ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2707/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 1295/P/2007

din 07 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de prim-procuror D.N. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

Împotriva acestei soluții,

petentul D.D. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin

rezoluția nr. 1601/II-2/2007 din 24 octombrie 2007.

Soluțiile pronunțate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au fost atacate cu plângere de

petent la instanța competentă, conform dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., iar prin sentința penală nr. 270 din 14 decembrie 2007, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins, ca nefondată, plângerea respectivă.

Împotriva acestei soluții,

petentul D.D. a declarat recurs, acesta fiind admis prin decizia penală nr. 728

din 28 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea

plângerii la aceeași instanță.

Rejudecând, după casare,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, prin sentința nr. 115 din 25 aprilie 2008, a respins plângerea

petentului D.D., ca fiind tardivă.

Împotriva acestei din urmă

sentințe petentul D.D. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au

declarat prezentul recurs.

Recurentul petiționar a

solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de

Apel București întrucât în mod greșit instanța de fond i-a respins plângerea,

ca tardivă.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București a atacat sentința penală mai sus-menționată dat fiind că, în

mod greșit, plângerea petentului a fost respinsă ca tardivă. În susținerea

recursului s-a arătat că a respinge plângerea prin soluționarea unei excepții,

respectiv a celei de tardivitate, constituie o agravare a situației petentului,

urmare a propriei căi de atac, întrucât instanța nu a mai soluționat fondul

cauzei, deși în primul ciclu procesual acest lucru s-a realizat.

Recursurile declarate de

petiționarul D.D. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sunt

fondate urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul

declarat de petiționarul D.D.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C.

proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot

face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror

a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 C. proc. pen., la judecătorul

de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță.

Examinându-se actele și

lucrările dosarului, se constată că petiționarul a formulat plângere împotriva

rezoluției din 7 septembrie 20078 dispusă în dosarul nr. 1295/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de apel București în termenul de 20 de zile

prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen., instanța de fond în mod greșit

respingând ca tardivă plângerea formulată de petiționar, pentru următoarele

considerente:

Se constată că prin

rezoluția nr. 1295/P/2007 din 7 septembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de prim procurorul D.N.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul a formulat plângere în termen la procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, care a fost respinsă, ca neîntemeiată,

prin rezoluția nr. 1601/II/2/2007 din 25 octombrie 2007, aceasta fiind

comunicată petiționarului la data de 29 octombrie 2007, astfel cum rezultă din

copia plicului depusă la dosar.

Împotriva rezoluției mai

sus-menționate, petiționarul a formulat plângere la instanță în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., aceasta fiind înregistrată la Registratura Curții de Apel

București la data de 13 noiembrie 2007, înainte de împlinirea termenului de 20

de zile, termen care s-ar fi împlinit la data de 19 noiembrie 2007.

În concluzie, plângerea împotriva

rezoluției din 24 octombrie 2007, a fost comunicată petiționarului la 29

octombrie 2007 (astfel după cum rezultă de pe ștampila existentă pe copia

plicului) acesta formulând plângere la instanță în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., la data de 13 noiembrie 2007, în cadrul termenului de 20 de zile

prevăzut de textul de lege mai sus-menționat.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului petiționarului, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Cu privire la recursul

declarat de parchet, de asemenea, acesta este fondat urmând a fi admis pentru

următoarele considerente:

Art. 385

8

C.

proc. pen., consacră cu caracter de principiu imposibilitatea instanței de

control judiciar de a agrava situația juridică a unei părți în propria cale de

atac.

Principiul nu își găsește

aplicare exclusiv cu ocazia judecării căilor de atac, ci și în situația în care

astfel de căi de atac sunt admise și se dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de fond, aceasta din urmă fiind obligată să rejudece cauza fără a

agrava situația părții care a exercitat calea de atac.

În raport de aceste

dispoziții, în cauză se constată că instanța de fond în rejudecare a respins

plângerea formulată de petent ca tardivă, ignorând dispozițiile art. 385

8

C. proc. pen. și împrejurarea că prima instanță a pronunțat o soluție pe fondul

cauzei, producând o agravare a situație petentului, urmare a propriei căi de

atac, întrucât instanța nu a mai soluționat fondul cauzei, deși în primul ciclu

procesual acest lucru s-a realizat.

Pentru considerentele mai

sus arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și petiționarul D.D., va casa sentința penală

atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și petiționarul D.D.

împotriva sentinței penale nr. 115 din 25 aprilie 2008 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea

de Apel București.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 septembrie 2008.