ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2009

Asupra recursului penal de

față;

Prin Rechizitoriul nr. 651/D/P/2005 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., din data de 25 mai 2006,

s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, preventiv, a inculpaților

A.V., M.(O.)M.,

B.A., N.C.C., B.N., N.I., M.M., B.D., A.C., C.I. și în stare de libertate, a

inculpaților B.N., A.L.L., T.C.A., C.I., P.A., S.E.C. și P.F.V., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) și art. 4 alin.

(1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Prin sentința penală nr. 366

din 27 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 18834/3/2006 Tribunalul

București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaților la pedeapsa

închisorii pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora prin actul de

acuzare.

Împotriva soluției instanței

de fond, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

a declarat apel, criticând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de

fond sub aspectul aplicării pedepselor complementare și accesorii, a

dispozițiilor art. 86 C. pen., a cuantumului sau modalității de executare a

pedepselor principale aplicate.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia

penală nr. 208/A din 19 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 18834/3/2006

(1131/2008) a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. și de inculpații B.D., M.M., B.N., N.I.,

A.C., A.V., S.E.C., M.I., P.A., P.T.C., M.(O.)M. și B.N., a desființat, în

totalitate, sentința penală nr. 366 din 27 martie  2008 pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță, menținând starea de arest a inculpaților B.D., M.M., B.N., N.I.,

A.C., A.V. și E.C.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 420 C. proc.

pen. privind punerea în executare a pedepsei închisorii întrucât în minuta și

în dispozitivul sentinței penale nr. 366 din 27 martie  2008 nu sunt trecute

datele personale ale inculpaților. Curtea a considerat că sunt incidente, în

acest caz, dispozițiile art. 197 C. proc. pen., impunându-se anularea

sentinței.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, susținând că este nelegală, impunându-se casarea ei și

trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În motivarea recursului,

Parchetul a arătat că motivul invocat de Curtea de Apel București, pentru a

dispune casarea cu trimitere spre rejudecare, nu se încadrează în nici unul din

cazurile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., articol care

prevede imperativ situațiile în care se poate da o asemenea soluție.

Astfel, se apreciază că

nemenționarea în dispozitivul minutei sau al hotărârii a declarațiilor de stare

civilă a inculpaților nu constituie o cauză de nulitate absolută a sentinței

pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală, fiind vorba de o

evidentă omisiune de dactilografiere.

Articolul 197 alin. (2) C.

proc. pen. prevede limitativ cazurile de nulitate absolută, nulitate care nu

poate fi înlăturată în nici un alt mod, iar omisiunea menționării datelor de

stare civilă ale inculpatului, nu se află printre ele.

Legiuitorul a înțeles să

includă între cazurile care atrag nulitatea absolută numai încălcarea anumitor

dispoziții legale, respectiv a celor privind competența materială sau după

calitatea persoanei, sesizarea instanței de judecată, a acelora care garantează

realizarea efectivă a principiului publicității în desfășurarea ședinței de

judecată, participarea procurorului și prezența învinuitului sau inculpatului

și asistarea acestora când sunt obligatorii, potrivit legii.

Ca urmare, lipsa din

dispozitivul hotărârii a mențiunilor privind datele de stare civilă ale

inculpaților nu poate atrage nulitatea hotărârii decât în cazul când această

omisiune a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui

act.

A considera altfel, ar

însemna să se adauge la dispozițiile legale prin care sunt reglementate

nulitățile și să se reia judecata pentru omisiuni de ordin formal, în cazurile

în care o asemenea nulitate nu se impune, ceea ce ar fi inadmisibil.

Parchetul consideră că peste

ipotezele din art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., prevăzut cu caracter

imperativ, nu se poate trece.

Se mai arată că instanța de

apel, dând eficiență efectului devolutiv al apelului, putea să desființeze în

totalitate sentința și, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., să pronunțe o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 345 C. proc. pen.

Ca atare, evidențierea și

stabilirea lipsurilor pe care le prezintă hotărârea apelată este posibilă chiar

în cadrul judecării apelului, fără a mai fi nevoie de trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță.

Or, în speță, aceasta este

ipoteza, întrucât starea de fapt și cea de drept nu a fost pusă sub semnul

îndoielii, aspect care ar fi implicat o nouă probațiune în cauză, încât soluția

de trimitere spre rejudecare este nu numai formală, ci și tergiversată cu

consecințe în timp, legate de prescrierea faptelor și depășirea termenului

rezonabil în care trebuie să se soluționeze definitiv o cauză penală.

