ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2007

Deliberând

asupra recursului penal de

față, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 1443 din 22 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția

I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 lit.

c), cu aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.E.Șt.

la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

A fost menținută

starea de arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția de la

8 mai 2006 la zi.

Apelul declarat de inculpat

împotriva acestei sentințe a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, sub nr. 18622/3/2006.

La termenul din 20 decembrie

2006, instanța de apel a dispus, printre alte măsuri, și

menținerea stării de arest a inculpatului R.E.Șt.

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că și în

prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a formulat recurs inculpatul R.E.Șt., criticând-o sub

aspectul greșitei mențineri a stării de arest, solicitând

judecarea sa în stare de libertate.

Examinând hotărârea

pronunțată în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât

și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea

constată că recursul formulat nu este fondat, soluția

instanței de apel fiind legală și temeinică.

Astfel, din actele și

lucrările dosarului rezultă că recurentul inculpat a fost trimis

în judecată în stare de arest preventiv și condamnat în primă

instanță, pentru săvârșirea unei infracțiuni de

tâlhărie, reținându-se, în esență, că în noaptea de 7

mai 2006, acesta împreună cu o altă persoană, au deposedat-o

prin violență și amenințare de un telefon mobil pe partea

vătămată S.I.V.

Temeiul juridic al

luării măsurii arestării preventive, la data de 8 mai 2006, l-a

constituit art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Înalta Curte constată

că în mod corect s-a reținut că și în prezent subzistă

temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive, măsura luată fiind temeinică

și legală.

Se constată că în

cauză au fost respectate dispozițiile art. 300

2

C. proc.

pen., cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

care prevăd că instanța este datoare să verifice, periodic,

dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune

menținerea acestei măsuri.

Înalta Curte apreciază

că aceste temeiuri continuă să existe, având în vedere regimul

sancționator stabilit de lege pentru infracțiunea de tâlhărie,

pericolul concret pe care lăsarea în libertate a recurentului l-ar

prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere

și insecuritate, pericol care rezultă și din natura și

gravitatea faptei presupus săvârșită de inculpat, din

modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă.

Nu în ultimul rând, se

constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143

C. proc. pen., în sensul existenței probelor de natură să

contureze participarea la săvârșirea faptei penale pentru care a

și fost condamnat, de altfel, în primă instanță.

Împrejurarea că

până în prezent a fost pronunțată o hotărâre de condamnare,

hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului

prezumției de nevinovăție, limitarea libertății

persoanei încadrându-se în limitele legii.

În consecință,

Înalta Curte reține că se impune și în continuare privarea de

libertate a recurentului inculpat, motiv pentru care în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de acesta ca

nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul R.E.Șt. împotriva încheierii din 20

decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul

nr. 18622/3/2006 (3626/2006).

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 30 ianuarie 2007.