ÎCCJ, Decizia nr. 41/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 41/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1273
din 24 iunie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a
fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.C. împotriva
rezoluției nr.815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a
menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin
rezoluția nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a
dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1)
lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul C.D. –
procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial
București – Biroul Teritorial Slobozia și T.R. – subcomisar la aceeași
structură a Ministerului Public
, sub aspectul
săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
Împotriva acestei
rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de
urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 111/69/6255/II/2/2008
din 26 noiembrie 2008.
Procurorii au reținut
că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru
atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată,
pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de
atac prevăzută de art. 278 și art. 278
1
C. proc. pen., iar acuzele
aduse subcomisarului reclamat nu au suport probator, actele efectuate, precum
și propunerile făcute în cauza anterior menționată neconstituind o faptă care
să poată angaja răspunderea penală.
În temeiul art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere
împotriva rezoluției nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și
criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1273
din 24 iunie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu
motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă niciun
indiciu că magistratul procuror și subcomisarul de poliție reclamați de petent
nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu sau și le-au îndeplinit în mod
defectuos, cu știință, și prin aceasta ar fi cauzat vreo vătămare intereselor
legale ale persoanei vătămate C.C.
Împotriva sentinței
de respingere a plângerii, petentul C.C. a declarat recurs.
Examinând hotărârea
atacată, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte
constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor
premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații C.D. – procuror șef al
Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial București – Biroul
Teritorial Slobozia și T.R. – subcomisar la aceeași structură a Ministerului
Public
,
ar fi săvârșit acte cărora să le fie
conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor.
În cauza de față,
magistratul intimat C.D. – procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție –
Serviciul Teritorial București – Biroul Teritorial Slobozia, și-a exercitat
atribuțiile cu care a fost investit, analizând plângerea formulată și probele
administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform
convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte
apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații
și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând
temeinicia soluțiilor pronunțate.
În speță, magistratul procuror C.D.
a emis rezoluția de respingere a plângerii în concordanță cu probatoriile
administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de
soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea
de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu
privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea
posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
În ceea ce îl privește pe
intimatul T.R. – subcomisar de poliție, analizând actele și lucrările
dosarului, Înalta Curte constată că acuzele aduse acestuia nu au suport
probator, întrucât actele efectuate și propunerile făcute de acesta în cauza ce
îl privea pe petent nu constituie o faptă care să poată angaja răspunderea
penală.
Deoarece din actele
premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații, în exercitarea
atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale
unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de
acesta.
În consecință,
soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva
rezoluției nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și
criminalistică, este legală și temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat
de petentul C.C. împotriva sentinței primei instanțe.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul C.C. împotriva sentinței nr. 1273 din
24 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 67/1/2009.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.