ÎCCJ, Decizia nr. 467/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 835

din 14 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.R. împotriva ordonanței

nr. 1495/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut ordonanța

atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

ordonanța nr. 1495/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus, între altele, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de

magistrații I.T. - judecător la Curtea de Apel Suceava, D.A.M., F.G. și G.D. –

judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție

,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe,

petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 1185/719/II/2/2010

din 25 februarie 2010.

Procurorii au

stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit

atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând

o vătămare intereselor legale ale petentului .

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva ordonanței nr. 1495/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr.

835 din 14 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu

motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte

care să atragă răspunderea lor penală.

Împotriva acestei

sentințe, petentul I.R. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați I.T.

- judecător la Curtea de Apel Suceava, D.A.M., F.G. și G.D. – judecători la

Înalta Curte de Casație și Justiție

,

ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații magistrați

judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât

instanța penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu

se poate substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate

pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă

instanță.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați ar fi

săvârșit acte cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în mod corect,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile

recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanței

nr. 1495/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de petentul I.R. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul I.R. împotriva sentinței nr. 835 din 14

mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 2684/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.