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii
infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau
executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul
infracțiunii.
Deoarece din actele
premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în
exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor
legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere
stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau
zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura
infractorului, folosul sau produsul infracțiunii, în mod corect s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de acesta.
Criticile
recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală
adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și
demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au
dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei
instanțe.
În consecință, soluția
primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 727/P/2009
din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat
de petentul B.O. împotriva sentinței primei instanțe.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinței nr. 1921 din
16 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 7572/1/2009.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.