ÎCCJ, Decizia nr. 213/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 785

din 5 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1193/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul U.G. împotriva rezoluției nr. 915/P/2009 din 2 decembrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire

Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 915/P/2009 din 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații P.M., T.I., T.L.,

A.F., R.D. și D.J. – judecători la Curtea de Apel Pitești

,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 12377/09/209/II-2/2010

din 12 ianuarie 2010.

Procurorii au reținut

că modul de soluționare a unei cauze nu poate constitui temei pentru atragerea

răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată, pentru

contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută

de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 915/P/2009 din 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată prin sentința nr. 785

din 5 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu

motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența

unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul U.G. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați P.M., T.I., T.L.,

A.F., R.D. și D.J.

,

ar fi săvârșit acte cărora să le fie

conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații magistrați

judecători au pronunțat hotărâri, în concordanță cu probatoriile administrate,

cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmăririi penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de judecată sau

că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac niciun alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât

instanța penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu

se poate substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate

pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă

instanță.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor

legale ale unei persoane, așa încât în mod corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 915/P/2009 din 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este

legală și temeinică.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul U.G. împotriva

sentinței nr. 785 din 5 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1193/1/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul U.I.G. împotriva sentinței nr. 785 din

5 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1193/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.