ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3034/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 11 aprilie 2006,

pronunțată în dosarul nr. 42623/3/2005 (nr. vechi 1055/M/2006) al Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a

dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului J.D.F.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel București a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza

luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

acestuia.

Împotriva încheierii sus-arătate a

declarat recurs inculpatul J.D.F., solicitând, prin apărătorul desemnat din

oficiu, casarea acesteia și punerea sa în libertate întrucât nu mai există nici

un temei care să justifice menținerea stării de arest.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din actele aflate la

dosar, prin sentința penală nr. 250 din 27 februarie 2006, pronunțată în

dosarul nr. 6666/2005 (nr. vechi 42623/3/2005) al Tribunalului București, secția

I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului J.D.F., la o pedeapsă de un an

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

a), art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și art. 80 C. pen.

În esență, s-a reținut că, la data

de 17 octombrie 2005, inculpatul a smuls un lănțișor de aur părții vătămate S.A.L.

Temeiurile arestării preventive a

inculpatului M.C. le-au constituit dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Cât privește menținerea stării de

arest a inculpatului, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic și legal s-a

dispus privarea de libertate a acestuia.

Este adevărat că potrivit art. 5 din

C.D.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi

privat de libertate.

În aceleași texte, însă, sunt

înscrise totodată și excepțiile de la regula generală mai sus menționată.

Astfel, conform art. 5 paragraful 1 lit.

e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că

„se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a

fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente sau când există motive verosimile de a lămuri că a săvârșit o

infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Pe de altă parte, art. 20 din

Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi

interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte

tratate la care România este parte” iar, dacă există neconcordanțe între

pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte

și legile interne au prioritate reglementările internaționale.

Rezultă așadar, că reglementările

cuprinse în art. 5 paragraful 3 din Convenție sunt obligatorii, făcând parte

din ordinea de drept internă.

În raport cu reglementările

internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de

arestare preventivă, s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate

trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în

legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea

procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la

dispozițiile constituționale.

Reiese așadar, că dispunerea măsurii

arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea

dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate

dovedirii interesului superior, pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată

menținerea arestării preventive.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept [(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpatului J.D.F.

Înalta Curte constată că, în raport

de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii

faptei și de urmările acesteia, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

Pe de altă parte, asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorului impresia că poate persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată o

hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.D.F.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul J.D.F. împotriva încheierii din 11 aprilie 2006 Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie,

pronunțată în dosarul nr. 42623/3/2005 (nr. vechi 1055/M/2006).

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 mai 2006.