ÎCCJ, Decizia nr. 37/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 974

din 7 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.M. împotriva

rezoluției nr. 1184/P/2008 din 2 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a

menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1184/P/2008 din 2 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori

M.F. și G.F., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 264 și art. 289 C.

pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 2629/1231/II/2/2010

din 8 aprilie 2010.

Procurorii au reținut

că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru

atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată,

pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de

atac prevăzută de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 1184/P/2008 din 2 martie 2010 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 974

din 4 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu

motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența

unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul T.M. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați M.F.

și G.F.

,

ar fi săvârșit acte cărora să le fie

conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de

art.

264 și art. 289 C. pen.

În cauza de față,

magistratul intimat M.F., în calitate de procuror general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Cluj și G.F. – procuror în cadrul aceleiași unități de

parchet, și-au exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând

plângerea formulată și probele administrate în scopul aflării adevărului și

dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și nepărtinitoare,

astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt

întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului,

nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistrații procurori M.F.

și G.F. au emis rezoluțiile de respingere a plângerilor în concordanță cu

probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la

termenul de soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției,

iar emiterea de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau

indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că

acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, nu se

poate reține în sarcina intimatului nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C.

pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat

unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul

infracțiunii și nici cea prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât nu ne aflăm în

prezența falsificării unui înscris oficial.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi acordat ajutor unui infractor, fără

o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a

îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori

pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu ne

aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial, în mod corect, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile

recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului, nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 1184/P/2008 din 2 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este

legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul T.M. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul T.M. împotriva sentinței nr. 974 din 4

iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3592/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.