ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 700/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor și materialului aflat la dosarul cauzei constata următoarele: 1. Prin încheierea din ședința publică de la 01 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de apel, alături de coinculpații C.D., U.N., D.L., P.C., R.G., M.I.M.D., B.C., D.H. și O.T. a menținut arestarea preventivă în cauză și pentru inculpata D.V., în conformitate cu dispozițiile art. 160 b , alin. (1) și (3) raportat la art. 300 2 C. proc. pen. și în consecință; Au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul U.N. Prin aceiași încheiere s-a dispus amânarea soluționării apelurilor declarate în cauză de inculpații sus - menționați și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., la data de 19 februarie 2008. Referitor la inculpata apelantă D.V.

măsura menținerii arestării preventive pe parcursul soluționării căii de atac a fost luata în baza constatării că nu a fost modificat temeiul inițial prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ce a impus lipsirea de libertate a inculpatei în cursul urmăririi penale cu începere de la data de 26 martie 2006, conform M.A.P. nr. 156/2006, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală. În acest sens, s-a reținut că prin sentința penală nr. 1609 din 05 septembrie 2007 pronunțată de instanța sus-menționată a fost confirmată învinuirea formulată prin rechizitoriu împotriva inculpatei D.V., dispunându-se condamnarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

și respectiv art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedepsele de câte 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 3 ani, pentru fiecare din faptele sus-menționate, în final dispunându-se să execute în regim de detenție în condițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., menținându-se arestarea preventivă în cauză în baza art. 350 C. proc. pen., pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durată de 3 ani. Împotriva încheierii amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpata D.V., cu solicitarea de a fi dispusă revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 160 b alin. (2) și (4) C. proc.

pen. 2. Recursul declarat în cauza de inculpata D.V. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare. Pentru a se putea dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., solicitare formulată prin declarația de recurs, instanța trebuie să constate ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului [(în caz contrar instanța fiind obligată să mențină măsura arestării preventive, potrivit art. 160 b alin. (1) si (3) C. proc.

pen)]. Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că învinuirea adusă inculpatei D.V. prin rechizitoriu privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) și (3) alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 7 din Legea nr. 39/2003, ce au justificat arestarea preventivă a acesteia, la data de 26 martie 2006, în baza art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost confirmată de către prima instanță care a dispus condamnarea acesteia, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 3 ani, cu executare în regim de detenție în condițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C.pen.

Ca atare, măsura menținerii arestării preventive în cauză a inculpatei pe parcursul soluționării apelului este legală și temeinică având ca justificare dispozițiile art. 160 b alin. (1) și (3) raportat la art. 300 2 C. proc. pen. În plus, pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare chiar nedefinitivă la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, cum este cazul în speță, justifică menținerea măsurii arestării preventive în cauză a inculpatului pentru „garantarea executării unei obligații prevăzute de lege”, în conformitate cu art. 5 paragraf 1 lit. b) din C.E.D.O. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta inculpată la plata sumei de 140 lei, din care 40 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.V. împotriva încheierii din 1 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 30365/3/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2008.