Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.01.2011
respins

ÎCCJ, Decizia nr. 41/2011

HOTĂRÂRE
24.01.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 41/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1273 din 24 iunie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.C. împotriva rezoluției nr.815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul C.D. – procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial București – Biroul Teritorial Slobozia și T.R. – subcomisar la aceeași structură a Ministerului Public , sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 111/69/6255/II/2/2008 din 26 noiembrie 2008. Procurorii au reținut că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută de art. 278 și art. 278 1 C. proc.

pen., iar acuzele aduse subcomisarului reclamat nu au suport probator, actele efectuate, precum și propunerile făcute în cauza anterior menționată neconstituind o faptă care să poată angaja răspunderea penală. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1273 din 24 iunie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă niciun indiciu că magistratul procuror și subcomisarul de poliție reclamați de petent nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu sau și le-au îndeplinit în mod defectuos, cu știință, și prin aceasta ar fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate C.C.

Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul C.C. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații C.D. – procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial București – Biroul Teritorial Slobozia și T.R. – subcomisar la aceeași structură a Ministerului Public , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În cauza de față, magistratul intimat C.D.

– procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial București – Biroul Teritorial Slobozia, și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând plângerea formulată și probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate. În speță, magistratul procuror C.D.

a emis rezoluția de respingere a plângerii în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc. În ceea ce îl privește pe intimatul T.R. – subcomisar de poliție, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acuzele aduse acestuia nu au suport probator, întrucât actele efectuate și propunerile făcute de acesta în cauza ce îl privea pe petent nu constituie o faptă care să poată angaja răspunderea penală.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.C. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.C. împotriva sentinței nr. 1273 din 24 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 67/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-28
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 213/2011
Ședința publică de la 28 martie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 785 din 5 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1193/
ÎCCJ 2011-01-24
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 37/2011
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 974 din 7 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefonda
ÎCCJ 2011-09-19
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 380/2011
Ședința publică de la 19 septembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1425 din 20 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, c
ÎCCJ 2011-11-28
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 467/2011
Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 835 din 14 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefonda
ÎCCJ 2011-05-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 308/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1887 din 11 noiembrie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petent
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă