ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 111/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 111/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 275/

F din 27 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul O.M., în

contradictoriu cu intimații M.T. și C.I. (procurori în cadrul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sectorului 2 București), împotriva rezoluției nr. 947/P/2007

din data de 18 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost menținută rezoluția

atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei, reprezentând

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin

rezoluția dată că faptele pentru care magistrații procurori M.T. și C.I. din

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au fost

cercetați sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și înșelăciune prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 215 alin. (1) C.

pen., nu sunt prevăzute de legea penală.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul O.M., care a solicitat casarea

hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției

parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere

penală a persoanelor reclamate.

Examinând sentința penală

recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul O.M.

este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin plângerea înregistrată,

la data de 7 iunie 2007, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

petiționarul O.M. a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a

magistraților M.T. și C.I. (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 2 București) pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor și înșelăciune prevăzute de art. 246 C.

pen. și art. 215 alin. (1) C. pen.

În motivarea plângerii

formulate, petiționarul a susținut că:

- prin rezoluția nr. 5296/P/2006

din data de 05 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2

București, procurorul M.T. a dispus, în mod abuziv, neînceperea urmăririi

penale, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 C. pen., în

privința primarului Sectorului 2 București și a altor persoane care, la data de

21 octombrie 2004, au ridicat, cu încălcarea legii, toneta petentului din Piața

Bucur-Obor;

- prin rezoluția nr. 1409/II-2/2007

din data de 28 mai 2007, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 2 București, C.I., în mod abuziv, a respins plângerea

petentului împotriva primei rezoluții și nu i-a comunicat un exemplar al

rezoluției

date

,

limitându-se a-i

transmite o informare, care nu cuprindea motivarea soluției de respingere a

plângerii.

Prin

rezoluția

nr.

947/P/2007

din data de

18

iulie

2008,

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art.

10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

magistrații M.T. și C.I. (procurori în cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București) sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 215 alin. (1) C. pen., întrucât faptele

nu sunt prevăzute de legea penală.

Împotriva acestei

rezoluții petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, în baza art. 278 C.

proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 1401/II/2/2008

din 11 august 2008.

Împotriva ambelor rezoluții

anterior menționate a formulat plângere, în termen legal, conform art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul O.M., plângere ce a fost înregistrată la data de 12

august 2008 pe rolul Curții de Apel București, care a pronunțat hotărârea

atacată în prezentul recurs.

Examinând actele

premergătoare efectuate în cauză, cât și sentința penală recurată, Înalta Curte

constată următoarele:

La termenul din data

de 25 august 2008, petentul a depus la dosar, în fața primei instanțe, motivele

scrise ale plângerii sale, prin care a criticat rezoluțiile atacate pentru

netemeinicie și nelegalitate, susținând că acestea sunt contrare probelor concludente

administrate în cauză, din care rezultă indicii temeinice că procurorii M.T. și

C.I. au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 (abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor), art. 215 alin. (1) (înșelăciune), art. 289 (fals

intelectual), art. 249 (neglijență în serviciu) și art. 264 (favorizarea

infractorului) C. pen., cu ocazia emiterii

rezoluțiilor nr. 5296/P/2006

din data de 05 aprilie 2006 și

respectiv nr. 1409/II-2/2007 din data de 30

mai 2007, întrucât nu au ținut seama de faptul că toneta

„distrusă și furată (mutată)”

de

către

persoanele împotriva

cărora a formulat plângere penală, se afla în posesia sa legitimă. Pe de altă

parte, petiționarul a mai susținut că rezoluțiile criticate contravin atât

clauzelor contractului de închiriere în vigoare la acel moment, pe care

asociația sa familială îl avea încheiat cu Primăria Sectorului 2 București cu

privire la acea tonetă, cât și mai multor dispoziții legale și constituționale.

De asemenea,

petiționarul a învederat că rezoluția nr. 1409/II-2/2007 din data de 30 mai

2007, în integralitatea sa, i-a fost comunicată abia la data de 27 iunie 2007

(data poștei), ulterior momentului când el formulase deja plângerea penală

împotriva celor doi procurori și după ce, cu ocazia primei comunicări din data

de 11 iunie 2007, a fost încunoștințat numai asupra soluției dispuse, fără

motivarea acesteia.

În raport cu motivele

astfel invocate, petentul a solicitat, conform art. 278

1

alin. (8) lit.

b) C. proc. pen., desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru redeschiderea și

completarea urmăririi penale

,

sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 246

și 215

alin. (1) C. pen., dar și pentru extinderea

cercetărilor, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289, 249 și 264 C.

pen.

Înalta Curte constată

că, în cauză s-a

dispus, în

mod legal și

temeinic, neînceperea urmăririi penale față de procurorii M.T. și C.I.,

întrucât, contrar celor susținute de petent, în sarcina acestora nu poate fi reținută

săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Astfel, prin rezoluția

nr. 5296/P/2006 din data de 05 aprilie 2006, procurorul

M.T.,

în temeiul art. 228 alin.

(6) raportat la art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen., a confirmat propunerea de

neîncepere a urmăririi penale, în cauza având ca obiect plângerile penale

formulate de trei persoane, între care și petentul O.M. Procurorul M.T. a

constatat că, în privința infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) și (3) –

art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., nu sunt întrunite elementele constitutive,

iar, în privința infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1) și art. 246 C.

pen., există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale,

întrucât, pentru aceleași infracțiuni, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 2 București a dispus deja anterior, prin rezoluția nr. 1430/P/2004

din data de 18 aprilie 2005, o soluție de neîncepere a urmăririi penale, care a

fost menținută prin sentința penală nr. 1647/ F din data de 12 octombrie 2005 a

Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 957/

R din data de 10 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Cu privire la

infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și (3) – art. 209 alin. (1) lit.

a), e) și g) C. pen., procurorul a reținut că ridicarea tonetei, aflate

într-adevăr în posesia legitimă a petentului, s-a făcut în baza unei dispoziții

emise de o autoritate a administrației publice locale (în concret, de primarul

Sectorului 2 București), care se bucură de prezumția de legalitate și,

totodată, are forță executorie, cât timp nu a fost anulată

printr-o hotărâre judecătorească, care

să constate

contrariul.

î

n aceste condiții,

procurorul M.T. a concluzionat că acțiunea respectivă nu intră sub incidența

legii penale.

Prin rezoluția nr. 1409/II-2/2007

din data de 30 mai 2007, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 2 București, respectiv

C.I.

,

în temeiul art. 278 alin.

(3) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate,

împotriva

rezoluției anterior menționate, de către doi dintre autorii

plângerilor penale, între care și petentul O.M.

În motivarea acestei

soluții s-a arătat, în plus, față de aspectul ridicării tonetei în vederea

executării unei dispoziții administrative, ce ar putea fi contestată numai

printr-o acțiune adresată instanței, că

„luarea”

acelui bun nu s-a făcut în scopul însușirii lui, ci în

vederea reamplasării, conform dispoziției respective.

Prin sentința penală nr.

177/ F din data de 13 martie

2008, Judecătoria

Sectorului 2 București, sesizată de petiționarul O.M., în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., a dispus (în rejudecarea cauzei după casare în recurs)

respingerea, ca nefondată, a plângerii acestuia împotriva rezoluțiilor anterior

menționate, pe care le-a constatat ca fiind legale și temeinice.

Această sentință a

rămas definitivă, căpătând astfel putere de lucru judecat, prin respingerea, ca

nefondat, a recursului declarat de același petent,

prin

decizia penală nr. 780/ R din data de 25 iunie 2008 a

Tribunalului București, secția I penală.

Înalta Curte, față de

cele expuse mai sus, constată că actele premergătoare efectuate de către cei

doi procurori intimați și soluțiile dispuse de aceștia au fost deja confirmate

printr

-o

hotărâre

judecătorească definitivă, care a constatat legalitatea și temeinicia lor,

aspecte ce nu mai pot fi puse în discuție, întrucât, altfel, s-ar încălca, în

mod nepermis, autoritatea de lucru judecat a acelei hotărâri.

Înalta Curte constată,

de asemenea

c

ă

, și acțiunea civilă (exercitată separat de

petentul O.M., în vederea anulării dispoziției administrative de ridicare

a

tonetei

în discuție și

respectiv a reamplasării acesteia în spațiul locativ deținut anterior mutării

sale) a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 1152/ F din

data de 15 martie 2005 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă,

asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin

decizia civilă nr. 1078/ R din data de 02 iunie 2005 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Instanțele civile au

constatat, în mod explicit, atât caracterul legal al dispoziției administrative

contestate, cât și neîncălcarea, prin aceasta, a contractului

de

închiriere încheiat de asociația

familială

a

petentului cu Primăria Sectorului 2 București.

Întrucât petiționarul O.M. în plângerea penală formulată nu

a invocat aspecte noi față de cele deja avute în vedere la pronunțarea

hotărârilor judecătorești definitive (penale și civile) anterior menționate,

Înalta Curte constată că nu există nici măcar un simplu indiciu care să conducă

la concluzia că soluțiile dispuse de către cei doi procurori intimați, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu specifice funcției lor, ar fi contrare situației de

fapt și de drept a cauzei.

În ceea ce privește

aspectul sesizat de petent în legătură cu necomunicarea, de la început, a

motivării rezoluției nr. 1409/II-2/2007 din data de 30 mai 2007, ci numai a

soluției propriu-zise ce a fost dispusă prin rezoluția respectivă, Înalta Curte

constată că nici acesta nu poate determina reținerea săvârșirii de către prim

procurorul adjunct

intimat C.I., care a emis acea

rezoluție, a infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu s-a produs „o

vătămare a intereselor legale”

ale petentului.

Astfel, interesele

legitime ale petentului în legătură cu comunicarea integrală a rezoluției

respective constau, pe de o parte, în formularea în termen la instanța

competentă a plângerii prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., iar, pe

de altă parte, în susținerea acelei plângeri, în raport cu motivele invocate în

cuprinsul său. Or, în speță, instanțele penale, sesizate cu judecarea unei

astfel de plângeri a petentului și respectiv a căii de atac exercitate de

acesta, au constatat că plângerea sa a fost formulată în termenul legal, dovadă

fiind faptul că au soluționat-o pe fond și, de asemenea, au procedat la

examinarea ei prin prisma tuturor motivelor care au determinat dispunerea

soluției contestate și a criticilor formulate de petent în legătură cu acestea.

Totodată,

referirea petiționarului la

săvârșirea de către procurorii intimați a infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., este lipsită de orice

fundament, întrucât nu este întrunit elementul material al

„inducerii în eroare”,

situația faptică și

juridică reținută de aceștia, fiind în deplină concordanță cu cea constatată de

toate instanțele judecătorești, atât penale, cât și civile, care s-au pronunțat

asupra cauzei.

Înalta Curte constată

totodată că, nu există motive nici pentru extinderea cercetărilor cu privire la

aceiași procurori, pentru infracțiunile prevăzute de art. 289, 249 și 264 C.

pen., astfel cum a pretins petentul, întrucât în cauză nu se identifică

elementele materiale de „falsificare a unui înscris oficial”, de „încălcare din

culpă a unei îndatoriri de serviciu” ori de „favorizare a infractorului”,

legalitatea actelor premergătoare efectuate și temeinicia soluțiilor dispuse de

aceștia, în acord cu probatoriul cauzei, fiind deja constatate printr-o

hotărâre judecătorească definitivă.

Față de cele

menționate mai sus, Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată

de parchet față de magistrații procurori M.T. și C.I. este legală și temeinică,

întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care

să conducă la concluzia că soluția, a fost dispusă, prin încălcarea legii, în

detrimentul petiționarului.

Având în vedere

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen., Înalta

Curte

va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul O.M. împotriva

sentinței penale nr. 275/ F din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul O.M. împotriva sentinței penale nr. 275/ F

din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 ianuarie 2009.