ÎCCJ, Decizia nr. 104/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1540 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta R.G.C. împotriva rezoluției nr. 688/P din 15 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la 6 ianuarie 2009, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat plângerea petentei R.G.C.

care, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., a înțeles să atace pentru nelegalitate și netemeinicie ordonanța nr. 688/P/2008 din 15 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, menținută prin rezoluția nr. 11057/6237/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008 emisă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Petenta a arătat că este nemulțumită de modul cum a soluționat a plângerea procurorul de caz, de măsurile dispuse de acesta, care a „ignorat” argumentația adusă și pentru că nu a stabilit vinovăția magistraților care au soluționat cauzele judecătorești în care a fost parte, cu încălcarea normelor de procedură referitoare la competență, incompatibilități și citare.

Prima instanță a reținut că prin ordonanța nr. 688/P/2008 din 15 octombrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen. și art. 42 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de S.C., C.S., P.P., judecători la Curtea de Apel Craiova, L.T., M.P., ș.a., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.; prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei privind pe O.M., R.S. și A.T., procurori la Judecătoria Pitești, B.E., I.L., avocați I.F., ș.a., și declinarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. , art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. În motivarea soluției, procurorul de caz a avut în vedere soluțiile dispuse în fiecare dosar indicat de petentă, arătând considerentele de fapt și de drept care le justifică, în final, concluzionând că nu s-au constatat încălcări ale legii de natură a antrena răspunderea penală a magistraților reclamați. Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic superior prin rezoluția nr. 11057/6237/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008. Cu privire la plângerea adresată instanței în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., prin care petenta a atacat soluția de neîncepere a urmăririi penale, invocând nemulțumirile sale față de modul în care procurorii au cercetat faptele reclamate în sarcina unor magistrați, prima instanță a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este legală și temeinică, plângerea petentei fiind nefondată.

Astfel, s-a reținut că, nemulțumirile petentei legate de încălcarea unor norme privind competența instanței, procedura de citare sau incompatibilitate în unele cauze civile în care a figurat ca parte, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, în eventualitatea constatării lor, în mod real acestea puteau fi invocate și soluționate, eventual îndreptate, cu ocazia exercitării unor proceduri speciale prevăzute de norma procesual civilă, sau în cadrul căilor ordinare și extraordinare de atac prevăzute de lege.

De asemenea s-a constatat că prin însăși conținutul plângerii, este evident că petenta este nemulțumită de soluțiile pe care magistrații reclamați le-au pronunțat în cauzele civile în care aceasta a fost parte, iar în acest mod încearcă obținerea altor soluții, prin reformarea celor care o nemulțumesc, or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 hotărârile judecătorești pot fi desființate și modificate numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar vinovăția persoanelor reclamate în comiterea unor fapte penale nu poate fi susținută doar pe baza argumentației adusă de partea vătămată, ea trebuind să rezulte din probele certe care la rândul lor să se coroboreze cu susținerile părții vătămate pentru a stabili cu certitudine nu numai existența infracțiunii, dar și identitatea făptuitorului.

S-a concluzionat că numai în aceste condiții, în sensul legii, se poate antrena în sarcina unei persoane o răspundere penală, ceea ce, în speță nu este cazul, lipsind cu desăvârșire orice indicii sau probe în comiterea unor infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele de recurs depuse la dosar (filele 27-29 dosar recurs) pentru nelegalitate și netemeinicie, încălcarea normelor Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încălcarea dreptului la viață, proprietate, moștenire, proces echitabil, greșita reținere a împrejurării că nemulțumirea petentei privește nestabilirea vinovăției magistraților, deși petenta s-a referit la neoferirea de către procuror, a explicațiilor necesare privind motivele modificării jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea art. 841 C. civ., jurisprudența neunitară a Curții de Apel Craiova, soluția de disjungere dispusă față de intimatul R.S., nerespectarea art. 63 C. proc.

pen. raportat la art. 200 C. proc. pen., neobservarea de către instanță, a încadrării juridice dată de procuror, necercetarea tuturor faptelor de către acesta. În drept au fost invocate cazurile prevăzute de art. 385 9 pct. 1, 9, 10, 16, 17 și 19 C. proc. pen., solicitându-se verificarea cauzei sub toate aspectele. Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, privind inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc.

pen. În cauza dedusă judecății procurorul sesizat prin plângerea petentei a efectuat, în etapa actelor premergătoare, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a dispus față de intimații magistrați soluția de neîncepere a urmăririi penale, constatând inexistența, în materialitatea lor, a faptelor reclamate. Se constată, totodată că verificările efectuate au fost suficiente pentru a demonstra inexistența indiciilor de săvârșire a unor fapte din sfera ilicitului penal, intimații magistrați circumscriindu-și activitățile prevederilor legale incidente. Astfel, interpretarea și aplicarea legii cauzelor supuse instrumentării procurorului sau soluționării magistratului judecător precum și finalizarea activității judiciare prin dispunerea unei soluții sunt de esența activității magistratului și nu pot să constituie prin ele însele, infracțiuni spre a conduce la angajarea răspunderii penale a magistraților.

