ÎCCJ, Decizia nr. 104/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 104/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1540 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petenta R.G.C. împotriva rezoluției nr. 688/P din 15 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petenta obligată la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la 6 ianuarie

2009, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat plângerea

petentei R.G.C. care, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., a

înțeles să atace pentru nelegalitate și netemeinicie ordonanța nr. 688/P/2008

din 15 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, menținută prin rezoluția nr. 11057/6237/II/2/2008 din 25 noiembrie

2008 emisă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Petenta

a arătat că este nemulțumită de modul cum a soluționat a plângerea procurorul

de caz, de măsurile dispuse de acesta, care a „ignorat” argumentația adusă și

pentru că nu a stabilit vinovăția magistraților care au soluționat cauzele judecătorești

în care a fost parte, cu încălcarea normelor de procedură referitoare la

competență, incompatibilități și citare.

Prima

instanță a reținut că prin ordonanța nr. 688/P/2008 din 15 octombrie 2008 emisă

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, în

baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38

C. proc. pen. și art. 42 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de S.C.,

C.S., P.P., judecători la Curtea de Apel Craiova, L.T., M.P., ș.a., procurori

în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.; prin aceeași

ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei privind pe O.M., R.S. și A.T.,

procurori la Judecătoria Pitești, B.E., I.L., avocați I.F., ș.a., și declinarea

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești sub aspectul comiterii

infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. și

art. 289 C. pen. , art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

În

motivarea soluției, procurorul de caz a avut în vedere soluțiile dispuse în

fiecare dosar indicat de petentă, arătând considerentele de fapt și de drept

care le justifică, în final, concluzionând că nu s-au constatat încălcări ale

legii de natură a antrena răspunderea penală a magistraților reclamați.

Soluția

de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic

superior prin rezoluția nr. 11057/6237/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008.

Cu

privire la plângerea adresată instanței în condițiile art. 278

1

C.

proc. pen., prin care petenta a atacat soluția de neîncepere a urmăririi

penale, invocând nemulțumirile sale față de modul în care procurorii au

cercetat faptele reclamate în sarcina unor magistrați, prima instanță a constatat

că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este legală și

temeinică, plângerea petentei fiind nefondată.

Astfel,

s-a reținut că, nemulțumirile petentei legate de încălcarea unor norme privind

competența instanței, procedura de citare sau incompatibilitate în unele cauze

civile în care a figurat ca parte, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, în

eventualitatea constatării lor, în mod real acestea puteau fi invocate și

soluționate, eventual îndreptate, cu ocazia exercitării unor proceduri speciale

prevăzute de norma procesual civilă, sau în cadrul căilor ordinare și

extraordinare de atac prevăzute de lege.

De

asemenea s-a constatat că prin însăși conținutul plângerii, este evident că

petenta este nemulțumită de soluțiile pe care magistrații reclamați le-au

pronunțat în cauzele civile în care aceasta a fost parte, iar în acest mod

încearcă obținerea altor soluții, prin reformarea celor care o nemulțumesc, or,

potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 hotărârile judecătorești pot fi desființate

și modificate numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar vinovăția

persoanelor reclamate în comiterea unor fapte penale nu poate fi susținută doar

pe baza argumentației adusă de partea vătămată, ea trebuind să rezulte din

probele certe care la rândul lor să se coroboreze cu susținerile părții

vătămate pentru a stabili cu certitudine nu numai existența infracțiunii, dar

și identitatea făptuitorului.

S-a

concluzionat că numai în aceste condiții, în sensul legii, se poate antrena în

sarcina unei persoane o răspundere penală, ceea ce, în speță nu este cazul,

lipsind cu desăvârșire orice indicii sau probe în comiterea unor infracțiuni.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după

cum rezultă din motivele de recurs depuse la dosar (filele 27-29 dosar recurs)

pentru nelegalitate și netemeinicie, încălcarea normelor Convenției Europene

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încălcarea

dreptului la viață, proprietate, moștenire, proces echitabil, greșita reținere

a împrejurării că nemulțumirea petentei privește nestabilirea vinovăției

magistraților, deși petenta s-a referit la neoferirea de către procuror, a

explicațiilor necesare privind motivele modificării jurisprudenței Înaltei

Curți de Casație și Justiție privind interpretarea art. 841 C. civ.,

jurisprudența neunitară a Curții de Apel Craiova, soluția de disjungere dispusă

față de intimatul R.S., nerespectarea art. 63 C. proc. pen. raportat la art.

200 C. proc. pen., neobservarea de către instanță, a încadrării juridice dată

de procuror, necercetarea tuturor faptelor de către acesta. În drept au fost

invocate cazurile prevăzute de art. 385

9

pct. 1, 9, 10, 16, 17 și 19

C. proc. pen., solicitându-se verificarea cauzei sub toate aspectele.

Analizând cauza prin

prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă

din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi

penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiții pozitive, privind

existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții

negative, privind inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

În cauza dedusă

judecății procurorul sesizat prin plângerea petentei a efectuat, în etapa

actelor premergătoare, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen.,

verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a dispus față de intimații

magistrați soluția de neîncepere a urmăririi penale, constatând inexistența, în

materialitatea lor, a faptelor reclamate.

Se constată, totodată

că verificările efectuate au fost suficiente pentru a demonstra inexistența

indiciilor de săvârșire a unor fapte din sfera ilicitului penal, intimații

magistrați circumscriindu-și activitățile prevederilor legale incidente.

