ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 263/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 11826/3/2006 (2720/2007), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, a menținut starea de arest a inculpatului D.C. Instanța de prim control judiciar a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate și, în consecință, se impune menținerea stării de arest a acestuia. Împotriva încheierii din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, solicitând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, cât și personal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea sa în libertate.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului că, în noaptea de 13 octombrie 2005, împreună cu alte două persoane rămase neidentificate, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată R.A.R.

de o geantă, în care avea suma de 110.000.000 lei și alte obiecte personale, în timp ce aceasta se afla cu autoturismul pe șoseaua Ștefănești, în urma violențelor exercitate partea vătămată suferind leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70 - 75 zile îngrijiri medicale. Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1291 din 27 septembrie 2007, a dispus condamnarea inculpatului, la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 109 zile închisoare, pentru săvârșirea faptei sus-enunțate. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, inculpatul D.C.

a formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, sub nr. 11826/3/2006 (2720/2007), cu termen fixat la 6 februarie 2008. La termenul din 9 ianuarie 2008, instanța de prim control judiciar, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul D.C. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. În aceleași texte, însă, sunt înscrise și excepții de la regula generală sus-menționată.

Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În raport de reglementările internaționale sus-menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

În consecință, dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța „constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului D.C., respectiv că pentru infracțiunile deduse judecății limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoarea de la 7 ani închisoare la 20 ani închisoare și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, se constată că, în speță, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și nici nu au încetat, impunând în continuare privarea sa de libertate, iar măsura luată este în concordanță cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O.L.F.

și cu exigențele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală. Toate aceste aspecte, coroborate și cu circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea nesinceră, nu are ocupație, este recidivist) justifică pe deplin dispoziția instanței de prim control judiciar în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 11826/3/2006 (2720/2007).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 11826/3/2006 (2720/2007). Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2008.