În ceea ce privește

admisibilitatea prezentului recurs, s-a apreciat că nu este necesar ca acesta

să se încadreze într-un caz de casare expres prevăzut de art. 385

9

C.

proc. pen. având în vedere faptul că, potrivit art. 385

1

alin. (1) lit.

e) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate ca instanțe de

apel de curțile de apel fără a se excepta, ca anterior Legii nr. 356/2006 care

a modificat acest articol, deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.

S-a apreciat că, prin

modificarea textului, legiuitorul a intenționat ca și aceste decizii de

rejudecare a cauzelor, să poată fi supuse controlului, instanțelor superioare,

prin intermediul căii de atac a recursului.

Pentru motivele invocate, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Parchetul a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și trimiterea cauzei

pentru rejudecarea apelului.

Recursul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București este nefondat.

Contrar susținerilor din

recursul Parchetului, Curtea, tocmai pentru a asigura o judecată adevărată,

menită a impune respectarea scopului procesului penal, care, nu trebuie să fie

unul pur formal, ci unul de substanță, cu efecte juridice, poate împărtăși

punctul de vedere din motivarea recursului declarat de parchet, casarea unei

hotărâri judecătorești, atât în penal, cât și în civil și trimiterea cauzei

spre rejudecare, în condițiile legii, care de cele mai multe ori este dată de

conținutul codurilor de procedură penală, are loc, nu numai în cazurile de

nulitate absolută, în penal, în situația celor enumerate, în art. 197 alin. (2)

C. proc. pen., ci și în alte cazuri de încălcare a normelor procesuale, cu

singura deosebire că, în acest din urmă caz, trebuie să existe o vătămare.

Unul din momentele

importante, în cadrul procesului penal, a desfășurării acestuia în fața

instanței judecătorești, fără de care, nu este de conceput respectarea

principiilor de bază ale procesului penal, însăși desfășurarea fazelor

acestuia, a fazei cercetării judecătorești, a fazei dezbaterii judecătorești, a

căilor de atac, inclusiv a fazei executării hotărârii judecătorești pronunțate,

este momentul procedural-procesual, al identificării inculpatului, al

determinării persoanei acestuia, prin datele de stare civilă, pe care le are.

Trecerea peste acest moment,

în egală măsură procedural și procesual, constituie o premisă necesară, fără de

care, nu se poate trece, mai departe, în desfășurarea procesului penal.

Este ceea ce a determinat,

în speță, instanța de apel, să se sesizeze că nici minuta și nici dispozitivul

sentinței apelate nu reflectă acest moment, situație de natură a prejudicia

desfășurarea procesului penal și, în ultimă instanță, actul de justiție, a

cărui finalitate ar putea fi pronunțarea unei hotărâri judecătorești, imposibil

de executat, dispunând anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Așa cum a fost pronunțată,

hotărârea Curții de Apel este temeinică și legală, corespunzătoare aplicării

corecte a dispozițiile ce reglementează desfășurarea normală a procesului

penal, contribuind, astfel, la eficientizarea activității de înfăptuire a justiției

și nu la tergiversarea acestei activități, cum greșit se pretinde în recursul

Parchetului.

Dimpotrivă, soluția

preconizată prin recursul Parchetului, departe de a constitui o modalitate de

accelerare a soluționării procesului penal, ar putea avea ca rezultat, o

activitate de judecată, compromisă, încă, prin felul începerii cercetării

judecătorești și, implicit, fără o finalitate riguroasă.

De altfel, recursul

Parchetului, nici nu-și găsește un motiv, în prevederile art. 385

9

alin.

(1) C. proc. pen.

În raport cu cele arătate,

Curtea va trebui, pentru considerentele de fond relevate, să privească recursul

de față, declarat împotriva deciziei penale nr. 208/A din 19 septembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, ca nefondat și a-l respinge, ca atare.

Unii dintre inculpați,

aflându-se, în mod legal, în stare de arestare preventivă și, constatându-se că

nu s-au schimbat, cu nimic, temeiurile avute în vedere, la luarea de către

instanță, a acestei măsuri preventive, Curtea va trebui să mențină această

măsură. Se va menține, în acest sens, starea de arest a intimaților inculpați A.V.,

A.C., B.N., B.D., M.M. și N.I.

Văzând și reglementarea

suportării cheltuielilor judiciare și a onorariilor de avocați, pentru

apărătorul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 208/A din 19

septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Menține starea de arest a intimaților inculpați A.V.,

A.C., B.N., B.D., M.M. și N.I.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă

de câte 400 lei se vor plăti din fondul M.J.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2009.