ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 700/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 700/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor și

materialului aflat la dosarul cauzei constata următoarele:

ședința publică de la 01 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a II–a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de

apel, alături de coinculpații C.D., U.N., D.L., P.C., R.G., M.I.M.D., B.C., D.H.

și O.T. a menținut arestarea preventivă în cauză și pentru inculpata D.V., în

conformitate cu dispozițiile art. 160

b

, alin. (1) și (3) raportat la

art. 300

2

C. proc. pen. și în consecință;

Au fost respinse, ca

nefondate, cererile de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive

formulate de inculpatul U.N.

Prin aceiași încheiere s-a

dispus amânarea soluționării apelurilor declarate în cauză de inculpații sus -

menționați și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

la data de 19 februarie 2008.

Referitor la inculpata

apelantă D.V. măsura menținerii arestării preventive pe parcursul soluționării

căii de atac a fost luata în baza constatării că nu a fost modificat temeiul

inițial prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ce a impus lipsirea de

libertate a inculpatei în cursul urmăririi penale cu începere de la data de 26

martie 2006, conform M.A.P. nr. 156/2006, emis de Tribunalul București, secția

a II-a penală. În acest sens, s-a reținut că prin sentința penală nr. 1609 din

05 septembrie 2007 pronunțată de instanța sus-menționată a fost confirmată

învinuirea formulată prin rechizitoriu împotriva inculpatei D.V., dispunându-se

condamnarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin.

(1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41

alin. (2) C. pen. și respectiv art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedepsele de

câte 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe durata de 3 ani, pentru fiecare din faptele sus-menționate,

în final dispunându-se să execute în regim de detenție în condițiile art. 71 și

64 lit. a) și b) C. pen., menținându-se arestarea preventivă în cauză în baza art.

350 C. proc. pen., pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durată de 3 ani.

Împotriva încheierii

amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpata D.V., cu solicitarea de

a fi dispusă revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a

acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 160

b

alin. (2) și (4)

C. proc. pen.

cauza de inculpata D.V. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate

în continuare.

Pentru a se putea dispune

revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului

în conformitate cu dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

solicitare formulată prin declarația de recurs, instanța trebuie să constate ca

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului [(în caz

contrar instanța fiind obligată să mențină măsura arestării preventive,

potrivit art. 160

b

alin. (1) si (3) C. proc. pen)].

Din examinarea lucrărilor

dosarului se constată că învinuirea adusă inculpatei D.V. prin rechizitoriu

privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) și (3)

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

și respectiv art. 7 din Legea nr. 39/2003, ce au justificat arestarea

preventivă a acesteia, la data de 26 martie 2006, în baza art. 143 raportat la art.

148 lit. f) C. proc. pen., a fost confirmată de către prima instanță care a

dispus condamnarea acesteia, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata

de 3 ani, cu executare în regim de detenție în condițiile art. 71 și 64 lit. a)

și b) C.pen.

Ca atare, măsura menținerii

arestării preventive în cauză a inculpatei pe parcursul soluționării apelului este

legală și temeinică având ca justificare dispozițiile art. 160

b

alin.

(1) și (3) raportat la art. 300

2

C. proc. pen.

În plus, pronunțarea în

primă instanță a unei hotărâri de condamnare chiar nedefinitivă la pedeapsa

închisorii cu executare în regim de detenție, cum este cazul în speță,

justifică menținerea măsurii arestării preventive în cauză a inculpatului pentru

„garantarea executării unei obligații prevăzute de lege”, în conformitate cu art.

5 paragraf 1 lit. b) din C.E.D.O.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va fi obligată recurenta inculpată la plata sumei de 140 lei, din

care 40 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu avansat din fondul Ministerului

Justiției, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata D.V. împotriva încheierii din 1 februarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 30365/3/2006.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 februarie 2008.