Nemulțumirea părților față de modul de soluționare al cauzelor trebuie să îmbrace forma căilor de atac expres și limitativ reglementate de legea procesuală, respectiv să uzeze de procedura de control ierarhic și, după caz, judecătoresc, al soluțiilor procurorului, potrivit dispozițiilor art. 277 și următoarele C. proc. pen. În cauza dedusă judecății nemulțumirile petentei, care au determinat formularea plângerii penale rezidă, în esență, în modul de desfășurare a procedurii judiciare și de soluționare a unor cauze civile (având ca obiect inițial o succesiune ) și a unui dosar penal (constituit ca urmare a unei plângeri penale formulată de petentă).

Așa fiind, se reține că petenta avea posibilitatea ca pe calea invocării de excepții, a formulării de cereri și prin declararea căilor de atac prevăzute de lege, respectiv prin parcurgerea procedurii de control a soluțiilor procurorului, să atingă finalitatea urmărită de desființare sau modificare a soluțiilor apreciate negativ, finalitate ce nu poate fi realizată prin formularea plângerii penale, instituție juridică cu natură distinctă, ce nu poate completa și nu se poate substitui căilor de atac. Așa fiind, se constată că în mod întemeiat prima instanță a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale criticată, care la rândul său este legală și temeinică, ca de altfel și hotărârea recurată, instanța formându-și convingerea pe baza evaluării proprii juste a materialului dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate.

Motivele de recurs invocate sunt nefondate. Critica privind încălcarea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu poate fi primită, petenta neexplicând, de altfel, modul în care acele drepturi i-au fost lezate. Cu referire la încălcarea dreptului la proprietate și moștenire aceste aspecte exced obiectului prezentei cauze, iar motivul privind încălcarea dreptului la proces echitabil, invocat generic, nu este fondat, având în vedere respectarea de către prima instanță a drepturilor procesuale ale părților în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Motivul de recurs referitor la greșita reținere a aspectelor care au nemulțumit pe petentă, prin raportare la ordonanța contestată, nu poate fi primit, deoarece obiectul criticilor, indicate în cuprinsul motivelor de recurs privesc, după cum întemeiat s-a reținut și de către prima instanță, modul de desfășurare a unor procese civile.

Critica privind încălcarea dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. raportat la art. 200 C. proc. pen. este nefondată, deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie, în sarcina procurorului, o obligație de efectuare, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile de către părți, ci pe cele apte a fundamenta soluția ce urmează a se dispune, dispozițiile art. 200 C. proc. pen. nefiind incidente în speță, deoarece soluția dispusă de procuror a fost de neîncepere a urmăririi penale. Relativ la soluția de disjungere dispusă prin ordonanța atacată, verificarea acesteia excede obiectului devoluțiunii cauzei în primă instanță. Totodată, este nefondată și critica referitoare la greșita încadrare juridică dată faptelor de către procuror și necercetarea tuturor infracțiunilor reclamate, deoarece magistratul nu este ținut de încadrarea juridică dată faptelor descrise de parte în plângere, iar instanța, în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc.

pen., este investită exclusiv cu verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, cu privire la faptele având încadrarea juridică stabilită de acesta. Motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii nu poate fi primit, aceasta fiind argumentată complet, în limitele devoluării cauzei, potrivit art. 278 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. Cazurile de casare formal indicate de către recurentă, circumscrise de aceasta dispozițiilor art. 385 9 pct. 1, 9, 10, 16, 17 și 19 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză. Prima instanță a respectat normele de competență și a procedat la judecarea plângerii având în vedere dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., hotărârea pronunțată fiind complet argumentată, considerentele susținând dispozitivul acesteia. Instanța a devoluat cauza în limitele art. 278 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., nefiind sesizată prin rechizitoriu spre a se putea reține critica privind nepronunțarea asupra unei fapte menționată prin actul de sesizare, respectând și oferind posibilitatea exercitării reale a dreptului la apărare al părților, conformându-se, sub aspect probator, dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Se reține, totodată, că motivele de recurs reglementate de dispozițiile art. 385 9 pct. 16 și 17 C. proc. pen. nu pot fi avute în vedere față de obiectul cauzei, iar cel prevăzut de art. 385 9 pct. 19 C. proc.

pen. nu a fost argumentat și nici probat de parte. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta R.G.C. împotriva sentinței nr. 1540 din 5 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 494/1/2009. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.