Astfel, interpretarea

și aplicarea legii cauzelor supuse instrumentării procurorului sau soluționării

magistratului judecător precum și finalizarea activității judiciare prin

dispunerea unei soluții sunt de esența activității magistratului și nu pot să

constituie prin ele însele, infracțiuni spre a conduce la angajarea răspunderii

penale a magistraților.

Nemulțumirea părților

față de modul de soluționare al cauzelor trebuie să îmbrace forma căilor de

atac expres și limitativ reglementate de legea procesuală, respectiv să uzeze

de procedura de control ierarhic și, după caz, judecătoresc, al soluțiilor

procurorului, potrivit dispozițiilor art. 277 și următoarele C. proc. pen.

În cauza dedusă

judecății nemulțumirile petentei, care au determinat formularea plângerii

penale rezidă, în esență, în modul de desfășurare a procedurii judiciare și de

soluționare a unor cauze civile (având ca obiect inițial o succesiune ) și a

unui dosar penal (constituit ca urmare a unei plângeri penale formulată de

petentă).

Așa fiind, se reține

că petenta avea posibilitatea ca pe calea invocării de excepții, a formulării

de cereri și prin declararea căilor de atac prevăzute de lege, respectiv prin

parcurgerea procedurii de control a soluțiilor procurorului, să atingă

finalitatea urmărită de desființare sau modificare a soluțiilor apreciate

negativ, finalitate ce nu poate fi realizată prin formularea plângerii penale,

instituție juridică cu natură distinctă, ce nu poate completa și nu se poate

substitui căilor de atac.

Așa fiind, se

constată că în mod întemeiat prima instanță a menținut soluția de neîncepere a

urmăririi penale criticată, care la rândul său este legală și temeinică, ca de

altfel și hotărârea recurată, instanța formându-și convingerea pe baza

evaluării proprii juste a materialului dosarului, plângerii petentei și

rezoluției atacate.

Motivele de recurs

invocate sunt nefondate.

Critica privind

încălcarea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale nu poate fi primită, petenta neexplicând,

de altfel, modul în care acele drepturi i-au fost lezate. Cu referire la

încălcarea dreptului la proprietate și moștenire aceste aspecte exced

obiectului prezentei cauze, iar motivul privind încălcarea dreptului la proces

echitabil, invocat generic, nu este fondat, având în vedere respectarea de

către prima instanță a drepturilor procesuale ale părților în procedura

specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Motivul de recurs

referitor la greșita reținere a aspectelor care au nemulțumit pe petentă, prin

raportare la ordonanța contestată, nu poate fi primit, deoarece obiectul

criticilor, indicate în cuprinsul motivelor de recurs privesc, după cum

întemeiat s-a reținut și de către prima instanță, modul de desfășurare a unor

procese civile.

Critica privind

încălcarea dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. raportat la art. 200 C. proc.

pen. este nefondată, deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie,

în sarcina procurorului, o obligație de efectuare, în etapa actelor

premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile de către părți, ci pe cele

apte a fundamenta soluția ce urmează a se dispune, dispozițiile art. 200 C.

proc. pen. nefiind incidente în speță, deoarece soluția dispusă de procuror a

fost de neîncepere a urmăririi penale.

Relativ la soluția de

disjungere dispusă prin ordonanța atacată, verificarea acesteia excede

obiectului devoluțiunii cauzei în primă instanță.

Totodată, este

nefondată și critica referitoare la greșita încadrare juridică dată faptelor de

către procuror și necercetarea tuturor infracțiunilor reclamate, deoarece

magistratul nu este ținut de încadrarea juridică dată faptelor descrise de

parte în plângere, iar instanța, în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., este investită exclusiv cu verificarea legalității și

temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, cu

privire la faptele având încadrarea juridică stabilită de acesta.

Motivul de recurs

privind nemotivarea hotărârii nu poate fi primit, aceasta fiind argumentată

complet, în limitele devoluării cauzei, potrivit art. 278

1

alin. (1)

și (7) C. proc. pen.

Cazurile de casare

formal indicate de către recurentă, circumscrise de aceasta dispozițiilor art.

385

9

pct. 1, 9, 10, 16, 17 și 19 C. proc. pen. nu sunt incidente în

cauză.

Prima instanță a

respectat normele de competență și a procedat la judecarea plângerii având în

vedere dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., hotărârea

pronunțată fiind complet argumentată, considerentele susținând dispozitivul

acesteia. Instanța a devoluat cauza în limitele art. 278

1

alin. (1)

și (7) C. proc. pen., nefiind sesizată prin rechizitoriu spre a se putea reține

critica privind nepronunțarea asupra unei fapte menționată prin actul de

sesizare, respectând și oferind posibilitatea exercitării reale a dreptului la

apărare al părților, conformându-se, sub aspect probator, dispozițiilor art.

278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Se reține, totodată,

că motivele de recurs reglementate de dispozițiile art. 385

9

pct. 16

și 17 C. proc. pen. nu pot fi avute în vedere față de obiectul cauzei, iar cel

prevăzut de art. 385

9

pct. 19 C. proc. pen. nu a fost argumentat și

nici probat de parte.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta R.G.C. împotriva sentinței nr. 1540 din

5 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 494/1/2009.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.