ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 263/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 263/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 ianuarie

2008, pronunțată în dosarul nr. 11826/3/2006 (2720/2007), Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

printre altele, a menținut starea de arest a inculpatului

D.C.

Instanța de prim control

judiciar a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a

inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate și, în consecință, se

impune menținerea stării de arest a acestuia.

Împotriva încheierii din 9

ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, solicitând prin intermediul

apărătorului desemnat din oficiu, cât și personal, admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și punerea sa în libertate.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul

parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen.

S-a reținut în sarcina

inculpatului că, în noaptea de 13 octombrie 2005, împreună cu alte două

persoane rămase neidentificate, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată

R.A.R. de o geantă, în care avea suma de 110.000.000 lei și alte obiecte

personale, în timp ce aceasta se afla cu autoturismul pe șoseaua Ștefănești, în

urma violențelor exercitate partea vătămată suferind leziuni traumatice ce au

necesitat pentru vindecare un număr de 70 - 75 zile îngrijiri medicale.

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr. 1291 din 27 septembrie 2007, a dispus

condamnarea inculpatului, la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 109 zile

închisoare, pentru săvârșirea faptei sus-enunțate.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată, inculpatul D.C. a formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie,

sub nr. 11826/3/2006 (2720/2007), cu termen fixat la 6 februarie 2008.

La termenul din 9 ianuarie 2008,

instanța de prim control judiciar, verificând din oficiu legalitatea și

temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului,

pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul D.C.

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.

și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de

libertate.

În aceleași texte, însă,

sunt înscrise și excepții de la regula generală sus-menționată.

Astfel, în art. 5 paragraful

1 lit. c) din C.E.D.O., ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că se

exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a

fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În raport de reglementările

internaționale sus-menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de

arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate

trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de

legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea

procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la

dispozițiile constituționale.

În consecință, dispunerea

măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol, când instanța „constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă

din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea

verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în mod

justificat, că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatului D.C., respectiv că pentru infracțiunile deduse

judecății limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoarea de la 7 ani

închisoare la 20 ani închisoare și există probe certe că lăsarea în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, se constată că,

în speță, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu

s-au schimbat și nici nu au încetat, impunând în continuare privarea sa de

libertate, iar măsura luată este în concordanță cu prevederile art. 5

paragraful 3 din C.E.D.O.L.F. și cu exigențele prevederilor legale cuprinse în

Codul de procedură penală.

Toate aceste aspecte, coroborate și

cu circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea nesinceră, nu are

ocupație, este recidivist) justifică pe deplin dispoziția instanței de prim

control judiciar în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.

împotriva încheierii din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 11826/3/2006

(2720/2007).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în dosarul nr. 11826/3/2006 (2720/2007).

Obligă recurentul inculpat

la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 ianuarie 2008.