ÎCCJ, Decizia nr. 467/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 467/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 28 noiembrie 2011
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 835
din 14 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost
respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.R. împotriva ordonanței
nr. 1495/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut ordonanța
atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin
ordonanța nr. 1495/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a
dispus, între altele, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art.
10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de
magistrații I.T. - judecător la Curtea de Apel Suceava, D.A.M., F.G. și G.D. –
judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție
,
sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
Împotriva acestei ordonanțe,
petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și
criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 1185/719/II/2/2010
din 25 februarie 2010.
Procurorii au
stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit
atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând
o vătămare intereselor legale ale petentului .
În temeiul art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere
împotriva ordonanței nr. 1495/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și
criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr.
835 din 14 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu
motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit
atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte
care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva acestei
sentințe, petentul I.R. a declarat recurs.
Examinând hotărârea
atacată, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte
constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din
analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați I.T.
- judecător la Curtea de Apel Suceava, D.A.M., F.G. și G.D. – judecători la
Înalta Curte de Casație și Justiție
,
ar fi săvârșit acte
cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor.
Potrivit
dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat,
pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în
urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia
săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speță, intimații magistrați
judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile
administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.
Simpla împrejurare că
petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv
pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp
cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi
săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție
sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile
pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin
intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor
de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii
ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor
chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât atât
instanța penală sesizată în condițiile art. 278
1
C. proc. pen., nu
se poate substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate
pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă
instanță.
Deoarece din actele
premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați ar fi
săvârșit acte cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în mod corect,
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.
Criticile
recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală
adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a
și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au
dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei
instanțe.
În consecință,
soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanței
nr. 1495/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală
și temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat
de petentul I.R. împotriva sentinței primei instanțe.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul I.R. împotriva sentinței nr. 835 din 14
mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în
dosarul nr. 2684/1/2010.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.