ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2007

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1443 din 22 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 lit. c), cu aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.E.Șt. la o pedeapsă de 4 ani închisoare. A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 8 mai 2006 la zi. Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 18622/3/2006. La termenul din 20 decembrie 2006, instanța de apel a dispus, printre alte măsuri, și menținerea stării de arest a inculpatului R.E.Șt.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că și în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul R.E.Șt., criticând-o sub aspectul greșitei mențineri a stării de arest, solicitând judecarea sa în stare de libertate. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul formulat nu este fondat, soluția instanței de apel fiind legală și temeinică. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și condamnat în primă instanță, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, reținându-se, în esență, că în noaptea de 7 mai 2006, acesta împreună cu o altă persoană, au deposedat-o prin violență și amenințare de un telefon mobil pe partea vătămată S.I.V.

Temeiul juridic al luării măsurii arestării preventive, la data de 8 mai 2006, l-a constituit art. 148 lit. h) C. proc. pen. Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, măsura luată fiind temeinică și legală. Se constată că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., care prevăd că instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe, având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunea de tâlhărie, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a recurentului l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate, pericol care rezultă și din natura și gravitatea faptei presupus săvârșită de inculpat, din modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă. Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenței probelor de natură să contureze participarea la săvârșirea faptei penale pentru care a și fost condamnat, de altfel, în primă instanță.

Împrejurarea că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în limitele legii. În consecință, Înalta Curte reține că se impune și în continuare privarea de libertate a recurentului inculpat, motiv pentru care în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de acesta ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.E.Șt. împotriva încheierii din 20 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 18622/3/2006 (3626/2006). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2007.